Drept civil. acțiune în revendicare. nedovedirea calității de proprietar.

Tribunalul NEAMŢ Decizie nr. 479 din data de 23.03.2017

Deliberând asupra apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. … din … pronunțată de Judecătoria ...în dosarul nr. ..., constată următoarele:

Constată că prin sentința civilă nr…., pronunțată de Judecătoria ...a fost admisă acțiunea pentru revendicare teren formulată de reclamanții ..., ..., ... și ..., în contradictoriu cu pârâta ..., și intevenienții ... și .... A fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții ... și .... Au fost obligați pârâta ș i intervenienții să lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de 296 mp de teren situat în intravilan ..., județul ..., teren care reprezintă ..., înscris cu NCP ..., anterior Deciziei nr....a ..., având vecini pe : NCP … (...), teren la dispoziția Comisiei locale, str. ..., … ..., incluzând și suprafața de 168 mp. cu conturul: C-23-D-E-F-G-H-I-J-K-L-B-C care reprezintă ... actualizată la OCPI ... la …, conform cu schița anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul ...), terenul revendicat făcând parte din trupul de 800 mp proprietatea reclamanților, reprezentat pe schița anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul ... și marcat de următoarele puncte de contur:27-25-24-23-20-19-17-16-15-14-1-2-M-A-30-27, cu vecinii : N- ... și ... (NC ...), E: ...(fost ...) și moșt.-def.... (fost ...), S-str. ..., V-... și .... S-a luat că reclamanții au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei ...sub nr...., reclamanții ... ..., ..., ... și ... au formulat cererea de chemare în judecată a ...... solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 296 mp teren, identificat la poziția nr. 60 din Nomenclatorul Stradal - Oraș ...... cu denumirea " Fdt ... ", teren ce figurează înscris în cartea funciară nr. ... UAT ... ..., având următoarele vecinătăți: N-..., V - ... ..., S- ..., E -….

În motivare reclamanții au arătat că, în fapt, terenul revendicat face parte din proprietatea lor în suprafață de 16.110 m.p. pe care defunctul ... ...- primul soț al reclamantei ... și tatăl reclamantului ... ... - a deținut-o în orașul ... ..., ... (fostă ...) nr. .... ... ...decedând la data de ..., averea rămasă de pe urma acestuia s-a transmis celor doi moștenitori legali - ... (fostă ...) ... și ... ... - care au procedat ulterior la ieșirea din indiviziune, conform cu hotărârea de partaj (sentința civilă nr. ... pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului ...în dosarul nr. ...).

În sentința de partaj, sunt precizate vecinătățile terenului ce a intrat în compunerea masei succesorale: " str. ..., În..., locul ..., moștenitorii lui ..., ..., str. ..., str. ..., ... și ... ", că din cuprinsul hotărârii rezultă că pârâtei ... i s-a atribuit în proprietate suprafața de 3.973 m.p. teren, în timp ce pârâtului ... ... i s-a atribuit în proprietate suprafața de 11.921 m.p. teren "megieșit la răsărit pe lungimea de 12 metri cu în... și ... ".

La vremea respectivă, oamenii locului denumeau "În..." un intrând cu adâncimea de 12 metri și lățimea de 1,70 m dinspre strada ... (actualmente ...), în interiorul proprietății lui ... ..., destinat accesului la o fântână pe care tatăl acestuia o lăsase spre folosință neîngrădită semenilor săi.

În anul 1974, C.A.P. ...i-a acționat în judecată pe soții ... ... și ... și pe fiul acesteia din urmă, ... ..., revendicând o suprafață de 9.170 m.p. din terenul pe care aceștia îl dețineau ca succesori în drepturi ai fostului proprietar, ... ....

Acțiunea a fost întemeiată pe faptul că, deși soții ... ... și ... se înscriseseră în CAP. ...încă din data de 16.12.1960 cu suprafața de 1,20 ha teren situat în strada ..., aceștia au continuat să stăpânească terenul și să dispună de acesta ca proprietari, înstrăinând porțiuni din acest teren la diverși cetățeni.

Făcând aplicarea legilor vremii, instanța de judecată a hotărât că înscrierea în C.A.P. a vizat atât bunurile aflate în proprietatea lui ..., cât și bunurile proprietatea exclusivă a minorului ... ..., Constituția din anul 1965 recunoscând familiei membrilor cooperatori dreptul de proprietate asupra unui lot în suprafață de 800 m.p., pe care se află construcțiile gospodărești.

Pentru aceste considerente, instanța de judecată a admis în parte acțiunea în revendicare, obligând pe pârâți "să lase în deplină proprietate și liniștită posesiune suprafața de 8.370 m.p., teren de grădină situat în .... ..., str...., megieșit cu … …, ..., ..., pe de o parte,..., restul terenului de 800 mp. rămas în proprietatea pârâților și ..., pe altă latură" (sentința civilă nr. ...pronunțată de Judecătoria ... ... în dosarul nr. ...).

La data pronunțării acestei hotărâri judecătorești, ... ... vânduse deja numitei ..., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ..., o suprafață de 1.860 m.p. din terenul atribuit în proprietatea sa exclusivă prin sentința de partaj pronunțată în anul 1960, terenul vândut învecinându-se "la răsărit cu proprietatea ... pe o lățime de 30 m, la apus cu proprietatea ... și proprietatea ...pe o lățime de 30 m, la miazăzi cu proprietățile ... ... și ... ... (...) pe o lungime de 62 m și la miazănoapte cu proprietățile ...... și ... pe o lungime de 62 m ", conform schiței anexă la contract.

Au susținut reclamanții în continuarea cererii lor că în urma acestei vânzări, ... ... și familia ... au permis cumpărătoarei să le tranziteze terenul prin extremitatea laturii estice, lăsându-i acesteia o cale de acces la drumul public cu lățimea de 1,70 m, în prelungirea intrândului de 12 metri liniari denumit " În... ".

... a construit o casă pe terenul cumpărat de la ... ..., pe care a vândut-o ulterior lui ..., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. .... Terenul aferent locuinței în suprafață de 1.860 m.p., care în temeiul prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea starului, se învecina cu următoarele proprietăți: " la răsărit, apus și miazănoapte cu terenul Cooperativei Agricole de Producție și la miazăzi cu proprietatea ... ... ".Noul proprietar a primit și el din partea membrilor familiei ... îngăduința de a le tranzita terenul, folosind calea de acces la drumul public convenită anterior de aceștia cu ..., fără ca cineva să conteste dreptul de proprietate al familiei ... asupra terenului afectat căii de acces, limita acestei proprietăți fiind marcată de gardul ce o despărțea de proprietatea familiei ..., pe care aceștia au înstrăinat-o în anul 1992 numitei .... Drept dovadă, atât certificatul de moștenitor eliberat la data de 28.05.1990 după defunctul ..., cât și contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.11.1992 între ... și ..., atestă faptul că terenul ce s-a aflat în proprietatea soților ... se învecina cu terenul aflat în proprietatea lui .... De altfel, ...figurează ca vecin cu terenul deținut de soții ... împreună cu ... ... și în sentința civilă nr. ...a Judecătoriei ... ....

Prin H.C.L. nr.58/26.11.1999 a fost însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului ... ..., care nu include și terenul revendicat prin prezenta acțiune, drept dovadă că autoritățile locale din acea vreme recunoșteau că acesta este proprietate privată.

Situația s-a schimbat odată cu alegerea lui ... în funcția de primar al orașului ... ..., acesta punându-se în slujba intereselor personale ale vecinului ... și procedând în mod abuziv la atribuirea denumirii de "stradă" terenului în litigiu prin H.C.L. nr.55/22.04.2005, în disprețul și cu nesocotirea unei hotărâri judecătorești irevocabile și anume sentința civilă nr. ...pronunțată în dosarul nr...., prin care Judecătoria ...... constata faptul că terenul în litigiu este proprietatea pârâtelor ... și ... ..., drept pentru care accesul la drumul public al reclamanților ... și ... se poate realiza doar prin instituirea unei servituți de trecere pe acest teren.

În sprijinul intervenienților a venit autoritatea locală adoptând alte hotărâri, prin una chiar s-a modificat retroactiv Anexa nr.2A a H.C.L. nr. 58/26.11.1999, incluzând "..." în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al orașului ......, creând astfel posibilitatea membrilor familiei ... de a tranzita proprietatea reclamanților.

Reclamanții au menționat și faptul că au atacat în justiție H.C.L. nr.55/22.04.2005, iar prin sentința civilă nr. ... pronunțată în dosarul nr. ..., Tribunalul ... a dispus anularea în parte a hotărârii atacate, cu referire la atribuirea denumirii de stradă a "Fundăturii ...", pentru următoarele considerente: "Actul administrativ dedus judecății este lovit de nulitate absolută întrucât se opune autorității de lucru judecat, iar pe de altă parte a fost grav încălcat un drept de proprietate privată ".

După ce s-a pronunțat această hotărâre judecătorească, primarul orașului ...a intervenit pentru emiterea unei noi hotărâri de consiliu local, prin care se aproba " reatribuirea " denumirii străzii " ... " din orașul ... ....

Prin sentința civilă nr. ... pronunțată în dosarul nr. ..., Tribunalul ... a dispus anularea H.C.L. nr. 31/31.03.2006, instanța constatând faptul că această hotărâre este nelegală, întrucât "terenul pentru care paratul a aprobat reatribuirea denumirii de stradă, nu face parte din domeniul public ... și nu a figurat niciodată ca domeniu public ".

Procesele au continuat, iar prin sentința civilă nr. ...pronunțată în dosarul nr...., Judecătoria ...a fost respinsă acțiunea în revendicare promovată de Orașul ...- Prin Primar în contradictoriu cu pârâtul ... ..., instanța constatând faptul că "instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod repetat asupra apartenenței acestui teren ", că " reclamanta nu are titlu valabil pentru acest teren, iar calea de acces, în fapt o servitute creată pe cale convențională și care nu a mai putut fi exercitată, datorită neînțelegerilor între vecini, nu constituie stradă ", precum și că "dreptul de proprietate al pârâtului este dovedit cu un titlu de proprietate neechivoc ".

Reclamanții au formulat ulterior și plângeri penale împotriva fostului primar ..., soldate cu sancționarea acestuia, însă acesta nu s-a lăsat descurajat și s-a ajuns să se dea o nouă hotărâre de consiliu local cu același obiect, respectiv H.C.L. nr.11/30.01.2009, prin care a introdus din nou în nomenclatorul stradal al orașului ...așa-¬zisa stradă "...", procedând în mod abuziv, cu complicitatea funcționarilor O.C.P.I. ... ..., la intabularea terenului în litigiu în cartea funciară a orașului ... ..., în lipsa unui act care să constituie titlu de proprietate.

Ulterior, prin decizia nr. ...pronunțată în dosarul nr. ..., Curtea de Apel ... ... a dispus restrângerea efectelor H.C.L. nr. 11/30.01.2009 prin delimitarea "Fundăturii ...", de o parte și de alta a axului median al căii de acces câte 1,5 metri, pe întreaga lungime de 57,98 metri.

Prin punerea în executare a acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanții arată că au pierdut posesia terenului în litigiu, motiv pentru care sunt îndreptățiți, în calitate de proprietari legitimi, să revendice terenul.

Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituția României, "proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", iar potrivit alin. 3, " nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Aceleași deziderate sunt enunțate în Art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Au mai arătat reclamanții, că pârâta nu deține un titlu valabil care să ateste că a dobândit pe o cale îngăduită de lege dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, hotărârile de consiliu local fiind acte administrative emise în regim de putere publică, care nu se substituie legii fundamentale și cu atât mai puțin convențiilor internaționale la care România este parte. O hotărâre de consiliu local nu poate constitui just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate, întrucât proprietatea privată este inviolabilă, exproprierea fiind o măsură excepțională care nu poate fi adoptată decât în baza unui act normativ cu valoare de lege, pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În drept, s-au invocat prevederile art. 553, 555 și 563 din Noul Cod Civil, cu referire la art. 44 alin. 2 și 3 din Constituția României și la Art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În dovedire au solicitat interogatoriului pârâtului, acte, expertiză topometrică și au propus audierea următorilor martori:... ... ..., cu domiciliul în ... ..., str. …; ..., cu domiciliul în ... ..., str. ….

Acțiunea s-a timbrat cu 680 lei taxă de timbru.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în termen legal, pârâta UAT ...a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei ....... de a soluționa acțiunea de față, motivând că reclamanții nu posedă titlu de proprietate pentru teren și considerând că terenul revendicat aparține domeniului public al orașului și constituie strada ..., însușită prin HCL și HG.

S-a mai invocat prin aceeași întâmpinare : excepția prezumției autorității de lucru judecată având în vedere decizia nr....pronunțată de Curtea de apel ....... - Secția a II-a civilă și de contencios administrativ, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ..., ... și ..., care sunt surorile dinspre mamă a lui ... ..., acesta fiind singurul moștenitor al defunctului său tată, ... ..., precum și excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neregulilor constatate la procedura medierii, a necomunicării procesului-verbal prin care să se ateste eșuarea medierii, a participării la procedura medierii a avocatului reclamanților.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că reclamanții invocă în dovedirea dreptului lor de proprietate sentința civilă nr....a Tribunalului Popular al Raionului ... ... și precizează că din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că pârâtului ... ... i s-a atribuit la partaj suprafața de 11.921 mp de teren megieșit la răsărit pe lungimea de 12 m, deci nu până la poarta lui ..., până la care sunt 58 m., că nu rezultă clar din copia sentinței care este depusă la dosar în două exemplare conform cu originalul dacă este vorba despre lungimea de 12 m sau de 120 m și că este posibil să fie vorba despre un fals astfel că se impune sesizarea organelor de cercetare penală.

