Drept de autor. Operă muzicală. Dreptul de utilizare a operei. Gestiune colectivă obligatorie

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 8/1996, art. 123 alin. (1), art. 123¹, art. 123², art. 123⁴, art. 130, art. 131¹, art. 134 alin. (1), art. 139

Chiar dacă exercitarea în mod obligatoriu a unor drepturi prin intermediul unui organism de gestiune colectivă reprezintă o limitare în raport cu alte drepturi care pot fi gestionate fie individual, fie colectiv, după voinţa titularului, această limitare este una prevăzută de lege şi, câtă vreme nu s-a constatat că legea ar fi contrară Constituţiei, pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte ori dreptului comunitar, ea trebuie respectată.

Articolul 123⁴ al Legii nr. 8/1996 recunoaşte posibilitatea titularilor de drepturi ca, în negocierile cu titlu individual privind drepturile recunoscute de lege, să apeleze la intermediari specializaţi pentru a fi reprezentaţi, nefiind împiedicaţi să o facă de existenţa organismelor de gestiune colectivă.

Această prevedere se referă strict la modul în care titularii drepturilor pot purta negocierile individuale, care necesită cunoştinţe de specialitate şi nu poate fi interpretată în sensul că transformă gestiunea colectivă obligatorie prevăzută de art. 123¹ într-una facultativă.

Nici dispoziţiile art. 134 alin. (1) nu pot primi o astfel de interpretare.

Potrivit textului de lege menţionat, exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate restrânge în niciun fel drepturile patrimoniale ale titularilor.

Aceasta înseamnă că, în ceea ce priveşte întinderea drepturilor cuvenite titularilor, organismele de gestiune colectivă nu au putere de decizie în sensul restrângerii acestora, activitatea organismelor fiind limitată, aşa cum le arată şi denumirea, la gestionarea drepturilor.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8626 din 23 octombrie 2009, nepublicată

Prin acţiunea înregistrată la 5 septembrie 2007, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de autor (U.C.M.R.-A.D.A.) a chemat în judecată pe pârâtele C.C.M.S. şi A.O.C.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că cele două pârâte, în calitate de co-organi-zatoare ale spectacolului „Concert G.B. şi Wedding & Funeral

Orchestra”, desfăşurat la data de 2 august 2007 în Piaţa Marc din S., au comunicat public opere muzicale în scop lucrativ, fără a deţine autorizaţie licenţă ncexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în acest scop, astfel cum prevede Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006, să le oblige pe pârâte la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, a sumei reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate pentru utilizarea autorizată, la care se adaugă şi TVA, conform pct. 17 Titlul I al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 857/19 octombrie 2006.

In subsidiar, reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligate la plata remuneraţiei datorate, în cuantum de 5% din bugetul de cheltuieli, precum şi la plata TVA aferente acestei remuneraţii, sume reprezentând drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor de opere muzicale, precum şi obligarea pârâtelor la plata penalităţilor reprezentând 0,2% pe zi de întârziere, aferente remuneraţiei neachitate în termen, calculate de la 5 august 2007 până la data plăţii cfective a remuneraţiilor datorate, potrivit pct. 13, Titlul II al aceleiaşi metodologii.

S-a mai solicitat prin cererc obligarea pârâtelor ca, în conformitate cu prevederile art. 15 din Metodologie, să comunice reclamantei un raport, semnat şi ştampilat de reprezentanţii legali ai acestora, cuprinzând: denumirea şi data de desfăşurare a spectacolului susţinut de

G.B. şi Wedding & Funcral Orchestra, precum şi denumirea, autorii şi durata de utilizare ale operelor muzicale comunicate public, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta C.C.M.S. a formulat întâmpinare în cauză, la data de 1 noiembrie 2007, prin carc a invocat excepţia de necompetcnţă teritorială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

La acelaşi termen, reclamanta a invocat excepţia tardivităţii formulării întâmpinării, excepţie care a fost admisă, astfel că, urmare a admiterii, s-a respins, ca nefondată, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 256 din 7 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate şi, pe fond, a respins ca neîntemeiată şi acţiunea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâta C.C.M.S. a fost co-organizatoare a unui spectacol public desfăşurat la 2 august 2007 - „G.B., Wedding & Funcral Orchestra”,

astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 192/28 iunie 2007 a Consiliului Local al Municipiului S., anexă, pct. 231.

