Drept civil. Proprietatea. Legea nr. 10/2001 Decizia nr. 316 din 20 septembrie 2007
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 425/30.05.2003 a Tribunalului Maramureş s-a admis plângerea formulată de reclamanţii B.M. şi B.C. împotriva pârâtelor SC M. SA şi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
A fost obligată pârâta SC M. SA să emită decizie motivată asupra cererii de restituire în natură a terenurilor ce au format proprietatea antecesorului reclamanţilor,
B.G..
19
Au fost obligate ambele pârâte să facă reclamanţilor oferte de restituire prin echivalent a contravalorii terenurilor, raportate la valoarea de piaţă a acestora, şi să indice contractele civile sau comerciale care afectează terenurile solicitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au trimis pârâtei SC M. SA notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 10618 mp, înscris în CF 12319, sub nr. top. 2708/274, în prezent identificat sub nr. top. 2708/274^/4 şi nr.top. 2708/274^/3 din CF 13346 Baia Mare.
Pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 23 din lege şi nu a emis dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, arătând, printr-o adresă, că terenul intră sub incidenţa legilor fondului funciar.
SC M. SA nu s-a conformat nici prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a face o ofertă de despăgubire prin echivalent, în termenul imperativ de 60 de zile, reclamanţii, ca moştenitori ai fostului proprietar tabular, având calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
În baza art. 21 din Constituţie, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, plângerea reclamanţilor este întemeiată, deoarece SC M. SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, printr-un refuz nejustificat de a răspunde la cererea de restituire în natură sau prin echivalent.
Cum în speţă sunt incidente şi prevederile art. 2 alin. 2 din lege, se impune admiterea plângerii şi obligării pârâtei SC M. SA să procedeze în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Dacă restituirea în natură nu va fi aprobată sau nu este posibilă, pârâtele vor fi obligate să se conformeze prevederilor art. 24 alin. 1 şi 2, art. 36 din lege, în sensul motivării deciziei şi efectuării unei oferte de restituire prin echivalent.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, pârâta SC M. SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
În motivare, apelanta susţine că deţine un titlu de proprietate valabil asupra terenului în discuţie, intimaţii având obligaţia, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001, să se adreseze cu notificare autorităţii implicată în privatizare, fostul Fond al Proprietăţii de Stat, în prezent A.P.A.P.S., faţă de împrejurarea că SC M. SA a fost integral privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat în anul 1999.
A invocat lipsa capacităţii procesuale pasive, deoarece actualul acţionar majoritar a intrat în proprietatea acţiunilor societăţii cu titlu oneros şi este de bună-credinţă, iar SC M. SA nu are nici un drept de a emite decizii în numele statului, care a înţeles să-şi înstrăineze toate acţiunile deţinute la societate.
Sentinţa a fost atacată cu apel, în termen legal, şi de către pârâta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, care a solicitat schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii faţă de aceasta, pe temeiul excepţiei prematurităţii cererii.
În motivele de apel, pârâta arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece nu s-a verificat respectarea dispoziţiilor legale cuprinse în art. 27 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, acţiunea reclamanţilor fiind prematur introdusă faţă de aceasta.
20
La data intentării plângerii în instanţă a existat notificare trimisă doar pârâtei SC M. SA, iar în contradictoriu cu A.P.A.P.S. nu s-a desfăşurat nici o procedură administrativă prealabilă.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 23, potrivit H.G. nr. 498/2003, nu curge de la data înregistrării notificării, ci de la data completării dosarului, iar actele care însoţesc notificarea sunt expres prevăzute în art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi normele metodologice de aplicare a acesteia.
Prin decizia civilă nr. 160/06.10.2003 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr. 5841/2003, s-au admis apelurile declarate de cele două pârâte şi plângerea a fost respinsă, pentru
lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâta SC M. SA, şi ca inadmisibilă în
contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S.
Reclamanţii au atacat cu recurs decizia, admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. 20483/1/2003, unde, prin decizia civilă nr. 2641/10.03.2006 a fost casată hotărârea instanţei de apel şi cauza trimisă spre rejudecare.
În considerentele hotărârii instanţei de recurs, în baza art. 315 Cod proc.civ., s-au dat îndrumări referitoare la clarificarea situaţiei juridice reale a terenului în litigiu, prin prisma Legii nr. 10/2001 ori a prevederilor Legii nr. 18/1991, a valabilităţii ori
nevalabilităţii titlului statului, a exproprierilor efectuate în privinţa imobilului ce a
aparţinut antecesorului reclamanţilor, prin completarea probatoriului cu înscrisuri şi refacerea expertizei tehnice administrată în cauză.
