Drept procesual civil . Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1036 din data de 06.06.2013
Dispozițiile art.92 alin.3 Cod de procedură civilă instituie prezumția legală că citația primită de alte persoane decât partea a ajuns la cunoștința acesteia. Prin urmare, partea care invocă neînmânarea citațiilor primite de către persoane la care face referire textul legal trebuie să dovedească acest fapt.
Domeniu - drept procesual civil
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.44184/3/2012 - DECIZIA CIVILĂ NR.1036/06.06.2013)
Prin cererea înregistrată sub nr. 14131/30.10.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta SC M A.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâții C.M.N. și C.V. solicitând instanței să dispună, partajarea bunului imobil situat în B., str.M. nr.5, bl.P21A1, sc.1, et.5, ap.21, sector 5.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are împotriva pârâtului debitor C.M.N. o creanță în sumă de 26.035,12 lei, reprezentând debit și 4.924,20 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare, debitul rezultând din titlul executoriu reprezentat de sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, în dosarul nr. 409/2005. A mai arătat că a învestit cu formulă executorie titlul și a solicitat încuviințarea executării silite, aceasta fiind în curs, iar bunul imobil indicat este proprietatea comună a pârâților, conform contractului de construire a unei locuințe cu credit nr. 146/ 12.06.2000.
În drept, reclamanta a invocat art. 33 și art. 36 din C.fam și art. 112 și urm., art. 493 Cod de procedură civilă.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței de judecată, până la termenul din 17.05.2007, după pronunțarea încheierii prevăzute de art. 673 ind. 5 și 6 Cod de procedură civilă, când pârâta C.V. s-a prezentat și a depus înscrisuri, invocând faptul că între pârâți a fost desfăcută căsătoria și s-a realizat partajul prin bună învoială prin sentința civilă 3644/07.06.2005, pronunțată de Judecătoria Sector 5. De asemenea, pârâta a invocat excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește.
Prin sentința civilă nr. 4721/1.06.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.V. și excepția autorității de lucru judecat. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M A.L.T. SRL, în contradictoriu cu pârâții C.M.N. și C.V.. S-a constatat că pârâții C.M.N. și C.V. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun apartament nr. 21 situat în B., str. M. nr.5, bl.P21al, sc.1, et.1, sector 5, în valoare de 306.700 lei. S-a dispus sistarea stării de devălmășie cu privire la bunul imobil. S-a atribuit definitiv pârâtului C.M.N. în deplină proprietate și exclusivă posesie bunul imobil apartament nr. 21, situat în B., str. M. nr.5, bl.P21 a 1, sc. l, et. l, sector 5, în valoare de 306.700 lei. A fost obligat pârâtul C.M.N. la plata către pârâta C.V. a sumei de 153.350 lei cu titlu de sultă, în termen de șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. A fost obligat pârâtul C.M.N. la plata către reclamantă a sumei de 3.614 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunțată conform art. 673 ind. 5 și 6 din Cod de procedură civilă, la termenul din 12.04.2007, prima instanță a constatat că pârâții C.M.N. și C.V. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun apartament nr. 21 situat în B., str.M. nr. 5, bl. P21A1, sc. l, et. l, sector 5.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pârâta a invocat faptul că, urmare a pronunțării sentinței civile 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă și irevocabilă prin neapelare, bunul imobil a fost partajat prin bună învoială, făcând obiectul unei tranzacții consfințite prin hotărâre de expedient.
Prima instanță a reținut că, prin decizia civilă nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea revocatorie formulată de către reclamanta creditoare SC M A.L.T. SRL în contradictoriu cu pârâții C.M.N. și C.V., tranzacția încheiată între părți la data de 07.06.2005 cu privire la bunul comun apartament nr. 21 situat în B., str. M. nr. 5, bl. P21A1, sc. l, et. l, sector 5, fiind revocată, înscrisul urmând să fie inopozabil față de reclamantă.
Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței civile 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost înlăturată față de reclamantă în mod explicit, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.V., prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pârâta a invocat faptul că, urmare a pronunțării sentinței civile 3644/07.06.2005 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a pierdut calitatea de soție a pârâtului C.M.N., iar bunul imobil se află în proprietatea sa exclusivă. S-a reținut că au calitate procesuală pasivă în procesul pentru partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei coproprietarii bunului, indiferent că mai sunt sau nu căsătoriți. Întrucât, prin decizia civilă nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea revocatorie formulată de către reclamanta, iar tranzacția încheiată între pârâți a fost revocată și este inopozabilă reclamantei, pârâții au în continuare, în raport de reclamantă, calitatea de proprietari devălmași ai bunului imobil.
În ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC M A.L.T. SRL și a fost obligat pârâtul C.M.N. la plata sumei de 26.035,12 lei debit principal și 4.924,20 lei reprezentând cheltuieli de arbitrare. Hotărârea arbitrală a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea din Camera de Consiliu de la 03.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, însă prin încheierea nr.2056/30.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 a fost respinsă cererea reclamantei creditoare de încuviințare a executării silite imobiliare împotriva pârâtului debitor C.M.N., reținându-se că bunul imobil asupra căruia s-a solicitat executarea este proprietatea comună a soților C.M.N. și C.V..
Din probele administrate în cauză, respectiv adresa nr.62519/24.01.2007 emisă de Primăria Sectorului 5-DITL, coroborate cu faptul că, deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu pentru a indica dacă are bunuri proprii care ar putea fi urmărite, instanța a reținut că pârâtul-debitor nu are bunuri proprii.
Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin.2 Cod familiei pentru partajarea bunurilor comune la cererea creditorului personal al unuia dintre foștii soți.
Astfel, reclamanta-creditoare se află în posesia unui titlu executoriu, iar debitorul-pârât nu are în proprietate exclusivă bunuri a căror valorificare să ducă la realizarea creanței acestuia, astfel cum a rezultat din adresa nr.62519/24.01.2007, emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5.
