Dreptul consumatorului. Obligarea unui ziar virtual la ştergerea unui articol ce aduce atingere demnităţii unei persoane. Art.73, 75, 76 C.civ.

Tribunalul CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 193 din data de 27.03.2014

Dreptul consumatorului

Obligarea unui ziar virtual la ștergerea unui articol ce aduce atingere demnității unei persoane .

Art.73, 75, 76 C.civ.

Prin Decizia civilă nr. 193/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2561/202/2013 a fost admis apelul declarat de apelantul B. M. împotriva sentinței civile nr.3454/02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, ce a fost schimbată în tot și rejudecând , Tribunalul a admis în parte cererea.

A constatat că prin articolul intitulat "Familia unui "gazetar";: Vrem să se facă dreptate, ajutați-ne!"; publicat pe site-ul www.r.ro la data de 09.11.2012, a fost încălcat dreptul la demnitate al reclamantului B. M..

Totodată a fost respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri cu titlu de daune morale și a fost obligată pârâta să înlăture de pe site-ul www.r.ro articolul anterior menționat.

Pentru a pronunța această hotărâre , Tribunalul a reținut că apelantul invocă încălcarea dreptului la imagine, onoare, demnitate și viață privată ca urmare a articolelor publicate de intimate pe portalul de știri al căror deținătoare sunt.

Din această perspectivă, se impune a analiza conținutul articolelor invocate prin raportare la dispozițiile legale și convenționale incidente, respectiv art.70 și urm. din Codul civil, art.30 din Constituție, art.8 și 10 CEDO, precum și Legea nr.8/1996, temeiuri invocate parțial și prin cererea introductivă. Subsecvent, capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale va fi analizat prin raportare la prevederile art.1357 C.civ.

Tribunalul constată că o primă chestiune asupra căreia părțile au poziții contradictorii și pe care instanța de fond nu a analizat-o vizează problema dacă articolele invocate în motivarea cererii introductive aparțin intimatei D.GM. în calitate de autor al acestora, respectiv PFA D.G.M. , în calitate de proprietar al portalului de știri "R.în Călărași";.

Sub acest aspect, se constată că atât prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, cât și prin cea depusă în apel, intimatele invocă faptul că extrasele de pe portal depuse la dosar de către apelantul reclamant au fost modificate favorabil acestuia, în realitate fiind fragmente și chiar articole care nu există pe acest site. În susținerea acestei apărări, intimatele invocă decizia Curții de Apel București prin care s-a constatat că din computerul reclamantului s-au produs modificări grave asupra conținutului portalului de știri.

Instanța nu va putea reține însă apărările intimatelor, având în vedere faptul că din simpla lectură a considerentelor Curții de Apel București din decizia nr.1095/R/29.05.2012 (fila 249 dosar fond) rezultă pe de o parte că ștergerea datelor informatice de pe site-ul intimatelor a fost imputată fiului reclamantului, iar nu reclamantului, iar pe de altă parte faptul că această acțiune a avut loc în data de 12.04.2011, așadar cu mult înainte de data publicării celui dintâi articol invocat în prezenta cauză, respectiv articolul intitulat "Familia unui "gazetar";: Vrem să se facă dreptate, ajutați-ne!"; publicat la data de 09.11.2012.

Mai mult decât atât, apelantul reclamant a certificat pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse, conform art.150 C.pr.civ., fiind astfel îndeplinite exigențele procedurale în materia probei cu înscrisuri. Totodată, instanța are în vedere și faptul că articolele imprimate pe suport de hârtie constituie o transpunere a conținutului disponibil pe rețeaua internet, însă proba este admisibilă ca înscris, dat fiind că art.265 C.pr.civ. admite înscrisul ca fiind orice scriere sau consemnare, indiferent de modalitatea de stocare. Se impune a observa însă că în raport de proveniența conținutului înscrisurilor în discuție, intimatele pârâte nu au avut deschisă calea contestării acestor acte prin procedurile reglementate de art.301 și urm. din C.pr.civ., însă date fiind motivele invocate, ele aveau posibilitatea de a solicita o expertiză informatică pentru a proba realitatea susținerilor, probă ce nu a fost solicitată însă în termen legal nici la fond, nici în apel.