S-a mai arătat că neapelând sentinţa instanţei de fond, reclamanţii au achiesat la soluţia pronunţată, în concordanţă cu precizarea de acţiune prin care au învestit prima instanţă, de obligare a pârâtei SC M. SA la emiterea unei decizii motivate de restituire în natură sau efectuarea unei oferte de restituire prin echivalent.
În rejudecarea cauzei, formându-se dosarul cu nr. unic 20483/1/2003, s-a dispus suplimentarea probaţiunii, potrivit îndrumărilor din decizia de casare, prin completarea de către ing. Z.I. a raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, precum şi depunerea unor înscrisuri de către apelanta SC M. SA, acte justificative ale dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. MM/38/21.10.1999, coli funciare in extenso privitoare la dezmembrările survenite asupra parcelei iniţiale cu nr.top. 2708/74, transcrisă din CF 12319 Baia Mare în CF 13346 Baia Mare, cuprinzând înstrăinările ce au intervenit pe parcursul derulării procesului, construcţia amplasată pe acest teren şi parte din terenul întabulat pe numele pârâtei SC M. SA (CF 13659, CF 14423).
Examinând hotărârea criticată prin prisma motivelor invocate de pârâte, se constată următoarele:
Plângerea reclamanţilor B.M. şi B.C., formulată la data de 29 octombrie 2001, a avut ca obiect pretenţia de restituire în natură sau prin echivalent, în condiţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, a terenului în suprafaţă de 10.618 mp situat în intravilanul municipiului Baia Mare, ce a fost evidenţiat în CF 12319 Baia Mare, nr.top. 2708/274, în suprafaţă totală de 37.111 mp, ce a constituit proprietatea tabulară a lui B.G., decedat la data de 20.01.1998, soţul reclamantei B.M. şi tatăl reclamantului B.C.
Evocându-şi calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au avut o poziţie constantă pe parcursul derulării tuturor ciclurilor procesuale ale dosarului, începând cu motivarea în drept şi în fapt a plângerii adresată instanţei de judecată, în sensul că suprafaţa de teren revendicată a fost preluată fără titlu valabil în proprietate de
21
stat, astfel că, în temeiul art. 2 alin. 2 din lege, aceştia, prin autorul lor, şi-au păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în faţa primei instanţe de către ing. Z.I. a fost identificat şi măsurat imobilul în litigiu, la suprafaţa reală de 9.550 mp., regăsită pe parcelele nr. top. 2708/274^/3, 2708/274^/4, colorată cu galben în anexele nr. 1 şi 2, amplasată între B-dul Bucureşti şi terasamentul căii ferate.
Analizând dezmembrările efectuate asupra parcelei originare, cu nr.top. 2708/274, ce a fost înscrisă în CF 12319 Baia Mare, expertul a confirmat susţinerile reclamanţilor, şi anume că terenul revendicat în cadrul acestui litigiu, în suprafaţă de 9550 mp, nu a făcut obiectul exproprierii dispuse prin Decretul Consiliului de Stat nr. 405/1970, act normativ ce a vizat exproprierea unui alt teren ce a aparţinut lui B.G., desprins din parcela nr. top. 2708/274, în suprafaţă de 5.128 mp., pentru construirea Filaturii de Bumbac, autoarea în drepturi a pârâtei SC M. SA.
Completarea raportului de expertiză dispusă în apel întăreşte concluziile iniţiale ale expertului Z.I., care a stabilit că prin Decretul nr. 405/1970 s-a expropriat o porţiune de 5.128 mp., colorată în roşu în cadrul primei lucrări de expertiză, şi care nu se află în discuţie; de asemenea, suprafaţa de 9.550 mp., colorată cu galben în anexa nr. 1 de la fila 147 din dosarul de apel, identică cu cea marcată cu galben în raportul de expertiză de la tribunal, nu a fost expropriată, fiind ocupată abuziv de către Filatura de Bumbac, pentru organizarea de şantier, prin scoaterea temporară a terenului din circuitul agricol, urmând să fie restituită proprietarului după finalizarea lucrărilor şi realizarea scopului exproprierii.
Conchide expertul, verificând înscrierile operate în CF, că Decretele nr. 119/1967, nr. 700/1968, nr. 632/1973 şi nr. 739/1973 (menţionate în decizia de casare) au vizat traseul conductei de steril întabulat în favoarea C.N. R. SA, sub nr. top. 2708/274^/5, în suprafaţă de 213 mp., colorat cu albastru în anexa nr. 1 a suplimentului la expertiză, care nu se află în litigiu.
