UZUCAPIUNE ŞI ACCESIUNE IMOBILIARĂ. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
| Comentarii |
|
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE Sentinţă civilă nr. 899 din data de 25.04.2014
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr.1863/292/2013 din 30.04.2013 reclamanta M. O. a chemat în judecată pe pârâții M. M. , C. E., M. N., M. F., M. C., M. I. și Comuna S…, solicitând ca instanța să constate că reclamanta împreună cu soțul său decedat, au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra suprafeței de teren de aproximativ 1881 mp situat în comuna S., sat S., jud. TR, dobândit în anul 1970, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor pe care le-au edificat pe terenul arătat, respectiv o casă din cărămidă cu 3 camere, acoperită cu tablă.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că în anul 1970 s-a stabilit împreună cu soțul ei M. I., în prezent decedat, cu acordul primăriei locale, pe terenul în suprafață de 1881 mp situat pe raza comunei S., sat S., jud. TR, teren pe care au construit ulterior cu materiale și muncă proprie, o casă din cărămidă compusă din 3 camere, acoperită cu tablă. Reclamanta a arătat că întrucât soțul ei a decedat în anul 2005, i-a chemat în judecată pe cei 6 pârâți, în calitate de moștenitori ai acestuia iar unul dintre fii fiind decedat - M. F., au fost chemați în judecată soția și cei 3 nepoți. A mai susținut reclamanta că după decesul soțului a stăpânit continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietar imobilul, s-a comportat ca adevărata proprietară a bunurilor, a achitat taxele și impozitele aferente imobilelor, posesia nefiindu-i viciată, întreruptă sau tulburată în vreun fel de vreo persoană, motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art. 480,492,1837Cod Civil și art. 111 Cod procedură civilă iar în probațiune a solicitat probele cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică judiciară.
În dovedire reclamanta a depus înscrisuri.
Legal citată, pârâta Primăria comunei S., a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu uzucapiunea de 30 de ani dar doar cu privire la suprafața de 1600 mp și nu pentru 1881 mp, situată în comuna S., sat S., jud. TR, dobândit în anul 1970, precum și dreptul de proprietate asupra construcțiilor pe care le-a edificat pe terenul menționat.
Legali citați, ceilalți pârâți nu au depus întâmpinări și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-și formula apărări.
La termenul din data de 06.09.2013, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. M., C. E., M. N., M. F., M. C., M. I. și Comuna S. - prin primar.
Prin sentința civilă nr. 2265/06/09/2013 Judecătoria R.V. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților menționați, invocată din oficiu ; a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune și accesiune imobiliară, formulată de reclamanta M. O. în contradictoriu cu pârâții M.M., C.E., M.N., M.F., M.C., M.I. și Comuna S. - prin primar, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, apelanta - reclamantă M. O., solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin Decizia civilă nr. 59 din 21.02.2014 T. T. a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare J. R. V., pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 09.04.2014 la nr. 1863/292/2013*.
La termenul din data de 25.04.2014 a fost invocată din oficiu de către instanță excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de pârâți, excepție ce a fost pusă în discuția părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța a constatat următoarele:
Mai înainte de toate instanța a constatat că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480, 492 1837 cod civil și ale art. 111 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței, reclamanta, prin avocat ales, și-a precizat acțiunea arătând în mod expres că insistă în soluționarea cererii așa cum a fost formulată, respectiv în temeiul art. 480, 492, 1837, 1846,1890 din Vechiul cod civil și art. 111 din vechiul cod de procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 24 NCPC, instanța a considerat că nu poate soluționa cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 111 din vechiul cod de procedură civilă, pentru simplul motiv că această dispoziție legală nu mai este în vigoare la această dată și nu era în vigoare nici la data sesizării inițiale a instanței, întrucât la data de 15 februarie 2013 (anterior sesizării instanței) a intrat în vigoare noul cod de procedură civilă.
I. În analiza dispozițiilor legale ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluționării unei cereri având ca obiect uzucapiune, instanța a apreciat că trebuie făcută distincția intre normele de drept material civil, pe de o parte, și normele de drept procesual civil, pe de altă parte.
a) Normele de drept material civil incidente în prezenta cauză, vor fi cele prevăzute de lege la data începutului cursului prescripției achizitive, adică dispozițiile Vechiului Cod Civil referitoare la uzucapiune.