Nu s-au propus probe prin întâmpinare.

Reclamanții au răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepțiilor invocate de pârâtă cu motivarea că privind excepția necompetenței materiale a Judecătoriei ......., raportat la obiectul și valoarea cererii de chemare în judecată instanța este competentă material să judece acțiunea în baza art.94 pct.1 lit.j și art.117 alin.1 Cod procedură civilă; că titlul pe care își întemeiază pretențiile este legea (art.9 alin.3 din constituția României din 1965) și sentința civilă nr.... a Judecătoriei ... ....

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, au solicitat respingerea acesteia întrucât nu există identitate de obiect și de cauză între prezentul litigiu și litigiul în care s-a pronunțat Curtea de Apel ......., prin decizia civilă nr..... Litigiul de față are ca obiect revendicare imobiliară, iar obiectul litigiului de la Curtea de Apel ....... a fost unul de contencios administrativ, privind modalitatea de aplicare a unei hotărâri emise de Consiliul local al orașului ........

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor s-a arătat că și aceasta este neîntemeiată pentru că așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr.... a Judecătoriei ... ..., înscrierea cu teren la CAP s-a făcut de către ... (mama lui ... ...) pentru toți membrii familiei, constituția de la 1965 recunoscând un drept de proprietate asupra unui lot de 800 mp pe care se află construcțiile gospodărești.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pe motiv că nu s-ar fi respectat procedura medierii, s-a arătat că și aceasta este neîntemeiată motivat de considerentul că, potrivit art.43 alin.3 din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, medierea se consideră neacceptată între altele, dacă una din părți refuză în scris, în mod explicit medierea. Pârâta a fost invitată la mediere însă a refuzat în scris, astfel că singura obligație a mediatorului în acest caz fiind aceea de a încheiat un proces-verbal constatator al acestei situații de fapt, pe care îl păstrează în arhiva proprie și care poate fi comunicat la solicitarea expresă a părții interesate.

Cu privire la lungimea terenului menționat în sentința de partaj din 1960, pe latura de răsărit, a precizat că este vorba de 12 metri, nici nu are cum fi vorba de 120 de metri având în vedere că și pârâta recunoaște că de la stradă și până la casa familiei ... sunt 58 m.

Prin încheierea de ședință din 24 sept. 2014, instanța de fond a soluționat excepțiile invocate de pârâtă, prin respingerea lor.

În cauză, la judecata în fond, s-a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru a se identifica suprafața de teren care face obiectul revendicării, iar la solicitarea reclamanților, delimitarea terenului în suprafață de 800 mp care figurează în sentința civilă nr. ... a Judecătoriei ... ....

S-a audiat martorul ... ... cu privire la suprafața de teren revendicată de reclamanți, reclamanții renunțând la audierea celui de-al doilea martor propus inițial.

Martorul a declarat că terenul familiei ... avea ieșire la strada ... și la strada .... Terenul revendicat de reclamanți, care acum se numește ... de vreo 3 ani, se învecina la capătul dinspre str. ... cu două case aparținând familiei ... și ..., iar familia ... avea casă pe mijlocul grădinii și o fântână pe terenul ei de la care luau apă și alții. A menționat că el a lucrat la fosta CAP timp de 30 de ani, că ... face parte din suprafața de 800 mp. a familiei ... lăsată la colectivizare, iar gardul de pe latura de est a terenului a rămas același. Familia ... avea 2,30 ha de teren, iar pe terenul familiei ... s-au construit 8 case, toate având ieșire la strada ...; că nu știe cum a dobândit în proprietate teren familia ... dar știe că familia ... trecea la proprietatea ei prin capătul grădinii lui ....

La data de 10.11.2014 și ulterior la data de 18.11.2014, ... și ... au formulat cerere de intervenție voluntară principală și o cerere de intervenție accesorie prin care au solicitat în principal respingerea acțiunii reclamanților, iar pe cale de excepție, au invocat lipsa competenței materiale a Judecătoriei ......., considerând acțiunea de față ca fiind de competența Tribunalului, Secția contencios administrativ. Au invocat autoritatea de lucru judecat prevăzută de art.430-432 Cod procedură civilă, susținând că terenul revendicat de reclamanți este același pentru care s-a constatat că ... aparține domeniului public al Orașului ... ..., conform cu Decizia ...a Curții de Apel ... ... pronunțată în dosarul nr. ....

În subsidiar, au solicitat respingerea cererii ca nefondată având în vedere argumentele expuse în continuare.

Au motivat în cererea de intervenție principală că cererea lor are ca justificare în accepțiunea art. 61 punctele 1) și 2) din NCPC, faptul că, dacă s-ar admite acțiunea reclamanților, imobilul teren în a cărui proprietate se află devine loc înfundat, iar ... este singura cale de acces la imobilul lor teren, cât și la construcția edificată pe acesta, după cum se poate observa din Raportul de Expertiză Judiciară efectuat în cauza ..., anexată în OPIS-ul însoțitor cu nr. 1.

În proprietatea imobilului construcție au intrat ca efect al Contractului de vânzare/cumpărare autentificat sub nr. ..., anexat la cerere OPIS-ul însoțitor cu nr. 2. Imobilul teren pe care era edificată construcția, în suprafață de 1.860 mp, a trecut la acea dată în aplicarea Legii 58/1974, în proprietatea Statului și ulterior, prin aplicarea Deciziei ...a Prefectului Județului ..., ca efect al prevederilor Legii 18/1991 a fondului funciar, art. 35 alin. 2-3, au obținut Titlul de Proprietate ...pentru suprafața de 1.000 mp prin constituirea dreptului de proprietate pe terenul trecut în proprietatea Statului la momentul achiziției construcției; iar diferența de 860 de mp au obținut-o ulterior, pe calea unei acțiuni în revendicare.

Au anexat la cerere și Decizia nr....a Prefectului Județului ... și Titlu de Proprietate ...pentru suprafața de 1000 mp prin constituirea dreptului de proprietate.

Pe cale de excepție, au motivat că au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei ...în soluționarea prezentei cauze întrucât terenul a cărui revendicare se solicită face parte din domeniul public al Orașului ...după cum se poate observa din Extrasul de Carte Funciară pentru Informare 27710/10.11.2014, anexat în OPIS-ul însoțitor cu nr. 4. Din acest motiv, cauza de față este de competența exclusivă a instanțelor de contencios administrativ în aplicarea art. 23 din Legea 213/1998 care dispune: "Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, județelor, comunelor, orașelor sau al municipiilor sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ".

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, prevăzută de art. 430-432 din Noul Cod de procedură civilă au motivat următoarele:

Lucru judecat, reiese din perspectiva cauzei ce a format dosarul cu nr...., soluționată de Tribunalul ... prin Sentința Civilă 14/CA/27.01.2011, soluție modificată prin Decizia ...a Curții de Apel ... ..., cauză în care Orașul ... ..., titular al dreptului de proprietate publică, reprezentat potrivit art. 21 și art. 62 alin. 1 din Legea 215/2001 prin Primarul Orașului ... ..., instituție având sediul în ... ..., str. Ștefan cel Mare, nr. 62, reprezentată prin Primar ..., a formulat o acțiune în constatarea apartenenței la domeniul public al orașului ....... și delimitare a drumului public denumit "Strada (...) ...", din Orașul ... ..., în contradictoriu cu vecinii: la NORD:..., domiciliat în str. ..., nr…., ... și ..., domiciliați în Str.... nr. 1; la EST: -...-moștenitoarea defunctului ..., domiciliată în str. ..., nr…., ... ...-domiciliată în str. ..., nr….; la VEST: ... ...-domiciliat în str. ..., nr. ..., 6.- ...- domiciliată în str. ... nr...., 7.- ... ...- domiciliată în str. ... nr...., iar la SUD - str. ....

Cererea a constituit obiectul cauzei ... și ulterior al cauzei ... în ciclul procesual de rejudecare.

Prin Sentința Civilă ...pronunțată de Tribunalul ..., urmare a administrării în cauză a unei expertize tehnice în vederea delimitării și efectuarea cercetării judecătorești la 23.11.2010 s-a precizat că :

"apartenența la domeniul public al Fundăturii ... este confirmată prin două acte administrative : HCL 59/1999 și Hotărârea de Guvern 1356/2001 de atestare a domeniului public al județului ..." în aplicarea prevederilor Legii 2 13/ 1998;

"nici unul dintre riverani nu face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului ce constituie ..."; , " nimeni nu face dovada dreptului de proprietate privată asupra terenului"", "este în administrarea unității administrativ-teritoriale și servește uzului (interesului) public, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 și 3 pct. 4 din Legea 213/1998 pentru a aparține domeniului public".

Tribunalul ... a admis acțiunea UAT Orașul ... ..., "constată apartenența la domeniul public a Fundăturii ... și delimitează acest fond proprietate publică, "conform Expertizei Tehnice", care constată că suprafața pentru al cărei regim juridic s-a solicitat constatarea apartenenței la domeniul public al UAT Orașul ... ..., este de 296 metri pătrați, (anexa 1 din OPIS-ul însoțitor).

Revendicarea imobiliară promovată de reclamanți, s-a arătat că, vizează aceeași suprafață de teren pentru care s-a solicitat constatarea apartenenței la domeniul public al UAT Orașul ... ..., considerată de Tribunalul ... prin Sentința ... în cauza ..., 296 metri pătrați, definită de reclamanți în prezenta cauză: "suprafață de 296 mp. identificați la poziția nr.60 din Nomenclatorul Stradal Oraș ...cu denumirea ,,...", teren ce figurează înscris în cartea funciară nr. ... UAT ... ..., având vecinătățile: N ..., V - ... ..., S Str. ..., ... (...) ...".

Prin Decizia ...a Curții de Apel ... ..., s-a dispus :"Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că delimitarea " Fundăturii ..." cu o lungime de 57,89 m și o lățime de 3 m se va face pe ax median, în lungimea parcelei identificate prin punctele 112-117-116-115-114-113-101-102-103 din schița aflată la fila 81 a Tribunalului ... (constituit în al doilea ciclu procesual-rejudecare) act care face parte integrantă din prezenta Decizie, astfel încât de o parte și de alta a axului median să se afle pe întreaga lungime de 57,98 m câte 1,5 m, lățimea totală a " Fundăturii ..." fiind de 3 metri pe toate lungimea acesteia. Menține celelalte dispoziții ale Sentinței atacate. "

Din măsurătorile efectuate prin Expertiza Tehnică Judiciară dispusă în cauză s-a constatat că lungimea Fundăturii ... nu mai era de 170 metri, ci de numai 57,98 m.

Consecință a modificării dispuse de Curtea de Apel ... ... prin Decizia ...este și faptul că s-a delimitat ulterior constatării apartenenței la domeniul public al Orașului ...o suprafață de 173,67 mp din cei 296 mp reieșiți din Expertiză și precizați în Sentința Tribunalului ....

De asemenea, lucru judecat reiese și din perspectiva cauzei nr.... soluționată de Judecătoria ...prin Sentința Civilă ..., definitivă prin Decizia 171 /AC/26.08.2010 a Tribunalului ... și irevocabilă prin Decizia 1582/20.12.2010 a Curții de Apel ....

Prin încheierea nr.... a O.C.P.I. ... din cadrul A.N.C.P.I. s-a intabulat dreptul de proprietate al Orașului ...(regimul juridic fiind de domeniu public) asupra fondului imobiliar a cărui atestare a apartenenței și delimitare, ce a fost solicitată prin cauza ..., ..., în suprafață conform documentației cadastrale întocmite în vederea intabulării. În încheierea ... a BCPI-...din cadrul O.C.P.I. ... s-a precizat: unu există piedici la înscriere".

Reclamanții din prezenta cauză: ... -... - au atacat această încheiere prin plângerea în rectificare de carte funciară ce a constituit obiectul cauzei ..., cauză ce s-a aflat pe rolul Judecătoriei ...-....

Judecătoria ...a respins cererea acestora ca nefondată, prin Sentința ..., apelul a fost anulat ca netimbrat, iar recursul a fost respins ca nefondat, în aceste condiții, Sentința Civilă ... prin care a fost respinsă acțiunea reclamanților din cauza de față, în rectificare tabulară, a devenit irevocabilă.

Urmare a acestor judecăți succesive, încheierea de Carte Funciară prin care s-a intabulat proprietatea publică asupra Fundăturii ... este neștirbită în validitatea sa.

Cu privire la cererea de respingere, în subsidiar, ca nefondată, a acțiunii s-au menționat următoarele argumente:

... este însușită în inventarul domeniului public al Orașului ...și atestată ca domeniu public al Orașului ...prin HG 1356/2001 de atestare a domeniului public a județului ....

Au fost invocate dispozițiile din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 1, art. 3 pct. 4, Anexa III, art. 19, art. 21, art. 22. Au mai arătat că normele de care Legea 213/1998 face vorbire în art. 19 pct. (2), s-au constituit în HG nr. 548 din 8 iulie 1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, din care au făcut referire la art.19 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

În aplicarea acestor dispoziții imperative, Consiliul Local al Orașului ...face inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului ...si prin Hotărârea 58/26,11,1999 și-1 însușește. La Anexa 2 A din Centralizatorul inventarierii, pagina 5 din HCL 58/1999, la poziția 122 apare: "..." cu determinările; 4,5 ml expunere la strada principală (... -n.n.L 170 m lungime și 3 m lățime.

În respectarea metodologiei date prin HG 58/1999, Guvernul României prin HGR 1356/2001 face atestarea domeniului public al județului ... și în particular, în anexa 4, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului ... .... La poziția 89, anexa 4 atestă însumată o rețea de drumuri și străzi vicinale în lungime de 45,996 Km precizând că reflectă inventarul însușit de Consiliul Local prin HCL precizat anterior.