În sfârșit, nici citația depusă în apel (filele 72,74) nu este de natură să probeze apărarea invocată, aceasta atestând exclusiv faptul că intimata D.G.M. este citată în calitate de persoană vătămată în dosarul nr.14D/P/2013 la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, în cauza privind accesul neautorizat la un sistem informatic. Nu se probează astfel că acest dosar ar avea legătură cu apelantul reclamant și cu atât mai puțin nu se face dovada constatării de către organele judiciare a faptului că apelantul reclamant ar fi efectuat modificări în sistemul informatic asupra portalului de știri în referire concretă la articolele invocate în prezenta cauză.

Față de aceste considerente, urmează a aprecia că articolele invocate în motivarea cererii introductive au existat pe portalul de știri "R.în Călărași"; întocmai în forma redată în înscrisurile depuse de apelantul reclamant.

Desigur, nu trebuie omis faptul că în măsura în care apărarea intimatelor va fi confirmată prin declararea acestor înscrisuri ca false, intimata are deschisă calea revizuirii întemeiată pe art.509 al.1 pct.3 C.pr.civ., respectiv ipoteza în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals.

În raport de aceste concluzii, tribunalul urmează să analizeze dacă articolele în discuție încalcă drepturile nepatrimoniale invocate de reclamant. Sub acest aspect, situația de fapt se impune a fi raportată la jurisprudența CEDO în materia drepturilor protejate prin art.8 și 10 din Convenția EDO, problema de drept constând în a stabili dacă articolele publicate pe portalul de știri, ca expresie a libertății de exprimare, aduc sau nu atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului.

Analiza conflictului dintre dreptul la libera exprimare și dreptul la viața privată, imagine, onoare și demnitate, așa cum corect a reținut și instanța de fond, trebuie să pornească de la distincția între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, distincție ce corespunde într-o anumită măsură celei realizate în chiar textul art.10, unde se face referire la informații sau idei. În cauza Lingens c. Austriei, Curtea EDO a arătat că existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Totodată, hotărârile Curții de la Strasbourg indică principiul potrivit căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu de luat în considerare în situația în care se analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația părții vătămate. În consecință, este necesară analiza atitudinii subiective a autorului articolului în raport cu adevărul afirmațiilor sale (în sensul de a verifica dacă a cunoscut sau nu caracterul neveridic al faptelor afirmate și dacă a depus diligențele necesare pentru verificarea autenticității), dar și cu scopul demersului jurnalistic, în sensul de verifica dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia. Astfel înțeleasă, buna credință a ziaristului îi atrage protecția articolului 10 al Convenției.

În alte cauze relevante, printre care Cumpănă și Mazăre c. României, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art.10 cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor; chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală.

Raportând conținutul articolelor invocate la dispozițiile legale anterior citate și la jurisprudența europeană, prima instanță a apreciat că nu se poate antrena răspunderea pârâtelor, nefiind îndeplinită condiția referitoare la fapta ilicită. Tribunalul reține că aprecierea instanței de fond este întemeiată, argumentele acesteia fiind corecte, cu excepția articolului intitulat "Familia unui "gazetar";: Vrem să se facă dreptate, ajutați-ne!"; publicat la data de 09.11.2012, iar criticile apelantului nu sunt de natură să atragă o altă soluție decât în privința atingerilor aduse prin acest articol.

Mai exact, din conținutul articolului menționat rezultă referirea expresă la numele B. M. care este numit în chiar primul paragraf "scursură umană";, expresie pe care apelantul o apreciază defăimătoare. În raport cu definiția din dicționarul explicativ al limbii române, tribunalul constată că această expresie este echivalentă cu "om de nimic, decăzut, lepădătură";. Or, această modalitate de exprimare este pur insultătoare, nu este justificată de dezbaterea unui subiect de interes public, ci privește exclusiv persoana apelantului în contextul relațiilor cu membrii familiei sale, și nici nu se încadrează în limitele dozei de exagerare și provocare permise de art.10 CEDO și jurisprudența Curții EDO.

Se impune a observa că între părți există o situație conflictuală ce trenează de mai mulți ani, la dosar fiind depuse numeroase înscrisuri care atestă acest fapt, inclusiv articole publicate în ziarul G. de Călărași, unde se fac referiri la activitatea intimatei D.G.M. .

De asemenea, în cauză a fost făcută dovada existenței unor schimburi de replici insultătoare și amenințătoare între părți, prin modalități de comunicare private, precum poșta electronică, sau mesaje scrise pe telefonul mobil. În acest context, chiar dacă s-ar putea reține existența unei provocări din partea apelantului, esențial rămâne faptul că, așa cum a arătat și instanța de fond, insulta nu este acceptată și nu poate beneficia de protecție legală sub imperiul dreptului la liberă exprimare, cu atât mai mult cu cât aceasta este adresată în cuprinsul unui articol destinat publicului. În concluzie, prin folosirea expresiei "scursură umană"; autorul articolului a depășit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, aducând atingere demnității persoanei.