In această calitate, pârâta datorează contravaloarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe drepturilor de autor, aşa încât arc calitate procesuală pasivă în cauză, motivare care a stat la baza respingerii excepţiei cu acest obiect formulate de către pârâtă.

Pe de altă parte, reclamanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor privind operele muzicale, astfel că are calitate procesuală activă, în temeiul art. 124 şi următoarele din Legea nr. 8/1996.

Spectacolul organizat de către pârâte a avut loc la data de 2 august 2007, fiind susţinut chiar de către G.B. şi Wedding & Funeral Orchestra.

In condiţiile în care însuşi autorul operelor muzicale a susţinut spectacolul, acesta şi-a valorificat drepturile patrimoniale de autor al operelor muzicale inclusc în spectacol în mod direct, primind de la organizatori suma cuvenită cu acest titlu, fiind neîntemeiată cercrea reclamantei de a fi obligate pârâtele la plata contravalorii aceloraşi drepturi.

Reclamanta gestionează drepturile de autor în baza unui mandat convenţional sau, în anumite cazuri, prezumat de lege. Or, exercitarea direct de cătrc autor a drepturilor patrimoniale exclude excrcitarca aceloraşi drepturi prin mandatar, acesta urmând să-şi excrcitc în continuare drepturile respective doar pentru acele situaţii în carc drepturile nu sunt excrcitate direct de autor.

Reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că în cadrul spectacolului au fost comunicate public şi opere muzicale aparţinând altor autori decât cei care au susţinut spectacolul şi care au fost remuneraţi în mod direct.

Prin decizia civilă nr. 201 din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Primul capăt al cererii cu care apelanta-reclamantă a sesizat Tribunalul Bucureşti a avut ca obiect constatarea comunicării publice de către pârâtele intimate, în scop lucrativ, a unor opere muzicale în cadrul spectacolului „G.B. şi Wedding & Funeral Orchestra", fară a deţine autorizaţie prin licenţă neexclusivă pentru utilizarea acestora.

Legalitatea şi temeinicia unei asemenea cereri pune în discuţie problema de drept a obligativităţii obţinerii de către pârâtele intimate a autorizaţiei licenţă neexclusivă, prevăzută de dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a), potrivit cărora: „(1) Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: a) să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă; (...)”.

Corespunzător acestor dispoziţii, Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale, publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 365/2006, stipulează în Titlul II, pct. 3, că „utilizatorii au obligaţia să obţină din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale, cu cel puţin 5 zile înaintea oricărei utilizări prin comunicare publică a operelor muzicale (spectacol, concert etc.), autorizaţia prin licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi să plătească remuneraţiile stabilite potrivit tabelelor cuprinse în prezentul titlu”.

Premisa de la care porneşte reclamanta, susţinută atât prin cererea introductivă, cât şi prin motivele de apel, în legătură cu nelegalitatea sentinţei, este aceea potrivit căreia are calitatea de organism ce exercită gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor ţinând de comunicarea publică a operelor muzicale, în temeiul art. 123¹ alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, modificată.

Această premisă este greşită, astfel cum în mod corect a apreciat şi prima instanţă, în măsura în care pe baza ei se tinde la limitarea drepturilor autorilor de a-şi exercita ei înşişi, individual, drepturile recunoscute prin lege pentru calitatea de autor.

Acest drept este stipulat în mod clar prin dispoziţiile legii, în conţinutul mai multor articole, de o manieră care să nu permită o altă interpretare:

Astfel, art. 123 prevede în alin. (1) că: „Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi”.

Exercitarea drepturilor prin intermediul organismelor de gestiune colectivă este concepută, potrivit unei interpretări teleologice a dispoziţiilor legale, ca o alternativă, în ce priveşte persoana autorului, la dreptul de a-şi exercita singur drepturile recunoscute pentru această calitate.