Au precizat că, până la aceasta dată, HGR 1356/2001 nu a fost atacată în contenciosul administrativ în temeiul Legii 29/1990 și nici nu a constituit obiectul vreunei excepții de nelegalitate în aplicarea art. 4 din Legea 554/2004 cu privire la bunurile atestate ca aparținând domeniului public.

HG nr.1356/2001 de atestare a apartenenței la domeniul public al județului ... produce efecte juridice depline; în HG 1356/2001, însă, în mod eronat era consemnat HCL 46/1999 ca Hotărâre a Consiliului Local de însușire a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public, în loc de HCL 58/1999.

Urmare a diligențelor, de bună credință la acea vreme, a Orașului ... ..., în Monitorul Oficial nr.174 din 17 martie 2010 se publică Rectificarea HG/1356/2001 de atestare a domeniului public a județului ..., constând în înlocuirea HCL 46/1999 cu HCL 58/1999 ca hotărâre de însușire a bunurilor aparținând domeniului public al Orașului ... ....

În ceea ce privește Sentința la care reclamanții fac trimitere și anume, Sentința Civilă nr....: Sentința, pronunțată într-o cauză în "obligația de a face" în care Orașul ...nu a fost parte, la pagina 3 aliniatul 4, se preia din Expertiza Tehnică efectuată în cauză, în considerentele Sentinței și nu în dispozitiv, că terenul ar aparține reclamantelor ... în cauză.

Sentința a fost prezentată în mai multe rânduri de reclamanți în fața diferitelor instanțe care au apreciat unanim că nu este nici constitutivă, nici declarativă de drepturi pentru ... (pentru exemplificare: Decizia penală ...pronunțată de Curtea de Apel ... în cauza ..., care considera că Sentința invocată nu are relevanță, nefiind pronunțată în contradictoriu cu UAT Orașul ... ...).

În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri.

Prin cererea de intervenție accesorie, aceeași intervenienți au înțeles să susțină apărările pârâtei UAT Orașul ... ..., cu reiterarea acelorași motive pentru care au solicitat respingerea acțiunii reclamanților, în ce privește fondul cauzei, precum și excepțiile menționate în cererea de intervenție principală.

Intervenții au detaliat prin cererea de intervenție accesorie considerentele pentru care instanțele de judecată care s-au pronunțat cu privire la terenul revendicat de reclamanți în cauza de față face parte din domeniul public al orașului ........

Astfel, au prezentat cauza ..., concluzionând că drept consecință a modificării dispuse de Curtea de Apel ... ... prin Decizia ...este și faptul că s-a delimitat ulterior constatării apartenenței la domeniul public al Orașului ...o suprafață de 173,67 mp din cei 296 mp reieșiți din Expertiza și precizați în Sentința Tribunalului ....

Prin încheierea nr.... a O.C.P.I. ... s-a intabulat dreptul de proprietate al Orașului ....... (regimul juridic fiind de domeniu public) asupra fondului imobiliar a cărui atestare a apartenenței și delimitare a solicitat-o prin cauza ..., ..., în suprafața conform documentației cadastrale întocmite în vederea intabulării.

În încheierea ... a BCPI-... ... din cadrul O.C.P.I. ... s-a precizat că nu există piedici la înscriere. S-a făcut referire la judecata care a făcut obiectul dosarului nr...., în care a fost respinsă acțiunea reclamanților ... -... în rectificare tabulară a devenit irevocabilă.

Urmare a acestor judecați succesive încheierea de Carte Funciară prin care s-a intabulat proprietatea publică asupra Fundăturii ... este neștirbită în validitatea sa.

Ambele cereri de intervenție au fost admise în principiu la 18.02.2015.

S-a efectuat expertiza tehnică în cadastru solicitată de reclamanți, iar la formularea obiectivelor pentru expertiză au fost făcute propuneri și din partea intervenienților.

Cu privire la expertiza efectuată de expertul ... care a fost numit inițial pentru efectuarea expertizei, prima instanță a constatat că acesta a susținut că terenul care face obiectul litigiului are suprafața de 301 mp, indicând și vecinătățile acestei suprafețe care ar face parte din domeniul public al orașului .... ..., potrivit unul plan al orașului din 1963 pe care i l-a pus la dispoziție pârâta. A răspuns lacunar la obiectivele instanței, fără să lămurească în teren aspectele invocate de reclamanți cu referire la sentința civilă de partaj succesoral cu nr....și sentința civilă de revendicare teren, nr....a Judecătoriei ... .... Nu a identificat suprafața de 800 mp. proprietatea reclamanților, conform vecinătăților din dispozitivul sentinței civile nr....pentru a se putea verifica de instanță dacă susținerile reclamanților privind suprapunerea acestei suprafețe cu terenul revendicat sunt adevărate, limitându-se doar în a trage concluzia că suprafața de 800 mp nu avea cum să fie proprietatea reclamanților, fapt pentru care a fost și recuzat de reclamanți.

S-a dispus efectuarea unei noi expertize de către expertul .... Concluziile acestui expert au fost avute în vedere de instanța de fond, întrucât a răspuns la obiectivele stabilite, având în vedere și obiectivele propuse de părți, lămurind aspectele invocate în cauză în legătură cu terenul revendicat de reclamanți; a identificat de asemenea și suprafața de teren de 800 mp din care reclamanții susțin că face parte terenul revendicat, având în vedere sentința civilă de revendicare teren, nr....a Judecătoriei ... ....

Concluzia la care a ajuns expertul a fost că suprafața de teren de 168 mp (296 mp din obiectivele expertizei) este înscrisă în Cartea funciară ... a Orașului ......., reprezentată pe schița anexă la raportul de expertiză de conturul: C-23-D-E-F-G-H-I-J-K-L-B-C care reprezintă ..., actualizată de UAT ....... la OCPI ... la 22 05 2013 se suprapune în totalitate cu terenul revendicat de reclamanți.

S-au formulat obiecțiuni la expertiză de intervenienți care au considerat că expertul a ținut cont la expertiză de susținerile reclamanților nu de cele indicate în cele două sentințe de revendicare și de partaj prezentat de reclamanți, că expertul a susținut că pe suprafața de 800 mp din care reclamanții susțin că face parte terenul revendicat nu au existat construcții când în realitate au fost.

Expertul a răspuns la obiecțiuni în sensul că își menține în totalitate punctul de vedere și că în urma studierii bazei de date a OCPI ... a constatat că la 22 05 2013 a fost întocmită o documentație actualizată pentru imobilul cu nr. cadastral ..., în sensul diminuării suprafeței terenului de la 296 la 168 mp, conform Deciziei nr....a Curții de Apel .....

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanții ... ..., ..., ... și ... au formulat cerere de chemare în judecată a UAT Oraș ...solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 296 mp teren, identificată la poziția nr. 60 din Nomenclatorul Stradal - Oraș ...cu denumirea " Fdt. ... ", teren ce figurează înscris în cartea funciară nr. ... UAT ... ..., având următoarele vecinătăți: N-..., V- ... ..., S- ..., E -... (…) ….

Pârâta UAT ...s-a opus acțiunii reclamanților pretinzând că terenul face parte din domeniul public al Orașului ......., fapt atestat prin Hotărâre a Consiliului local și prin Hotărâre de Guvern.

Prin cererea de intervenție formulată în sprijinul pârâtei și prin intervenția în interes propriu, ... și ... au solicitat în principal respingerea acțiunii reclamanților, susținând că terenul revendicat de reclamanți este același cu cel care s-a constatat că reprezintă ... și aparține domeniului public al Orașului ... ..., conform cu Decizia ...a Curții de Apel ... ... pronunțată în dosarul nr. ....

Reclamanții și-au întemeiat dreptul de proprietate asupra terenului revendicat pe sentința civilă nr. ... pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului .... ..., în dosarul nr. ..., susținând că terenul revendicat face parte din proprietatea lor în suprafață de 16.110 m.p. pe care defunctul ... ...- primul soț al reclamantei ... și tatăl reclamantului ... ... - a deținut-o în orașul ... ..., str. ... (fostă ...) nr..... ... ...decedând la data de ..., averea rămasă de pe urma acestuia s-a transmis celor doi moștenitori legali - ... (fostă ...) ... și ... ... - care au procedat ulterior la ieșirea din indiviziune, conform cu hotărârea de partaj amintită.

În sentința de partaj sunt precizate vecinătățile terenului ce a intrat în compunerea masei succesorale și anume: "str. ..., În..., locul ..., moștenitorii lui ..., ... ..., str. ..., str. ..., ... și ... ".

Din cuprinsul hotărârii, prima instanță a reținut că pârâtei ... i s-a atribuit în proprietate suprafața de 3.973 m.p. teren, în timp ce pârâtului ... ... i s-a atribuit în proprietate suprafața de 11.921 m.p. teren "megieșit la răsărit pe lungimea de 12 metri cu în... și ... ".

De asemenea, s-a reținut că prin sentința civilă nr....pronunțată de Judecătoria ... ... în dosarul nr. ..., s-a admis în parte acțiunea în revendicare, obligând pe pârâți, "să lase în deplină proprietate și liniștită posesiune suprafața de 8.370 m.p., teren de grădină situat în .... ..., str...., megieșit cu ... , ..., ..., pe de o parte,..., restul terenului de 800 mp. rămas în proprietatea pârâților și ..., pe altă latură". În această sentință nu apare denumirea de "în... ", aceasta nu apare ca vecin.

La data pronunțării acestei hotărâri judecătorești, ... ... vânduse cu Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ..., numitei ..., suprafața de 1.860 m.p. din terenul atribuit în proprietatea sa exclusivă prin sentința de partaj pronunțată în anul 1960, terenul vândut învecinându-se "la răsărit cu proprietatea ... pe o lățime de 30 m, la apus cu proprietatea ... și proprietatea ...pe o lățime de 30 m, la miazăzi cu proprietățile ... ... și ... ... (...) pe o lungime de 62 m și la miazănoapte cu proprietățile ...... și ... pe o lungime de 62 m ", conform schiței anexă la contract.

După cum a declarat și martorul, după înstrăinarea acestei suprafețe de teren către ..., ... ... și familia ... au permis cumpărătoarei să treacă pe terenul lor prin capătul grădinii lor.

Pe terenul reclamanților s-au construit 8 case așa cum a declarat martorul. Printre cei care au construit case pe terenul provenind de la reclamanți se numără și .... Aceasta a construit casă pe terenul cumpărat de la ... ..., pe care a vândut-o ulterior lui ..., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ..., iar terenul aferent locuinței în suprafață de 1.860 m.p. având vecinătăți pe: " la răsărit, apus și miazănoapte cu terenul CAP și la miazăzi cu proprietatea ... ..., a trecut în proprietatea statului, în temeiul prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974. Noul proprietar a primit și el din partea membrilor familiei ... îngăduința de a le tranzita terenul, folosind aceeași cale de acces la drumul public. Și din actele de proprietate ale vecinilor reclamanților, a rezultat aceeași situație - contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.11.1992 între ... și ..., care atestă faptul că terenul ce s-a aflat în proprietatea soților ... se învecina cu terenul aflat în proprietatea lui ..., certificatul de moștenitor eliberat la data de 28.05.1990 după defunctul .... Aceleași vecinătăți apar și în sentința civilă nr. ...a Judecătoriei ... ... -...figurează ca vecin cu terenul deținut de soții ... împreună cu ... ....

În schița care a stat la baza pronunțării hotărârii de partaj a fost marcată înfundături ... în suprafață de 216 m.p teren care făcea parte din fosta proprietate a lui ... ... care nu a fost trecut la partaj întrucât copartajanții au înțeles să lase această cale de acces de la loturile lor la drumul public, aspect care reiese din compararea dimensiunilor fostei proprietăți ... ...(16.110 mp.) cu dimensiunile terenului ce a făcut obiectul partajului succesoral (15.894 mp.). Ulterior, terenul fiind preluat de CAP și acesta a fost preluat, dovadă că în sentința de revendicare din 1974 se face referire la suprafața de 800 mp rămasă în proprietatea reclamanților, din care făcea parte și calea de acces, suprafața de 800 mp fiind identificată și de expertul ... pe schița anexă la raport pe conturul marcat de punctele : 27-25-24-23-20-19-17-16-15-14-1-2-M-A-30-27 cu vecinătățile: N- ... și ... (NC ...), E: ...(fost ...) și moșt.-def.... (fost ...), S-str. ..., V-... și ....

Expertul ... a concluzionat că suprafața de teren de 168 mp (296 mp din obiectivele expertizei) este înscrisă în Cartea funciară ... a Orașului ......., reprezentată pe schița anexă la raportul de expertiză de conturul: C-23-D-E-F-G-H-I-J-K-L-B-C care reprezintă ..., actualizată de UAT ....... la OCPI ... la 22 05 2013 se suprapune în totalitate cu terenul revendicat de reclamanți.

Reclamanții au mai depus la dosar și copia H.C.L. nr.58/26.11.1999 prin care este însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului ... ..., inventar care nu include însă și terenul revendicat prin prezenta acțiune, dovadă că autoritățile locale din acea vreme recunoșteau că acesta este proprietate privată. Ei au dovedit faptul că proprietatea terenului lor a intrat în domeniul public al orașului, în sprijinul intervenienților venind și autoritatea locală care a adoptat mai multe hotărâri, începând cu H.C.L. nr.55/22.04.2005, hotărâri care au fost atacate de reclamanți în instanța de contencios administrativ; că prin una din aceste hotărâri s-a modificat retroactiv Anexa nr.2A a H.C.L. nr.58/26.11.1999, incluzând "..." în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al orașului ... ..., creând astfel posibilitatea membrilor familiei ... de a trece pe terenul lor fără a mai solicita în instanță servitute de trecere.