O altă problemă ce a trebuit lămurită în speţă a fost aceea a situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 9550 mp, pretins de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, în sensul dacă acesta face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, or, dimpotrivă, este exclus de la aplicarea acestei legi, în temeiul art. 8, fiind vorba despre un teren circumscris obiectului de activitate al legilor din domeniul fondului funciar.
Aceasta a fost şi apărarea pârâtei SC M. SA, care, refuzând emiterea unei decizii asupra notificării expediate de reclamanţi, în baza art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, şi-a justificat conduita argumentând că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991.
Chestiunea a fost clarificată, probele administrate în cauză demonstrând că terenul de 9.550 mp. nu a fost inclus în titlul de proprietate eliberat în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea autorului reclamanţilor, cu nr. 44195/33/23.07.1998, pentru o suprafaţă totală de 4 ha şi 7.934 mp. şi, aşa cum se indică chiar în datele de identificare a terenului din intravilan, suprafaţa de 2.703 mp. şi cea de 246 mp., de pe str. Dragoş Vodă, în total de 2.949 mp, se regăsesc pe altă parcelă decât cele aflate în litigiu, cu nr.top. 2708/274/a/7.
Acelaşi expert precizează că suprafaţa de teren atribuită prin titlu lui B.G. este identificată, după dezmembrare, pe parcelele cu nr.top. nou 2708/274^/7/1 şi 2708/274/a/7/2, amplasată la nord de terasamentul căii ferate, colorată cu verde în schiţa de la fila 147, la distanţă de porţiunea delimitată în cadrul acestui litigiu.
22
Constatând, în consecinţă, că terenul revendicat de reclamanţi, de 9.500 mp., nu a fost cuprins în titlul de proprietate emis pe numele antecesorului lor, conform Legii nr. 18/1991, dar este situat în intravilanul municipiului Baia Mare, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtei SC M. SA, fondată pe dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială.
În legătură cu scriptul depus în copie necertificată de către pârâta SC M. SA, aflat la dosarul tribunalului, prin care se atestă că CAP Săsar este proprietar faptic asupra nr. top. 2708/274 în suprafaţă de 6.262 mp., aparţinând lui B.G., potrivit dispoziţiilor art. 139, art. 172 Cod proc.civ., s-a pus în vedere acestei apelante să prezinte spre vedere instanţei originalul înscrisului, însă SC M. SA nu s-a conformat, astfel că, în sensul art. 139 lin. 1, teza a II-a Cod proc.civ., actul nu poate fi luat în considerare.
De altfel, caracterul de complinire al normelor Legii nr. 10/2001 în raport cu alte acte normative în scop reparatoriu din domeniul imobiliar, în privinţa restituirii terenurilor din intravilanul localităţilor, este subliniat şi de normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în vigoare la data înaintării plângerii de către reclamanţi.
Cartea funciară nr. 12913 Baia Mare, sistată prin încheierea nr. 4320/23/1997, ca şi cartea funciară nou înfiinţată, nr. 13346 Baia Mare, în care a fost transcrisă parcela nr. top. 2708/274, în suprafaţă de 37.111 mp., sub nr.top. nou 2708/274/a, cu aceeaşi suprafaţă, nu explică titlul în baza căruia întreg imobilul în suprafaţă de 37.111 mp. a fost considerat ca fiind proprietate de stat. În ciuda demersurilor făcute la oficiul de cadastru, nu a fost identificată adresa nr. 913/1997 emisă de O.C.O.T. Maramureş, pe temeiul căreia, aşa cum rezultă din cele două cărţi funciare, s-a făcut transcrierea nr. top. 2708/274 sub nr. top. 2708/274/a, în favoarea Statului Român.
Reiese în mod cert că suprafaţa de teren în litigiu de 9.550 mp., identificată sub nr. 2708/274/a/3 şi 2708/274^/4, nu a fost expropriată şi a trecut fără titlu valabil în proprietate de stat, în concordanţă cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială.
Lipsa valabilităţii titlului statului impune ca, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, autorului reclamanţilor, fostul proprietar tabular B.G., să i se recunoască şi în prezent calitatea de proprietar avută la data preluării.
Pentru o certă stabilire a stării de fapt în cauză, expertul Z.I. a arătat că pârâta SC M. SA mai este proprietară tabulară doar a unei suprafeţe de teren de 8.989 mp., diferenţa de 473 mp. fiind înstrăinată către SC Petra Plus SRL, iar diferenţa de 88 mp. fiind înstrăinată către Fundaţia Culturală Ecologică Maramureş, până la concurenţa întregii suprafeţe, de 9.550 mp.