În consecință, în temeiul art.33 Codul familiei și art. 493 Cod de procedură civilă, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune a părților, iar potrivit art. 673 ind.10 din Cod de procedură civilă a atribuit definitiv în proprietate exclusivă bunul imobil pârâtului C.M.N., care are de altfel calitatea de debitor al reclamantei, urmând ca astfel să poată avea loc executarea silită imobiliară.
S-a apreciat că această soluție se impune mai ales față de faptul că atribuirea bunului către pârâta C.V. ar pune creditorul în imposibilitatea de a-și recupera creanța, constatată prin titlu executoriu.
A considerat instanța că trebuie avut în vedere faptul că reclamanta se află în posesia unui titlu executoriu împotriva pârâtului din data de 03.10.2006, iar urmare a manoperelor frauduloase a părților, constând în încheierea tranzacției din data de 07.06.2005, s-a aflat în imposibilitate de a-și satisface creanța până în prezent, precum și jurisprudența CEDO în cauzele împotriva României, în care s-a subliniat în mod constant că dispozițiile art.6 sunt aplicabile și în privința executării silite, care face parte integrantă din "proces", astfel că dreptul de acces la o instanță ar fi unul iluzoriu dacă hotărârea judecătorească obținută ar rămâne fără efecte prin neexecutare (Brumărescu c.României), iar statul are obligația de a lua măsuri pentru a facilita punerea în executare.
Instanța nu a avut în vedere susținerile pârâtei C.V. în sensul că ar fi prejudiciată în această situație, fiind lipsită de locuință, atât timp cât aceasta s-a dovedit de rea credință până în prezent, participând împreună cu pârâtul la fraudarea intereselor creditoarei-reclamante prin încheierea tranzacției, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei civile nr. 814A/12.06.2008 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 19R/15.01.2009 Curții de Apel București.
De asemenea, în ceea ce privește susținerile pârâtei în sensul că a plătit cea mai mare parte din ratele creditului contractat pentru plata prețului bunului imobil, instanța a reținut că aceasta nu poate schimba natura juridică a bunului, din comun în propriu, însă poate da naștere în patrimoniul pârâtei a unui drept de creanță care ar putea fi valorificat într-un proces separat împotriva pârâtului C.M.N..
Instanța nu s-a pronunțat asupra susținerilor pârâtei cu privire la ratele de credit achitate sau la cele rămase de achitat, dat fiind că nu există o cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul, instanța nefiind investită cu soluționarea acestor pretenții.
Împotriva încheierii pronunțate la data de 12.04.2007 și a sentinței nr.4721/01.06.2009, pronunțate de Judecătoria Sector 5, în dosarul nr.14131/302/2006, a declarat apel pârâta C.V., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul de a dispune atribuirea către apelantă în deplină proprietate și exclusivă posesie a bunului imobil.
Apelanta a susținut că soluția reținută în privința cotelor de contribuție este netemeinică, întrucât prin probele administrate apelanta a dovedit că a contribuit la achitarea ratelor de preț pentru achiziționarea apartamentului, iar contribuția pârâtului C.M.N. a fost doar de a achita parte din avans, respectiv suma de 25.964.164 ROL (2596 lei).
De altfel, din coroborarea înscrisurilor depuse de către reclamantă și de către apelantă a rezultat că pârâtul C.M.N. nu a realizat venituri cu care să poată contribui la plata prețului, pe când apelanta a avut în toată această perioadă venituri salariale fiind angajată la B.L.R. SA (fosta E.B.SA).
Pe fond, motivele invocate de către instanță pentru a justifica atribuirea imobilului către pârâtul C.M.N. sunt străine de natura pricinii sau contradictorii, iar soluția pronunțată este lipsită de temei legal.
Instanța și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 673 indice 10 Cod de procedură civilă, deși C.M.N. nu a solicitat ca bunul imobil să îi fie atribuit în natură cu obligarea sa la plata unei sulte, astfel încât dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în cauză.
Deși prevederile art. 673 indice 9 din Cod de procedură civilă sunt imperative, instanța nu a respectat obligația ca la formarea și atribuirea loturilor să țină seama de criterii precum: natura bunurilor, domiciliul părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut îmbunătățiri. S-a susținut că motivarea este străină de natura pricinii, întrucât nu se regăsește printre criteriile stabilite de lege pentru atribuirea bunului, iar concluzia potrivit căreia dacă bunul i-ar fi atribuit, reclamanta ar fi în imposibilitatea de a-și realiza creanța, este neîntemeiată. Dacă instanța ar fi făcut aplicarea criteriilor prevăzute de art. 673 indice 9 din Cod de procedură civilă, se impunea ca imobilul să-i fie atribuit în natură având în vedere faptul că a achitat și achită ratele de preț, acesta este domiciliul său și al fiicei sale minore, a achitat sumele necesare pentru întreținerea apartamentului și îmbunătățirea acestuia.
Apelanta a mai arătat că prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 33 alin. 2 din Codul familiei, unicul temei legal al cererii de chemare în judecată, însă această prevedere legală nu este incidentă în cauză, întrucât este aplicabilă numai în ipoteza în care coproprietarii sunt soți, ori la data introducerii acțiunii (30.10.2006) căsătoria apelantei cu pârâtul C.M.N. era desfăcută în baza sentinței nr.3144/07.06.2005. Calitatea procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni având ca temei legal dispozițiile art. 33 din Codul familiei este condiționată de calitatea de soți a pârâților, iar această calitate a fost pierdută prin desfacerea căsătoriei prin hotărârea judecătorească prin care instanța a admis cererea de divorț. Chiar dacă dispozițiile art.33 ar fi fost aplicabile în cauză, soluția instanței este lipsită de temei, întrucât potrivit art. 33 din Codul familiei creditorul unuia dintre soți poate cere împărțirea bunurilor comune numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Or, creanța constatată prin sentința arbitrală nr. 60/28.02.2006 în favoarea reclamantei este în cuantum de 30.959,32 lei, ceea ce reprezintă 10% din valoarea bunului imobil evaluat prin expertiza judiciară la suma de 306.700 lei.