Astfel, s-a reținut că, reclamanții au atacat în justiție H.C.L. nr.55/22.04.2005, iar prin sentința civilă nr.... pronunțată în dosarul nr...., Tribunalul ... a dispus anularea în parte a hotărârii atacate, cu referire la atribuirea denumirii de stradă a "Fundăturii ...", pentru următoarele considerente: "Actul administrativ dedus judecății este lovit de nulitate absolută întrucât se opune autorității de lucru judecat, iar pe de altă parte a fost grav încălcat un drept de proprietate privată ".

După ce s-a pronunțat această hotărâre judecătorească, s-au succedat alte două hotărâri de consiliu local, prin care se aproba " reatribuirea " denumirii străzii " ... " din orașul ... ....

Prin sentința civilă nr.... pronunțată în dosarul nr. ..., Tribunalul ... a dispus anularea H.C.L. nr.31/31.03.2006, instanța constatând faptul că această hotărâre este nelegală, întrucât "terenul pentru care pârâtul a aprobat reatribuirea denumirii de stradă, nu face parte din domeniul public ... și nu a figurat niciodată ca domeniu public ".

Procesele reclamanților pentru acest teren au continuat în paralel sau deodată atât cu autoritatea locală cât și cu vecinii terenului, inclusiv cu intervenienții.

Astfel, prin sentința civilă nr.... pronunțată de Judecătoria ... ..., s-a respins acțiunea civilă având ca obiect obligația de "a face";, formulată de reclamanții ..., ... și ... ..., în contradictoriu cu pârâtele ... ... și ..., reclamanții solicitând ca pârâtele să fie obligate să le permită liberul acces de la locuința lor situată pe str. ... nr.... A, la drumul public pe calea publică stabilită prin actele cadastrale ale orașului și prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ….

S-a reținut că terenul față de care reclamanții solicită acces liber pentru a ieși la calea publică, este proprietatea lui ... ... și ... și nu este un teren aparținând domeniului public.

Prin sentința civilă nr....pronunțată în dosarul nr...., Judecătoria ...constata faptul că terenul în litigiu este proprietatea pârâtelor ... și ... ..., drept pentru care accesul la drumul public al reclamanților ... și ... se poate realiza doar prin instituirea unei servituți de trecere pe acest teren.

Intervenienții au beneficiat apoi de sprijinul autorității locale pentru a avea posibilitatea de trecere de la calea publică la proprietatea lor.

Prin Hotărârea nr. 55/22.04.2005, Consiliul Local ...a hotărât atribuirea unei denumiri de stradă - ... - suprafeței de 350 m. p. delimitată de str. ... și proprietatea familiei ....

Această hotărâre nr. 55/22.04.2005 a fost anulată prin sentința civilă nr. ...pronunțată de Tribunalul ..., irevocabilă, ulterior, prin decizia civilă nr. ...din 23.02.2006 a Tribunalului ... fiind respinsă și cererea de revizuire formulată de pârâta Consiliul Local al orașului ...împotriva sentinței civile nr…. din 15.09.2005, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr....pronunțată în dosarul nr...., Judecătoria ...a respins acțiunea în revendicare promovată de Orașul ...- Prin Primar în contradictoriu cu pârâtul ... ..., instanța constatând faptul că "instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod repetat asupra apartenenței acestui teren ", că "reclamanta nu are titlu valabil pentru acest teren, iar calea de acces, în fapt o servitute creată pe cale convențională și care nu a mai putut fi exercitată, datorită neînțelegerilor între vecini, nu constituie stradă ", precum și că "dreptul de proprietate al pârâtului este dovedit cu un titlu de proprietate neechivoc ".

Așa cum au menționat pârâta și intervenienții, prin HG 1356/2001 de atestare a apartenenței la domeniul public al județului ... a terenului ce poartă denumirea de ..., în mod eronat era consemnat HCL nr.46/1999 ca Hotărâre a Consiliului Local de însușire a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public. În această situație, UAT Orașul ....... a depus diligențele necesare pentru corectarea erorii, astfel că în Monitorul Oficial nr.174 din 17 martie 2010 se publică Rectificarea HG nr. 1356/2001 de atestare a domeniului public a județului ... constând în înlocuirea HCL nr.46/1999 cu HCL nr. 58/1999 ca hotărâre de însușire a bunurilor aparținând domeniului public al Orașului ........

Prin încheierea nr.... a O.C.P.I. ... s-a intabulat dreptul de proprietate al Orașului ....... (regimul juridic fiind de domeniu public) asupra fondului imobiliar a cărui atestare a apartenenței și delimitare a solicitat-o pârâta prin cauza ..., ..., în suprafață de 296 mp, conform documentației cadastrale întocmite în vederea intabulării.

În încheierea ... a BCPI-... ... din cadrul O.C.P.I. ... se precizează: nu există piedici la înscriere".

Reclamanții din prezenta cauză au atacat această încheiere prin plângere în rectificare de carte funciară ce a constituit obiectul cauzei ... la Judecătoria ...-.... Judecătoria ....... a respins cererea acestora ca nefondată prin Sentința ..., apelul este anulat ca netimbrat, iar recursul este respins ca nefondat.

Pârâta și intervenienții se apără și solicită respingerea acțiunii reclamanților în prezenta cauză tocmai în baza acestei sentințe irevocabile, apreciind că urmare a acestor judecați succesive încheierea de Carte Funciară prin care s-a intabulat proprietatea publică asupra Fundăturii ... este neștirbită în validitatea sa, însă și de această dată a intervenit o schimbare asupra dreptului de proprietate înscris, după ce s-a pronunțat Decizia ...de Curtea de Apel ... ....

S-a mai reținut de către prima instanță și faptul că reclamanții din prezenta cauză au formulat și plângere penală împotriva fostului primar ..., acesta fiind sancționat pentru abuz în serviciu. La data de 26.04.2006, petenta a fost și ea sancționată contravențional conform procesului-verbal de contravenție nr...., încheiat de Primăria ... ..., reținându-se că aceasta a construit o poartă metalică de 7 m. lungime, pe domeniul public, blocând accesul pe str...., fără autorizație de construcție și s-a stabilit ca măsură, desființarea porților până la data de 27.04.2006.

Întrucât petenta nu s-a conformat acestei dispoziții, la data de 28.04.2006, ..., primarul orașului ...a emis dispoziția nr. … prin care s-a dispus demolarea acestor porți metalice.

La data de 11.05.2006, lucrători din cadrul Primăriei ... ..., au desființat porțile metalice care blocau accesul din str. ... spre str. ..., așa cum rezultă din procesul-verbal din 11.05.2006.

Ulterior, prin sentința civilă nr....a Tribunalului ..., pronunțată în dosarul nr. ..., s-a dispus anularea Hotărârii nr.31 din 31.03.2006 a Consiliului Local a orașului .... ..., privind reatribuirea denumirii str. ... și prin sentința civilă nr…. a Judecătoriei .... ..., irevocabilă, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta ... ... în contradictoriu cu agentul constatator Primăria orașului ...și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție nr. 101 din 7.06.2006 încheiat petentei.

De asemenea, prin sentința civilă nr. ...a Tribunalului ..., Secția Comercială și Contencios Administrativ, irevocabilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanta orașul .... ..., prin primar ..., pentru aceiași suprafață de teren în litigiu, de 350 m.p., pentru care prin Hotărârile de Consiliu Local nr. 55/22.04.2005 și nr. 31 din 3.103.2006 s-a atribuit denumirea str. ..., ambele fiind anulate.

Prin decizia nr.266 din 16.07.2009 a Tribunalului ..., Secția Comercială și Contencios Administrativ, pronunțată în dosarul nr. ..., irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții ... ... și ... ... și a fost obligat pârâtul orașul .... ..., reprezentat prin primar, să emită reclamanților autorizație de construire pentru construirea unui gard cu poartă pe terenul reclamantului ... ... situat în orașul .... ..., str...., nr. ..., pe același teren în litigiu în suprafață de 350 m.p.

Pârâta UAT ...s-a apărat în cauza de față susținând că în conformitate cu prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia a întocmit un inventar însușit prin Hotărârea C.L. nr.58/26.11.1999 care la pag. 15 poz. 22 cuprinde ... cu o lungime de 57 m și lățime de 3 m. În baza acestei Hotărâri a C.L. bazat pe istoricitatea existenței căii de acces în prezent devenită ... în înregistrările comunale, Guvernul României prin HG 1356/2001 publicată în MO 628 bis - Anexa 4 preia cumulativ, la poz. 89 ca Rețea de drumuri și această suprafață.

Ulterior s-a ajuns să se dea o nouă hotărâre de consiliu local cu același obiect, respectiv H.C.L. nr.11/30.01.2009, prin care s-a introdus din nou în nomenclatorul stradal al orașului ...așa-¬zisa stradă "...", urmată de intabularea terenului în litigiu în cartea funciară a orașului ... ..., în lipsa unui act care să constituie titlu de proprietate.

Prin decizia nr....pronunțată în dosarul nr. ..., Curtea de Apel ... ... a dispus restrângerea efectelor H.C.L. nr.11/30.01.2009 prin delimitarea "Fundăturii ...", de o parte și de alta a axului median al căii de acces câte 1,5 metri, pe întreaga lungime de 57,98 metri, decizie pe care pârâta și intervenienții au invocat-o în sprijinul cererii de respingere a acțiunii reclamanților în revendicarea în continuare a suprafeței de 296 mp.

De asemenea, s-a reținut de către instanța de fond și faptul că, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991 pentru suprafața de 11.921 mp din intravilan ......., moștenire de la ... ..., în baza sentinței civile nr....iar prin sentința civilă nr.... din 28.09.2004, Judecătoria ...... a obligat să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,88 ha de teren. În baza acestei sentințe s-a emis lui ... ... titlu de proprietate nr..../...pentru suprafața de 11.921mp, însă în realitate, la punere în posesie, ei au primit 5.901 mp, cu 6020 mp mai puțin, așa cum a constatat și expertul tehnic ...care a întocmit expertiza tehnică în dosarul civil nr....a Judecătoriei ....... ce a avut ca obiect revendicare teren și constatarea nulității parțiale a titlurilor de proprietate pentru vecinii reclamanților cărora li s-a constituit dreptul de proprietate din terenul reclamanților pentru că și-au construit case pe terenul reclamanților.

S-a mai constatat de către prima instanță că, pârâta și intervenienții au solicitat în cauza de față respingerea acțiunii reclamanților invocând și faptul că din moment ce dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu aparține domeniului public, atunci acesta nu poate fi revendicat de reclamanți.

Potrivit art.44 alin.2 din Constituția României, "proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", iar potrivit alin. 3, " nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Aceleași deziderate sunt enunțate în Art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prima instanță a constatat că pârâta nu deține un titlu valabil care să ateste că a dobândit pe o cale îngăduită de lege dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, hotărârile de consiliu local fiind acte administrative, nu se substituie legii fundamentale și cu atât mai puțin convențiilor internaționale la care România este parte. O hotărâre de consiliu local nu poate constitui just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate, întrucât proprietatea privată este inviolabilă, exproprierea fiind o măsură excepțională care nu poate fi adoptată decât în baza unui act normativ cu valoare de lege, pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În aceste condiții s-a constatat că este evident faptul că titlul invocat de reclamanți pentru dovedirea dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat - sentința civilă nr....este preferabil actelor opuse de pârâtă, care nu pot constitui titlu de proprietate, iar împrejurarea că pârâta UAT ....... a trecut în domeniul public terenul revendicat de reclamanți de atâția ani prin hotărârile de Consiliu local enunțate anterior și în condițiile menționate, cunoscând faptul că pentru terenul în cauză reclamanții au formulat în temeiul legii 18/1991 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu poate conduce decât la concluzia că pârâta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin vreunul din modurile prevăzute de Codul civil, iar a considera că o hotărâre judecătorească din anul 1960, corelată și cu hotărârea de revendicare teren din anul 1974 care atestă dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului poate fi lipsită de efecte juridice în comparație cu hotărârea dată în contencios administrativ privind modalitatea de aplicare a unei hotărâri emise de Consiliul local al orașului ......., s-a constatat că ar înseamnă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, principiu consacrat în doctrina CEDO.

Referitor la titlul invocat de reclamanți în dovedirea dreptului lor de proprietate, căruia instanța de fond i-a acordat prevalență, reținând că este mai bine caracterizat, s-a făcut sublinierea că valoarea probatorie de înscris autentic a hotărârii judecătorești - sentința civilă de partaj a reclamanților, anterioară oricărei hotărâri de consiliu local și a celorlalte hotărâri judecătorești care au soluționat până acum litigiile legate de acest teren, toate acestea demonstrând fără echivoc faptul că atât reclamanții cât și pârâta au dobândit dreptul de proprietate litigios de la același titular, respectiv de la ... ..., autorul reclamantului ... ....

Faptul că acest teren provenind de la ... ... a fost trecut în domeniului public al unității administrativ teritoriale, s-a apreciat că nu are relevanță în cauza de față deoarece instanța de judecată nu a fost investită să cerceteze regimul juridic al bunului, pronunțându-se în limitele investirii sale, cu o cerere în revendicare teren, în condițiile reglementate de codul civil, la art. 553, 555 și 563 și de reglementările din codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească fiind supusă principiului relativității și celui al opozabilității, indiferent de natura raporturilor juridice pe care vine să le tranșeze. Prin urmare, faptul că decizia pronunțată de instanța de contencios administrativ a declarat apartenența la domeniul public al orașului ....... asupra unei părți din terenul revendicat de reclamanți, s-a apreciat că nu înseamnă că această sentință reprezintă titlu de proprietate care să poată fi opus tuturor de o manieră incontestabilă, față de terți, hotărârea judecătorească constată dosar fapte juridice, posibil de combătut prin dovada contrară.

Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prin art. 6 a prevăzut că :"Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".

S-a mai statuat că reclamanții din prezentul litigiu sunt titularii unui "bun" în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO, chiar un "bun actual" și un "interes patrimonial" de a obține restituirea în natură.

Împrejurarea invocată de pârâtă și de intervenienți conform căreia pârâta și-a înregistrat terenul revendicat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, s-a apreciat că nu este de natură să ofere preferabilitate titlului pe care l-a opus, întrucât înscrierea în registrul de transcripțiuni are caracter de informare, respectiv de publicitate a drepturilor față de terți, și nu este constitutivă de drepturi. Terții vătămați prin înscriere sau cei care invocă drepturi reale proprii asupra bunurilor înscrise, pot să își valorifice aceste drepturi în justiție prin acțiuni în revendicare sau alte acțiuni reale, invocând inopozabilitatea hotărârii judecătorești în temeiul cărora s-a făcut înscrierea acestor drepturi în registrul de publicitate, cum este cazul în speță.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse în cele ce preced instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a respins cererile de intervenție, atât cea de intervenție în interes propriu cât și cea de intervenție accesorie în sprijinul pârâtei, ambele vizând de fapt aceleași aspecte și în consecință a fost obligată pârâta și intervenienții să lase în deplină proprietate terenul revendicat de reclamant.

S-a luat act că reclamanții au precizat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termenul legal pârâta UAT ...prin primar și intervenienții ... și .... Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului ... sub același număr generat în ECRIS la judecata în fond, și anume sub nr.....

În apelul declarat, pârâta a criticat sentința, pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la niciuna dintre excepțiile ridicate de pârât, respectiv excepția necompetenței materiale a Judecătoriei ...întemeiată pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al orașelor sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. Arată că terenul este înscris în cartea funciară ca făcând parte din domeniul public al orașului.

Instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lucrului judecat raportat la decizia nr. ...a Curții de Apel ... ..., care a hotărât apartenența la domeniul public a orașului a suprafeței de 296 m.p., dispunând delimitarea din aceasta a unei căi de acces, restul fiind acostament ce se constituie în actuala stradă .... Curtea, în considerente, a stabilit că reclamanții din dosarul de față nu au adus nici o probă pertinentă cu privire la pretențiile lor de proprietari, referitor la suprafața de teren pe care se află actuala stradă ..., fapt pentru care apreciază că această chestiune a fost definitiv tranșată. A mai menționat că în decizie s-au avut în vedere toate hotărârile judecătorești prezentate ca probe de reclamanți, chestiunea juridică a lipsei apartenenței terenului în litigiu la proprietatea reclamanților fiind tranșat cu putere de lucru judecat. Pentru a repune cauza pe rol, reclamanții s-au adresat unei instanțe necompetente material, care s-a sesizat cu soluționarea cauzei.

Cu privire la excepția referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților ... ..., ... și ..., de asemenea instanța de fond nu s-a pronunțat, iar în argumentarea acestei excepții pârâta arată că ... ... nu are calitatea de moștenitoare, nici a defunctului ... … ..., nici a numitei ..., nici a lui ... .... ... . ... și-a înstrăinat întreaga suprafață de 3973 m.p. teren ce i-a fost atribuită prin sentința de ieșire din indiviziune și nu a făcut dovada că mai are dreptul la o altă suprafață de teren. ... nu are vocație succesorală, este soră cu ... ... și ... ..., dar numai de pe mamă, tatăl acesteia fiind ... ..., nu defunctul autor ... .......

Cu referire la reclamantul ... ..., solicită să se constate că acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, a fost pus în posesie și s-a emis titlu pentru întreaga suprafață stabilită prin sentința civilă nr. ...moștenită de la ... ...în intravilanul orașului, mai puțin cu 216 m.p. lăsați de acesta prin testament lui ... .... Din HCJ nr. 5519/19.01.2007 și anexa la aceasta, însușite de reclamanți, rezultă că au fost puși în posesie cu întreaga suprafață de 1,1921 ha, din intravilanul orașului, ținându-se cont de suprafețele deja înstrăinate și cele aflate în țarină. Din schița anexată documentației, rezultă că suprafața pe care se află actuala stradă ... se poziționează în afara suprafeței de 1,1921 ha.

Pe fondul cauzei, pârâtul arată că prin sentința civilă nr. ... pronunțată de Tribunalul ... în dosarul nr. ..., având ca obiect ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta ... . ... împotriva pârâtului ... . ... - fiu minor la acea dată - privind suprafața de 1 ha și 6110 m.p. teren și a imobilelor de pe acesta, situată în Oraș ... ..., str. ..., nr. ..., actuala stradă ..., rămase de pe urma defunctului ... ...decedat la data de ..., s-a procedat la atribuirea cotelor părți. În sentință s-au stabilit vecinii terenului în litigiu, între care apare și ..., care este delimitată de expert astfel cum rezultă din schița depusă la dosar. Tot din schiță, rezultă și modul în care instanța a dispus ieșirea din indiviziune și formarea loturilor, cel atribuit pârâtului ... I. ... fiind megieșit la răsărit, pe o lungime de 121 metri, cu .... Prin împărțirea terenurilor în cele două loturi de 3973 m.p. și respectiv 11921 m.p. rezultă suprafața de 15894 m.p. față de suprafața de 16110 m.p. cu privire la care reclamanta în 1960 a solicitat ieșirea din indiviziune. Precizează că în mod corect instanța a stabilit ieșirea din indiviziune raportat la terenul de 15894 m.p., deoarece defunctul ... ...lăsase prin testament lui ... ... suprafața de 216 m.p.

Față de cele menționate, rezultă că reclamanții nu au nici un drept asupra suprafeței de teren pe care se află actuala stradă ..., atât în acțiune, cât și în expertiză, cât și în suplimentul la aceasta creându-se situații artificiale, care nu corespund realității.

Mai menționează că suprafața reconstituită în baza legilor funciare nu cuprinde și actuala stradă ....

Instanța de fond în hotărârea pronunțată a ținut cont numai de apărările reclamanților și declarația martorului, deși strada ... exista dinaintea anului 1960 și, ca atare, nu a fost lăsată trecere prin bunăvoința reclamanților în anul 1973 pentru cumpărătorul .... În susținerea acestei afirmații, pârâta arată că prin actul de partaj autentificat de Judecătoria ...la 08.01.1946, încheiat între ... ...și fratele său, ... Gh. Grigore, prin care se împarte averea rămasă de la bunica lor ..., cel dintâi a primit 1 ha și 610 m.p. în ... ..., Suburbia ..., strada ... nr. 1. Acest act de partaj precizează că averea rămasă are ca bază titlul autentificat de Judecătoria Ocol ...nr. 455/1939, iar strada ... este consemnată și pe fila de domiciliu din anul 1955 din buletinul de identitate al numitei ..., ... ... având ca domiciliu de naștere, în anul 1950, ... ..., strada ..., nr. .

Pârâtul mai arată că trimiterile la sentința civilă nr. ...din 03.05.1974 nu pot justifica cererea reclamanților deoarece în sentință se arată că terenul de 800 m.p. rămas în proprietatea reclamanților este acela pe care se află construcțiile gospodărești. Or, construcțiile gospodărești nu se puteau afla pe..., existentă în anul 1939. Acestea se aflau în partea de nord a terenului ce s-a constituit în masa succesorală, fiind înstrăinate împreună cu suprafața de 1800 m.p. de către ... ... la data de 31.08.1973 către .... Terenul pe care se află anexele gospodărești nu se învecinează cu strada ..., care este la Est. Prin urmare, este evident că suprafața ce s-a constituit ca masă succesorală în dosarul nr. ... cuprinde și cei 800 m.p.

Apreciază că raportul de expertiză topografică și suplimentul la acesta efectuat de ing. ...nu se pot constitui ca probe în susținerea cererii reclamanților, deoarece expertul a poziționat suprafața revendicată peste strada ..., la indicația exclusivă și nedocumentată a reclamanților, neținând cont de înscrisurile de la dosar din care rezultă că acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață moștenită, au fost puși în posesie și au primit titlu.

În masa succesorală nu intră suprafața pe care se află strada ..., aceasta existând încă din anul 1939, la limita de est a proprietății autorilor reclamanților. Schița solicitată de expertul Popârda Vasile Valentin la dosarul nr. ...nu a fost depusă la dosar, deși ar fi demonstrat că strada ... nu se suprapune peste suprafața de 800 m.p. pe care se află anexele gospodărești.

Mai arată pârâtul că nici declarația martorului nu poate constitui probă in susținerea acțiunii reclamanților, deoarece acesta nu a făcut parte din nici o comisie a CAP, deși a susținut contrariul, și nu cunoaște situația concretă de la fața locului, neparticipând la măsurători.

În luarea hotărârii, instanța de fond a avut în vedere concluziile expertizei tehnice, care, însă, nu are nici un fundament, deoarece ar fi rezultat că cei 800 m.p. se află în suprafața reconstituită dacă ar fi fost verificate suprafețele de teren aferente construcțiilor cu cele pe care reclamanții au fost puși în posesie și au primit titlu, inclusiv cu suprafața de teren lăsată prin testament lui ... ... și ar fi constatat că cei 296 m.p. ce se constituie în strada ... excede masei succesorale.

Instanța de fond nu a motivat în nici un fel de ce nu a analizat apărările pârâtului din care rezultă în mod cert, în afara oricărei îndoieli, că "În... sau strada ..."; apare în documente înainte de anul 1939 în care autorii reclamanților au dobândit terenul lăsat prin moștenire.

Pentru toate aceste motive, pârâtul solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

În apelul declarat, intervenienții ... și ... au arătat că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a probelor administrate, dispunând admiterea acțiunii, cu încălcarea dispozițiilor art. 563 Cod civil, deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 296 m.p. Instanța de fond a reținut că titlul invocat de reclamanți pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, respectiv sentința civilă nr. ...este preferabil actelor opuse de pârâtă, deși prin această sentință nu se poate face dovada decât pentru două suprafețe de teren, și anume acelea de 3973 m.p. și 11921 m.p., nu și pentru un teren nepartajat. Reclamanții au susținut că sup0rafața de 296 m.p. a făcut parte din terenul de 16110 m.p., dar nu a fost partajat în anul 1960, fiind lăsat cu titlu de cale de acces, nefiind inclus în cele două loturi formate. Dacă s-ar considera valabilă această aserțiune, înseamnă că reclamanții nu au depus la dosar dovada dreptului lor de proprietate pentru cei 296 m.p.

Ca un al doilea motiv de apel, intervenienții arată că terenul denumit ... nu a făcut parte niciodată din proprietatea ..., deoarece acest drum apare menționat în documente din anul 1950, fiind poziționat pe latura estică a terenului reclamanților. A invocat în acest sens:

- extras din Registrul de nașteri ... ... din 1950, în care apare ... ..., strada ..., nr. 1;

- suprafața de 16110 m.p. ce formează masa de partaj conform considerentelor sentinței civile nr. ...se învecinează la est cu....

- suprafața de 11.921 m.p. atribuită lui ... ... prin sentința civilă nr. ...se învecinează la est cu În..., fiind identificată în schițele anexe eliberate de Arhivele Naționale și depuse la dosar;

- conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de ..., ... și ... nr. ..., vânzătoarea ... avea domiciliul în Orașul ... ..., str. ..., nr. 1, Raionul ... ...;

- în schița anexă la contractul din 1973, prin care se vinde cu act autentic lui ... (căsătorită ...) casa și suprafața de 1860 m.p., apare înscrisă ...;

- în titlul de proprietate nr. .../2008 titular ... ..., în sola …, parcela …, este evidențiată suprafața de 1210 m.p. învecinată la est cu ...;

Conform raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. ..., avut în vedere la pronunțarea sentinței de partaj nr. ...suprafața măsurată a fost de 15894 m.p., iar în schițe a fost configurată .... Așadar, urmare a măsurătorilor efectuate în anul 1960, proprietatea defunctului ... ...... era în fapt de doar 15894 m.p., și nu de 16110 m.p., diferența nefiind reprezentată de calea de acces, ci este datorată modalității de măsurare a terenului. Ulterior partajării averii defunctului ... ......, ... înstrăinat întreaga suprafață de 3973 m.p., iar suprafața de 11921 m.p. a fost preluată de CAP la 16.12.1960.

Intervenienții arată că, probabil datorită faptului că preluarea de CAP nu a fost finalizată și nici efectivă, iar familia ... a continuat să stăpânească terenul grădină de 11921 m.p., a fost posibilă efectuarea actelor de dispoziție pentru parcele mai mici de către numitul ... ... împreună cu ... ... și ... ulterior anului 1960, astfel cum reiese din sentința civilă nr. ....

Au arătat intervenienții în al treilea motiv de apel că suprafața de 800 m.p. menționată în sentința civilă nr. ...a fost identificată în mod greșit de către expert, deși această suprafață a fost atribuită familiei ... drept lot de folosință, pe acest teren fiind situate construcțiile în care locuiau reclamanții. Având în vedere considerentele sentinței civile nr. ...precum și faptul că reclamanții au susținut prin cererea de chemare în judecată că pe acest teren de 800 m.p. se află construcții, se impunea ca instanța de fond să fi înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit de expert .... La acest raport de expertiză, intervenienții precizează că au formulat obiecțiuni, deoarece expertul trebuia să se raporteze la sentința civilă nr. ...care indică ca fiind suprafața de 800 m.p. o suprafață pe care nu au fost niciodată construcții, menționând totodată în mod greșit că această suprafață conține o cale de acces. Au invocat ca argumente existența unui beci și a unei fântâni vechi, raportate la harta cadastrală aferentă anului 1963.