Instanța apreciază rezonabilă prezumția că orice persoană, publică sau nu, atunci când identifică un articol de presă în care apare numele său alături de alte elemente certe de identificare, precum vârsta sau profesia, cum este cazul în speță, având asociat atributul "scursură umană";, se va simți jignită. În consecință, urmează a concluziona că folosirea expresiei menționate este de natură să aducă atingere dreptului la demnitate al apelantului, astfel cum este instituit prin dispozițiile art.72 din Codul civil.

Tot în referire la acest articol, apelantul invocă încălcarea dreptului la viața privată și de familie, prin faptul publicării convorbirii reproduse în cuprinsul articolului menționat, fără a exista acordul său. Sub acest aspect, instanța reține că sunt incidente prevederile art.71 alin.3 din Codul civil, text de lege care interzice utilizarea, în orice mod, printre altele, a corespondenței și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75, precum și dispozițiile art.76 referitoare la prezumția de consimțământ. Față de aceste dispoziții legale, dar și de conținutul dreptului la viață privată și de familie, astfel cum este interpretat în jurisprudența CEDO, instanța reține că publicarea conversației nu este de natură să aducă atingere drepturilor menționate în ceea ce-l privește pe apelant. În acest sens, pe lângă motivul avut în vedere de instanța de fond, anume acela că publicarea s-a realizat cu acceptul prezumat al rudelor apelantului, după cum reiese din conținutul articolului, tribunalul reține și faptul că această conversație nu este susceptibilă, prin conținutul său, să afecteze viața privată a apelantului, în sensul de a dezvălui aspecte intime de natură să-i afecteze onoarea, demnitatea și imaginea publică. Așa cum s-a reținut în jurisprudența CEDO, noțiunea de viață privată cuprinde în primul rând integritatea fizică și morală a persoanei, sfera intimă a individului, la care se adaugă dreptul individului de a stabili și dezvolta relații cu semenii săi, precum și viața socială, fără a exclude activitatea comercială și profesională. Or, conținutul conversației publicate nu este de natură să afecteze nici una dintre aceste componente ale dreptului protejat de art.8 CEDO, cu consecința că soluția primei instanțe este legală și temeinică sub acest aspect. Mai mult, conținutul articolului, coroborat cu cel al conversațiilor, relevă existența unei baze factuale a afirmațiilor intimatei D.G. , constând în formularea unei plângeri adresate organelor de poliție de către sora apelantului, concomitent cu predarea unor astfel de convorbiri organelor judiciare.

În ceea ce privește celelalte articole invocate în cuprinsul cererii apelantului, tribunalul apreciază întemeiate argumentele instanței de fond în sensul că acestea conțin judecăți de valoare cu referire la aspecte ale vieții politice locale și ale activității organelor judiciare, inclusiv în ceea ce privește cauzele penale ce au făcut obiectul plângerilor intimatei.

Mai exact, analizând conținutul articolelor invocate, instanța constată că articolul intitulat "M. N. cere daune morale în valoare de un milion de euro";, publicat la data de 04.11.2012, cuprinde nu numai judecăți de valoare ale intimatei autoare a articolului în referire la persoana nominalizată în titlu, ci chiar afirmarea unor fapte concrete. Mai precis, articolul face referire la plângerea penală formulată de susnumită, precum și la existența pe rolul Tribunalului Călărași a unui dosar civil identificat prin număr, având ca obiect acoperirea unui prejudiciu moral. Este adevărat că în articol este precizat numele apelantului B.M., însă acesta apare în cuprinsul relatării susținerilor numitei M. N., prin urmare nefiind o afirmație proprie a jurnalistului de natură să încalce drepturile apelantului.

Nici informarea publicată la data de 06.12.2012 nu poate fi considerată vătămătoare pentru apelant, din moment ce cuprinsul textului nu face referire concretă, clară, individualizată, la persoana lui. Cu alte cuvinte, un observator extern, obiectiv, care ar fi parcurs acest text, nu ar fi putut asocia cu certitudine referirile din cuprinsul acestuia cu persoana lui B. M. chiar în condițiile în care ar fi cunoscut acuzele intimatelor la adresa apelantului cu privire la infracțiunile informatice. O situație similară se impune a fi reținută și în referire la articolul intitulat "G. de Călărași acționată în instanță";, publicat la 15.02.2013, pentru aceleași argumente, ca de altfel și articolul "Umorul e știrbit - Opinii";, publicat la 08.04.2013.