Excrcitarca de cătrc autor exclude, în aceste condiţii, orice altă intervenţie sau ingerinţă a organismelor de gestiune colectivă, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 123⁴ din Legea nr. 8/1996, modificată, conform cărora „în negocierile cu titlu individual privind drepturile recunoscute prin prezenta lege, existenţa organismelor de gestiune colectivă nu îi împiedică pe titularii drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe să se adreseze unor intermediari, persoane fizice sau persoane juridice specializate, pentru a fi reprezentaţi”.

In acelaşi sens, dispoziţiile art. 134 alin. (1) stipulează: „Exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate restrânge în nici un fel drepturile patrimoniale ale titularilor”.

Or, numai premisa exercitării drepturilor prin intermediul organismului de gestiune colectivă justifică obţinerea, din partea acestuia, a licenţei în mod obligatoriu neexclusivă, la care a făcut referire apelanta-reclamantă.

Excrcitarca însă de cătrc însuşi titular a drepturilor patrimoniale de autor exclude obligaţia organizatorilor de a obţine liecnţă de utilizare a operelor de crcaţie intelectuală, din partea organismului de gestiune colcctivă, după acelcaşi principii ce guvernează excrcitarca oricăror drepturi pe bază de mandat.

Al doilea capăt al cercrii introductive şi criticile reclamantei în legătură cu modul de soluţionare a acestuia au privit consccinţcle încălcării drepturilor de autor protejate prin dispoziţiile Legii nr. 8/1996, respectiv acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat organismului de gestiune colcctivă prin comunicarea publică a operelor muzicale efectuată sub organizarea intimatelor pârâte.

Astfel cum rezultă din dispoziţiile exprese ale art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, organismul de gestiune colectivă acţionează în asemenea cereri, prin care se urmăreşte recunoaşterea drepturilor, constatarea încălcării lor şi acordarea de despăgubiri, în numele şi pe seama titularilor de drepturi, în baza mandatului.

Acelaşi drept este stipulat a fi exercitat de către înşişi titulari, fară concursul sau aportul vreunui organism de gestiune colectivă: „Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de cătrc asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze

drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat”.

Reţinându-se, potrivit celor anterior expuse, că autorii înşişi şi-au exercitat prerogativele drepturilor lor în mod direct, fară aportul organismului de gestiune colectivă, precum şi faptul că nici o acţiune a titularilor de drepturi nu a fost promovată în scopul protejării drepturilor proprii, apare evident faptul că organismului de gestiune colectivă, în speţă apelantei, nu i se datorează despăgubiri, nepunându-se în discuţie nici recunoaşterea drepturilor autorilor şi nici constatarea încălcării acestora.

Fiind de la sine înţeles, în speţă, pe baza faptului desfăşurării concertului cu participarea titularilor de drepturi ce se urmăresc a fi protejate, acordul acestora de comunicare publică a operelor prezentate în cadrul concertului, nu pot fi primite nici argumentele apelantei în legătură cu posibilitatea de a fi fost comunicate public şi alte opere, aparţinând altor autori, cu atât mai mult cu cât se bazează pe afirmaţia, ce nu poate fi verificată, potrivit căreia „pentru operele muzicale interpretate de regulă de G.B. există mai mulţi titulari de drepturi de autor şi nu numai G.B.”. Nici prestigiul acestei formaţii, nici caracterul aparte al creaţiilor prezentate nu lasă loc unei asemenea aserţiuni, în absenţa vreunei dovezi concrete din partea apelantei.

In cauză nu pot fi considerate aplicabile dispoziţiile cuprinse în Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006.

Potrivit titlului II pct. 1 din această metodologie „prin utilizare, în sensul prezentului titlu, se înţelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fară fir, prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea”.

Dispoziţiile au în vedere interpretarea unor opere muzicale de către artişti interpreţi, fie direct, fie însoţind alte acţiuni, metodologia neluând în discuţie ipoteza interpretării de către însuşi autor a propriilor creaţii artistice.

