Drept procesual civil. Competenţa materială cu privire la o cerere privind anularea unui act fals (desfiinţarea unei fişe medicale emisă de către M. T. A.S.). Art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă.
| Comentarii |
|
Tribunalul CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 65 din data de 28.01.2014
Drept procesual civil
Competența materială cu privire la o cerere privind anularea unui act fals ( desființarea unei fișe medicale emisă de către M. T. A.S.)
Art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă.
Prin Sentința civilă nr. 65/28 ian 2014 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 5496/202/2013 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași șia fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
Totodată s-a constatat ivit conflictul negativ de competență iar cauza a fost trimisă Curții de Apel București spre soluționarea lui.
Pentru a pronunța această soluție , instanța de control a avut în vedere următoarele :
Prin sentința civilă nr.3207 din 12.11.2013 Judecătoria Călărașiu a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași, excepție invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei, privind pe reclamantul P. de pe Lângă Judecătoria Călărași și pârâții R.G. T., D. .F. V. și Z. V., în favoarea Tribunalului Călărași.
Instanța de fond a reținut că potrivit art.130 alin.2 C.p.c. necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Conform art.129 alin.2 pct.2, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
În concepția noului Cod de procedură civilă, tribunalul are plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, fiind instanță de drept comun.
Rezultă aceasta din faptul că potrivit art.95 pct.1 C.p.c. tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Drept urmare, ori de câte ori prin lege nu se prevede competența de primă instanță a unei anumite instanțe judecătorești sau a unui organ cu activitate jurisdicțională, cererea trebuie adresată tribunalului.
Altfel spus, pentru ca tribunalul să fie competent în primă instanță nu este necesară o prevedere specială în acest sens.
În speță, obiectul cererii este anularea unui act fals, respectiv desființarea fișei medicale emisă pe numele S.V. de către M.T. A. de S. , înregistrată sub nr.6247/20.12.2011, care nu corespunde realității.
Art. 14 din Codul de procedură penală, referitor la obiectul și exercitarea acțiunii civile în procesul penal, prevede la alin. 3 lit. a) că repararea pagubei se face potrivit legii civile în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare.
În cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. b) și c) și al art. 249 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmărire penală procurorul dispune asupra restituirii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal nu sunt supuse confiscării speciale și asupra restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Din prevederile acestor texte de lege, precum și din prevederile art. 169 și 170 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul are competența de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură numai prin restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Prin urmare, ori de câte ori repararea pagubei în natură nu se face prin restituirea lucrurilor sau restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, ci prin desființarea totală ori parțială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare, competența de a dispune repararea pagubei în natură aparține instanței de judecată.
Dar, instanța penală are competența de a dispune cu privire la repararea pagubei în natură, inclusiv prin desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, dacă acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, fie prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă potrivit art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală, fie prin exercitarea din oficiu a acțiunii civile în cazurile prevăzute în art. 17 alin. 1 din același cod, iar instanța penală este sesizată atât cu soluționarea acțiunii penale, cât și cu soluționarea acțiunii civile, rezolvarea acțiunii civile de către instanța penală fiind strâns legată de rezolvarea acțiunii penale, așa cum rezultă și din prevederile art. 346 din Codul de procedură penală.
Pentru cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanța penală nefiind deci sesizată cu soluționarea acțiunii penale, nicio formă de procedură penală nu prevede competența acestei instanțe de a se pronunța cu privire la acțiunea civilă și de a dispune repararea pagubei în natură prin desființarea totală ori parțială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare.
Ca atare, în lipsa unei norme de procedură care să prevadă competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în cauzele în care procurorul a adoptat o soluție de netrimitere în judecată și în raport cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței civile.
Așadar, conform Codului de procedură civilă de la 1864, judecătoria era competentă să soluționeze acțiunile procurorului cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris fals, având plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță, fiind instanță de drept comun. Astfel, chiar în situațiile în care se solicita anularea unui înscris care avea natura juridică a unui act administrativ, competența nu aparținea instanței de contencios administrativ ci judecătoriei.
De altfel, în acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. II din 17.01.2011 S.U. Î.C.C.J, conform cărora disp. art.245 alin.1 lit.c C.p.p. statuează cu valoare de principiu cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris fals, fără a face vreo distincție cu privire la motivele pentru care se solicită desființarea unui înscris.
Prin urmare, pentru stabilirea competenței materiale în acțiunea de desființare a unui înscris fals, nu trebuie avută în vedere natura juridică a actului a cărui desființare se solicită.
În viziunea noului cod de procedură, din interpretarea coroborată a art.94 C.p.c. și art.95 pct.1 C.p.c. se desprinde concluzia că judecătoria este instanță de excepție pentru judecată în primă instanță, de vreme ce soluționează numai litigiile date în mod expres în competența sa, enumerarea din art.94 pct.1 C.p.c. fiind limitativă. Or, art.94 pct.1 Cod procedură civilă nu prevede competența pentru soluționarea cererilor formulate de procuror pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat.
În acest nou context s-a pus din nou problema competenței materiale de soluționare a cauzei, fiind invocată excepția respectivă.
Se reține că în cauză este solicitată anularea unui contract de vânzare-cumpărare, act ce se întocmește cu achitarea unei sume cu titlul de preț corespunzător bunului, și pentru care este utilă stabilirea naturii juridice-act civil, patrimonial ori nepatrimonial ori administrativ sau de altă natură, criteriu folosit de legiuitor în stabilirea competențelor judiciare materiale.
Prima instanță a apreciat că singura regulă aplicabilă este aceea a art.94 c.p.civilă coroborat cu art.95 cp.civilă potrivit căreia judecătoria are domenii de competență limitativ prevăzute, iar tribunalul pentru orice alte cereri.
Tribunalul apreciază că actul în cauză este unul civil, patrimonial, cu valoare până la 2800 lei (așa cum rezultă din conținutul contractului), astfel încât competența materială de soluționare a acestei cauze nu aparține tribunalului, cu cale de atac la Curtea de Apel București, ci Judecătoriei Călărași-art.94 pct.1 lit.j c.p.civilă, cu cale de atac la tribunal, reguli aplicabile și în cazul unei proceduri judiciare penale la care a făcut trimitere reprezentantul reclamantului.
Pentru aceste motive s-a constatat necompetența materială a tribunalului și s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Călărași, cu consecințele legale.
| ← Dreptul consumatorului. Obligarea unui ziar virtual la... | Drept procesual civil – contestaţia la executare - executarea... → |
|---|