În ceea ce privește sulta stabilită în sarcina pârâtului C.N.M., apelanta a susținut că prima instanță nu a ținut cont de modul de dobândire a imobilului și plățile făcute până în acest moment. Instanța a apreciat că nu se poate pronunța asupra aspectelor relevate cu privire la ratele de credit achitate sau cele rămase de achitat, însă această concluzie este lipsită de temei, întrucât art. 673 indice 5 din Cod de procedură civilă prevede obligația instanței de a stabili creanțele născute din starea de proprietate comună, creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Apartamentul a fost dobândit în baza contractului de construire a unei locuințe cu credit nr.L46/12.06.2000, încheiat cu Consiliul General al Municipiului București, urmând ca prețul să fie achitat în rate lunare într-o perioada de 20 de ani.
În aceste condiții, apelanta a susținut că la stabilirea modalității de împărțire instanța trebuie să aibă în vedere faptul că bunurile cumpărate în timpul căsătoriei cu credit constituie bunuri comune numai pentru partea corespunzătoare achitată de soți ca avans și a ratelor plătite, nu însă pentru întreaga valoare a bunului contractat care include și ratele scadente în viitor și pe care urmează a le plăti soțul căruia i se va atribui bunul și va prelua obligația contractuală pe seama sa.
Cu ocazia împărțirii unui bun comun construit sau cumpărat de soți cu credit, valoarea de circulație actualizată a apartamentului va fi inclusă în masa partajabilă numai pentru partea din prețul plătit până la soluționarea cererii de partaj, nu și pentru restul de preț ce urmează a fi achitat după această dată de către cel căruia i se va atribui apartamentul.
De asemenea, s-a mai arătat de către apelantă că acțiunea revocatorie produce efecte relative și limitate, întrucât valabilitatea actului nu este afectată, iar aceasta este revocat numai în limita valorii creanței creditorului urmăritor (în cazul de față creanța reprezintă 10% din valoarea de circulație a imobilului).
Apelanta C.V. a formulat o completare a motivelor de apel formulate, prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea dosarului la instanța de fond în vederea rejudecării pricinii întrucât, în caz contrar, ar însemna să fie împiedicată să solicite instanței stabilirea contribuției părților la dobândirea bunului supus partajării.
În lipsa reclamantei în fața instanței (dar și a pârâtului C.M.N.), motivată de faptul că nu a primit nici o citație de la instanța fondului, s-a pronunțat, în temeiul art. 673 ind. 6 din Cod de procedură civilă, încheierea din data de 12.04.2007, prin care s-a "constatat ca pârâții C.M.N. și C.V. au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, bunul comun ap. nr.21 ".
La prima prezență în instanță din data de 27.05 2007, a solicitat astfel să se constate nulitatea încheierii din data de 12.04.2007, ținând cont că instanța a dispus partajarea unui bun, deși acesta era în proprietate exclusivă și având în vedere ca fundamentarea esențială a sentinței civile nr.4721/1.06.2009 a avut la baza o încheiere nulă, să se constate aceeași nulitate și față de sentință.
Întrucât la data reluării judecății - 05.03.2009 - după ce aceasta fusese suspendată la 31.05.2007, nu a mai fost în termenul procedural de a face cerere reconvențională și, ca o consecință, nu a mai putut legal să solicite ca apartamentul să-i fie atribuit, a solicitat să se constate că a avut o contribuție de mai bine de 80% la dobândirea bunului - întrucât toate ratele apartamentului au fost achitate de apelantă și continuă să le plătească și în prezent - iar pârâtul C.M. să primească sultă, care trebuia să fie compensată cu sulta pe care deja a încasat-o la momentul primei partajări.
Toate aceste împrejurări le-a invocat în fața instanței fondului care, după o analiză profundă, a apreciat că surplusul de contribuție la dobândirea apartamentului ar da naștere unui drept de creanță care ar putea fi valorificat într-un proces separat.
Deoarece un asemenea proces nu poate fi promovat, neavând temei pentru acesta și cum dreptul de proprietate nu poate fi valorificat decât în acțiunea de partaj, iar analizarea contribuției părților în această fază a procesului nu se poate face, apelanta a susținut că singura soluție legală ar fi trimiterea dosarului la instanța fondului pentru a-i da posibilitatea să depună cerere reconvențională.
De asemenea, a arătat că instanța fondului, în susținerea hotărârii, a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 33 din Codul familiei și art. 493 alin.1 Cod de procedură civilă. Potrivit art. 33 din Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Prin urmare, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 33 din Codul familiei la pricina pendinte, trebuia îndeplinită condiția esențială ca pârâții C. să fie soți, iar aceștia nu mai sunt căsătoriți din anul 2005 astfel că, în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale. Pentru a aplica totuși aceste prevederi și a face posibilă aplicarea lor, instanța fondului a adăugat la lege și a înlocuit cuvântul soț cu sintagma fostul soț.
De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 493 alin.1 din Cod de procedură civilă, cum eronat a considerat instanța fondului, ci sunt aplicabile prevederile art. 493 alin. 2 din Cod de procedură civilă, potrivit cărora creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărțeala.
Prin decizia civilă nr.372/A/18.03.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul.