Numai în acest fel pot fi interpretate şi dispoziţiile pct. 17, din aceeaşi Metodologie, potrivit cărora „pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ fară autorizaţie prin licenţă neexclusivă din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale, utilizatorii vor plăti acestuia, cu titlu de daune-interese, o sumă reprezentând triplul remuneraţiilor ce ar fi fost

legal datorate pentru utilizarea autorizată. In cazul în care nu se poate determina cuantumul remuneraţiei ce ar fi fost legal datorată de utilizatori, aceştia datorează triplul remuneraţiilor plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorii”, câtă vreme cerinţa autorizării prin licenţă neexclusivă este impusă de faptul comunicării publice a unor opere muzicale a căror gestiune aparţine organismului desemnat prin decizia O.R.D.A.

împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtelor în principal la plata sumei de 88 357,5 lei, reprezentând triplul remuneraţiei potrivit art. 17 din Titlul II al metodologiei publicată prin decizia O.R.D.A. 365/2006 şi T.V.A. aferentă, iar în subsidiar, la plata sumei de 29 452,5 lei, reprezentând suma datorată de pârâte pentru utilizarea operelor muzicale determinată potrivit răspunsului la obiectivul 2 al expertizei judiciar-contabile şi la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 5 august 2007, până la plata efectivă a remuneraţiei; totodată, a solicitat obligarea pârâtelor să comunice către reclamantă un raport ştampilat şi semnat de reprezentanţii legali prin care să se menţioneze denumirea operelor utilizate, autorii acestora şi durata de utilizare a fiecărei opere în cadrul spectacolului „G.B. Wedding and Funeral Orchestra” desfăşurat la 2 august 2007 în Piaţa Mare din S.

Recurenta invocă, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici la adresa deciziei:

Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, au încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 123 alin. (1), art. 123¹ alin. (1) lit. e) şi alin. (2), art. 130 alin. (1) lit. b), e) şi h) şi art. 131¹ alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, instanţele nu au sesizat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 131¹ alin. (4) din Legea nr. 8/1996, în cazul gestiunii colective obligatorii, cum este cazul şi în speţă, remuneraţiile se stabilesc prin Metodologii, fară a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate extinse.

In concret, remuneraţiile datorate potrivit metodologii lor de către utilizatori se stabilesc fără a se ţine seama de proporţia utilizărilor pentru carc utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contacte directc cu titularii de drept.

Or, instanţele au încălcat aceste dispoziţii ale legii şi au respins cererea de chemare în judecată pe motiv că intimatele, în calitate de utilizatori de opere muzicale, ar fi încheiat contracte directe cu unul dintre autori, care are şi calitatea de interpret, şi că s-ar fi făcut plăţi directe către acesta.

Dacă instanţa de apel ar fi analizat cu suficientă atenţie dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, ar fi constatat că acest articol prevede că exercitarea drepturilor de autor se face în condiţiile prezentei legi, care reglementează două situaţii diferite privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor: gestiunea colectivă facultativă a drepturilor patrimoniale de autor şi gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor patrimoniale de autor.

decizia recurată înlătură oriec distincţic dintre cele două forme de gestiune colcctivă.

Caracterul facultativ al gestiunii constă tocmai în faptul că autorul poate opta fie să-şi gestioneze drepturile patrimoniale de autor singur, fie ca acestc drepturi să fie gestionate de organismul de gestiune colcctivă.

în cazurilc prevăzute de art. 123¹ din lege, gestiunea colectivă este obligatorie.

Legea nu distinge în sensul că gestiunea ar fi obligatorie numai pentru anumite persoane (utilizatori, autori etc.), iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Dimpotrivă, legiuitorul a înţeles să stipuleze în mod expres contrariul celor reţinute de instanţa de apel în sensul că gestiunea fiind obligatorie potrivit legii, contractele şi plăţile directe realizate de utilizatori nu vor fi avute în vedere pentru stabilirea remuneraţiilor datorate de utilizatori potrivit metodologiilor [art. 131¹ alin. (4) coroborat cu art. 131² alin. (2) din Legea nr. 8/1996].

Instanţa de apel, contrar legii, face în mod indirect o altă distincţie proprie, în sensul că gestiunea colectivă deşi obligatorie, nu este obligatorie.

Recurenta conchide că, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate şi de prevederile pct. 1,2, 14 şi 16 din Titlul II al Metodologiei publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. nr. 857/19 octombrie 2006 prin decizia O.R.D.A. nr. 365/2006, pârâtele-intimate aveau obligaţia de a

închcia autorizaţie de licenţă neexclusivă şi de a plăti remuneraţia; întrucât nu s-au conformat au obligaţia de a plăti o sumă reprezentând triplul remuneraţiilor prevăzute de metodologie.

