Dovadă contract de împrumut încheiat sub semnătură privată; inexistența mențiunii bun și aprobat; început de dovadă scrisă coroborat cu mărturisirea judiciară indirectă
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 215 din data de 09.02.2016
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că la data de 14.06.2009 a încheiat cu pârâtul chitanța sub semnătură privată denumită contract de împrumut prin care acesta se obliga să-i restituie suma împrumutată în cuantum de 40.500 lei, în 25 de rate lunare a câte 1600 lei/lună, în contul personal de salarii (fila 5 din dosarul declinat).
Reclamantul a făcut precizări cu privire la modul de calcul al sumei datorate de pârât, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata ratelor lunare pe care apreciază că pârâtul i le datorează, pentru perioada 17.10.2010-17.07.2011.
Cu privire la înscrisul intitulat contract de împrumut instanța concluzionează că a fost scris de către reclamant din modul de formulare.
În ceea ce privește semnătura din dreptul numelui pârâtului, instanța reține din analizarea motivelor întâmpinării, că pârâtul nu contestă că aceea ar fi semnătura sa.
Totodată, analizând motivele întâmpinării, instanța constată că pârâtul nu contestă în concret primirea cu titlu de împrumut a sumei de bani pretinse de reclamant, ci se rezumă doar a invoca și dezvolta excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Dovada contractului de împrumut este supusă dispozițiilor art. 1180 alin. 1 C.civ. anterior, căci constată o convenție din care se naște o obligație unilaterală. Prin urmare, puterea probatorie a unui act doveditor al contractului de împrumut ca înscris sub semnătură privată, depinde de scrierea sa în întregime de către debitorul obligației ori de existența mențiunii "bun și aprobat";.
Cu privire la înscrisul intitulat contract de împrumut invocat de către reclamant, instanța constată că acesta nu a fost scris în întregime de către pârât, ci doar semnat de către acesta. Prin urmare, valoarea acestui înscris este cea a unui început de dovadă scrisă, în sensul prevăzut de art. 1197 alin. 2 C.civ. anterior.
Totuși, contractul de împrumut ca act juridic este valabil prin simplul acord de voință însoțit de remiterea sumei de bani - remitere necontestată în concret de către pârât, având deci un caracter consensual, iar în cauza dovada sa a fost făcută, așa cum am arătat mai sus, prin începutul de dovadă scrisă care atestă primirea de către pârât a sumei de 40.500 lei coroborat cu împrejurarea că pârâtul nu a contestat concret faptul că ar fi primit suma de bani sau faptul că ar fi semnat în dreptul numelui său, ceea ce constituie o mărturisire judiciară indirectă.
În acest context, instanța reține că între cele două părți în litigiu s-a încheiat un contract de împrumut de consumație în valoare de 40.500 lei, sumă din care reclamantul mai pretinde doar suma de 16.000 lei la acest moment, înscrisul intitulat contract de împrumut aflat la fila 5 din dosarul declinat exprimând acordul concordant de voință dintre cele două părți.
Art. 969 alin. 1 C.civ. anterior consacră principiul forței obligatorii a contractului, dispunând în acest sens: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.
Ținând seama de dispozițiile legale enunțate mai sus, contractul de împrumut are forță obligatorie între părțile contractante, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 1584 C.civ. anterior, împrumutatul avea obligația de a restitui suma împrumutată, în rate lunare, în perioada 17.10.2010 - 17.07.2011.
În materia obligațiilor, cum este cea care decurge dintr-un contract de împrumut de consumație, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor. Astfel, în speță, reclamantul are obligația de a proba existența în sarcina părții adverse a obligației de restituire derivând din încheierea convenției guvernate de dispozițiile art. 1576 și urm., iar pârâtul, la rândul său, are obligația de a proba executarea acestei obligații sau stingerea acesteia în un alt mod prevăzut de art. 1091-1168 C.civ. anterior.
Or, în cauză, deși reclamantul a făcut dovada ce îi incumba, atât sub aspectul existenței contractului de împrumut prin încheierea acordului de voință, cât și al remiterii efective a sumei de bani, așa cum s-a arătat mai sus, pârâtul nu a făcut dovada stingerii obligației pe restituire a sumei de 16.000 lei și nici nu a înlăturat prezumția de valabilitate a înscrisului care atestă acordarea împrumutului.
Prin urmare, instanța apreciază că pârâtul nu și-a executat până în prezent obligația de restituire a sumei de bani împrumutate, obligație exigibilă la acest moment, astfel încât, față de dispozițiile art. 969 și 1584 C.civ, va admite cererea formulată de reclamantul B.A.C. în contradictoriu cu pârâtul N.V. și va obliga pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 16.000 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, conform art. 3, alin. 2 din OG 13/2011.
| ← Nulitate contract de împrumut și act juridic nenumit;... | Temeinicie proces verbal de contravenție; înstrăinare... → |
|---|