În ce privește citarea apelantei la termenul de judecată de la 15.03.2007, tribunalul a considerat neîntemeiate susținerile acesteia. Astfel, s-a arătat că, chiar în condițiile în care afirmația apelantei în sensul că persoana care a semnat procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu a fost mama acesteia ar corespunde realității (deși apelanta a făcut dovada că mama sa nu poartă prenumele E., ci S., fără însă a face nici o referire la numele de familie al acesteia), apelanta pârâtă nu poate invoca această neregularitate direct în fața instanței de apel, raportat la dispozițiile art. 108 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Dat fiind că se ridică de către apelanta problema încălcării unei norme de procedură cu caracter relativ, sancțiunea ce intervine în acest caz fiind nulitatea relativă a actului de procedură înfăptuit astfel, termenul în care nulitatea trebuia invocată era prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate, înainte de a fi puse concluziile pe fondul cauzei. Dacă nulitatea relativă nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege, aceasta se acoperă. Or, în cauză, este de observat că la nici unul din termenele care au urmat celui cu privire la care apelanta a susținut nelegala sa citare, aceasta nu a invocat neregularitatea actelor de procedură efectuate până la acel moment, situație în care a intervenit decăderea în ceea ce privește dreptul acesteia de a invoca nulitatea decurgând din nelegala sa citare pentru termenul din 15.03.2007.
De asemenea, susținerea apelantei referitoare la nulitatea încheierii de ședință de la data de 12.04.2007, pentru motivul că nu este semnată de președintele completului, pe de o parte, iar pe de altă parte că procedura de citare cu pârâții din proces nu a fost legal îndeplinită (instanța încălcând obligația de a avea rol activ, prin aceea că a trecut peste mențiunile din adresa DITL Sector 5 conform cu care pârâtul C.M. nu figura cu rol deschis pentru apartamentul 21), este neîntemeiată.
Astfel, sub primul aspect, este de observat că încheierea la care face referire apelanta se regăsește în dosarul judecătoriei la filele 63-64 și poartă semnătura președintelui de complet, fiind evident că acesta din eroare consideră ca fiind original înscrisul aflat la filele 99-100 și care nu este decât o copie a încheierii de admitere în principiu ce urma a fi comunicată părții, dar care a rămas atașată în dosar.
În legătură cu procedura de citare a pârâților pentru termenul de judecată de la 12.04.2007, tribunalul a constatat că apelanta ar fi putut invoca numai nelegala sa citare, nu și a altor părți din proces, câtă vreme interesul de a invoca încălcarea normelor ce reglementează obligația de citare exista numai în ceea ce o privește pe aceasta.
Cât privește nulitatea încheierii de la termenul de judecată de la 12.04.2009 pentru motivul că instanța a dispus partajarea unui bun, deși acesta era în proprietatea exclusivă a apelantei, tribunalul a apreciat critica apelantei neîntemeiată, câtă vreme prin încheierea menționată, pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 6736 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța nu a dispus partajarea bunului, ci doar a stabilit elementele prevăzute de art. 6735 Cod de procedură civilă. Pe de altă parte, ca efect al admiterii acțiunii revocatorii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, actul juridic ce face obiectul acesteia este inopozabil creditorului, pentru acesta din urmă bunul fiind considerat rămas în patrimoniul debitorului. Or, în cauză, tranzacția încheiată de cei doi pârâți, având ca obiect imobilului a cărui partajare s-a solicitat de către reclamanta intimată, a fost revocată, astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 814/12.06.2008 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, rămasă irevocabilă.
Referitor la critica privind cotele de contribuție reținute de prima instanță prin încheierea pronunțată în condițiile art.6736 Cod de procedură civilă, tribunalul a avut în vedere că niciunul dintre soți nu au înlăturat prezumția contribuției egale la dobândirea bunurilor comune prin dovedirea unei contribuții diferite, prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale.
În ce privește temeiul de drept pe care instanța și-a fundamentat soluția, - dispozițiile art. 33 alin. 2 Codul familiei - susținerile apelantei au fost apreciate neîntemeiate, având în vedere că efectul revocării tranzacției încheiate de pârâți o dată cu desfacerea căsătoriei constă în inopozabilitatea actului de partaj încheiat de cei doi soți și consfințit de instanța de judecată, astfel că pentru intimata reclamantă relațiile patrimoniale dintre cei doi soți cât privește bunul imobil sunt aceleași ca cele care au existat între aceștia pe durata căsătoriei, respectiv proprietatea comună devălmașă. Prin urmare, dată fiind continuarea acestei forme de proprietate și ulterior desfacerii căsătoriei, tribunalul apreciază că dispozițiile art. 33 alin. 2 Codul familiei pot constitui în ceea ce o privește pe intimata reclamantă temeiul cererii de partaj formulate în cauză, iar calitatea procesuală pasivă a apelantei pârâte se justifică pe deplin.
Cât privește criticile apelantei referitor la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor legale prin atribuirea imobilului către intimatul pârât C.M., dat fiind că acesta nu a solicitat atribuirea bunului, instanța nesocotind în plus criteriile enumerate de art. 6739 Cod de procedură civilă, tribunalul le-a considerat neîntemeiate, fiind fără relevanță în cauză poziția procesuală pe care coproprietarii devălmași o adoptă în sensul atribuirii bunului unuia sau altului, dată fiind situația specifică determinată de împrejurarea că partajul este cerut de unul dintre creditorii personali ai acestora, atribuirea urmând a se face în raport de criteriile menționate de art. 6739 Cod de procedură civilă, dar și de restul circumstanțelor de fapt, specifice fiecărei cauze având ca obiect cereri de această natură.
Or, în cauză, ținându-se cont că proprietarii devălmași au cote egale de contribuție, dar și că în ceea ce privește conduita anterioară a acestora sub aspectul scoaterii bunului comun de sub urmărirea creditoarei reclamante prin încheierea unei tranzacții având ca obiect acest bun, instanțele de judecată s-au pronunțat irevocabil reținând că cei doi coproprietari devălmași, încheind tranzacția, au acționat conștient, realizând faptul că în acest fel debitorul devine insolvabil, iar debitorul este prejudiciat, tribunalul consideră că prima instanță a făcut o corectă apreciere a situației de fapt și aplicare, în raport de aceasta, a dispozițiilor legale.
