Dreptul consumatorului. Clauze abuzive în contractele de credit ; Constatarea nulităţii  lor de către instanţă. Art.4 din Legea 193/2000

Tribunalul CĂLĂRAŞI Sentinţă civilă nr. 1831 din data de 24.12.2013

Dreptul consumatorului

Clauze abuzive în contractele de credit ;

Constatarea nulității lor de către instanță

Art.4 din Legea 193/2000

Prin Sentința civilă nr. 1831/24.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 1797/116/2013 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții T.C. și T. V., împotriva pârâtei V. România SA București; s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art.3 lit.d și art.5 lit.a și c la condițiile speciale ale contractelor de credit nr. 0102685/12.06.2007 și nr. 0144897/14.03.2008, în art.3.5, 3.6, art.8 lit.a liniuța a doua și a treia, lit.c și d, art.10.1 și art.10.2 din condițiile generale la cele două convenții de credit anterior menționate, în art.3 pct.5 lit.a și b actul adițional nr. 1/20.09.2010 la convenția de credit nr. 0102685/12.06.2007 și art.3 pct.5.1 lit.a din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la convenția de credit nr. 0144897/14.03.2008 și s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor constatate anterior ca fiind clauze abuzive.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că între reclamanții T. C. și T. V. în calitate de împrumutați și pârâta SC V.Romania SA, în calitate de împrumutător s-au încheiat convențiile de credit nr.0102685/12.06.2007 în valoare de 78500 CHF și nr.0144/14.03.2008 în valoare de 74850 CHF, cu garanții ipotecare, pentru refinanțarea altor împrumuturi avute de reclamanți la alte bănci.

Potrivit art.3 lit.a din ambele convenții părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 4,25% p.a. - dobândă fixă (în prima convenție), respectiv 3,99% p.a. (în a doua convenție) iar conform lit.d banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc, de 0,1% (în prima convenție) și de 0,22% (în a doua convenție) aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției (dispoziție reluată în art.3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit).

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuța a doua și a treia și litera c din Condițiile Generale ale ambelor convenții, "În cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă:

a) "împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenții Încheiate de Împrumutat cu Banca sau

"conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit;

c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

În Secțiunea a 10) "Costuri suplimentare"; la art. 10.1 s-a prevăzut:

"Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".

Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției "în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".

Potrivit art.3.6 din condițiile generale la cele două convenții s-a prevăzut comisionul de administrare în sensul că: pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de părți în baza Convenției, Împrumutatul datorează Băncii un comision; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

În analizarea caracterului abuziv al acestor clauze contractuale instanța va porni de la dispozițiile art.4 din Legea 193/2000 potrivit cărora " (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Analizând clauza prevăzută de art.3 lit.d din cele două convenții de credit privind posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, tribunalul constată, în primul rând, că motivul prevăzut în contract pentru care această modificare poate fi făcută unilateral, respectiv "intervenirea unor schimbări semnificative pe piața monetară"; este vagă, neclară, cu posibilitatea de interpretare doar în favoarea împrumutătorului, fără ca și împrumutatul să poată verifica dacă majorarea este temeinic justificată și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit.

Potrivit art.1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Deci, pentru stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a stabili în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

De asemenea, clauza prevăzută la art.3 lit.d ridică probleme și sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca o nouă rată să fie negociată cu reclamanții, aceștia fiind doar înștiințați și fără posibilitatea de a rezilia imediat contractul conform art.1 lit.a din anexa la Legea 193/2000.

Astfel, în momentul încheierii convențiilor în cauză, reclamanții au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu pârâta. Contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către pârâtă, fără a da posibilitatea cocontractantului (reclamanților în cauză) de a modifica sau înlătura vreuna din clauze așa cum a rezultat și din interogatoriul luat de pârâtă reclamanților. Reclamanții, care au calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea să negocieze clauzele de contracte, acestea fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către pârâtă. Conform art.4 al. ultim din Legea 193/2000, pârâta avea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, clauzele împrumutului cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat.

Apărarea pârâtei în sensul că în alte contracte s-au menționat alte criterii de stabilire a elementelor contractelor, ceea ce ar demonstra că pârâta în mod obișnuit oferă și posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, nu poate fi reținută ca dovadă în susținerea negocierii cu reclamanții în convențiile încheiate cu aceștia.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lit.a din condițiile speciale la cele două convenții de credit și art.3.5 din condițiile generale ale celor două convenții, privind comisionul de risc, tribunalul constată că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.

