Despăgubiri asigurător de răspundere civilă auto; modalitatea de stabilire a daunelor morale
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 189 din data de 04.02.2016
În drept, potrivit dispozițiilor art.1349 alin.(1) Cod civil: "Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.";, iar potrivit alin.(2): "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.";, în timp ce, potrivit alin.(3): "În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.";
Conform art.1357 alin.(1) Cod civil: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.";, în timp ce, potrivit alin.(2): "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.";
Potrivit art.1385 alin.(1) Cod civil: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.";, în timp ce potrivit alin.(3): "Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să-l realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.";
În conformitate cu dispozițiile art.49 din Legea nr.136/1995: "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule…";
Întrucât obiectul asigurării îl constituie răspunderea civilă, asigurătorul va fi obligat la plata despăgubirii numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a asiguratului sau a persoanelor cuprinse în asigurare, vinovăția acestora, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Din ansamblul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține că reclamantul a făcut dovada că a fost victima unui accident rutier produs la data de 19.03.2014, stabilindu-se culpa exclusivă a intervenientului forțat ..........., respectiv celălalt conducător auto, faptul că reclamantul a suferit în urma accidentului rutier un număr de 4-5 (patru-cinci) zile de îngrijiri medicale, iar autovehiculul condus de către intervenientul forțat avea încheiată o poliță de asigurare de răspundere civilă auto cu societatea pârâtă, aspect de natură să angajeze răspunderea civilă a societății de asigurare.
Instanța reține că acțiunea directă este acțiunea civilă, pe care, în unele cazuri expres prevăzute de lege, este îndreptățit să o promoveze creditorul, pretinzând executarea creanței sale direct de la debitorul debitorului său, deși reclamantul nu este parte în contractul încheiat de propriul lui debitor cu pârâtul.
Dreptul la acțiunea directă a terțului prejudiciat prin producerea unui accident rutier, împotriva asigurătorului și la instanța de la domiciliul său, este prevăzută expres de dispozițiile art.115 alin.(3) Cod procedură civilă.
Referitor la cuantumul daunelor materiale solicitate de către reclamant, în cuantum de 6.694,58 lei, instanța le va admite în parte, respectiv într-un cuantum de 3.000 lei, cu consecința cenzurării diferenței daunelor materiale solicitate. În adoptarea acestei soluții, instanța reține că din coroborarea probei testimoniale administrată în cauză, cu proba cu înscrisuri, rezultă că reclamantul a făcut dovada achitării unei sume de 3.000 lei pentru acoperirea daunelor materiale suferite în urma accidentului rutier. Astfel, martorii au certificat faptul că i-au împrumutat reclamantului suma totală de 3.000 lei pentru procurarea medicamentelor necesare recuperării în urma accidentului rutier, aspect care se coroborează cu proba cu înscrisuri, din care rezultă că reclamantul a efectuat cheltuieli în acest sens.
Instanța nu poate reține diferența solicitată de către reclamant cu titlu de daune materiale, întrucât nu a făcut dovada faptului că sumele de bani trimise de fratele său au fost folosite pentru suportarea cheltuielilor provocate de accidentul rutier, nefiind dovedită legătura de cauzalitate cu prejudiciul suferit, iar înscrisurile depuse de către reclamant, reprezentând cheltuieli de transport și cheltuieli pentru analize medicale și medicamente nu pot fi tratate distinct, ca și cheltuieli separate, ci se includ în sumele dovedite de către reclamant, prin proba testimonială, ca fiind cheltuite în acest scop.
În privința daunelor morale solicitate de către reclamant, în cuantum de 30.000 lei, instanța are în vedere că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Literatura juridică a definit dauna morală sau prejudiciul moral astfel: dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenta fizică și psihică a omului, la sănătate și integritate corporală, la cinste, demnitate, onoare, la prestigiu social și profesional, precum și a altor valori .
În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului), prin fapta ilicită și culpabilă a altei persoane (autorul accidentului), care constau în atingeri aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, iar instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.
Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs, referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. În acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, în cazul infracțiunilor contra persoanei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate. Înalta Curte a mai apreciat că întinderea răspunderii civile delictuale nu este limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin Decizia nr. … din 11 februarie 2011, referitor la acordarea daunelor morale statuează principiul judecării în echitate. Astfel, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Raportând considerentele expuse anterior la situația de fapt, constatând că reclamantul a necesitat în urma producerii accidentului rutier un număr de 4-5 (patru-cinci) zile de îngrijiri medicale, fără să administreze vreo probă că accidentul rutier i-ar fi afectat în concret, situația familială, socială și profesională, instanța apreciază că suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale este suficientă pentru acoperirea consecințelor negative suferite de reclamant în urma accidentului auto.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenței de venit nerealizat ca urmare a pierderii capacității de muncă pe perioada 15 martie 2014 - 31 aprilie 2014, instanța reține că nu este întemeiat, cu consecința respingerii ca atare, motivat de faptul că, deși reclamantul a dovedit că a fost în concediu medical, nu a administrat nicio probă din care să rezulte că venitul de natură salarială încasat i-ar fi fost afectat ca urmare a acestui fapt.
| ← Nelegalitate process verbal de contravenţie; dubiu cu privire... | Anulare procură notarială și contract de vânzare-cumpăare... → |
|---|