Și sub aspectul susținerilor privind greșita includere în masa de partaj a valorii de circulație a imobilului, iar nu a sumei totalizând ratele plătite până la momentul efectuării partajului, tribunalul a apreciată poziția apelantei neîntemeiată. Aceasta, întrucât în patrimoniul devălmaș dobândit de soți și care urmează a fi împărțit intră dreptul de proprietatea asupra imobilului și nu o cotă parte din acesta, motiv pentru care obiectul partajului trebuie să îl facă imobilul la valoarea sa de circulație și nu partea din preț achitată până în data cererii de partaj, practica judecătorească recentă fiind constantă în a pronunța astfel de soluții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.V., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate și trimiterea cauzei la instanța fondului pentru soluționarea pricinii.
Prin decizia civila nr. 1178/10.11.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C.V. împotriva deciziei Tribunalului București nr. 372 A/18.03.2010, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul București.
Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea a reținut, în esența, ca în privința probelor solicitate de C.V. în apel, tribunalul s-a pronunțat doar pe aspectul acelora referitoare la dovedirea cotei de contribuție majoritara, fără a se pronunța si cu privire la probele solicitate de către apelanta-parata în dovedirea faptului ca nu a primit citațiile anterior termenului la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu cu incidenta asupra celor constatate de către instanța de fond în încheierea de admitere în principiu.
S-a mai reținut ca apelanta-pârâtă s-a prezentat la termenul din data de 17.05.2007, primul termen după pronunțarea încheierii de admitere în principiu si a invocat neprimirea citațiilor anterior acestui termen, contrar celor reținute de tribunal în considerentele hotărârii apelate. Astfel, apelanta-pârâtă a invocat o vătămare care nu trebuie dovedită, având în vedere că prin încheierea de admitere în principiu prima instanță s-a pronunțat în sensul cotei egale de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, iar apelanta a susținut contrariul.
În consecință, Curtea a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca Tribunalul să administreze probe pe aspectul stingerii creanței reclamantei prin Ordinul de Plata nr. 1 din data de 15.10.2010, precum si pe aspectul neprimirii citațiilor anterior și la termenul la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu, cu incidența asupra posibilității apelantei-pârâte de a dovedi cota de contribuție majoritară la dobândirea bunurilor comune, în cazul în care creanța nu se constata achitată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 10.12.2010.
În rejudecarea apelului s-au încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și audierea martorului I.E..
Prin decizia civilă nr.126A/08.02.2012, pronunțată în dosarul nr. 14131/300/2006*, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C.V. împotriva sentinței civile nr.4721/01.06.2009, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că apelata-pârâtă nu a avut cunoștință de existența cererii de chemare în judecată privind partajul imobilului în litigiu, atât anterior pronunțării încheierii de admitere în principiu, cât și la termenul la care a fost acordat cuvântul părților pe fondul cererii deduse judecății. A reținut că apelanta-parata a invocat o vătămare care nu mai trebuie dovedita, având în vedere ca prin încheierea de admitere în principiu instanța de fond s-a pronunțat în sensul reținerii unei cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, deși apelanta-parata a susținut ca a avut o cota de contribuție majorata la dobândire.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta susținând că singura modalitate de restabilire a legalității încălcate prin nerespectarea dreptului la un proces echitabil o constituie casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării expertizei grafice cât privește semnătura de pe dovada de primire a citației la termenele la care se invocă nelegala citare. S-a mai invocat și nemotivarea hotărârii cu referire la semnăturile de pe citațiile atât anterior termenului din data de 12.04.2007, când s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu, cât și anterior.
Prin decizia nr.1722/15.10.2012, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță - Tribunalul București.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că aplicarea art.297 alin.1 din codul de procedură civilă vizând lipsa de citare legală a părții la fond s-a făcut în mod greșit, fără a statua în mod clar, pe bază de probe certe, eventual cu administrarea unei expertize grafoscopice criminalistice aspectul invocat al lipsei semnăturilor martorei I.E. pe citațiile de la filele 50-51 dosar fond. A reținut astfel că se impune reaprecierea probatoriului pe aspectul lipsei de procedură la fond a pârâtei-apelante, administrarea de noi probatorii, prin verificarea de scripte, avându-se în vedere toate înscrisurile cu semnăturile martorei I.E., respectiv, eventual administrarea unui raport de expertiză criminalistică, pentru a aprecia apoi în mod legal cu privire la aplicabilitatea sau nu a prevederilor art.297 alin.1 din Codul de procedură civilă respectiv a păși la analizarea criticilor din apel.
Cauza a fost înregistrată astfel pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 16.11.2012, sub nr. 44184/3/2012.
La termenul de judecată din data de 14.02.2013, apelanta-pârâtă nu a solicitat administrarea altor probe noi, menționând că probele aflate la dosarul cauzei sunt suficiente pentru soluționarea cererii de apel. Intimata-reclamantă a solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a se dovedi identitatea celor două semnături ale numitei I.E., respectiv cea aflată pe citația trimisă apelantei și cea aflată pe declarația pe care I.E. a dat-o în calitate de martor în fața tribunalului.
Tribunalul a respins proba solicitată de intimata-reclamantă, considerând că această probă nu este utilă soluționării cererii de apel, motivele de apel urmând să fie analizate în raport de probele aflate la dosarul cauzei.
Prin decizia civilă nr.163/A/14.02.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâta, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a menționat că adresa pârâților C.M.N. și C.V. este în B., str. M., nr. 5, bl. P 21 a 1, sc.1, et. V, ap. 21, sector 5, iar procedura de citare cu aceștia s-a realizat prin afișare pe ușa principală a locuinței întrucât nicio persoană nu a fost găsită.