Un alt motiv pentru care apreciază că nu este corectă expertiza este reprezentat de faptul că în sentința civilă nr. ...nu sunt indicate vecinătățile suprafeței de 800 m.p., iar expertul nu a arătat cum a ajuns la concluzia că terenul de 800 m.p. este cel identificat în schița anexă la raportul de expertiză. Apreciază intervenienții că delimitarea suprafeței de 800 m.p. nu se poate face fără a fi măsurată/delimitată întreaga proprietate a familiei ..., de 11921 m.p.

Referitor la dreptul de proprietate al reclamanților, intervenienții arată că acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 11921 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr. …, reconstituire ce a fost consecința sentinței civile nr. .../2004. În raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. ..., soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. ..., suprafața de 11921 m.p. a fost identificată și aceasta nu conține drumul public .... Reclamantul nu a formulat obiecțiuni, achiesând la concluziile expertului privitoare la limitele proprietății sale, ce nu includea .... În consecință, apreciază că instanța de fond a reținut în mod eronat că terenul de 296 m.p. a făcut obiectul cererii de reconstituire și face parte din terenul reconstituit familiei ....

Ca al patrulea motiv de apel, intervenienții arată că ... aparține domeniului public al Orașului ... ..., conform deciziei nr. ...a Curții de Apel ..., pronunțată în dosarul nr. ....

Atât la judecata în fond în cadrul acestui dosar, cât și în calea de atac, s-a menționat faptul că ... aparține domeniului public și nici unul dintre riverani nu face dovada dreptului asupra acestui teren.

Au mai invocat intervenienții și sentința civilă nr. ... a Judecătoriei ...pronunțată în dosarul nr. ..., definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins cererea de rectificare carte funciară formulată de reclamanți împotriva încheierii nr. ... a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară ..., prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al Orașului ...asupra terenului de 296 m.p. denumit .... Ca atare, acest teren este însușit în inventarul domeniului public, este de uz public, a intrat sub incidența prevederilor art. 1, art. 3 pct. 4 din Legea nr. 213/2008, figurează în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului, conform HG nr. 1356/2001, care nu a fost atacat în contencios și nici nu a constituit obiectul vreunei excepții de nelegalitate în aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Reținerea din hotărârea apelată a faptului că terenul provine de la ... ... a fost trecut în domeniul public al unității teritoriale nu are relevanță deoarece instanța de judecată nu a fost învestită să cerceteze regimul juridic al bunului, pronunțându-se în limitele învestirii sale, este nelegală, întrucât față de obiectul cererii de chemare în judecată instanța trebuia să procedeze la compararea titlurilor și să stabilească care dintre acestea este preferabil.

Pentru aceste motive, intervenienții solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în revendicare și admiterii cererii de intervenție.

În dovedirea susținerilor din cererea de apel, intervenienții au depus la dosar înscrisuri, respectiv: contract de vânzare-cumpărare din 31.08.1973 cu schiță anexă, încheierea nr. ... de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare din 17.12.1960, convenție încheiată între ... ... și ... în calitate de vânzători, ... și ... în calitate de cumpărători, raport de expertiză din dosarul nr. ... cu schițe anexă, extras din Registrul de naștere ... ... din 1950, extras din act stare civilă ....

Față de apelul declarat de intervenienți, pârâtul Orașul ...a formulat concluzii de admitere, prin întâmpinare arătând că achiesează în totalitate la motivele acestui apel sub aspectul chestiunilor de fond, precizând că toate acestea se constituie și în motivele apelului declarat de pârât.

Reclamanții au formulat întâmpinare față de ambele apeluri, arătând următoarele:

- competența materială în soluționarea litigiului a aparținut Judecătoriei ... ..., în baza dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j (litera k după republicare) din Cod procedură civilă, în cauză neavând aplicabilitate art. 23 din Legea nr. 213/1998, cum greșit a opinat reclamanta, ci art. 6 din Legea nr. 213/1998, obiectul pricinii fiind revendicarea unui bun imobil preluat de stat, fără titlu valabil, și care nu face obiectul unor legi speciale de reparație, iar nu delimitarea domeniului public al orașelor , motiv pentru care în mod temeinic și legal prima instanță a respins excepția necompetenței sale materiale.

- în mod corect prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că nu există identitate de obiect și cauză între litigiul soluționat irevocabil de către Curtea de Apel ...... prin decizia nr. ...pronunțată în dosarul nr. ... și litigiul dedus prezentei judecăți, în primul caz fiind vorba despre o acțiune care tinde la consolidarea efectelor unei hotărâri de consiliu local privind însușirea inventarului bunurilor incluse în domeniul public al orașului ...prin delimitarea în teren a acestor bunuri, pe când cauza de față constituie o acțiune în revendicare de drept comun întemeiată pe comparare de titluri. A invocat, prin analogie, considerentele avute în vedere de Tribunalul ... în motivarea respingerii excepției autorității de lucru judecat, în cadrul dosarului nr. ... raportat la sentința civilă nr. ...pronunțată de Judecătoria ...în dosarul nr. ....

- calitatea procesuală a reclamanților din acțiunea de față decurge din calitatea acestora de coproprietari ai suprafeței de 800 m.p. rămasă în patrimoniul membrilor familiei de cooperatori la înscrierea acestora în CAP, suprafață din care face parte integrantă terenul în litigiu, stare de fapt consacrată de Constituția adoptată în anul 1965 și confirmată juridic prin considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. ...pronunțată de Judecătoria ... ... în dosarul nr. .... Potrivit statutului CAP, cererea de înscriere se făcea de către capul familiei, pentru toți membrii familiei, iar suprafața de 800 m.p. rămasă necooperativizată, a profitat tuturor membrilor familiei de cooperatori, respectiv lui ... - soția supraviețuitoare a lui ... ...și a celor trei copii ai acesteia. - - terenul în suprafață de 800 m.p. pe care statul comunist l-a lăsat în proprietatea membrilor cooperatori este distinct de suprafețele de teren cu privire la care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate lui ... ... pentru motivul evident că acest teren nu a fost cooperativizat, fapt recunoscut de apelante prin susținerea că suprafața pe care se află actuala stradă ... se poziționează în afara suprafeței de 1,1921 ha.

- din lecturarea motivelor de apel formulate atât de către pârât, cât și de către intervenienți, rezultă că aceștia critică pe fond soluția primei instanțe sub două aspecte: pe de o parte, se pretinde că instanța de fond nu a interpretat corect înscrisurile deduse judecății, apreciind în mod eronat că terenul în litigiu a făcut parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului ... ......, iar, pe de altă parte, că terenul în suprafață de 800 m.p., rămas în proprietatea membrilor familiei ... la înscrierea acestora în CAP a fost greșit identificat de către expertul judiciar ..., conform vecinătăților menționate în dispozitivul sentinței civile nr. ...a Judecătoriei ... ..., terenul având o altă poziționare.

--- cât privește prima critică, reclamanții arată că este nefondată, deoarece, în considerentele sentinței civile nr. ... pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului ...în dosarul nr. ... se arată clar că "prin încheierea de admitere în principiu, averea care urmează a fi supusă partajării se compune din bunurile specificate în acțiunea introductivă de instanță, și anume din suprafața de 1 ha și 6110 m.p. sau 90 prăjini de teren grădină situat în orașul ... ..., strada ..., nr. ...";, iar din dispozitivul acestei hotărâri judecătorești și schițele aferente rezultă în mod neîndoielnic că partajul nu a avut în vedere întregul teren aflat în compunerea masei succesorale, ci doar suprafața de 15894 m.p. împărțită în două loturi, corespunzător cotelor legale cuvenite celor doi moștenitori, diferența în suprafață de 216 m.p. - identică cu perimetrul patrulaterului localizat pe schiță cu denumirea În... - rămânând în coproprietatea moștenitorilor lui ... ....... Acest teren se confunda cu poteca creată de însuși proprietarul terenului ... ...pentru facilitatea accesului dinspre drumul public către grădinile sale - de unde și denumirea de În..., atribuită uzual de către cetățenii care intrau pe această potecă pentru a-și adăpa animalele la fântâna existentă și în prezent, situate la o distanță de 4 metri de drumul public, cu acceptul proprietarului, denumire însușită și de autoritățile vremii.

--- terenul nu a fost niciodată expropriat, iar ... ... și ... au fost singurii care au exercitat folosința lui până la data de 31.08.1973, când ... ... a vândut lui ... - autoarea intervenienților - o suprafață de 1860 m.p. din terenul ce-i fusese atribuit în proprietate prin sentința de partaj din 1960, cumpărătoarea primind acceptul proprietarilor de a folosi această cale de acces spre strada ..., fostă ....

--- reclamanții nu au cunoștință despre existența unui testament prin care autorul ... ...să fi dispus ca după moartea sa o parte din terenurile pe care le avea în proprietate să revină numitului .... Cert este, însă, faptul că în sentința de partaj din 1960 nu se face vorbire despre nici o altă persoană cu vocație succesorală în afară de fiul și de soția supraviețuitoare a defunctului, iar menționarea lui ... ... ca proprietar învecinat cu terenul atribuit lui ... ... prin sentința de partaj, constituie prin ea însăși o dovadă a faptului că ... a dobândit terenul înainte de efectuarea partajului, motiv pentru care acesta nu se suprapune cu suprafața de 16110 m.p. aflată în compunerea masei succesorale a defunctului ... .......

--- expertul a localizat corect amplasamentul terenului în suprafață de 800 m.p. rămas în proprietatea membrilor familiei ... după înscrierea acestora în CAP, din înscrisurile oficiale administrate ca mijloc de probă în cauză - sentința civilă nr. ...sentința civilă nr. ..., sentința civilă nr. ...sentința civilă nr. ...contractul de vânzare-cumpărare nr. ..., contractul de vânzare-cumpărare nr. ... - coroborate cu depoziția martorului ... ..., rezultând cu certitudine vecinătățile din latura estică a terenului în litigiu, delimitate de gardul păstrat nemodificat până în prezent: moștenitorii ... (fost ...) pe o distanță de 40,84 m.l., și ...(fost ... ...) pe o distanță de 12,01 m.l. A mai menționat că orașul ...nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

--- amplasamentul terenului în suprafață de 800 m.p., pe care Constituția din 1965 l-a recunoscut ca fiind proprietate privată, corespunde vecinătăților menționate în dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate în anul 1974, prin care a fost admisă în parte acțiunea în revendicare formulată împotriva reclamanților de către CAP, casa în care locuiesc și în prezent, aferentă terenului, fiind edificată în anul 1964, cu 10 înainte de data hotărârii judecătorești, astfel încât nu se poate susține real că judecătorul care a soluționat cauza în anul 1974 a avut în vedere o altă poziționare a terenului de 800 m.p. decât cea existentă la data judecății.

Pentru toate aceste motive, reclamanții au solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor declarate.

Pârâtul Orașul ...... a formulat răspuns la întâmpinare, în care a reiterat excepțiile necompetenței materiale a Judecătoriei ... ..., a autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale a reclamanților, precizând că cele indicate de reclamanți în întâmpinare nu sunt reale, deoarece art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu au aplicabilitate în speță, incidente fiind dispozițiile art. 6 alin. 1 și 3 din același act normativ, deoarece pârâtul deține un titlu valabil, respectiv decizia nr. ...pronunțată de Curtea de Apel ... ..., iar reclamanții nu au un asemenea titlu cu privire la care instanța să se pronunțe. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, arată că chiar dacă nu există identitate de cauză, chestiunea juridică a apartenenței suprafeței de teren la domeniul public al orașului a fost tranșată cu putere de lucru judecat, deoarece prin decizia arătată s-au analizat toate înscrisurile prezentate de reclamanți în prezenta cauză. Referitor la excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, arată că aceasta nu poate decurge din calitatea de proprietari ai suprafeței de 800 m.p. rămasă în patrimoniul membrilor familiei de cooperatori la înscrierea în CAP, iar sentințele judecătorești la care se face trimitere în întâmpinare nu determină clar calitatea procesuală pentru fiecare parte. Precizează că a demonstrat în concret situația fiecărui reclamant în parte, iar reclamanții în întâmpinare au evitat o asemenea analiză care ar fi reliefat temeinicia excepției ridicată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, a făcut următoarele precizări:

- suprafața de teren revendicată ce se constituie în ... nu a aparținut niciodată reclamanților ori autorilor acestora;

- strada (În)... este consemnată ca atare pe actele de identitate ale unora dintre reclamanți, ceea ce dovedește că existența acesteia este anterioară nașterii lor și cu mult înaintea datei intrării în CAP;

- trimiterile la sentința civilă nr. ...ca poziționare a terenului efectuată de expert, nu pot justifica cererea reclamanților, deoarece în sentință se arată că terenul de 800 m.p. rămas în proprietate reclamanților, este acela pe care se află construcțiile gospodărești. Aceste construcții nu se puteau afla pe În..., existentă din anul 1939, întrucât acestea se aflau în partea de nord a terenului ce s-a constituit în masa succesorală;

- a admite acțiunea în revendicare înseamnă recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui teren ce nu a aparținut niciodată reclamanților sau autorilor acestora, terenul excede masei succesorale și, ca atare, nu putea fi înscris nici în CAP și nu putea fi lăsat nici în proprietate reclamanților ca teren ocupat de construcții având destinația de stradă.