Cu privire la comisionul de administrare prev. în art.3.6 din condițiile generale la contractele de credit în cauză, tribunalul constată că acesta este prevăzut numai în aceste condiții generale, cuantumul acestuia nu este prevăzut în mod expres și deși în acest articol se prevede că "modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale"; acesta nu este prevăzut în condițiile speciale. Astfel, acest comision este stabilit în mod unilateral de pârâtă fără ca reclamanții să poată negocia acest comision, iar instanța să stabilească dacă este corect calculată sau nu.

În ceea ce privește clauzele menționate la art.8.1 lit.a liniuța a doua și a treia lit.c din condițiile speciale care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată și toate celelalte costuri datorate pârâtei conform convențiilor încheiate, tribunalul constată că sunt abuzive întrucât ele nu vizează raporturile contractuale dintre părți, ci cele încheiate de reclamanți cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, tribunalul constată că sunt abuzive și art.8.1 lit.c și d din condițiile speciale întrucât formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv "situație neprevăzută";, "în opinia Băncii";, "să devină improbabil";, "garantat corespunzător";, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Analizând art.10.1 și 10.2 din condițiile generale ale convențiilor de credit referitoare la costurile suplimentare tribunalul constată că acestea creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților astfel că ele sunt abuzive în raport de art.4 al.1 din Legea 193/2000. Astfel, conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. În loc ca eventuala creștere a costurilor băncii pârâte să fie suportată de pârâtă sau să fie împărțită între părți, numai clientul, conform acestei clauze este obligat să suporte toată suma, în condițiile în care și această clauză așa cum s-a menționat anterior nu a putut fi negociată, fiind impusă prin convențiile de credit ce constituie adevărate contracte de adeziune.

În ceea ce privește actele adiționale la contractele de credit, care nu au fost semnate de reclamanți, tribunalul constată că acestea nu pot fi considerate ca acceptate decât de către reclamanți, având în vedere dispozițiile Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 care prin art.39 a modificat art.95 din OUG 50/2010. Ca atare, dispozițiile din actele adiționale la cele două convenții de credit sunt nule, actele neputând fi considerate față de argumentele anterioare ca fiind acceptate tacit de reclamanți.

Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că instanța nu poate constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale, tribunalul constată că această apărare este nefondată, având în vedere și jurisprudența comunitară în care s-a recunoscut dreptul judecătorului de a sesiza chiar și din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, cu consecința aplicării sancțiunii nulității absolute a acestor clauze (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).

De asemenea, este nefondată și apărarea pârâtei SC V.Romania SA cu privire la faptul că respectivele clauze invocate în acțiune nu puteau fi considerate ca abuzive întrucât se refereau la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, elemente clar definite în convențiile de credit față de faptul că dobânda și celelalte comisioane fac parte din prețul contractului. Astfel, tribunalul apreciază că prețul contractului este acela prevăzut la art.1 din Convențiile de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele considerate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, la perceperea comisionului de risc și de administrare, la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii și la costurile suplimentare.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE - C - 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad "dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale (...) care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil";.

Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

Față de toate aceste considerente, tribunalul constată că acțiunea reclamanților T. C. și T. V. este întemeiată, urmând a o admite și a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art.3 lit.d și art.5 lit.a și c la condițiile speciale ale contractelor de credit nr. 0102685/12.06.2007 și nr. 0144897/14.03.2008, în art.3.5, 3.6, art.8 lit.a liniuța a doua și a treia, lit.c și d, art.10.1 și art.10.2 din condițiile generale la cele două convenții de credit anterior menționate, în art.3 pct.5 lit.a și b actul adițional nr. 1/20.09.2010 la convenția de credit nr. 0102685/12.06.2007 și art.3 pct.5.1 lit.a din actul adițional nr. 1/20.09.2010 la convenția de credit nr. 0144897/14.03.2008.

Pe cale de consecință constata nulitatea absolută a clauzelor constatate anterior ca fiind clauze abuzive.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul consumatorului. Clauze abuzive în contractele de credit ; Constatarea nulităţii  lor de către instanţă. Art.4 din Legea 193/2000