Pentru termenul de judecată din data de 15.03.2007 (la filele 50 și 51 dosar fond), pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare din data de 22.02.2007 a semnat numita I.E., în calitate de soacră pentru C.M.N. și mama pentru C.V.. De asemenea, pentru termenul din data de 12.04.2007, când a fost pronunțată încheierea de admitere în principiu, părțile au fost citate la aceeași adresă, apelanta-pârâtă C.V. prezentându-se pentru prima dată în fața instanței la data de 17.05.2007 și invocând nelegala citare. I.E. a fost audiată de către tribunal și a declarat că a lucrat în casa familiei C. aproximativ 10 ani, ocupându-se de copilul acestora și că mai primea de la factorul poștal procese - verbale privind amenzi de circulație, însă nu a primit niciodată citații, astfel cum i-au fost prezentate cele de la filele 50 - 51 din dosarul de fond. Aceasta a susținut că semnăturile de pe citațiile prezentate nu îi aparțin, iar la data de 22.02.2007, data primirii citațiilor, nu mai lucra la familia C.. Martorul a relatat ca nu este ruda cu nicio parte.
Conform dispozițiilor prevăzute de art.178 și urm. din Codul de procedură civilă, tribunalul a verificat semnăturile efectuate pe citațiile de la filele 50-51 din dosarul primei instanțe și cele executate în ședința de judecată și a constatat că semnăturile aflate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu corespund cu cele efectuate. Curtea de Apel București, prin decizia de casare arătată mai sus, reține că "semnăturile martorei I.E. de pe declarațiile de martor aflate la filele 36 și 37, apar ca fiind identice cu cele de pe citațiile de la filele 50 și 51 din dosar";.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că pentru primirea citației trimise apelantei-pârâte în cursul procesului desfășurat în fața primei instanțe a semnat numita I.E. și nu pârâta C.V.. În cauză nu s-a făcut dovada faptului că I.E. ar fi fost împuternicită de pârâta C.V. să primească corespondența și nici dovada că citațiile trimise pentru pârâtă au ajuns la aceasta, astfel încât tribunalul a reținut că pârâta nu a avut cunoștință de existența dosarului ce are ca obiect partajul imobilului bun comun, atât anterior pronunțării încheierii de admitere în principiu, cât și la termenul pronunțării acestei încheieri. Prin urmare, neexistând la dosarul cauzei nicio dovadă care să ateste faptul că pârâta C.V. a fost citată corect pentru termenele de judecată acordate de către prima instanță, respectiv că aceasta a avut cunoștință de proces, tribunalul a considerat că efectuarea unei expertize criminalistice în calea de atac a apelului care să aibă ca obiectiv analizarea semnăturilor martorei Ignat Elena este inutilă soluționării cererii de apel, întrucât această persoană nu este parte în proces și, de asemenea, aceasta nu a primit o împuternicire din partea pârâtei care să o îndreptățească să primească corespondența acesteia și din care să rezulte obligația sa de a o încunoștința pe pârâtă de citația trimisă de tribunal.
În consecință, pentru motivele arătate, tribunalul a constatat că procesul a fost soluționat de către prima instanță fără ca procedura ce citare a pârâtei C.V. să fie legal îndeplinită, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 297 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 297 din Codul de procedură civilă, tribunalul a admis apelul formulate de apelanta C.V., a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Apelul fiind admis pentru motivul arătat, tribunalul a considerat că nu se mai impune analizarea și a celorlalte critici aduse sentinței apelate, întrucât cu ocazia rejudecării cauza va fi analizată sub toate aspectele, urmând ca instanța de fond să dea posibilitatea pârâtei să formuleze cerere reconvențională și să administreze probele pe care le consideră necesare și utile pentru stabilirea corectă a situației de fapt.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC M A.L.T. SRL, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta C.V., ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a susținut că hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.92 alin.3 Cod de procedură civilă, conform art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel reține că "pârâta nu a avut cunoștință de existența dosarului [...], întrucât nu s-a făcut dovada faptului că I.E. ar fi fost împuternicită de pârâta C.V. să primească corespondenta si nici dovada că citațiile trimise pentru pârâtă au ajuns la aceasta".
Această concluzie, care reprezintă întreaga motivare a soluției pronunțate, este rezultatul greșitei interpretări a dispozițiilor art.92 alin.3 Cod de procedură civilă.
Art.92 alin.3 Cod de procedură civilă prevede că "dacă cel citat nu se găsește la domiciliu, agentul va înmâna citația (...) oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul sau care, în mod obișnuit, primește corespondența".
Interpretarea gramaticală a acestor prevederi legale conduce la concluzia că citația se înmânează oricărei persoane care locuiește cu dânsul sau care în mod obișnuit primește corespondenta, nefiind necesară existența unei împuterniciri exprese pentru primirea citației.
Utilizarea pronumelui nehotărât "oricărei" care determină substantivul "persoane" exclude existența unei împuterniciri, de vreme ce înmânarea citației se poate face oricărei persoane care locuiește cu partea sau care primește în mod obișnuit corespondența, în cazul în care legiuitorul ar fi avut în vedere o anumită persoană, respectiv o persoană împuternicită, ar fi folosit evident pronumele hotărât "persoanei care este împuternicită să primească corespondența", individualizând astfel această persoană dintr-o mulțime determinată.
De asemenea, utilizarea locuțiunii adverbiale "în mod obișnuit" exclude existența unei împuterniciri, de vreme ce obișnuința presupune repetarea frecventă a aceleiași operațiuni, nicidecum executarea unei obligații decurgând dintr-un contract de mandat.
