Drept civil. Drept procesual civil. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Sancţiunea depunerii tardive a cererii de precizare a acţiunii şi momentul până la care poate fi invocată.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 305 din data de 25.04.2013
Drept civil. Drept procesual civil. Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Sancțiunea depunerii tardive a cererii de precizare a acțiunii și momentul până la care poate fi invocată.
Pentru angajarea răspunderii societății angajatoare în temeiul art. 1000 alin. 3 cod civil, este irelevant dacă pârâtul, autor al faptei prejudiciabile, avea sau nu în fișa postului atribuții de natura celei care a exercitat-o cu ocazia producerii evenimentului în care a fost avariat autoturismul reclamantei. Câtă vreme autovehiculul s-a aflat în deținerea societății pârâte, angajatul său, care a avut acces la autoturism și l-a manevrat, scoțându-l din incinta societății pârâte și rulând cu el pe drumurile publice, se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Potrivit art. 132 alin. 1 C. pr. civ., coroborat cu art. 103 alin. 1 C. pr. civ., sancțiunea nedepunerii unei cereri de precizare în termenul legal este decăderea din dreptul de a mai depune această cerere în procesul pendinte, cu consecința judecării ei separat, într-un alt dosar. O asemenea măsură se poate dispune în fața instanței de fond. Dacă ea nu a fost luată în acest ciclu procesual, iar prima instanță s-a pronunțat pe fondul cererii de precizare a acțiunii, invocarea în calea de atac a tardivității depunerii unei asemenea cereri este superfluă și, în consecință, nefondată.
Secția I Civilă - Decizia 305/25 aprilie 2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. 1738/97/2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. PT S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. AS S.R.L și TDN, obligarea acestora în principal la plata contravalorii autoturismului avariat, iar în subsidiar, la plata diferenței dintre valoarea avută înainte de producerea accidentului și valoarea actuală de circulație.
Prin sentința civilă nr. 157/2007, Tribunalul Hunedoara a declinat în favoarea Judecătoriei Deva competența de soluționare a cauzei. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 310/2007 a Curții de Apel Alba Iulia.
Prin sentința civilă nr. 1702/2012 a Judecătoriei Deva, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. AS S.R.L., s-a admis acțiunea reclamantei față de această pârâtă, care a fost obligată la plata sumei de 290.337,72 lei, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 11.014,00 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul TDN.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a cumpărat de la pârâta de ordinul 1 un autoturism marca Mercedes-Benz model E320 4Matic pentru prețul de 2.903.377.225 lei. Reprezentantul societății proprietar al autovehiculului a observat o scurgere de ulei și a solicitat societății vânzătoare remedierea defecțiunii, fiind emisă comanda de service nr. 14072/27.12.2004 semnată de delegatul pârâtului pentru primire.
În data de 29.12.2004, pârâtul TDN, angajat al societății pârâte fiind la volanul autoturismului, s-a deplasat cu acesta din Arad spre Deva, iar în localitatea Vețel a avut un accident de circulație, fiind încheiat procesul-verbal de contravenție nr. 4032161/2004, din care rezultă că accidentul rutier s—a produs din culpa acestuia.
La solicitarea S.C. AS S.R.L., autoturismul a fost urcat pe platformă și transportat la sediul acesteia din Arad.
A doua zi, în data de 30.12.2004, reprezentantul reclamantei a înaintat pârâtei adresa nr. 296/2004, prin care a reclamat faptul că autoturismul prezintă defecțiuni majore, că societatea nu și-a respectat obligația de a returna autoturismul pe platformă conform comenzii de service și, având în vedere că nu au fost predate actele, a solicitat ca societatea să îi predea un autoturism nou, la parametri identici și cu remedierea dotărilor comandate inițial și care nu erau funcționale, cu mențiunea expresă că nu va accepta un autoturism reparat.
În ce privește fapta ilicită a pârâtei SC AS SRL, instanța de fond a reținut că societatea, fiind solicitată în vederea remedierii unei defecțiuni constând în scurgere masivă de ulei la cutie, a acceptat comanda de service emisă de reclamantă și a asigurat transportul la unitatea de service a autoturismului în discuție pe platformă, conform comenzii exprese adresate de client. Ulterior remedierii defecțiunii, autoturismul a fost transportat pe roți către Deva de către angajatul societății, fără ca aceasta din urmă să fi asigurat returnarea tot pe o platformă, astfel cum reiese din comanda inițială, în condițiile în care proprietarul nu a predat actele mașinii către societate și nu rezultă din probațiunea administrată în cauză existența vreunui mandat dat în acest sens de către proprietar pârâtului TDN.
