divorţ; cerere respinsă ca nesusţinută. Jurisprudență Situaţii la divorţ
Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 138 din data de 04.02.2015
Prin cererea înregistrată sub nr., reclamanta C în contradictoriu cu pârâtul C a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de … si înregistrata în Registrul stării civile al Com. B, Jud. B… sub nr. ……. din culpa pârâtului, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de S, exercitarea autorității părintești asupra copiilor minori C și C, de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamantei, obligarea pârâtului la plata către reclamantă, în favoarea minorilor a unei pensii lunare de întreținere și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că părțile s-au căsătorit la data de …….. iar căsătoria a fost înregistrata în Registrul stării civile al Com. B, Jud. B sub nr. ………..
A mai arătat reclamanta, cu privire la motivele de divorț, în esență că, pe parcursul căsătoriei relația dintre soți s-a deteriorat astfel încât în acest moment conviețuirea normală nu mai este posibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 și urm. Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
Cererii i-au fost anexate certificatul de căsătorie al părților, acte de stare civilă.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Legal citată la domiciliul procesual ales pentru termenul din data de 23.01.2015, reclamanta nu s-a prezentat în fața instanței.
Conform art. 921 C.pr.civ.: Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută.
În speță, având în vedere lipsa nejustificată a reclamantei de la prezentul termen de judecată, instanța va dispune respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâtul C, ca nesusținută.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de S, exercitarea autorității părintești asupra copiilor minori C și C, de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorilor la domiciliul reclamantei, obligarea pârâtului la plata către reclamantă, în favoarea minorilor a unei pensii lunare de întreținere, având în vedere că acestea sunt accesorii cererii de divorț, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, urmează ca și acestea să fie respinse odată cu cererea principală.
Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453, alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că cererea reclamantei a fost respinsă, instanța va respinge și cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
← contestaţie la executare; titlu executoriu process verbal de... | tăgada paternităţii. Jurisprudență Paternitate. Stabilire. Tăgadă → |
---|