2. Hotărârea instanţei de apel este dată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1169 şi următoarele C. civ.

Instanţa şi-a însuşit apărările intimatelor fară ca acestea să fie dovedite prin probe, respectiv prin înscrisuri, potrivit art. 42 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, nu s-a depus la dosar de către pârâtele-intimate niciun contract de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor către ele, deşi s-a susţinut existenţa unui astfel de contract şi nu s-a făcut dovada niciunui contract ori a unei plăţi directe între acestea şi vreunul dintre autori aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Din probele depuse la dosar de reclamantă, rezultă tocmai contrariul celor reţinute de instanţe, respectiv că G.B. a participat la spectacol în calitate de interpret, şi nu de autor, şi că nu este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor muzicale interpretate de acesta.

3. G.B. nici nu putea încheia contractul la carc face referire instanţa de apel, întrucât acesta nu avea dreptul de a autoriza şi colecta personal remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale de autor.

Din Statutul SACEM - Franţa, organism de gestiune colectivă al cărui membru este şi G.B., rezultă că acesta din urmă a aportat organismului de gestiune colectivă, pentru toate ţările şi pentru toată durata existenţei societăţii, drepturile sale exclusive de a autoriza sau de a interzice execuţia sau reprezentarea publică a operelor sale.

Pe teritoriul României, aceste drepturi sunt exercitate de către reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R.-A.D.A.) în baza contractului de reprezentare reciprocă încheiat cu SACEM, şi în baza dispoziţiilor art. 123¹ din Legea nr. 8/1996.

In condiţiile în care G.B. însuşi nu mai dispune de drepturile patrimoniale ce fac obiectul litigiului, hotărârea instanţei de apel este, în mod evident, una nelegală.

Recurenta a ataşat la dosar statutul său de funcţionare, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281/10 aprilie 2008, în care s-a publicat decizia civilă nr. 271A din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, o serie de hotărâri judecătoreşti reprezentând practică judiciară şi un extras din Statutul SACEM şi din catalogul acesteia.

Intimatele, deşi legal citate, nu au depus la dosar întâmpinare.

Intimata C.C.M.S. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că, potrivit art. 134 alin. (1) din lege, exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate să restrângă în niciun fel drepturile patrimoniale ale titularilor.

In situaţia în care titularii drepturilor patrimoniale de autor îşi exercită personal drepturile protejate de lege, cum a fost cazul în speţă, este exclusă obligaţia organizatorilor de spectacol de a obţine licenţă de utilizare a operelor.

Intimata mai arată că nu se află în situaţia de a fi comunicat public opere ale autorului, ci în aceea în care autorul operelor muzicale a redat public creaţia sa într-un cadru organizat de intermediar.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe reglementează în Titlul III gestiunea şi apărarea acestor drepturi.

In art. 123 prevede că titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute de această lege fie individual, fie pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă.

în legătură cu gestiunea colectivă, legea prevede în mod expres o serie de situaţii în care aceasta este obligatorie (art. 123¹) şi altele în care este facultativă (art. 123²).

Pentru dreptul care face obiectul prezentului litigiu, şi anume cel de comunicare a operelor muzicale - cu excepţia proiecţiei publice a operelor cinematografice - art. 123¹ alin. (1) lit. e) prevede că gestiunea este obligatorie.

în alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că, pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Curtea de apel a considerat că pretenţia reclamantei de a exercita gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor ţinând de comunicarea publică a operelor muzicale tinde la limitarea drepturilor autorilor de a-şi exercita ei înşişi, individual drepturi recunoscute prin lege.

Din faptul că, în speţă, autorii operelor muzicale şi-ar fi interpretat propriile opere, consimţind astfel la comunicarea lor publică şi au fost şi remuneraţi de către organizatori, curtea de apel a dedus că ar fi avut loc o exercitare individuală a drepturilor de autor, care lipseşte de fundament pretenţiile reclamantei.

Un asemenea punct de vedere nu poate fi primit.