Interpretarea logică a art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă conduce la concluzia că trebuie făcută distincția între primirea citației de către persoana care se află întâmplător și ocazional la domiciliul părții căreia i se comunică actul de procedură respectiv și primirea citației de către persoana care se află în mod frecvent la domiciliul acesteia, fie locuind cu aceasta, fie primind corespondența acesteia.
Având în vedere că scopul acestor dispoziții este acela de a încunoștința părțile despre existența dosarului și a termenului de judecată, în doctrină s-a apreciat că procedura este legal îndeplinită în cazul în care citația este înmânată persoanei care se află în mod repetat la domiciliul părții în lipsa acesteia.
Or, interpretarea instanței ar conduce la concluzia că singura modalitate în care ar fi posibilă îndeplinirea procedurii ar fi aceea în care înmânarea citației se face personal celui citat, de vreme ce oricând acesta ar putea invoca lipsa unei împuterniciri exprese a persoanei care locuiește cu dânsul sau care îi primește obișnuit corespondența.
Totodată, dispozițiile art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă instituie prezumția legală că citația primită de alte persoane decât partea a ajuns la cunoștința acesteia, însuși scopul textului legal fiind acela de a crea condițiile pentru îndeplinirea procedurii de citare chiar în lipsa părții de la domiciliu.
În acest context, interpretarea instanței, în sensul că ar fi necesară dovada faptului că "citațiile trimise pentru pârâtă au ajuns la aceasta" este contrară acestor dispoziții legale, de vreme ce legiuitorul a prezumat că simpla primire a citațiilor de către persoanele prevăzute expres la art. 92 alin.3 Cod procedură civilă și întocmirea procesului-verbal de agentul procedural echivalează cu încunoștințarea părților despre citația respectivă.
Este adevărat că prezumția instituită este relativă, însă sarcina răsturnării acestei prezumții revine exclusiv persoanei care contestă primirea actului de procedură comunicat, respectiv apelantei-pârâte, simpla invocare a neprimirii citației neputând conduce la constatarea nulității procedurii de citare.
Or, apelanta-pârâtă s-a limitat să arate faptul că nu ar fi primit citațiile, deși aceasta locuia efectiv la adresa la care a fost citată.
Întrucât citația pentru termenul din data de 12.04.2007 este semnată de I.E., care lucra în casa pârâtei ca menajeră, deținând această calitate timp de peste 10 ani, lucru care presupunea prezența zilnică și continuă a acesteia la domiciliul pârâtei, coroborat cu faptul că aceasta primea corespondența, este evident că aceasta este persoana care atât locuia cu partea, cât si îi primea în mod obișnuit corespondența.
Astfel, întrucât la momentul comunicării citației la domiciliu nu se afla decât menajera apelantei-pârâte, în mod firesc și legal agentul procedural a înmânat citația acesteia, identificând persoana si încheind în acest sens un proces-verbal.
În aceste condiții, aprecierea legalității îndeplinirii procedurii de citare prin condiționarea de existența unei împuterniciri speciale pentru persoana care a semnat și prin condiționarea de dovada primirii efective a citației de apelanta-pârâtă reprezintă o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, art.92 alin.3 Cod procedură civilă prevăzând dimpotrivă posibilitatea înmânării citației "oricărei persoane" care îndeplinește una din cele două condiții - să locuiască cu partea sau să îi primească în mod obișnuit corespondența.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Pe tot parcursul procesului, intimata pârâtă C.V. a susținut că nu a primit citațiile, deși aceasta locuia efectiv la adresa la care a fost citată, anterior și la termenul la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu asupra cotelor de contribuție a soților, fiind lipsită astfel de posibilitatea de a invoca și dovedi o cotă majoritară, această situație fiind determinată de pârât, care i-ar fi ascuns citațiile.
În mod concret, intimata a susținut că procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenele anterioare și la cel la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu nu au fost semnate de către aceasta, nu i-au fost înmânate acesteia, contestând semnătura menajerei de pe procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din data de 22.02.2007, poziție de la care a revenit, recunoscând, în cele din urmă, că a fost semnat de numita I.E., continuând însă să susțină că nu i-a fost înmânat de către aceasta.
Prin decizia civilă nr. 1178/10.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis recursul și s-a casat decizia tribunalului pentru a se verifica veridicitatea afirmațiilor pârâtei, prin administrarea de probatorii în sensul stabilirii situației de fapt constând în înștiințarea acesteia de proces.
În rejudecare, în aplicarea art. 315 Cod procedură civilă, numita I.E. a fost audiată de tribunal care a reținut din declarația acesteia că a lucrat în casa familiei C. aproximativ 10 ani, ocupându-se de copilul acestora și că mai primea de la factorul poștal procese verbale privind amenzi de circulație, respectiv că nu a primit niciodată citații astfel cum i-au fost prezentate citațiile de la filele 50 - 51 din dosarul de fond. Aceasta a mai declarat că semnăturile de pe citațiile prezentate nu îi aparțin și că la data de primire a acestor citații nu mai lucra la familia C..
Față de poziția pârâtei de recunoaștere a primirii citației ce a fost înaintată pe numele său pentru termenul din data de 15.03.2007, de către I.E., prin raportare la decizia sus indicată, această parte mai avea de valorificat posibilitatea ce i-a fost oferită de a dovedi faptul că menajera nu i-a înmânat citația astfel primită. De asemenea, intimata pârâtă avea a dovedi că nici citația înaintată de instanță pentru data la care s-a pronunțat încheierea de admitere în principiu nu a intrat în posesia sa, neștiind astfel de proces.
Instanța de apel a apreciat că pârâta nu a avut cunoștință de existența dosarului, această concluzie fiind dedusă din faptul că, deși nu se contestă primirea citației de către menajeră, pentru a fi legal citată, trebuia făcută dovada că aceasta a fost împuternicită de pârâtă să primească corespondenta si respectiv că citațiile trimise pentru pârâtă au ajuns la aceasta.
