Desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor, partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei
| Comentarii |
|
Instanţă de recurs, nu este chemată în reanalizeze probele care au fost administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt, ci doar să stabilească dacă instanţa de fond şi cea de apel, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, au procedat corect la administrarea probelor. Faptul că pârâta a susţinut că pierderea numelui dobândit în timpul căsătoriei i-ar cauza o vătămare în desfăşurarea activităţii sale profesionale, respectiv de avocat, nu reprezintă un motiv temeinic, în înţelesul art. 40 din vechiul Cod al familiei, ca ea să-şi păstreze numele dobândit prin căsătorie, deoarece în exercitarea profesiunea de avocat nu numele este elementul esenţial, ci calitatea activităţii sale.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 984 din 7 iunie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2009 la Judecătoria Iași, R.I. și R.N. au solicitat instanței să dispună desfacerea căsătoriei prin acordul părților, încuviințarea ca R.N. să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de R., precum și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Soluționarea cererii a fost suspendată la data de 9 martie 2009, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.
Cererea de desfacere a căsătoriei a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantului R.I., care, în același timp a modificat-o, solicitând desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei R.N., reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de C., partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că părțile s-au căsătorit la data de 26 septembrie 1999 și, în timp, relațiile de familie s-au degradat progresiv, din motive ce țin de comportamentul și atitudinea pârâtei, mai exact datorită geloziei și reproșurilor nejustificate manifestate de pârâtă. Această atitudine, a subliniat reclamantul, a făcut ca între părți să existe certuri, un climat tensionat ce a determinat, în cele din urmă, degradarea raporturilor de familie.
în ceea ce privește bunurile supuse partajării, reclamantul a arătat că în timpul căsătoriei au fost dobândite următoarele bunuri comune: o casă de locuit și două autoturisme, primul, marca Dacia 1310, și cel de-al doilea, marca Mercedes Benz.
Prin sentința civilă nr. 108 din 10 mai 2010, Judecătoria Iași a admis cererea de divorț așa cum a fost ea modificată și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, reluarea de către pârâtă a numelui de C. și disjungerea cererii de partaj de acțiunea de divorț.
în motivarea hotărârii s-au arătat următoarele:
Părțile s-au căsătorit în anul 1999 și din căsătorie nu au rezultat copii. Martorul audiat în cauză la cererea reclamantului a declarat că pârâta este extrem de geloasă, are o fire impulsivă și provoacă deseori certuri în familie, adresându-i reclamantului reproșuri nefundamentate.
Probele administrate în cauză au dovedit că reclamantul nu are nici o vină în destrămarea relațiilor de familie, că nu are o relație extraconjugală, așa cum a susținut pârâta, ori că nu și-ar fi dorit copii din relația cu pârâta.
Din toamna anului 2009, soții s-au separat în fapt și de atunci nu au mai reluat conviețuirea, între părți existând anterior o tentativă de divorț.
Așadar, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 37 și 38 C.fam., iar în temeiul art. 40, pârâta își va relua numele avut anterior căsătoriei.
împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta, solicitând prin memoriul de apel depus ulterior, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. în subsidiar, pârâta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriului.
La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2011, văzând adresa emisă de înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se comunica faptul că s-a dispus strămutarea judecării apelului, Tribunalul Iași a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Tribunalului Mureș.
După completarea probatoriului, Tribunalul Mureș a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 377 din 24 noiembrie 2011.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că nu este întemeiată critica adusă hotărârii Judecătoriei Iași, referitoare la încălcarea de către instanță a dreptului la apărare al pârâtei. Astfel, din cuprinsul dosarului rezultă că după reluarea judecății la solicitarea reclamantului, la termenul din 21 septembrie 2009, cauza a fost amânată din motive ce nu țin de cele două părți, la termenul de judecată din 2 noiembrie 2009, cauza a fost amânată pentru neîndeplinirea procedurii de citare, la termenul din 14 decembrie 2009, pârâta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui avocat, pentru ca mai apoi, la termenul din 4 ianuarie 2010, cauza să fie amânată pentru că a fost depusă întâmpinare, iar la termenul din 8 februarie 2010, cauza a fost amânată din nou la cererea pârâtei, care a invocat motive medicale. Pârâta a formulat o nouă cerere de amânare la 15 februarie 2010, pe motiv că nu se poate prezenta la instanță, iar la 29 martie 2010, părțile au propus probe, însă la termenul următor, pârâta a formulat din nou cerere de amânare pe motive medicale.
în mod corect instanța de fond a respins această ultimă cerere de amânare formulată de pârâtă, care a invocat motive medicale, însă în justificarea cererii a depus înscrisuri vechi și, în concluzie, este evidentă intenția pârâtei de tergiversare a judecării pricinii, ceea ce a dus la decăderea acesteia din dreptul de a mai propune probe.
Instanța de fond i-a dat pârâtei posibilitatea să depună înscrisuri la dosar, a încuviințat cererea acesteia de audiere a martorilor, însă această probă nu a putut fi concretizată, deoarece pârâta a încercat temporizarea judecării cauzei, formulând mai multe cereri de amânare.