Pc de o parte, nu s-a stabilit cu certitudine, aşa cum se solicitase printr-unul din capetele de cerere ale acţiunii, care au fost operele comunicate public, pentru a se vcrifica dacă toate au fost compuse de

G.B. (B.) şi, respectiv, de Wedding and Funcral Orchestra şi nici dacă remuneraţia primită de la organizatori a fost plătită cu titlul de drept de autor, pentru comunicarea publică a operelor muzicale sau cu titlul de drept conex, pentru interpretarea sau executarea operelor muzicale.

In legătură cu G.B., recurenta a susţinut că acesta este membru SACEM (Societe des Auteurs, Compositeurs et Editeurs de Musique), organismul de gestiune colectivă corespunzător U.C.M.R.-A.D.A. din Franţa, cu care recurenta a încheiat contractul de reprezentare mutuală semnat la 9 şi, respectiv, 26 iunie 1995, depus în copie la dosar.

De asemenea, a ataşat la dosar copia Statului propriu, în care, la art. 5.5 lit. b), se prevede că U.C.M.R.-A.D.A. este mandatată să gestioneze drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale în România pentru toţi membrii săi, precum şi pentru membrii organismelor străine cu carc încheie contracte de reprezentare reciprocă, precum şi în temeiul legii în cazul gestiunii colcctive obligatorii.

Nu este atributul instanţei de recurs să analizeze probele şi să stabilească situaţia de fapt, dar, chiar dacă s-ar confirma situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, soluţia adoptată de aceasta apare ca fiind dată cu încălcarea legii.

Astfel, nu se poate stabili că exercitarea drepturilor patrimoniale de cătrc autorii înşişi, în mod direct, ar putea lipsi de fundament pretenţiile reclamantei, în calitate de organism de gestiune colcctivă desemnat să colcctcze drepturile cuvenite autorilor operelor muzicale din comunicarea publică a operelor, aşa cum a reţinut curtca de apel.

A primi un asemenea punct de vedere ar însemna să se accepte că, şi în cazul în care pentru anumite drepturi de autor sau drepturi conexe legiuitorul a prevăzut că gestiunea este obligatorie, autorii sau artiştii interpreţi sau executanţi pot opta fie pentru o exercitare individuală a drepturilor, fie pentru o exercitare printr-un organism de gestiune colectivă.

Cu alte cuvinte, că gestiunea colectivă nu este niciodată obligatorie, deşi legea prevede în mod clar că, în privinţa anumitor drepturi, este şi aceasta chiar în lipsa unui mandat din partea titularilor.

lege şi, câtă vreme nu s-a constatat că legea ar fi contrară Constituţiei, pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte ori dreptului comunitar, ea trebuie respectată.

Articolul 123⁴ al Legii nr. 8/1996, la care se referă curtea de apel, recunoaşte posibilitatea titularilor de drepturi ca, în negocierile cu titlu individual privind drepturile recunoscute de lege, să apeleze la intermediari specializaţi pentru a fi reprezentaţi, nefiind împiedicaţi să o facă de existenţa organismelor de gestiune colectivă.

Nici dispoziţiile art. 134 alin. (1), de asemenea, citate de curtea de apel, nu pot primi o astfel de interpretare.

Potrivit textului de lege menţionat, exercitarea gestiunii colective încredinţate prin contractul de mandat nu poate restrânge în niciun fel drepturile patrimoniale ale titularilor.

Negând în mod greşit îndreptăţirea reclamantei la a gestiona colectiv şi obligatoriu drepturile cuvenite autorilor operelor muzicale comunicate public în spectacolul organizat de pârâte, curtea de apel nu a mai analizat celelalte aspecte legate de întinderea acestor drepturi în cauza dedusă judecăţii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul şi, cum situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în conformitate cu dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

← Drept de autor. Operă scrisă. Editare neautorizată. Acţiune...		Drept de autor. Operă muzicală. Dreptul de utilizare a operei.... →

Drept de autor. Operă muzicală. Dreptul de utilizare a operei. Gestiune colectivă obligatorie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept de autor. Operă muzicală. Dreptul de utilizare a operei. Gestiune colectivă obligatorie