DISTRUGERE. Jurisprudență Distrugere

Judecătoria ROŞIORI DE VEDE Decizie nr. 10 din data de 02.04.2014

Prin plângerea înregistrată la această instanță la nr. 660/292 din 6 martie 2014, petenții B.A. și B. T. au solicitat schimbarea temeiului juridic în baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ei și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

În motivarea plângerii formulate, petenții au arătat că I. D. a formulat plângere împotriva lor susținând comiterea a două infracțiuni în daună, și anume cea de distrugere și cea de furt, ultima fiind soluționată de procurorul de caz în sensul neînceperii urmăririi penale, conform art. 10 lit. d Cod procedură penală, această faptă nefăcând obiectul plângerii de față. Petenții critică în parte soluțiile pronunțate doar în ceea ce privește reținerea în sarcina lor a comiterii faptei de distrugere, în condițiile aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ față de următoarele argumente: Așa cum în mod corect s-a reținut de procurorul de caz, regimul juridic al terenului pe care sunt proprietari și terenul intimatului, care se învecinează cu al lor, nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, context în care în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi lor penale pentru comiterea infracțiunii de furt. Fiind o situație incertă, în cursul lunii iunie 2013, intimatul I.D. a montat un gard de plasă de sârmă pe o distanță de circa 12 ml, prin nerespectarea semnelor de hotar pe care ei le știau de foarte mult timp și care apar și în schiță. Față de această situație, ei au procedat la ridicarea plasei montate, la circa 2 - 3 zile, fără a aduce modificări acesteia și poziționarea respectivei plase pe aliniamentul pe care îl considerau corect, adică fără a le afecta curtea lor. Intimatul a făcut intenționat gestul de a monta gardul pe un alt aliniament întrucât a dorit să-și creeze o probă pro causa în procesul de revendicare pe care în care se judecă, dorind să arate că limita de hotar este trasată pe unde a montat el gardul. Petenții consideră că nu au comis în nici un caz infracțiunea de distrugere, neputându-se reține nici în privința acestei infracțiuni latura obiectivă, ei dorind doar să restabilească legalitatea, soluția legală fiind aceeași de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce privește impedimentul prev. de art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Au mai arătat că soluția primului procuror este greșită, nedreptatea care se crease de intimat neputând fi reparată decât într-un timp foarte lung, având în vedere cât timp durează să faci o plângere și să se și soluționeze la organele de urmărire penală ale statului, timp în care intimatul s-ar fi folosit de aceste noi îngrădiri pentru a-și crea o situație avantajoasă în cadrul procesului de revendicare. Ca urmare, petenții solicită reanalizarea situației și, pe fond, admiterea plângerii. Au solicitat suplimentarea probatoriilor cu înscrisuri, depunând în acest sens la parchet dar nefiind analizată, o schiță în care este prezentată linia de hotar pe aliniamentul punctelor 211- 109, cu mențiunea că pe această linie între punctele 206 și 109 a fost montat un gard în linie dreaptă de către intimat iar ei nu au făcut altceva decât să îl repoziționeze conform acestei schițe pe aliniamentul de linie frântă așa cum apare în schiță.

Prin rezoluția judecătorului de cameră preliminară s-a stabilit termen de soluționare a plângerii la data de 26 martie 2014, ce a fost comunicat părților și procurorului, pentru a depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, conform art. 341 Cod procedură penală.

A fost atașat dosarul penal nr. 1887/P/2013, în care s-a dat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 decembrie 2013 și Rezoluția nr. 73/II/2/2014 din 11 februarie 2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede.

Analizând actele dosarul, instanța a constatat și reținut următoarele:

Prin Ordonanța de neîncepere a urmării penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 23 decembrie 2013, dată de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria RV în dosarul penal nr. 1887/P/2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuiții B.A. și B. T., pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior, aplicarea unei amenzi în sumă de câte 100 lei fiecare și neînceperea urmăririi penale față de învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, conform art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Prin Rezoluția nr.73/II/2/2014 din 11 februarie 2014 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria RV s-a respins plângerea petenților împotriva soluției date de procuror, constatându-se după reanalizarea materialului din dosarul cauzei și a soluției date, că aceasta este legală și temeinică întrucât dacă în ceea ce privește situația terenului în litigiu pe care erau plantați pomii reclamați ca sustrași este incertă, în privința gardului este fără echivoc că acesta fusese montat de către partea vătămată, petenții neputând să-și facă singuri dreptate prin demontarea gardului. A reținut instanța că petenții au fost scoși de sub urmărire penală pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior, fără a fi însă descrisă în concret fapta săvârșită de aceștia. Distrugerea este o infracțiune de rezultat și presupune ca element material dar și ca rezultat al acțiunii infracționale, alternativ: dispariția completă a bunului, divizarea totală, pierderea calităților esențiale, ceea ce îl face impropriu destinației sale sau aducerea în stare de neîntrebuințare.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că petenții au mutat gardul intimatului, fără a acționa în vreun fel asupra integrității bunului. Chiar din procesul verbal încheiat la fața locului de către un lucrător din cadrul Postului de Poliției Necșești s-a reținut că petenții au scos din pământ stâlpii de lemn fără a-i "rupe";, mutându-i cu aproximativ 60 cm spre proprietatea intimatului. De altfel, în cauză nu au fost administrate alte probe în afara declarațiilor părților.

Ca urmare, instanța a constatat că faptei săvârșite de cei doi petenți îi lipsește elementul material pentru a constitui infracțiunea de distrugere.

Față de aceste considerente, în baza art. 341 alin. 6 lit. a Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluțiilor date prin ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nr. 1887/P/2013 din 23 decembrie 2013 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria RV și împotriva ordonanței nr. 73/II/2/2014 din 11 februarie 2014 dată de prim procurorul aceluiași parchet .

În baza art. 341 alin. 6 lit. c Cod procedură penală a schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru B.A. și B. T., în ceea ce privește infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal anterior, din art. 10 lit. b1 Cod procedură penală anterior, în art. 10 lit. d Cod procedură penală anterior. A înlăturat sancțiunea cu caracter administrativ, respectiv amenda în sumă de câte 100 de lei, pentru fiecare petent; a menținut celelalte dispoziții ale ordonanței iar în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală l-a obligat pe intimat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 50 lei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre DISTRUGERE. Jurisprudență Distrugere