în ceea ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, martorii audiați în apel au arătat că informațiile le cunosc indirect, prin intermediul părților și, în plus, nu au relevat aspecte noi.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
în considerentele recursului s-au arătat următoarele :
în mod greșit instanța de apel a reținut că martorii audiați în apel nu au relevat aspecte noi și că acești martori cunosc împrejurările supuse dezbaterii doar din discuțiile cu părțile. în realitate, numai martora B.M.P. a relatat că are informații din discuția cu reclamantul, oricum, această probă trebuie considerată pro cauza și, prin urmare, trebuie înlăturată de către instanță. în același timp, martora T.R. a declarat că toate informațiile referitoare la relațiile dintre părți le-a obținut din discuțiile cu colegii de serviciu ai reclamantului și de la prietenii comuni ai părților. Această martoră a arătat că vinovat de destrămarea relațiilor de familie este reclamantul, care are o relație extraconjugală.
Toate susținerile reclamantului referitoare la reaua-credință a pârâtei, la încercarea acesteia de tergiversare a soluționării cauzei nu reprezintă altceva decât o modalitate mascată de a ascunde faptul că este singurul vinovat pentru vătămarea relațiilor de familie. Toate cererile pe care le-a făcut pârâta nu au urmărit decât un singur scop, că a ținut și ține în continuare la această căsătorie, determinată fiind de convingerile sociale, morale și religioase dobândite prin educație.
Instanța de fond a procedat la o analiză superficială a probelor, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisuri care atestă, pe de o parte, preocupările științifice, publicând lucrări de specialitate, precum și activitatea pe care o desfășoară în calitate de avocat, iar pe de altă parte, vătămarea pe care ar cauza-o schimbarea numelui dobândit în urma căsătoriei. Potrivit art. 383 alin. (2) C.civ., pentru motive temeinice, justificate de unul dintre soți, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, așadar există temei de drept pe care să se întemeieze păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.
Pârâta este cunoscută în mediul avocațial ieșean sub numele profesional de R. și astfel notorietatea sa ar fi afectată prin schimbarea numelui dobândit prin căsătorie și în baza căruia și-a construit cariera. Sub acest nume este cunoscută atât de specialiști în domeniul juridic, cât și de justițiabili.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a constat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
în fața instanței de fond, deși părțile au avut posibilitatea să propună și să susțină toate probele pe care au înțeles să le utilizeze în susținerea poziției lor, în concret a fost audiată doar martora D.M.L. în apel au fost administrate încă două probe, pe care, însă, Tribunalul Mureș, le-a apreciat că nu au relevat aspecte noi, ambii martori luând cunoștință despre împrejurările relatate din discuțiile cu părțile.
Curtea de Apel, ca instanță de recurs, nu este chemată în reanalizeze probele care au fost administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt, ci doar să stabilească dacă instanța de fond și cea de apel, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, au procedat corect la administrarea probelor.
Așa cum s-a reținut deja în expunerea motivelor de fapt și de drept a hotărârii din apel, în fața instanței de fond s-a administrat o singură probă, și anume audierea martorei D.M.L., pentru că pârâta, deși la rândul său, a propus audierea unor martori, nu i-a prezentat și a preferat să formuleze noi cerere de amânare, nedovedite.
în apel, tribunalul a completat probatoriul, audiind martora T.R., iar după strămutare, B.M.P., însă tribunalul a apreciat că declarațiile acestora nu pot răsturna starea de fapt rezultată în urma audierii primului martor, în condițiile în care informațiile deținute de aceste din urmă martore proveneau indirect, de la părți. Martora B.M.P. a relatat, în declarația ei, că a aflat despre necazurile din familia părților de la reclamant, în timp ce martora T.R. își începea declarația arătând că nu a fost niciodată în casa părților, iar despre relațiile extraconjugale ale reclamantului nu a aflat decât de la alte persoane.
Așadar, la stabilirea stării de fapt, instanța de apel a avut în vedere toate probele cu martori administrate în cauză, apreciind apoi circumstanțial valoarea fiecărei probe în parte și statuând că, într-adevăr, instanța de fond a reținut corect starea de fapt.
în ceea ce privește cea de-a doua critică, Curtea a constat că aceasta a fost făcută direct în recurs, deși încă la fondul cauzei, Judecătoria Iași a dispus ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, așadar această critică este formulată omisso medio, fără ca în apel pârâta să critice în vreun fel această dispoziție a instanței de fond. Pe de altă parte, nici argumentele aduse direct în recurs nu sunt fondate. Pârâta, într-adevăr, exercită profesiunea de avocat în Baroul Iași, însă nu numele este elementul esențial în exercitarea profesiei, ci calitatea activității sale. Pârâta a susținut că pierderea numelui de R., dobândit în timpul căsătoriei i-ar cauza o vătămare în desfășurarea activității sale de avocat, însă, așa cum am arătat, aceasta nu reprezintă un motiv temeinic, în înțelesul art. 40 din vechiul Cod al familiei, ca ea să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
| ← Respectarea principiului disponibilităţii părţilor în... | Minori şi familie. Stabilire program vizitare minor → |
|---|
