Divorţ cu element de extraneitate. Determinarea instanţei competente
| Comentarii |
|
Potrivit art. 20 şi art. 22 din Legea nr. 105/1992, relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii diferite sunt supuse legii domiciliului lor comun. În lipsă de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături. Dacă legea străină astfel determinată nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român.
Secţia civilă, complet specializat de familie şi minori, Decizia nr. 1618 din 19 septembrie 2006
Curtea a respins ca neîntemeiate recursurile declarate de petenții R.D.S. și R.O. împotriva deciziei civile nr. 528 din 15 iunie pronunțată de Tribunalul Timiș.
Instanța de recurs a reținut că Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 8782 din 11 octombrie 2005 a admis excepția de necompetență a instanțelor române și a respins în consecință acțiunea de divorț formulată de petenții R.D.S. și R.O.
Instanța de fond a reținut că petenta are cetățenie germană, că petentul avea domiciliul în Germania, iar ultimul domiciliu comun al acestora, așa cum au arătat în acțiunea de divorț, a fost în Germania.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 20 și art. 22 din Legea nr. 105/1992, astfel că a apreciat că acțiunea nu este de competența instanțelor române și se impune a fi respinsă.
Tribunalul Timiș a confirmat această soluție, respingând apelul declarat de petenți prin decizia civilă nr. 528 din 15 iunie 2006.
Instanța de apel a avut în vedere aceleași dispoziții legale, după care se determină competența instanțelor când divorțul conține un element de extraneitate, precum și faptul că în speță părțile nu au dovedit că legea germană nu permite divorțul sau îl permite în condiții deosebit de restrictive.
Curtea, ca instanță de recurs, a apreciat că se impune respingerea recursului declarat de părți împotriva deciziei tribunalului, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 20 și art. 22 din Legea nr. 105/1992.
Astfel, potrivit art. 20 și 22 din Legea nr. 105/1992, relațiile personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse legii naționale comune, iar în cazul în care au cetățenii diferite sunt supuse legii domiciliului lor comun.
în lipsă de cetățenie comună sau de domiciliu comun, relațiile personale sau patrimoniale dintre soți sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reședința comună sau cu care întrețin în comun cele mai strânse legături.
Dacă legea străină astfel determinată nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român.
Câtă vreme în cauză părțile nu au dovedit că legea germană nu permite divorțul sau îl permite în condiții restrictive, Curtea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 105/1992.
| ← Revizuire. Înţelesul sintagmei „mai presus de voinţa... | Competenţă materială a instanţelor judecătoreşti. Limitele... → |
|---|
