Hotărâre arbitrală. Contestaţie la executare. Instanţa competentă
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 368, art. 399, art. 400
Hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească.
Contestaţiile asupra executării silite se vor îndrepta la instanţa care, în lipsa convenţiei arbitrate, ar fi asigurat judecarea fondului şi care a încuviinţat titlul sau la instanţa care execută hotărârea.
C.A. Timişoara, decizia nr. 104R din 11 martie 1998
Notă: Prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. Nr. 479 din 2 octombrie 2000), prevederile anterioare ale art. 400 C. proc. Civ. Au fost comasate în noul art. 399 C. proc. Civ.
în conformitate cu prevederile art. 368 C. proc. civ., hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească. Instanţa de executare este aceea care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi asigurat judecarea fondului, iar potrivit prevederilor art. 400 C. proc. civ., contestaţiile asupra executării silite se vor îndrepta la instanţa care a încuviinţat titlul sau la instanţa care execută hotărârea.
O societate comercială a introdus contestaţie la executare faţă de măsurile de executare silită, pornite în dosarul execuţional nr. 2423/1997, măsuri ce se întemeiază pe o hotărâre arbitrală. Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 5393 din 16 septembrie 1997, şi-a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Arad, instanţă care, la rândul ei, şi-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei.
întrucât, în speţă, tribunalul este instanţa care execută hotărârea, deoarece, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi asigurat judecarea fondului, a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a contestaţiei în favoarea acestuia, respectiv a Tribunalului Arad.
← Contestaţie Ia executare. Suspendarea executării silite. Legea... | Contestaţie la executare. Motive de fond ale cauzei.... → |
---|