În ceea ce privește articolul intitulat "Afaceri politice cu cartofi - material preluat ilegal de B.M., vândut la RTV";, publicat la data de 08.02.2013, instanța constată că acesta cuprinde numele apelantului, care este acuzat în esență de preluarea în mod ilegal a unui material de presă pentru care intimatele ar fi deținut drepturi de autor. Deși acuzația este gravă, susceptibilă de a afecta onoarea și reputația persoanei în cauză, afirmațiile din articol se încadrează în limitele libertății de exprimare, incluzând aici doza de exagerare și provocare admisă, dat fiind că ele se constituie în judecăți de valoare, mai precis opinii, aprecieri personale ale autorului cu referire la o situație de fapt concretă, și care nu sunt totalmente lipsite de o bază factuală. Sunt relevante în acest sens referirile concrete la alte subiecte de presă, dar mai ales adresa transmisă de intimată către R. TV prin fax la data de 08.02.2013 (fila 304 dosar fond), care vine în sprijinul confirmării bazei factuale a afirmațiilor din articol.

Aceleași considerente sunt valabile și în legătură cu articolul intitulat "Și justiția răspunde la șantaj?! - De ce tac mereu serviciile secrete?!"; publicat la data de 10.02.2012, în sensul că acesta cuprinde judecăți de valoare și referiri la fapte concrete în legătură cu un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Călărași. Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 12.02.2013 (filele 57-62) emisă în cauza ce a format obiectul dosarului nr.343/P/2013 aflat în instrumentarea DNA, dosar ce a avut ca obiect denunțul formulat de intimata D.G.M. cu privire la pretinsa infracțiune de șantaj săvârșită de B.M., faptă la care se face referire în cuprinsul articolului. Prin urmare, afirmațiile din articol au avut corespondent faptic în realitate, au o bază factuală solidă, iar din această perspectivă limitele acceptabile ale libertății de exprimare nu au fost depășite. Referiri similare se regăsesc și în cuprinsul articolului "M. B. cel mai cercetat gazetar - De ce?! Aflați aici!";, publicat la 12.02.2013. Pentru aceleași considerente, afirmațiile referitoare la cauzele penale menționate în acest ultim articol se înscriu în limitele libertății de exprimare.

De asemenea, în ceea ce privește articolul intitulat "DGA a luat la cunoștință acuzele grave aduse de ziariști";, publicat la 28.03.2013, instanța constată că acesta relatează despre o altă cauză penală privind pe numitul D.V., în cuprinsul articolului făcându-se două referiri la apelantul B.M.

Nici una dintre ele nu are însă caracter insultător, defăimător, și mai mult decât atât, cea de-a doua reprezintă expunerea unei relatări a unor apropiați ai inculpatului din respectiva cauză, iar nu o afirmație proprie a autorului articolului.

Revenind la conținutul articolului "M.B., cel mai cercetat gazetar - De ce?! Aflați aici!";, apelantul insistă asupra caracterizării ce îi este atribuită de autorul articolului, respectiv "manipulator, agresiv, inclusiv fizic, speculant, frustrat, anxios, depresiv, cu tendințe de obsesie";, apreciind că instanța de fond a omis aceste elemente. Pentru a aprecia dacă această formulare este de natură să aducă atingere drepturilor apelantului, instanța va avea în vedere argumentația Curții EDO din cauza Oberschlick c. Austriei din 1 iulie 1997, unde se punea problema folosirii cuvântului "idiot";. Astfel, Curtea a arătat că folosirea acestui cuvânt în cuprinsul unui articol nu poate fi interpretată drept un atac personal gratuit la adresa persoanei vizate atâta timp cât autorul a furnizat în același articol o explicație obiectiv acceptabilă, derivând din discursul persoanei la care făcea referire articolul, care era el însuși provocator. Acest principiu a fost reafirmat în cauza De Haes și Gijsels c. Belgiei, unde s-a reținut că deși comentariile reclamanților conțineau critici foarte severe, acestea sunt pe măsura emoțiilor și a indignării cauzate de faptele invocate în respectivele articole.

Raportând reperele jurisprudențiale anterior expuse la situația din prezenta cauză, instanța constată că în funcție de înțelesul cuvintelor folosite, nu poate fi vorba de un atac la persoană, iar caracterizarea, deși în mod evident nu servește scopului informării publicului, este justificabilă din perspectiva situației conflictuale existente între părți, materializată prin publicarea de articole prin care se fac aprecieri reciproce asupra activității profesionale a fiecăruia, ceea ce trebuie asimilat unei provocări.

