Desfacerea căsătoriei . Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 163 din data de 04.02.2016
Prin acțiunea înregistrată în data de 20.02.2015 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 678/260/2015, reclamantul C. C. A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei C. P. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa pârâtei, stabilirea domiciliului minorului C. C.L. la reclamant, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie, exercitarea autorității părintești de ambii părinți, precum și revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de P.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 16.09.2011, iar din căsătorie a rezultat minorul C.C. L. născut la data de 21.11.2011.
Reclamantul a arătat că la începutul căsătoriei relațiile dintre soți au decurs normal însă ulterior acestea s-au deteriorat datorită lipsurilor materiale, în prezent părțile fiind despărțite în fapt, pârâta locuind în municipiul O..
Reclamantul a mai arătat că, deși a contactat-o pe pârâtă pentru a relua relațiile de familie, aceasta nu a fost de acord.
În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, 383, 400, 402, 499 din codul civil.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare pârâta a arătat că după încheierea căsătoriei s-a mutat împreună cu reclamantul în orașul P.N. unde au locuit împreună un an de zile. Datorită comportamentului reclamantului, după un an de zile pârâta a plecat la B. Ulterior, la solicitarea reclamantului, pârâta s-a întors la P.N. După un timp, tot datorită comportamentului reclamantului care a revenit la vechile obiceiuri de a cheltui bani pe jocuri de noroc și băuturi alcoolice, pârâta a arătat că s-a mutat împreună cu reclamantul la locuința nașilor lor în municipiul O. unde au locuit în perioada septembrie 2014-ianuarie 2015. Însă reclamantul nu a înțeles să-și schimbe comportamentul, astfel că în luna ianuarie 2015 a plecat înapoi în orașul P.N. pârâta rămânând să locuiască în O.
În ceea ce privește cererea reconvențională pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea locuinței minorului la pârâtă în Onești, obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 373 lit. b, art. 383 alin. 3, 398, 400 alin. 1, 402, 530 alin. 2 și 3, 532 cod civil, art. 205-210, 453 din noul cod de procedură civilă.
În vederea stabilirii competenței teritoriale a instanței a fost administrată proba testimonială.
La termenul din 04.02.2016, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 915 cod procedură civilă, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul.
Potrivit art. 131 cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța nu va reține declarațiile martorilor propuși de reclamant și pârâtă, respectiv C.N., I. N, N.A. și B. E. referitoare la ultimul domiciliu comun al părților având în vedere caracterul contradictoriu al acestor declarații.
În speța de față, așa cum reiese din declarațiile martorilor încuviințați de instanță la termenul din 10.12.2015, respectiv Ș.I.M. și Ș.I.C.D., cei doi soți au avut ultimul domiciliu comun în municipiul Piatra-Neamț, iar ulterior pârâta s-a mutat în O. unde locuiește și în prezent. Din declarația martorului Ș.I. M. instanța mai reține și că pârâta și reclamantul nu au locuit niciodată împreună la părinții reclamantului în comuna P., jud. B.
Totodată, instanța reține din declarațiile martorilor CN, IN, BE că reclamantul locuiește în prezent în Comuna P., jud. B.
Așadar, în temeiul art. 131 și art. 132 raportat la dispozițiile art. 915 alin. 1 teza a II-a cod procedură civilă, reținând că ultimul domiciliul comun al soților a fost în municipiul PN, însă în prezent niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția Judecătoriei PN judecătoria competentă să soluționeze cererea de divorț este cea în care își are domiciliul pârâta, respectiv Judecătoria O.
Instanța nu va reține susținerea pârâtei referitoare la acordul părților de soluționare a cauzei la Judecătoria M., având în vedere că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 915 alin. 2 cod procedură civilă, respectiv ca reclamantul și pârâta să nu aibă locuința în tară.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei M. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei O. jud. B.
| ← Partaj judiciar. Jurisprudență Partaj | Desfacerea căsătoriei . Jurisprudență Situaţii la divorţ → |
|---|