Într-adevăr, în virtutea art. 6 din noul Cod Civil și art. 82 din Legea nr. 71/2011, uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, respectiv Noul Cod Civil, sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, adică vechile dispoziții referitoare la uzucapiune din Vechiul Cod Civil.
Instanța a reținut că art. 6 din noul Cod Civil și art. 82 din Legea nr. 71/2011, prin sintagma "sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";, se referă exclusiv la prevederile legale care stabilesc condițiile de drept material civil referitoare la uzucapiune, și în nici un caz nu au fost avute în vedere și normele de drept procesual civil.
În concluzie, instanța a reținut că în prezenta cauză, dispozițiile legale de drept material civil referitoare la durata posesiei și la calitățile acesteia (continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar) sunt prevederile art.1846 și următoarele din vechiul Cod Civil 1864.
b) Normele de drept procesual civil aplicabile în cauză vor fi cele în vigoare la data începerii demersului judiciar, și anume data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanță potrivit art. 192 alin. 2 NCPC (30.04.2013), în virtutea principiului activității a legii procesuale civile.
Potrivit art. 24 din Noul Cod de Procedură Civilă toate procesele și executările silite începute după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă vor fi supuse acestei noi reglementări procesuale civile.
Așadar, din punct de vedere procesual civil, chiar și cu privire la cererile de chemare în judecată ce au ca obiect uzucapiune, instanța va avea în vedere dispozițiile legale prevăzute de Noul Cod de Procedură Civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
În acest context, instanța a apreciat că efectele dispozițiilor art. 6 din Noul Cod Civil și art. 82 din Legea nr. 71/2011 referitoare la uzucapiune nu pot fi extinse în nici un caz și asupra reglementărilor procesual civile.
II. Instanța a reținut că Noul Cod de Procedură Civilă prevede în materia uzucapiunii o procedură specială reglementată la art. 1049 și urm. NCPC, dispoziții care sunt plasate în cartea a VI-a a Codului intitulată Proceduri Speciale.
În aceste condiții, dând eficiență principiului specialia generalibus derogant, și în aplicarea unei interpretări sistematice a dispozițiilor procesuale, instanța a apreciat că procedura specială privitoare la uzucapiune se va aplica cu prioritate fața de normele procesuale de drept comun.
Astfel, ca urmare a efectului vechiului principiu amintit, nu se poate considera că cererile referitoare la uzucapiune se pot întemeia pe dispozițiile de drept comun ale Noului Cod de procedură civilă (art. 35, 192 și următoarele NCPC), atâta timp cât același cod prevede în mod expres o procedură specială referitoare exclusiv la cererile ce au ca obiect uzucapiune, respectiv dispozițiile art. 1049 și următoarele NCPC.
Instanța a apreciat că procedura specială prevăzută de art. 1049 și urm. NCPC nu numai că este compatibilă cu uzucapiunile a căror posesie a început sub vechea reglementare civilă, ci trebuie și chiar este obligatoriu să fie aplicată acestora, precum se va aplica tuturor cererilor având că obiect uzucapiune, indiferent de momentul începerii cursului prescripției achizitive.
Într-adevăr, parcurgând întreaga carte a VI-a a Noului Cod de Procedură Civilă, intitulată proceduri speciale, instanța a constatat că atunci când legiuitorul a intenționat ca procedura specială reglementată să fie una facultativă față de dreptul comun, a prevăzut în mod expres acest lucru.
Așa se întâmplă, spre exemplu, în cazul procedurilor speciale cu privire la cererile de valoare redusă sau referitoare la evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept, unde dispozițiile acestor proceduri prevăd expres că reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de aceste titluri și procedura de drept comun (art. 1026 alin. 1, art. 1034 alin.1 NCPC).
Observând dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, referitoare la procedura de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, instanța a constatat că nu există nicio dispoziție care să instituie un caracter facultativ al acestei proceduri fața de cea de drept comun, iar în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, așa cum se întâmplă la procedurile declarate de lege ca fiind facultative, instanța apreciază că nu se poate recunoaște un drept al reclamantului de a alege între procedura specială și cea de drept comun, atunci când formulează o cerere referitoare la uzucapiune.
În aceste condiții, instanța a apreciat că aplicabilitatea procedurii de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii se impune cu aceeași tărie cu care procedura specială a divorțului, a partajului, a punerii sub interdicție etc. prevăzute de NCPC se aplică oricăror cereri având ca obiect unul din cele enumerate, proceduri în cadrul cărora, reclamantul nu are un drept de alegere între aceste proceduri speciale și cea de drept comun.