S-a mai reținut că s-a reclamat în sarcina societății ca fiind o faptă ilicită acțiunea de a repara autoturismul în lipsa unui accept al proprietarului și chiar în contra dispoziției exprese a acestuia, aspect demonstrat prin probele administrate în cauză.
Sub aspectul prejudiciului, s-a reținut că prin toate demersurile sale, reclamanta a solicitat înlocuirea autoturismului avariat cu altul în aceeași parametri de performanță, ori contravaloarea actualizată a prețului plătit.
În ce privește vinovăția pârâtei de ordinul 1, prima instanță a reținut că prin adresa nr. 14/07.01.2005 societatea pârâtă și-a asumat expres întreaga răspundere, totodată prin notele de ședință depuse a recunoscut că nu avea obligația legală de a efectua reparația, aceasta fiind un act de bună-credință al societății față de client.
Concluzionând, Judecătoria a constatat că societatea pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind obligată la plata sumei de 290.337,72 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamantă, reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 67.046,25 euro la data pronunțării prezentei.
În ce-l privește pe pârâtul TDN, prima instanță a apreciat că fapta ilicită a acestuia constă în conducerea imprudentă a autoturismului și avarierea acestuia, conform procesului-verbal de contravenție nr. 4032161/2004 încheiat și nu în transportul pe roți către Deva al autoturismului, care trebuia asigurat prin grija societății pârâte, nici în efectuarea de reparații de către societatea pârâtă fără acordul proprietarului.
S-a considerat că pârâtul TDN poate fi tras la răspundere pentru plata contravalorii reparațiilor efectuate de societate, sens în care a și fost încheiat un angajament de plată - convenție de răspundere civilă a angajatului față de societate din data de 10.01.2005. În condițiile în care acesta nu a fost în posesia autoturismului decât sub durata transportului de la Arad la Vețel, nu poate fi obligat să achite contravaloarea mașinii astfel cum s-a cerut în acțiunea formulată.
S-a apreciat că răspunderea civilă delictuală a pârâtului TDN ar fi putut fi angajată față de reclamantă, în condițiile în care acesta din urmă ar fi achitat contravaloarea reparațiilor autoturismului avariat din culpa șoferului și ar fi solicitat plata acestei sume. Or acest raport juridic a fost trasat între societatea pârâtă și angajatul ei, prin angajamentul de plată încheiat și menționat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarata apel pârâta S.C. AS S.R.L. solicitând în principal anularea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar a se modifica hotărârea în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 228/A/2012, Tribunalul Hunedoara a admis apelul pârâtei S.C. AS S.R.L., a modificat în parte sentința atacată și a obligat pârâții S.C. AS S.R.L. și TDN, în solidar, la plata sumei de 35.287,25 Euro cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei S.C. PT S.R.L. Deva, sau echivalentul în lei la data plății. A menținut în rest hotărârea atacată, iar reclamanta și pârâtul TDN au fost obligați la plata sumei de 3.508 lei, cheltuieli de judecată în apel, în favoarea pârâtei S.C. AS S.R.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin precizarea acțiunii, reclamanta S.C. PT S.R.L. și-a motivat cererea în drept pe prevederile art. 998 și art. 1000 al. 3 C. civ. în forma în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți.
S-a considerat că nu poate fi pusă în discuție calitatea procesuală pasivă a pârâtei apelante, deoarece din întreg probatoriul cauzei rezultă că autovehiculul reclamantei se afla la data accidentării lui în posesia faptică a unui prepus al pârâtei S.C. AS S.R.L. Arad. Și în ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului TDN, s-a constatat că aceasta subzistă în cauză, acest pârât făcându-se vinovat de avarierea mașinii prin accidentul de circulație pe care l-a determinat la 29.12.2004.
