Drept de autor. Operă scrisă. Editare neautorizată. Acţiune în răspundere civilă delictuală. Competenţă
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 2 lit. e), art. 5, art. 343, art. 3433alin. (1)
Acţiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă contractuală derivând din nerespectarea clauzelor contractuale, în care s-a stipulat că soluţionarea litigiilor ivite între părţi în legătură cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federaţiei Ruse din oraşul Sankt Petersburg.
Ca temei al acţiunii s-a reţinut răspunderea civilă delictuală pentru fapte de editare neautorizată a operei, săvârşite de pârâte într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract.
în atare situaţie, clauza compromisorie inserată în cele două contracte, conform art. 343 şi urm. C. proc. civ., nu operează în cauză pentru a exclude competenţa instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiului, conform art. 3433 alin. (1) C. proc. civ.
i.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4152 din 27 martie 2009, în B.C. nr. 4/2009, p. 31-32
Prin sentinţa civilă nr. 725 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bacău, Sccţia civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.N.L. împotriva pârâtelor SC R.P. SRL şi SC V.T. SRL, a obligat-o pe pârâta SC R.P. SRL să plătească reclamantului suma de 10.000 dolari SUA drepturi de autor şi dobânda legală de 6% pe an aferentă acestei sume până la efectuarea plăţii integrale, le-a obligat pe ambele pârâte să înceteze publicarea şi distribuirea cărţii „Diagnosticul Karmei” şi, totodată, să plătească reclamantului suma de 2.998 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Referitor la competenţa de soluţionare a cauzei, tribunalul a stabilit că este competent să soluţioneze pricina conform art. 2 lit. e) şi art. 5
C. proc. civ. şi, ca atare, excepţia de necompetenţă materială invocată de cele două pârâte este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că, deşi prin contractele de editare încheiate cu reclamantul s-a stipulat că orice conflict ce va apărea în legătură cu executarea acestora va fi soluţionat de o instanţă arbitrală din Federaţia Rusă, respectivele clauze nu se aplică în speţă, deoarece sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată nu au ca fundament existenţa vreunui contract încheiat între părţi, ci pretinsele fapte ilicite ale societăţilor pârâte care, ulterior expirării duratei ultimului contract, au încălcat dreptul de autor al reclamantului.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 septembrie 2000, între reclamant şi pârâta SC R.P. SRL s-a încheiat un contract de editare având ca obiect editarea în România a cărţii „Diagnosticul Karmei” al cărei autor este reclamantul.
La data de 3 aprilie 2003, între părţi s-a încheiat un al doilea contract de editare în aceleaşi condiţii ca şi primul, valabil până la 31 decembrie 2003.
In perioada 2004-2005 părţile nu au mai încheiat un nou contract, dar pârâtele au continuat editarea şi distribuirea cărţii; de asemenea, au convenit verbal ca reclamantului să i se plătească suma de 5000 dolari SUA pe an, dar acesta nu a primit suma de 10 000 dolari SUA cuvenită pentru cei doi ani.
In ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului pentru anul 2006, tribunalul a reţinut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâta SC R.P. SRL a continuat să editeze cartea sau că cele două pârâte mai deţin cărţi cu acest titlu în reţeaua de distribuţie.
Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, tribunalul a arătat că, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, acestea au un caracter subsidiar, pentru situaţia în care nu pot fi acordate daune materiale.
Prin decizia nr. 9 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, Secţia civilă, pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cele două pârâte împotriva sentinţei, obligându-le, totodată, să plătească reclamantului-intimat suma de 510 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
In mod corect prima instanţă a constatat că este competentă în soluţionarea cauzei, de vreme ce litigiul nu s-a ivit ca urmare a ncrespectării clauzelor contractuale, ci se întemeiază pe faptele pretins ilicite prin carc reclamantul a fost prejudiciat.