De asemenea, parcela cu nr.top. 2708/274^/3. în suprafaţă de 475 mp., a rămas proprietatea SC M. SA, însă construcţiile amplasate pe acest teren au fost vândute unor terţe persoane, societăţi comerciale, iar parcela cu nr.top. 2708/274/a/4 a suferit numeroase dezmembrări succesive, terenul, parţial înstrăinat de SC M. SA, fiind ocupat de platformă betonată, depozite materie primă, magazie tip şopron.
Rezumând, reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, au trimis notificare în vederea restituirii în natură a terenului, unitatea deţinătoare, pârâta SC M. SA, nu a emis decizie ori dispoziţie motivată, deşi imobilul revendicat, amplasat în intravilanul localităţii, a constituit proprietatea sa tabulară (înstrăinat parţial pe parcursul soluţionării pricinii).
23
Singurul motiv al apelului declarat de această pârâtă îl reprezintă lipsa calităţii procesuale pasive, căci, deşi unitate deţinătoare a imobilului, în sensul terminologiei uzitate în Legea nr. 10/2001, nu poate fi apreciată ca fiind obligată la emiterea unei astfel de decizii, pe baza reglementărilor din art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001. Susţine că, fiind integral privatizată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, erau incidente prevederile art. 27 şi următoarele din lege, notificarea reclamanţilor urmând să fie adresată şi rezolvată de instituţia publică implicată care a efectuat privatizarea, în speţă pârâta A.P.A.P.S., măsurile reparatorii cuvenite reclamanţilor fiind cele în echivalent.
Este reală apărarea pârâtei SC M. SA, şi anume că, la data adoptării Legii nr. 10/2001, avea statutul de societate comercială integral privatizată, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din anul 1999, însă această împrejurare, în circumstanţele concrete ale cauzei, nu o exonerează de obligaţia stipulată în sarcina ei de către prima instanţă, de a se pronunţa asupra notificării reclamanţilor.
Problema trebuie privită prin prisma principiilor ce guvernează aplicarea legii civile în timp, astfel: plângerea lui B.M. şi B.C. a fost înregistrată încă din data de 29 octombrie 2001, moment la care era în vigoare Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială, şi care, în cuprinsul art. 20, art. 23 şi art. 24, a statuat regula primordială a restituirii în natură, către persoana îndreptăţită, a tuturor imobilelor preluate abuziv, indiferent de destinaţie, deţinute de o regie autonomă, o societate comercială sau de orice altă persoană juridică. Notificarea se adresează persoanei juridice deţinătoare, solicitând restituirea în natură, iar unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată asupra restituirii în natură şi, subsecvent, să facă o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Art. 27 - 31 din lege definesc regimul juridic al imobilelor evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin acordarea măsurilor reparatorii sub formă de echivalent, de către instituţia publică implicată în privatizare (în speţă pârâta A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S.), însă obiectul acestor reglementări este strict circumscris imobilelor preluate cu titlu valabil.
Prin coroborare cu prevederea instituită în art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, a prezumţiei de proprietate a celui care a fost proprietar la data preluării, rezultă indubitabil că instituţia care a efectuat privatizarea este îndrituită să se pronunţe asupra notificării doar în ipoteza imobilelor preluate cu titlu valabil. În speţă, s-a dovedit cu certitudine că terenul în litigiu, de 9.550 mp, a trecut fără titlu valabil în proprietate de stat, nefiind expropriat, ci ocupat abuziv pentru organizarea de şantier.
Consecinţa este că unităţii deţinătoare, persoana juridică SC M. SA, chiar privatizată integral fiind, îi revine obligaţia de a emite decizie ori dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, aşa cum corect a reţinut tribunalul.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în cursul procesului, în sensul că la acest moment legea nouă nu mai face distincţie, în privinţa societăţilor privatizate, deţinătoare a unor imobile preluate abuziv de stat, între cele preluate cu titlu valabil şi cele preluate fără titlu valabil, iar pentru aceste imobile, conform art. 29, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, chiar şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, măsuri reparatorii în echivalent care se propun de către instituţia publică ce a efectuat privatizarea.
24
Dar în speţă nu pot fi aplicate aceste reglementări din legea nouă, defavorabile reclamanţilor intimaţi, deoarece sunt în conflict cu principiile ce guvernează aplicarea legii civile în timp, neretroactivitatea legii noi şi nesupravieţuirea legii vechi.