Pentru o analiză cât mai exactă a acestor formulări trebuie pornit însă de la înțelesul termenilor din dicționarul explicativ al limbii române. Astfel, a manipula înseamnă a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor, a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode. O astfel de capacitate presupune în mod evident abilități intelectuale peste medie, astfel că nu poate fi privită ca o insultă.

De asemenea, în ceea ce privește caracterizarea apelantului ca agresiv, intimata prezintă o bază factuală, chiar în finalul articolului fiind indicat un alt articol, depus în cadrul probei cu înscrisuri în apel, publicat în ziarul Adevărul, din cuprinsul căruia rezultă că apelantul ar fi agresat fizic un reporter al acestei publicații.

Revenind la explicațiile termenilor folosiți, noțiunea de speculant semnifică persoană care trage foloase dintr-o anumită situație, anxios înseamnă neliniștit, îngrijorat, încordat, iar depresiv înclinat spre tristețe, descurajare. În consecință, urmează a aprecia că expresiile menționate nu pot fi considerate ca având caracter insultător, defăimător, care să aducă atingere demnității și imaginii publice a apelantului.

Apelantul a invocat și afectarea dreptului său la imagine, în privința căruia sunt incidente prevederile art.73, 75, 76 C.civ. Instanța reține că în cuprinsul articolului "M. B., cel mai cercetat gazetar - De ce?! Aflați aici!"; a fost publicată o fotografie cu reclamantul, autorul articolului menționând sursa acesteia, respectiv Facebook.com. De asemenea, în articolul intitulat "Și justiția răspunde la șantaj?! - De ce tac mereu serviciile secrete?!"; a fost publicată o altă fotografie cu reclamantul, autorul articolului menționând și de această dată sursa acesteia, respectiv Adevărul. Având în vedere sursele de unde au fost preluate cele două fotografii, tribunalul apreciază că ele au fost preluate din spațiul public, în practica judiciară rețeaua de socializare Facebook.com fiind calificată astfel, chiar dacă noțiunea de public este relativ restrânsă la un grup. Prin urmare, fotografiile nu au fost preluate ilegal, instanța având în vedere și faptul că ipostazele în care apelantul a fost surprins în cele două fotografii nu îi prejudiciază imaginea. Față de aceste considerente, văzând și prevederile art.76 Cod civil, instanța apreciază că nu a fost încălcat dreptul apelantului la imagine.

Față de aceste considerente, în baza art.480 C.pr.civ. se va dispune admiterea apelului declarat de apelantul B. M. împotriva sentinței civile nr.3454/02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași, pe care tribunalul o va schimba în tot și rejudecând va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata că prin articolul intitulat "Familia unui "gazetar";: Vrem să se facă dreptate, ajutați-ne!"; publicat pe site-ul www.realincalarasi.ro la data de 09.11.2012, a fost încălcat dreptul la demnitate al reclamantului B. M. În consecință, vor fi obligate pârâtele să înlăture de pe site-ul www.realincalarasi.ro articolul anterior menționat.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri cu titlu de daune morale, tribunalul reține că deși admisibile în principiu, pentru acordarea daunelor morale este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere al acesteia a universului psihic al fiecărei persoane.

Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la caz, a existenței și a cuantumului acestora.

În speță, după cum a reținut și prima instanță, probele administrate în cauză nu sunt edificatoare, în sensul de a face dovada certă a prejudiciului moral produs apelantului urmare a acțiunilor intimatelor. Martorii propuși de reclamant afirmă că acesta a fost afectat urmare a articolelor publicate de intimate, însă nu arată în concret în ce anume a constat prejudiciul moral. Din probele administrate nu a rezultat că onoarea, demnitatea, reputația și imaginea apelantului ar fi fost afectate prin consecințe faptice, cum ar fi spre exemplu scăderea interesului publicului față de articolele sau operele sale literare sau prin schimbarea atitudinii persoanelor din cercul său profesional în raport cu persoana lui. În consecință, tribunalul va reține că simpla constatare a încălcării dreptului său la demnitate prin prezenta decizie constituie o reparație echitabilă și suficientă a prejudiciului produs, nefiind justificată acordarea de despăgubiri bănești cu titlu de daune morale.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul consumatorului. Obligarea unui ziar virtual la ştergerea unui articol ce aduce atingere demnităţii unei persoane. Art.73, 75, 76 C.civ.