III. Instanța a considerat că nu se poate susține cu temeinicie că procedura specială prevăzută la art. 1049 și urm. NCPC, este doar o simplă procedură administrativ-jurisdicțională de înscriere în cartea funciară a unor drepturi deja dobândite în temeiul uzucapiunii sau că s-ar aplica doar imobilelor înscrise în cartea funciară.
Dovada faptului că procedura amintită se aplică și imobilelor neînscrise în cartea funciară este tocmai alin. 2 al art. 1050 NCPC, care prevede expres că reclamantul va arăta în cererea sa dacă imobilul este înscris sau nu în cartea funciară, precum și dispozițiile art. 1050 alin. 3 lit. g NCPC care impun depunerea de către reclamant fie a unui extras de carte funciară fie un certificat de sarcini, dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară.
De asemenea, dacă ar fi doar o simplă procedură administrativ-jurisdicțională de înscriere în cartea funciară a unor drepturi deja dobândite, instanța a apreciat că ar deveni absolut inutile art. 1050 alin. 3 lit. h NCPC care prevăd obligativitatea depunerii a unei liste cu cel puțin doi martori, situație care anticipează probațiunea ce urmează a fi făcută în cauză cu privire la condițiile de drept material civil privitoare la durata și calitatea posesiunii exercitate asupra imobilului.
Așadar, în ciuda neajunsurilor legate de denumirea titlului destinat acestei proceduri prevăzute la art. 1049 și urm. NCPC, instanța a apreciat că în abordarea dispozițiilor în discuție, prin raportare la importanța deosebită a procedurii amintite, trebuie efectuată o analiză complexă care să exceadă unei interpretări pur literale a textelor, urmând a se forma o viziune de ansamblu asupra instituției procesuale în cauză, viziune care să cuprindă și să sintetizeze rezultatul mai multor tipuri de interpretare, ținând seama în special de scopul edictării normelor analizate.
De asemenea, în susținerea celor expuse, instanța a reținut și dispozițiile art. 1050 NCPC, care stabilind competența materială și teritorială cu privire la aceste cereri, se referă expres la "cererea de uzucapiune";, nefăcând nicio distincție între uzucapiunile începute sub imperiul vechiului Cod civil și uzucapiunile începute în condițiile art. 930 și urm. Noul Cod civil.
Acest lucru înseamnă că potrivit vechiului principiu ubi lex non distiguit nec nos distinguere debemus, în lipsa unei distincții clare a legii, nu se poate interpreta în sensul că uzucapiunile începute sub imperiul vechiului cod civil sunt sustrase de la aplicarea dispozițiilor art. 1049-1052 NCPC.
Având în vedere practica judiciară incipientă în legătură cu acest aspect, cu toate că nu poate reprezenta izvor de drept și nici nu se impune cu forță obligatorie, instanța a avut în vedere, doar cu titlu de reper însă, și minuta ședinței de unificare a practicii judiciare a Curții de Apel București din data de 16.10.2013, unde unanimitatea judecătorilor prezenți de la toate instanțele arondate a apreciat în sensul aplicării dispozițiilor art. 1049-1052 NCPC și uzucapiunilor începute sub imperiul vechiului Cod Civil.
Inadmisibilitatea este sancțiunea de drept procesual civil care împiedică efectuarea unor acte pe care lege nu le prevede ori le interzice, sau împiedică exercitarea unui drept în alte condiții decât cele stabilite de lege sau a unui drept care a fost deja epuizat într-o altă cale procedurală.
În virtutea rolului său activ, instanța a solicitat reclamantei să precizeze dacă înțelege să își întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1049 și urm. NCPC, însă reprezentantul reclamantei a arătat în mod expres că insistă în soluționarea cererii așa cum a fost formulată, respectiv în temeiul art. 480, 492, 1837, 1846,1890 din Vechiul cod civil și art. 111 din vechiul cod de procedură civilă.
Pentru motivele deja expuse, constatând astfel că reclamanta și-a exercitat dreptul material la acțiune în alte condiții decât cele stabilite de lege neurmând procedura specială prevăzută de art.1049 și urm. NCPC, instanța a admis excepția invocată și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
| ← ORDONANTA DE PLATA. Jurisprudență Competenţă materială | STABILIRE PATERNITATE. Jurisprudență → |
|---|