Fiind vorba despre raporturi juridice născute sub imperiul legii vechi, dar care produc efecte şi ulterior intrării în vigoare a legii noi, trebuie făcută deosebirea între consecinţele şi efectele epuizate sau complet realizate ale unor acte anterioare şi consecinţele şi efectele viitoare, încă nerealizate, dar în funcţie de criteriul dreptului câştigat.
Astfel, o lege care nu este retroactivă prin declaraţia legiuitorului nu trebuie aplicată drepturilor deja câştigate în momentul punerii ei în vigoare, cum este cazul reclamanţilor, în privinţa cărora, prin normele iniţiale ale Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut calitatea de proprietar la data preluării, corelativ obligaţiei stipulată în sarcina unităţii deţinătoare, privatizată sau nu, de a se pronunţa prin dispoziţie sau decizie asupra notificării de restituire în natură.
Acest drept, consfinţit de legea în vigoare, nu poate fi declarat ca pierdut prin edictarea ulterioară a altor dispoziţii în materie, cu unicul argument al trecerii timpului şi modificării legislative survenite.
Acesta este şi principiul avut în vedere la pronunţarea deciziei nr. 52/04.06.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/ 2005, privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Ca atare, observând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, în baza art. 296 Cod proc.civ. se va respins apelul pârâtei SC M. SA.
Este fondat, în schimb, apelul declarat de pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S., care a criticat sentinţa sub aspectul nelegalei soluţionări a excepţiei de prematuritate pe care a ridicat-o.
Această pârâtă a susţinut că în contradictoriu cu A.P.A.P.S. nu a fost parcursă procedura administrativă prealabilă, obligatorie, reglementată în art. 27 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, fiind chemată în judecată şi aducându-i-se la cunoştinţă notificarea, doar pe timpul desfăşurării litigiului. Corespund adevărului aceste împrejurări, căci obligaţia stabilită de instanţă în sarcina persoanei juridice deţinătoare, pârâta SC M. SA, de a emite dispoziţie ori decizie motivată asupra notificării expediate de reclamanţi, nu poate coexista alături de o obligaţie similară fixată în sarcina altei persoane juridice, pârâta A.V.A.S., cu atribuţii special menţionate şi clar delimitate în Legea nr. 10/2001.
Aşadar, excepţia invocată de această apelantă apare ca întemeiată, obligaţia de a face reclamanţilor ofertă de restituire prin echivalent a contravalorii terenului neputând fi determinată prin prisma normelor exprese cuprinse în art. 27 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, concomitent cu cea care incumbă unităţii deţinătoare şi prealabil soluţionării notificării de către aceasta.
În concluzie, în baza art. 296 Cod proc.civ., se va admite apelul acestei pârâte şi sentinţa va fi schimbată în parte, prin respingerea acţiunii reclamanţilor îndreptată împotriva pârâtei A.V.A.S.
Este de observat, aşa cum se subliniază în considerentele deciziei de casare, că reclamanţii şi-au precizat acţiunea şi, neatacând cu apel sentinţa, au achiesat soluţiei
25
pronunţate de tribunal, care, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii, nu a dezlegat în drept, pe fond, problema litigioasă a îndreptăţirii reclamanţilor la restituirea în natură a terenului revendicat, a limitelor în care urmează să aibă loc aceasta, sau, dimpotrivă, a îndreptăţirii lor la măsuri reparatorii în echivalent. Verificând calitatea lor de persoane îndreptăţite, ca şi incidenţa normelor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, accesul liber la justiţie, garantat de Constituţie, prima instanţă a statuat doar asupra refuzului nejustificat al pârâtei SC M. SA de a răspunde notificării reclamanţilor, obligând-o să dea curs obligaţiei stipulate în art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au fost mulţumiţi de această soluţie, iar pârâtei SC M. SA, în temeiul interdicţiei prevăzută în art. 296 Cod proc.civ., nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, prin inserarea unei dispoziţii de obligare la restituirea în natură a terenului, în total sau în parte, în funcţie de concluziile raportului de expertiză.
Rămâne deschisă lui B.M. şi B.C., ţinând seama de limitele în care a fost soluţionată plângerea pe care au formulat-o, posibilitatea ca, în situaţia în care nu sunt de acord cu decizia ori dispoziţia pe care o va emite pârâta SC M. SA, să o supună controlului judecătoresc.
Intimaţii reclamanţi şi apelanta pârâtă A.V.A.S. nu au efectuat cheltuieli de judecată.<
| ← Drept civil. Obligaţie de plată a taxei judiciare de timbru... | Cheltuieli de judecată în cadrul acţiunii de grăniţuire.... → |
|---|