Tribunalul a considerat că solicitarea reclamantei de antrenare a răspunderii civile solidare, conform art. 1000 al. 3 C. civ., a celor doi pârâți este una legală și în concordanță cu teoria juridică și practica instanțelor în această materie. Raportul de prepușenie între pârâta S.C. AS S.R.L. și angajatul său, TDN, este unul dovedit și necontestat, iar apărarea pârâtei apelante cu împrejurarea că acest angajat ar fi acționat din proprie inițiativă atunci când a condus mașina înspre Deva pentru a o preda reclamantei, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a fost apreciată ca nefiind plauzibilă. Fapta de a transporta mașina de la Arad la Deva, a reprezentat pentru pârâtul TDN, îndeplinirea unei atribuții de serviciu, o sarcină dată lui de conducerea societății, pârâte, fiind imposibil de acceptat că acesta ar fi acționat în afara ordinelor de serviciu, din proprie inițiativă și fără nicio directivă a superiorilor săi în acest sens. S-a constatat că această stare de fapt este confirmată implicit și societatea pârâtă al cărei angajat era pârâtul TDN, atunci când, în adresa cu nr.14/7.01.2005 expediată reclamantei, precizează că își asumă răspunderea pentru consecințele faptelor acestui angajat.
În consecință, s-a apreciat că pârâta S.C. AS S.R.L. este datoare întru-totul a răspunde civil pentru fapta prepusului său, adică pentru consecințele păgubitoare produse de modul defectuos de îndeplinire a sarcinii încredințate lui, răspunderea sa ca și comitent, fiind solidară cu a prepusului său.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile.
Recurenta reclamantă a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.
În expunerea motivelor recurenta susține că soluția dată în apel a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății și cu aplicarea greșită a legii.
Se susține că tribunalul a înlăturat concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, acordând forță probantă exclusivă raportului de contraexpertiză deși reclamanta a arătat încă de la fond că acest raport este lovit de nulitate și nu are forță probantă întrucât concluziile sale nu se coroborează cu celelalte probe.
O altă critică vizează faptul că instanța de apel deși a pronunțat hotărârea în noiembrie 2012, a calculat prejudiciul raportat la septembrie 2011. Reclamanta recurentă susține că instanța de apel a omis a analiza valoarea la zi a mașinii, care fiind în posesia pârâtei din decembrie 2004 nu mai are decât o valoare simbolică de înlocuire întrucât durata amortizării unui autoturism proprietatea persoanei juridice, similară duratei de funcționate, este de maxim 5 ani. În aceste condiții în opinia recurentei valoarea autoturismului este de maxim 4000 euro.
Pârâta SC AS SRL a solicitat în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecată față de această pârâtă.
Recurentul pârât TDN a solicitat modificarea deciziei și respingerea acțiunii formulată împotriva sa.
În expunerea motivelor recurentul arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea limitelor efectului devolutiv întrucât motivele de apel nu vizează pe acest pârât, iar reclamanta nu a atacat hotărârea primei instanțe, condiții în care tribunalul a pronunțat plus petita prin admiterea acțiunii și față de acest pârât.
Recurentul critică hotărârea și sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, susținând că prejudiciul a fost reparat și în prezent acesta nu mai există.
Prin decizia 305/25.04.2013 Curtea de Apel a respins recursurile declarate de reclamantă și de pârâta SC AS SRL și a anulat recursul pârâtului TDN, ca netimbrat.
În ce privește recursul declarat de reclamantă, s-a constatat că aceasta critică în primul rând modul în care instanța de apel a interpretat și a coroborat probele, în special concluziile expertizelor tehnice. Potrivit art. 3021 alin. 1 lit. c C. pr. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de nelegalitate sunt expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. pr. civ. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ., deoarece pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Cu privire la reperele temporale la care s-a raportat instanța de apel atunci când a stabilit prejudiciul, respectiv septembrie 2011, s-a observat că susținerea reclamantei recurente este în sensul că Tribunalul a omis să analizeze valoarea la zi a mașinii, care s-a aflat în posesia pârâtei din decembrie 2004 și că autoturismul nu mai are decât o valoare simbolică de înlocuire întrucât durata amortizării unui autoturism proprietatea persoanei juridice, similară duratei de funcționate, este de maxim 5 ani.
Curtea nu a primit aceste critici întrucât, pe de-o parte, a fost opțiunea reclamantei de a ridica sau nu autoturismul după ce a fost reparat, iar pe de altă parte, prejudiciul reprezentând durata de amortizare a bunului înregistrat în evidențele contabile ale societății nu are nicio legătură cu durata de funcționare a autoturismului, acesta având și la ora actuală o valoare de circulație, la care de altfel, s-a și raportat recurenta reclamantă.