Intervenienții, în răspunsul la întâmpinare, au arătat următoarele:

- în întâmpinarea formulată, contrar înscrisurilor aflate la dosar, s-a susținut că suprafața de 800 m.p., menționată în sentința civilă nr. ...este distinctă de suprafețele de teren reconstituite în favoarea lui ... ..., deoarece acest teren nu a fost cooperativizat. S-a susținut prin acțiune că suprafața de 296 m.p., respectiv drumul public denumit ..., face parte din 800 m.p. lăsată de fostul CAP ca lot în folosință. Acest teren a fost atribuit familiei ... ca lot în folosință - pe suprafață fiind situate construcțiile în care locuiau reclamanții - urmare a preluării terenului de către CAP, așa cum reiese din sentința civilă nr. ...Prin urmare, este cert că suprafața de 800 m.p. ce a fost atribuită ca lot în folosință a făcut parte din suprafața de 11921 m.p. reconstituită lui ... ..., iar strada ... nu a fost inclusă niciodată în proprietatea .../.... Strada ... exista în anul 1946, la momentul la care ... ...a primit în proprietate, de la bunica maternă ..., casa și grădina.

- strada ... s-a numit anterior strada ... și apoi strada ...;

- privitor la suprafața de 296 m.p., reclamanții au susținut că aceasta a făcut parte din suprafața de 16110 m.p., dar nu a mai fost partajată în anul 1960, fiind lăsată cu titlu de cale de acces și nu este inclusă nici în suprafața de 3973 m.p. și nici în cea de 11921 m.p. Contrar susținerilor reclamanților, strada exista cu această denumire încă din anul 1939, când ... ... și ... au lăsat prin testament lui ...suprafața de 216 m.p., aceasta fiind justificarea pentru care suprafața împărțită în anul 1960 a fost mai mică decât cea existentă în patrimoniul autorului. Testamentul din anul 1939 este menționat în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. ..., astfel fiind justificată diferența deținută în proprietate de autorii reclamanților și cea partajată. Acest teren de 216 m.p. a fost vândut ulterior de ...lui ... și ..., care au înstrăinat-o în anul 1973 fiului lor ....... În consecință, diferența dintre suprafața de 16110 m.p. și suprafața de 15894 m.p., partajată în anul 1960, este dată de această suprafață de 216 m.p. lăsată prin testament de autorii reclamanților.

În concluzie, deoarece terenul de 296 m.p., denumit ..., obiect al cererii de revendicare, nu a făcut și nu face parte din proprietatea familiei ..., solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în revendicare și admiterii cererii de intervenție.

În dovedirea susținerilor din răspunsul la întâmpinare, au depus la dosar răspunsul primit de la Arhivele Naționale referitor la actul de partaj autentificat sub nr., contract de vânzare-cumpărare nr. … încheiat între ... … și ... și ... … ....

Intervenienții au mai depus la dosar, cu opis, adresa nr. … a Consiliului Local al Orașului ......, în care se certifică faptul că în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului, ... figurează cu suprafața de 171 m.p., că este întabulată în C.F. nr. .../UAT ......, interogatoriul reclamanților din dosarul nr. …, plan de amplasament și delimitare a străzii cu denumirea ..., sentința civilă nr. ...raport de expertiză efectuat în același dosar cu schițe anexe, plan cadastral, extras din HG nr. 1356/2004 privind atestarea domeniului public al Județului ..., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul ..., în care în anexa 4 este prevăzut inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului ......, HCL de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public cu nr. 58/26.11.1999.

La termenul de judecată din data de 08.12.2016, instanța a solicitat reclamanților prin apărător să explice calitatea procesuală a reclamantelor ... ... și ... față de excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât.

Ca răspuns la excepție, reclamanții au arătat următoarele:

Terenul în suprafață de 296 m.p., ce face obiectul prezentei cauze, provine din terenul în suprafață de 16110 m.p., al cărui proprietar a fost ... ... ..., teren care, după decesul acestuia, survenit la data de ..., a făcut obiectul partajului judiciar între cei doi moștenitori - ..., soție supraviețuitoare, și ... ... - fiu, cauză soluționată prin sentința civilă nr. ...al fostul Tribunal Popular al Raionului ....... Prin hotărârea de partaj s-a atribuit lui ... un teren în suprafață de 3973 m.p., iar lui ... ... un teren de 11921 m.p., suprafața însumată fiind de 15894 m.p., cu 216 m.p. mai puțin decât terenul aflat în compunerea masei succesorale, această diferență constituind în fapt calea de acces comună la terenurile atribuite celor doi moștenitori, care nu a făcut obiectul partajului și care este identificată cu denumirea "În...";, pe schița ce a stat la baza sentinței civile nr. ....

La data de 16.12.1960, soții ... ... și ... s-au înscris în CAP cu suprafața de 12000 m.p., ce provine în totalitate din terenul care a aparținut lui ... ......, diferența lipsă până la 16110 m.p. constituind teren pe care ... îl înstrăinase între timp altor persoane, situație atestată în considerentele sentinței civile nr. ...a Judecătoriei ... .... Potrivit legilor în vigoare la acel moment, evocate în considerentele acestei sentințe, "cererea de înscriere în CAP se făcea fie numai de capul familiei, fie de ambii soți pentru toți membrii familiei, cuprinzându-se în averea care trece în avutul obștesc toate bunurile aparținând tuturor membrilor familiei";, de unde rezultă că prin cererea de înscriere în CAP pe care au făcut-o soții ... ... și ... au trecut în proprietatea statului toate bunurile deținute de membrii acestei familii. Au mai menționat că în decizia civilă nr. ..., prin care s-a soluționat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. ...s-a arătat că "intrând în CAP, familia ...a intrat cu toate terenurile și bunurile, așa cum prevede statutul CAP. Minorul ... ... făcea parte din familia ...și, în consecință, odată cu intrarea părinților în CAP, a intrat și el cu toate bunurile pe care le avea";.

Arată reclamanții că la data înscrierii în CAP familia ... era formată din soții ... și ... împreună cu cei trei copii minori: ... ... (14 ani), ... ... (11 ani) și ... ... (10 ani).

Justificarea calității procesuale a reclamanților ..., ... ... și ...(fostă ...) ... decurge din calitatea lor de coproprietari, alături de ... ..., ai lotului în suprafață de 800 m.p., atribuit de lege (Constituția din 1965) familiei de membri cooperatori, terenul fiind identificat de expert pe amplasamentul conturat de vecinătățile precizate în dispozitivul sentinței civile nr. ...a Judecătoriei ... ....

Instanța de apel a solicitat din oficiu, spre consultare, atașarea dosarului nr. ... și a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize specialitatea topografie, cu obiectivele stabilite în încheierea din data de 08.12.2016. Expertiza a fost efectuată de expertul ..., fiind depusă la dosar la filele 173-174.

Pârâta a depus concluzii scrise.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, se constată că sunt fondate apelurile declarate de pârât și de intervenienți, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

În apelul declarat de pârât au fost invocate trei excepții procesuale, care, conform art.248 alin.1 Cod procedură civilă, necesită soluționare cu prioritate față de fondul cauzei. Ca ordine de soluționare a excepțiilor, tribunalul constată că în raport de caracterul excepțiilor mai întâi este necesară soluționarea excepției necompetenței materiale a instanței de fond, apoi excepția lipsei calității procesuale active și ulterior excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cauzei, tribunalul constată că este neîntemeiată, deoarece prezentul litigiu, are ca obiect o acțiune petitorie, în care se analizează titlurile de proprietate care sunt exhibate de fiecare dintre părțile litigante asupra terenului revendicat. Nu este așadar, o acțiune care să tindă la delimitarea domeniului public, și prin care se urmărește ca și cauză petendi a acțiunii determinarea limitelor acestuia, ci o acțiune în care se compară titlurile de proprietate opuse de fiecare parte, pentru aprecierea caracterului favorabil al unuia dintre acestea. Așadar, nu sunt incidente dispozițiile art.23 din Legea nr.213/1998, care stabilesc o competență specială a instanței de contencios administrativ, ci art.6 din același act normativ - cum de altfel au menționat corect și reclamanții în întâmpinarea la apelul declarat de pârât - care nu prevede o altă competență de soluționare a litigiului decât cea generală stabilită potrivit normelor procedurale de drept comun - art.94 alin.1 lit.k Cod procedură civilă. În consecință, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale dispunând respingerea acestei excepții procesuale de procedură.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul constată că și aceasta primit o soluționare legală la judecata în primă instanță, întrucât în motivarea excepției pârâtul s-a referit la calitatea de proprietar a reclamanților asupra terenului revendicat, analiză care, în cadrul acțiunii în revendicare, se realizează pe fondul cauzei, unde se apreciază asupra calității de proprietar a persoanei care este titularul acțiunii petitorii, ca și condiție de apreciere a temeiniciei acțiunii principale, în considerarea dispozițiilor art.563 Cod civil, efectul fiind în cazul imposibilității de dovadă a calității de proprietar, respingerea acțiunii cu antamarea fondului și nu pe excepția procesuală de fond a lipsei acestei calități.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât nu subzistă, raportat la judecata care a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunțată decizia civilă nr....A Curții de Apel .... ..., deoarece cauza și obiectul - ca elemente ale triplei identități necesare - sunt diferite în acțiunea pendinte față de cea anterior menționată, deoarece prin acțiunea de față se tinde la apărarea dreptului de proprietate privată a reclamanților raportat la dreptul opus de pârât, pe când în cazul acțiunii din dosarul nr...., a fost analizată existența domeniului public asupra unui bun, precum și întinderea acestuia, în cadrul unei acțiuni de contencios administrativ. Astfel, poate fi apreciată cel mult, puterea de lucru judecat asupra anumitor elemente de analiză care sunt luate în discuție în cauza de față, raportat la judecata din contencios administrativ și în nici un caz nu se poate aprecia asupra existenței autorității de lucru judecat, prevăzută de art.430 Cod procedură civilă, care presupune pe lângă identitatea de părți și aceea de obiect și cauză, acestea ultime două fiind diferite între cele două litigii.

Întrucât excepțiilor procesuale invocate, au fost corect soluționate de către prima instanță, tribunalul constată că este necesară analizarea cauzei de față, pe fondul său.

Regulile de la care se pornește aprecierea temeiniciei sunt cele generale ale unei acțiuni în revendicare imobiliare, conform cărora, cea care mai întâi trebuie să-și dovedească pretențiile este partea care are calitate procesuală activă, respectiv reclamanții, care au obligația de dovadă a acelui judicium duplex specific, și anume calitatea de proprietari asupra bunului revendicat și dovedirea stăpânirii exercitate fără drept de către pârât.

Reclamanții au înțeles să invoce în dovedirea dreptului lor de proprietate, sentința civilă de partaj nr. sentinței civile nr. ... pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului ...în dosarul nr. ..., sentința civilă nr. ...pronunțată de Judecătoria ... ... în dosarul nr. ..., menționând totodată că terenul nu a fost niciodată expropriat, iar ... ... și ... au fost singurii care au exercitat folosința lui până la data de 31.08.1973, făcând parte din suprafața de 800 mp care a fost lăsată de către stat în proprietatea exclusivă, conform Constituției din anul 1965.

Astfel, ca și problemă juridică prealabilă incidentă în cauza de față, tribunalul constată că este mai întâi necesară efectuarea de aprecieri cu privire la posibilitatea legală a invocării unui act de proprietate din anul 1960, în prezent, după intrarea în vigoare și aplicarea în favoarea reclamanților a legilor funciare reparatorii. Aceasta în condițiile în care în favoarea reclamantului ... a fost reconstituit dreptul de proprietate, potrivit titlului emis în procedura funciară, respectiv titlul de proprietate nr..../.., pentru terenurile pe care le-a avut în proprietate în perioada anterioară colectivizării. Se pune astfel întrebarea dacă actul de proprietate din anul 1960, anterior preluării terenurilor la CAP, coroborat cu un act din anul 1974, mai pot constitui înscrisuri doveditoare ale proprietății, în condițiile în care în prezent dovada dreptului se realizează pentru reclamanți, conform titlurilor de proprietate emise în procedurile funciare. Tribunalul constată că este legală invocarea actelor vechi de proprietate, ca înscrisuri doveditoare, deoarece din modalitatea în care a fost identificată suprafața de 800 mp, cu privire la care reclamanții au afirmat că le-a rămas în proprietate, parte din aceasta, care cuprinde și strada cu denumirea ..., nu este evidențiată în titlul de proprietate. Astfel, titlul emis în procedura funciară nu face dovada dreptului decât pentru terenurile cuprinse în acesta, pe când actul vechi, se impune a fi analizat, pe fondul său, pentru aprecierea existenței calității reclamanților de proprietari în baza acestuia, deoarece în acesta, conform susținerilor reclamanților, sunt cuprinse terenuri care nu intră în sfera de aplicare a legilor funciare, deoarece nu au fost cooperativizate, rămânând în proprietate privată.

Prin urmare, actul de proprietate din anul 1960 și cel din 1974 constituie înscrisuri care pot fi analizate cu eficiență juridică în cadrul unei acțiuni petitorii de natura acțiunii în revendicare.

Așadar, analizând punctual fiecare dintre susținerile părților, raportat la probele administrate, tribunalul constată următoarele:

Terenul care este proprietatea reclamanților provine de la autorii acestuia, în raport de actele depuse la dosar putându-se stabili succesiunea până la străbunica .... În acest sens, se constată că după această autoare, s-a efectuat la data de 08.01.1946, act de partaj între nepoții acesteia, .... ... și ... ..., în lotul celui dintâi intrând "casa acoperită cu draniță, cu atenansele vechi de peste 100 de ani, cu curtea și grădina existentă și cu suprafața de circa 90 de prăjini sau un hectar și 61 ari, situate în .... ..., Suburbia ... - Str. ... nr…, imobil megieșit cu Str. ..., Str. ..., locul …, moștenitorii defunctului ..., …, …., str. ..., …, moștenitorii def. I. E. …, ...și ..., cu pomii aflători pe acest loc"; - act de partaj autentificat sub nr…. de Judecătoria Mixtă ...- fila … dosar apel.

