Obligaţie de a face. Controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel
| Comentarii |
|
Argumentele recurentului referitoare la faptul că prin obligarea sa la deblocarea segmentului de drum public, prin demolarea porţii construite şi eliberarea drumului, conform expertizei, i s-ar încălca dreptul de proprietate, sunt nefondate întrucât, astfel cum s-a constatat prin expertiza efectuată, în urma măsurătorilor, a rezultat că reclamantul deşi are în proprietate conform titlului o suprafaţă de 375 m.p., acesta deţine o suprafaţă mult mai mare, respectiv de 721 m.p. Pe de altă parte, s-au înlăturat criticile recurentelor reclamante referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, constând în onorariu avocaţial, având în vedere că dovada efectuării acestor cheltuieli cu chitanţele aferente s-a depus la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de apel. Astfel, acest aspect nu poate conduce la schimbarea soluţiei pronunţată în raport de această cerere accesorie, întrucât controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel, pe baza probelor administrate.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 533 din 3 aprilie 2012
Prin Decizia civilă nr. 123 din 23.11.2011 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr. 901/326/2009 s-a admis apelul formulat de apelantul T.S. prin moștenitori T.M. și T.C.E., împotriva Sentinței civile nr. 274 din data de 17 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Toplița, s-a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că s-a admis acțiunea reclamantului T.S. prin moștenitori T.M. și T.C.E. împotriva pârâtului R.D. și în consecință, pârâtul a fost obligat să deblocheze segmentul de drum public, cale de acces ce reprezintă o porțiune din strada Mănăstirii, prin demolarea porții construite și eliberarea drumului până la punctele 38, 39, conform Anexei 1 din expertiza întocmită de inginer S.G., expert tehnic judiciar.
De asemenea, intimatul a fost obligat la plata sumei de 9,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel pe seama apelatului, prin moștenitori.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, în raport de identificarea imobilelor de către expert și identificarea necontestată a locului situării străzii Mănăstirii, prima instanță în mod eronat a reținut că pârâtul intimat nu se învecinează cu această stradă. Eroarea în ceea ce privește identificarea vecinătăților în titlul de proprietate a rezultat și din împrejurarea că, în acest act la sud figurează o persoană - T.J. - despre care reclamanții apelanți au susținut că nici nu există, iar contrariul nu a fost dovedit de intimat.
De asemenea, s-a reținut și faptul că fișa de punere în posesie emisă pe numele pârâtului intimat, nu poartă semnăturile vecinilor și nu are anexată nici schița aferentă, vizată de O.C.O.T Harghita.
în privința cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că hotărârea a fost pronunțată în apel la data de 23 noiembrie 2011, iar apelanții au depus dovada onorariului - în cuantum de 1.000 lei, conform ștampilei de la arhiva instanței, cu mult după această dată, respectiv la 2 decembrie 2011.
în consecință, intimatul a fost obligat numai la plata sumei de 9,65 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând din taxă de timbru și timbru judiciar.
împotriva acestei decizii reclamanții T.M. și T.C.E. au formulat recurs, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimatului R.D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în fața primei instanțe cât și în apel.
în motivarea recursului, recurenții au arătat că în mod greșit instanța de apel nu a obligat intimatul la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, cu toate că a căzut în pretenții.
în drept, recurenții au invocat prevederile art. 274, art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
împotriva aceleiași hotărâri a formulat recurs și pârâtul R.D., solicitând modificarea deciziei atacate și respingerea apelului promovat de reclamanți.
în motivarea recursului, pârâtul recurent a arătat că hotărârea este greșită, întrucât s-a reținut în mod greșit că ar fi blocat un drum public, iar concluziile expertizei sunt eronate din perspectiva faptului că schița efectuată nu are la bază schița originală de punere în posesie și nu s-a ținut seama de titlul de proprietate emis în anul 2002.
Recurentul a mai arătat că a respectat vecinătățile stabilite prin titlul de proprietate și nu a ocupat abuziv nici un drum public, mai ales că suprafața care se află în proprietatea sa nu se învecinează cu str. Mănăstirii.
Reclamantele recurente T.C.E. și T.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat arătând că prin modificarea vecinătăților menționate în titlul de proprietate al pârâtului nu se aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia.
în dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: Sentința civilă nr. 245 din 7 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr. 1820/326/2011, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Ș.G. în dosarul nr. 901/326/2009 al Judecătoriei Toplița.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constat următoarele:
Recurentului pârât i s-a eliberat în anul 2002 un titlu de proprietate pentru suprafața de 375 m.p., însă potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză, acesta ocupă o suprafață de 721 m.p., cu 376 m.p. mai mult decât este menționat în titlul de proprietate.
Conform concluziilor raportului de expertiză, suprafața de 165 m.p. din cei ocupați în plus de pârât reprezintă o porțiune din str. Mănăstirii, care este cuprinsă în lista de inventar a domeniului public prin H.G. nr. 1351/2001 anexa nr. 9 poziția nr. 42, iar prin închiderea acestui drum s-a blocat accesul reclamanților către proprietățile pe care le dețin.
Argumentele recurentului în sensul că proprietatea sa nu se învecinează cu str. Mănăstirii, urmează a fi înlăturate, întrucât deși în cuprinsul titlului de proprietate str. Mănăstirii nu este menționată printre vecinătățile terenului pârâtului, prin raportul de expertiză s-a constatat contrariul.
Nu pot fi primite nici argumentele recurentului în sensul că expertiza este eronată față de împrejurarea că nu a avut la bază schița originală de punere în posesie, întrucât fișa de punere în posesie depusă la dosar nu poartă semnăturile vecinilor și nici nu are anexată schița vizată de O.C.O.T. Harghita.
Pe de altă parte, concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză contrazic susținerile recurentului pârât, iar dovada contrară se putea face cu o probă de valoare științifică egală.
Curtea a înlăturat și argumentele recurentului referitoare la faptul că prin obligarea sa la deblocarea segmentului de drum public, prin demolarea porții construite și eliberarea drumului, conform expertizei, i s-ar încălca dreptul de proprietate, întrucât astfel cum s-a constatat prin expertiza efectuată, în urma măsurătorilor, a rezultat că reclamantul deși are în proprietate conform titlului o suprafață de 375 m.p., acesta deține o suprafață mult mai mare, respectiv de 721 m.p.
Din această perspectivă, Curtea a constat că decizia atacată este legală și temeinică, urmând a respinge recursul pârâtului R.D. ca nefondat.
în privința recursului declarat de reclamantele T.C.E. și T.M., Curtea a constat că deși Tribunalul le-a admis apelul, a schimbat hotărârea atacată și a admis acțiunea reclamantului, prin moștenitori nu a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, deși acesta a căzut în pretenții, fiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 274 din C.proc.civ. .
Astfel, în fața primei instanțe reclamanții au avansat cheltuieli de judecată în cuantum total de 2297 lei, reprezentând 0,3 lei timbru judiciar, 19 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 507-156-0001 din 5.06.2009, 802,40 lei onorariu expert, conform chitanței nr. 1983347/1, 725,17 lei onorariu expert, conform chitanței nr. 2103978/1, 1500 lei onorariu avocațial, conform chitanțelor nr. 37/2009 și nr. 36/2009.
în consecință, Curtea a apreciat că Tribunalul a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 din C.proc.civ., în contextul în care, deși pârâtul a căzut în pretenții, nu l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. Fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul reclamantelor și va modifica în parte decizia atacată, în sensul obligării pârâtului R.D. să plătească reclamantelor suma de 2297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în primă instanță.
Pe de altă parte, a înlăturat criticile recurentelor reclamante referitoare neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, constând în onorariu avocațial, având în vedere că dovada efectuării acestor cheltuieli cu chitanțele aferente s-a depus la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel. Acest aspect nu poate conduce la schimbarea soluției pronunțată în raport de această cerere accesorie, întrucât controlul instanței de recurs are în vedere numai verificarea legalității deciziei din apel, pe baza probelor administrate. Din această perspectivă instanța constată că decizia atacată este legală și temeinică, apelantele având obligația de a depune dovada cheltuielilor efectuate cu judecarea apelului înainte de închiderea dezbaterilor în apel.
| ← Minori şi familie. Stabilire program vizitare minor | Revendicare imobiliară. Cererea de chemare în garanţie... → |
|---|