În ce privește recursul declarat de pârâta SC AS SRL, Curtea a constatat, contrar susținerilor recurentei pârâte, că decizia atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept avute în vedere de instanță cu ocazia examinării criticilor aduse hotărârii instanței de fond atât în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, cât și raportat la fondul acțiunii, iar Tribunalul a analizat toate motivele de apel formulate de apelantă, conformându-se prevederilor art. 261 C. pr. civ.
În ce privește lipsa motivării instanței de apel cu privire la soluția dată cererii reclamantei, precizată tardiv, Curtea a constatat, în primul rând, că, potrivit art. 132 alin.1 C. pr. civ., coroborat cu art. 103 alin. 1 C. pr. civ., sancțiunea nedepunerii unei cereri de precizare în termenul legal este decăderea din dreptul de a mai depune această cerere în procesul pendinte, cu consecința judecării ei separat, într-un alt dosar. O asemenea măsură se poate dispune în fața instanței de fond. Dacă ea nu a fost luată în acest ciclu procesual, iar prima instanță s-a pronunțat pe fondul cererii de precizare a acțiunii, invocarea în calea de atac a tardivității depunerii unei asemenea cereri este superfluă și, în consecință, nefondată.
Pe de altă parte, precizarea la care face referire recurenta pârâtă se circumscrie dispozițiilor art. 132 alin. 2 C. pr. civ., astfel că nu reprezintă o modificare a acțiunii, fiind admisibilă și după prima zi de înfățișare.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând greșita aplicare a legii, Curtea a constatat că, în mod corect, instanța de apel a reținut că sunt întrunite cerințele care antrenează răspunderea delictuală a pârâtei, în calitate de comitent.
Pe de-o parte, s-au constatat îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii pârâtului TDN pentru fapta proprie. Sub acest aspect, Curtea a reținut că este necontestată săvârșirea cu vinovăție de către acesta a evenimentului rutier în care a fost avariat autoturismul reclamantei și producerea unui prejudiciu. În mod corect a reținut Tribunalul că un autoturism care a fost implicat într-un accident rutier și a fost reparat și repus în stare de funcționare are o valoarea de circulație mai redusă decât un autoturism similar, care nu a suferit avarii. Certitudinea prejudiciului a fost just reținută de către instanța de apel, iar cauza acestuia este evident fapta săvârșită de către pârâtul de ordinul 2. ca urmare, sunt incidente prevederile art. 998 din vechiul C. civ.
Referitor la răspunderea pârâtei, în calitate de comitent, Curtea a constatat că cerințele impuse de art. 1000 alin. 3 C. civ. sunt de asemenea îndeplinite. Raportul de subordonare dintre cei doi pârâți nu a fost contestat de aceștia, pârâtul TDN fiind angajat al societății pârâte la data când a avut loc accidentul rutier. Cu privire la cea de-a doua condiție, aceea ca fapta ilicită să fie săvârșită "în funcțiile ce li s-au încredințat";, Curtea a reținut că nu are relevanță dacă pârâtul avea sau nu în fișa postului atribuții de natura celei care a exercitat-o cu ocazia producerii evenimentului în care a fost avariat autoturismul reclamantei. Câtă vreme acest vehicul s-a aflat în deținerea societății pârâte, în mod corect a prezumat instanța de apel că angajatul său, care a avut acces la autoturism și l-a manevrat, scoțându-l din incinta societății pârâte și rulând cu el pe direcția Arad-Deva, se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Legiuitorul a instituit răspunderea comitentului ca o garanție pentru victimă de a-și recupera prejudiciul produs de prepuși cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu. A accepta susținerile recurentei pârâte referitoare la împrejurarea că pârâtul ar fi acționat înafara sarcinilor de serviciu ar însemna tocmai înfrângerea rațiunii reglementării acestui tip de răspundere. Eventualele disfuncționalități în activitatea pârâtei care ar putea permite unui angajat să aibă acces la autoturismele aflate în detenția sa, având în vedere și specificul activității pârâtei, nu pot fi imputate reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală, criticile recurentei neatrăgând incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ., Curtea a respinge și acest recurs.
| ← Posibilitatea de a se înscrie în cartea funciară o garanţie... | Executare silită prin poprire. Obligaţiile terţului poprit... → |
|---|