La data de ... intervine decesul autorului direct al reclamanților ... ......, după care se efectuează în anul 1960, partaj succesoral judiciar, conform sentinței civile nr.... a Tribunalului Popular al Raionului ...în dosarul nr. .... În considerentele acestei sentințe, se constată că s-a stabilit prin încheierea de admitere în principiu că averea care urmează a fi supusă partajării se compune din bunurile de 1 ha și 6110 mp sau 90 prăjini teren de grădină situat în Orașul .... ..., str. ... , În..., locul ..., moștenitorii lui ..., ... ..., Str. ..., Str. ..., ... și ... - fila … volumul I dosar fond.

Din analiza celor două înscrisuri prezentate, se constată că în fiecare dintre acestea este menționată la limita de proprietate pentru suprafața de 1,61 ha existentă în patrimoniul autorului ... ......, Str. ... sau respectiv În..., ceea ce înseamnă, pe de o parte, că acesta exista cu destinația de stradă încă din anul 1946, iar pe de altă parte că limita de proprietate a autorilor reclamanților se întindea până la aceasta. Cum în cauza de față nu s-a invocat de către reclamanți o schimbare a amplasamentului străzii ..., se constată că cea care este în prezent evidențiată în schițele anexă la rapoartele de expertiză reprezenta vecinătate și pentru autorii părților.

În aceste condiții, tribunalul constată că, susținerea reclamanților potrivit căreia a fost împărțită în mod efectiv în anul 1960 o suprafață mai mică decât cea pentru care exista dreptul în patrimoniul autorului ... ......, tocmai cu terenul care este în prezent Str. ..., nu este fondată, deoarece limita în anul 1946 și preluată ulterior în anul 1960, pentru întreaga suprafață de 1,61 ha era învecinată cu Str. ... (cu variațiile denumirii acesteia), iar faptul că au fost atribuite loturile pentru o suprafață mai mică decât cea din masa succesorală, nu constituie un argument pentru aprecierea că diferența reprezintă terenul în litigiu în cauza de față. Este de menționat că, întinderea suprafeței intrată în patrimoniul lui ... ...în anul 1946 în urma partajului după bunica sa, era până la str. ..., și ca atare, nici în anul 1960, la decesul acestuia nu se putea împărți un amplasament al terenului, care să cuprindă și această stradă, ceea ce de altfel, a și fost apreciat corespunzător la stabilirea compunerii masei sale succesorale în încheierea de admitere în principiu. Încheierea interlocutorie prin care a fost stabilită masa succesorală a cuprins întreaga suprafață avută de autor în proprietate, respectiv 1,61 ha și avea ca vecinătate, această suprafață în întregul său Str. ....

Așadar, este indiferent, pentru dovedirea dreptului reclamanților asupra terenului în litigiu, care a fost motivul pentru care în anul 1960 au fost formate loturi către cei doi moștenitori, pentru un teren cu o suprafață mai mică decât cel pentru care se constatase existența masei succesorale, deoarece diferența, pentru motivele anterior arătate, nu este constituită de terenul corespunzător străzii .... Este în același timp nefondată și susținerea reclamanților, conform căreia această suprafață de 296 mp, a primit destinația de drum de acces, după anul 1973, la momentul la care a vândut ... o suprafață de teren către ... - cea de la care ulterior au dobândit terenul intervenienții - întrucât str. ... apare evidențiată cu această destinație de Stradă, încă din anul 1946, conform înscrisurilor prezentate.

Față de cele menționate, se mai impune și o altă concluzie și anume aceea că, deși în anul 1974 reclamanții s-au judecat cu CAP în revendicare, iar prin sentința civilă nr. ...pronunțată de Judecătoria ... ... în dosarul nr. ..., a fost lăsată reclamanților o suprafață de 800 mp în proprietate, ca teren aferent casei de locuit și anexelor acesteia, această sentință nu este de natură să le justifice dreptul asupra terenului de 296 mp, constituit de Str. ..., întrucât ceea ce reclamanții au obținut în anul 1974, nu putea să fie o suprafață cu un amplasament diferit, decât ceea ce avuseseră în proprietate în anul 1960 anterior preluării terenului de către CAP. Or, astfel cum s-a mai menționat, în anul 1960, terenul autorului la data deschiderii succesiunii acestuia, se învecina cu Str. ..., ceea ce înseamnă că nu o cuprindea și pe aceasta.

Tribunalul mai reține, din analiza documentației care a stat la baza emiterii titlului de proprietate eliberat reclamantului, ..., că sentința civilă nr. ... pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului ...în dosarul nr. ..., a fost unul din înscrisurile care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate. Astfel, dacă terenul din această sentință ar fi inclus și Str. ..., aceasta ar fi fost cuprinsă și în titlul de proprietate. Însă, din considerentele deciziei civile nr…., pronunțată de Tribunalul ..., în dosar nr...., care se impun cu putere de lucru judecat, fiind opozabilă reclamanților ca părți litigante și în acea cauză, rezultă că s-a reconstituit dreptul de proprietate titularului ..., pentru suprafața de 1,1921 ha teren, conform sentinței civile nr.... pronunțată în dosar nr…. al Tribunalului Popular al Raionului ... ..., Regiunea .... În consecință, terenul din titlul de proprietate, este tocmai terenul atribuit moștenitorului ... prin sentința de partaj din anul 1960, fiind identic atât ca întindere, cât și ca amplasament, în condițiile în care în lotul acestuia a fost înscris în anul 1960, terenul de 11921 mp, care se regăsește și în titlu, învecinat și la nivelul anului 1960 cât și în prezent cu În..., în prezent Str. .... În același dosar de revendicare a fost întocmit un raport de expertiză specialitatea topografie, necontestat de reclamanți cu privire la vecinătatea dinspre Str. ..., care evidențiază terenul din titlul de proprietate, fără a include și terenul corespunzător acestei străzi. Astfel, la fila … volumul …, dosar nr…., suprafața de teren aparținând reclamantului ..., s-a constatat ca fiind aceea învecinată cu Str. ..., care are aceeași identificare și în cauza pendinte.

De altfel, se reține că aceeași situație a fost constatată și de instanța de contencios administrativ în recurs, în cadrul Deciziei civile nr…. din data de 15.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel ... ..., (hotărâre de asemenea, opozabilă reclamanților părți și în respectiva cauză) în care s-a menționat că în dosar erau depuse următoarele probe referitoare la existența străzii ... și la dreptul de proprietate al acesteia, cu referire la cele prezentate de persoanele fizice, respectiv:

actul de partaj autentificat la data de 08.01.1946, în care se menționează existența Străzii ..., prin sintagma imobil megieșit cu Str. ...;

sentința civilă nr.... a Fostului Tribunal Popular al Raionului ... ..., prin care s-a soluționat o acțiune de ieșire din indiviziune, pârâtului ..., atribuindu-i-se un teren megieșit la răsărit pe lungimea de 120 metri cu ...;

Buletinul de identitate al lui ..., seria … nr…., eliberat la data de 05.08.1960, adresa de domiciliu fiind str. ... nr….;

schița de ansamblu a Orașului ...nr…., în care este evidențiat drumul ...;

schița ce a făcut parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr….., avizată de Serviciul de Sistematizare și Arhitectură .... ..., în care este evidențiat drumul ...;

cererea nr…., prin care ... ... și ... au solicitat a se elibera autorizație de închidere cu gard la ... "..."; la Șoseaua Națională;

schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…., avizată de Serviciul de Sistematizare și Arhitectură .... ..., în care este evidențiat drumul ...;

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr…., în care ... este înscrisă ca fiind domiciliată în oraș .... ..., Str, ... nr….;

adresa nr….. emisă de Primăria .... ..., din care rezultă că ... ... a avut domiciliu la naștere în .... ..., Str. ...lor nr…..

În concluzie, se constată că nici autoarea ... și nici autorul ... ...nu au avut niciodată în proprietate terenul care este constituit de Str. ..., fiind în toate actele de proprietate învecinat cu acesta. Faptul că, expertul la judecata în fondul cauzei pendinte, a identificat terenul de 800 mp, lăsat în proprietatea reclamanților în urma judecății cu CAP, în anul 1974, nu constituie un argument care să conducă la concluzia dovedirii dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestui teren, deoarece niciunul dintre autori nu l-a avut în proprietate și nici nu l-a stăpânit, terenul neavând nicio altă destinație, decât aceea de stradă, din anul 1946 și până în prezent.

Totodată, se reține, raportat la cele anterior menționate, coroborat cu faptul că reclamanții nu au contestat amplasamentul terenului din acțiunea în revendicare, în identificarea expertului Țurcanu -fila … volumul …, dosar nr...., că reclamanții nu au dreptul nici la suprafața de teren care este evidențiată peste limita care a fost determinată ca fiind teren evidențiat în titlul de proprietate întocmit potrivit legilor funciare, cu următoarea argumentare:

pentru un alt teren decât cel din titlu nu a fost dovedită, cu un alt înscris, existența dreptului de proprietate, în condițiile în care în încheierea de admitere în principiu din anul 1960, nu a fost menționată vecinătatea terenului existent în masa de partaj cu ... sau ... ...;

limita terenului stabilită conform titlului în dosarul de revendicare nr.... nu a fost contestată de către reclamanți;

În consecință, nu se poate aprecia că pentru diferența de teren dintre cea evidențiată de expertul ..., în dosarul de apel pendinte, cu o culoare roz și cea cu o culoare galbenă - care reprezintă strict delimitarea Fundăturii ..., conform deciziei civile nr…. din data de 15.12.2011 a Curții de Apel .... ..., reclamanții au vreun drept de proprietate, astfel că limita proprietății acestora se oprește pentru vecinătatea estică la aliniamentul N,D,M,F,2, - schița anexă la raportul de expertiză fila … dosar apel - care corespunde și identificării însușită de reclamanți în dosar nr. ..., conform expertizei de la fila … volumul … dosar fond.

Se mai constată că, celelalte hotărâri anterioare care au fost invocate de reclamanți în acțiunea introductivă de instanță, pronunțate de instanțele de contencios administrativ nu mai pot fi apreciate ca având putere juridică, deoarece în ultima dintre contestațiile formulate, soluționată irevocabil în dosar nr.... s-a stabilit că Str. ... exista începând cu anul 1946, fiind determinată în consecință, în concret, dimensiunea și configurația acesteia.

Prin urmare, se constată că reclamanții nu au dovedit că au calitatea de proprietari asupra terenului în litigiu, condiție esențială pentru aprecierea temeinicei unei acțiuni în revendicare, conform art.563 Cod civil. Dat fiind că reclamanții nu au dovedit că au un drept de proprietate asupra terenului, care să poată fi opus cu eficiență juridică, pârâtului, tribunalul nu va mai analiza și dreptul pârâtei asupra acestuia. Astfel, această analiză ar fi putut interveni numai în cazul în care s-ar fi pus problema de apreciere a caracterului mai caracterizat pentru unul dintre titlurile exhibate de către fiecare dintre părțile litigante, ceea ce în speță, nu este cazul, în lipsa titlului reclamanților pentru terenul revendicat.

Pentru toate aceste motive, se constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamanții au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat de 296 m.p., și a dispus admiterea acțiunii, deși din toate argumentele prezentate în decizia de față, coroborate cu cele care au fost statuate în judecățile anterioare, cu putere de lucru judecat, s-a constatat că limita proprietății reclamanților nu a inclus niciodată Str. ..., iar această limită este cea care a fost stabilă atât în acțiunea pendinte la fila… dosar apel, cât și în schița anexă la expertiza din dosar nr.... - fila … volumul … dosar fond. În consecință, tribunalul apreciază că apelul declarat de pârât este fondat, urmând a fi admis, în considerarea dispozițiilor art.480 alin.2 Cod procedură civilă, sentința schimbată în totalitate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii în revendicare formulată de reclamanți.

În ceea ce privește apelul declarat de intervenienți, acesta este constatat ca fiind fondat raportat la caracterul accesoriu al cererii de intervenție formulată de intervenienții ... și ..., în favoarea pârâtului, conform art.67 Cod procedură civilă. Referitor la cererea de intervenție principală, care se referă doar la invocarea dreptului propriu de trecere al intervenienților pe terenul care constituie Str. ..., se constată că nu dă naștere la o temeinicie a acestei cereri, care să fie analizată în cadrul unei acțiuni petitorii, în revendicare. Aceasta deoarece acțiunea în revendicare se poartă între persoane care invocă un drept de proprietate, privit ca drept real exclusiv și absolut fără a se raporta la folosința terenului de către alte persoane care nu opun un alt drept de aceeași natură, care să implice proprietatea, cu toate atributele sale sau dezmembrăminte ale acestuia. Față de cele menționate, urmare a schimbării în totalitate a sentinței apelate, va fi admisă și cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de intervenienți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelurile declarate de pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Oraș ...- prin primar și intervenienții ... și ..., domiciliați în ... ..., str. …, nr. …, județul ..., împotriva sentinței civile nr…. din data de 11.05.2016 pronunțată de Judecătoria .... ..., în contradictoriu cu intimații-reclamanți ... ... (CNP-…), ... (CNP-…), ... ... (CNP-…), domiciliați în ... ..., str. ..., nr. ..., județul ..., și ... (CNP-…), domiciliată în …, sector …, …, nr. …, bl. .., sc. …, ap. ….

Schimbă în totalitate sentința apelată și în consecință:

Respinge ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de reclamanții ... ..., ..., ... și ..., în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Oraș ...- prin primar.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Unitatea Administrativ Teritorială Oraș ...- prin primar, formulată de intervenienții ... și ....

Definitivă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept civil. acțiune în revendicare. nedovedirea calității de proprietar.