Pe fond, curtea a reţinut că nu se poate pronunţa asupra pretinsei intenţii de eludare a obligaţiilor fiscale din partea autorului pe teritoriul Federaţiei Ruse, nefiind învestită cu o acţiune având un atare obiect.
In ceea ce priveşte întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin editarea fară drept a operei, curtea a stabilit că tocmai pe baza recunoaşterii la interogatoriu a sumei convenite a fi plătită pentru anii 2004-2005, a fot posibilă obligarea pârâtei SC R.P. SRL la plata a
10.000 dolari SUA către reclamant.
Astfel, printr-o convenţie verbală recunoscută de pârâte s-a evaluat prejudiciul produs reclamantului la suma de 10.000 dolari SUA, la plata cărcia prima pârâtă a şi fost obligată.
In ceea ce priveşte distribuirea operei efectuată ulterior anului 2005, ca urmare a neepuizării volumelor editate în perioada când ultimul contract a fost în vigoare, s-a constatat că nu există temei pentru obligarea pârâtelor la plata unei alte sume de bani, suplimentară celei stabilite prin contract.
împotriva decizici au declarat recurs cele două pârâte, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentele susţin că decizia a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, deoarecc prin contractcle încheiate la 1 septembrie 2000 şi 3 aprilie 2003, reclamantul şi pârâta SC R.P. SRL au convenit ca orice litigiu intervenit între părţi să fie soluţionat prin arbitraj, de către Arbitrajul Federaţiei Ruse din oraşul Sankt Petersburg, conform normelor din Federaţia Rusă.
Pentru acest considerent, pârâtele au solicitat ambelor instanţe anterioare ca, în baza art. 343' alin. (1) şi art. 3434 alin. 3 C. proc. civ., să se declare necompetente în soluţionarea acţiunii.
In ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentele s-au limitat la a reda dispoziţiile procedurale invocate, fară a dezvolta critici care să se circumscrie acestor dispoziţii.
Deşi au arătat în finalul cererii de recurs că vor dezvolta motivele printr-un memoriu separat, nu au depus la dosar în termenul de 15 zile
de la data comunicării decizici un astfel de memoriu, conform art. 303 cu referire la art. 301 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la necompetenţă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece nu se contestă competenţa Curţii de Apel Bacău, ca instanţă imediat superioară Tribunalului Bacău, de a soluţiona apelul, conform dispoziţiilor art. 3 pct. 2 şi 282 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ.
Ceea ce se contestă este modul de soluţionare a motivului de apel prin care pârâtele s-au plâns de soluţia dată de tribunal excepţiei de necompetenţă invocată în faţa acestei instanţe.
Această critică ce vizează nelegalitatea deciziei se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că acţiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă contractuală derivând din nerespectarca clauzelor celor două contracte încheiate la data de 1 septembrie 2001 şi respectiv la 3 aprilie 2003, în care s-a stipulat, printre altele, că soluţionarea litigiilor ivite între părţi în legătură cu executarea contractclor se va facc de cătrc Arbitrajul Federaţiei Ruse din oraşul Sankt Petersburg.
Ca temei al acţiunii s-a reţinut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârşite de pârâte într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract, aspect necontestat prin motivele de recurs.
In atare situaţie, clauza compromisorie inserată în cele două contracte, conform art. 343 şi urm. C. proc. civ., nu operează în cauză pentru a exclude competenţa instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiului, conform art. 343'alin. (1) C. proc. civ.
In mod legal curtea de apel a validat soluţia tribunalului referitoare la excepţia de necompetenţă invocată de pârâte şi a stabilit că, pentru soluţionarea litigiului, competenţa revine instanţei judecătoreşti, respectiv Tribunalului Bacău.
In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menţinut decizia curţii de apel şi a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâte.
| ← Model industrial. Acţiune în anularea înregistrării. Lipsă... | Drept de autor. Operă muzicală. Dreptul de utilizare a operei.... → |
|---|