Curtea constată incidența art.92 alin.3 Cod procedură civilă potrivit cu care: "Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește";.
Cum pârâta nu s-a aflat la domiciliu la data primirii citației, urmează a se stabili dacă primirea citației de către menajeră reprezintă un act procedural neafectat de vreun viciu pentru a se considera că citarea persoanei în cauză a fost legală.
Textul legal sus indicat instituie o prezumție relativă în sensul că dacă citația este primită de o persoană care locuiește cu partea sau care în mod obișnuit primește corespondența, se consideră legal citată persoana la care face referire citația.
În cauza de față menajera, potrivit declarației acesteia, a ajutat pârâții în gospodărie timp de 10 ani, ceea ce presupune o anumită frecvență în domiciliul acestora. Într-adevăr, aceasta a arătat că la data citației nu mai lucra în casa pârâților, fără să se facă vreo dovadă în acest sens și fără să se justifice cel puțin prezența în domiciliul pârâților la acea dată, în cazul în care așa ar fi stat lucrurile în sensul că nu mai lucra în domiciliul acestora ca în anii trecuți. Mai mult, chiar această menajeră, potrivit declarației sale reținute în considerentele deciziei instanței devolutive a mai primit procese verbale de amenzi, ceea ce presupune un mandat tacit al pârâților în a primi corespondența acestora.
Textul de lege nu face nici o referire la existența unei anume împuterniciri care ar fi trebuit să o aibă persoana care primește corespondența, fiind suficient în accepțiunea legiuitorului ca aceasta să locuiască cu partea sau să primească în mod obișnuit corespondența, ceea ce presupune acordarea unei încrederi persoanei care se află în mod frecvent în locuința părții, demnă de a-i permite să primească asemenea acte, încredere care este lăsată în primul rând la latitudinea părții care acceptă o asemenea persoană în proxima sa intimitate, fie că este vorba de spațiu de locuit, fie că este vorba de corespondență, ambele aspecte comportând o anumită vulnerabilitate care cer seriozitate și încredere reciprocă între cel care domiciliază la respectiva adresă și persoana care locuiește, în mod obișnuit, în mod frecvent cu aceasta, sau care doar primește corespondența acesteia.
Or, menajera pârâților, care a acordat ajutor în casa pârâților vreme de 10 ani nu poate fi considerată o persoană care nu are o frecvență în domiciliul acestora, respectiv că nu ar "locui"; cu aceștia, în înțelesul textului de lege. Mai mult, toată această perioadă justifică încrederea pârâților și în primirea corespondenței, dovadă că aceasta a mai primit și alte asemenea acte de corespondență în alte împrejurări, ceea ce permite Curții să considere că aceasta în mod obișnuit primește corespondența pârâților, în înțelesul textului de lege.
De vreme ce legiuitorul s-a referit la "orice alte persoane";, rezultă că nu se cere existența unei relații de rudenie sau afinitate, persoana trebuind să îndeplinească doar una dintre cele două condiții, respectiv să locuiască cu partea care primește citația ori să primească în mod obișnuit corespondența. Din cele analizate mai sus, în cauza de față, menajera îndeplinește chiar ambele condiții, din nicio probă aflată la dosarul cauzei nerezultând contrariul.
Dacă legiuitorul ar fi impus condiția existenței unei anume împuterniciri exprese ar fi expus-o în mod concret, nimic neîmpiedicându-l; însă acesta a înscris alte condiții, tocmai în considerarea încrederii acordate de cel care domiciliază la respectiva adresă persoanei la care face referire textul de drept, negăsind necesar a apela la alte încorsetări juridice formale. În cazul în care legiuitorul ar fi avut în vedere o persoană împuternicită, ar fi prevăzut: "persoanei care este împuternicită să primească corespondența", individualizând astfel această persoană dintr-o mulțime determinată.
Având în vedere că scopul acestor dispoziții este acela de a încunoștința părțile despre existența dosarului și a termenului de judecată, în doctrină s-a apreciat că procedura este legal îndeplinită în cazul în care citația este înmânată persoanei care se află în mod repetat la domiciliul părții în lipsa acesteia.
Or, interpretarea instanței ar conduce la concluzia că singura modalitate în care ar fi posibilă îndeplinirea procedurii ar fi aceea în care înmânarea citației se face personal celui citat, de vreme ce oricând acesta ar putea invoca lipsa unei împuterniciri exprese a persoanei care locuiește cu aceasta sau care îi primește obișnuit corespondența.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă instituie prezumția legală că citația primită de alte persoane decât partea a ajuns la cunoștința acesteia, scopul textului legal fiind acela de a crea condițiile pentru îndeplinirea procedurii de citare chiar în lipsa părții de la domiciliu, legiuitorul prezumând că simpla primire a citațiilor de către persoanele prevăzute expres la art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă și întocmirea procesului-verbal de agentul procedural echivalează cu încunoștințarea părților despre citația respectivă.
Ca urmare, partea care invocă neînmânarea acestor citații primite de către persoana la care face referire acest text de drept trebuie să dovedească acest fapt.
În speță, sarcina răsturnării acestei prezumții revine exclusiv pârâtei care contestă primirea actului de procedură comunicat, simpla invocare a neprimirii citației neputând conduce la constatarea nulității procedurii de citare.
Or, pârâta s-a limitat să arate faptul că nu a primit citațiile, deși aceasta locuia efectiv la adresa la care a fost citată, fără a proba acest fapt, astfel cum obligă art. 1169 Cod civil, posibilitate oferită prin chiar decizia de casare nr. 1178/10.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București.
Intimata pârâtă a susținut că nu se poate considera că menajera a locuit cu acesta, nici în fapt, nici în drept, întrucât nu a avut raporturi locative cu aceasta. Curtea nu poate valida această susținere de vreme ce textul nu cere demonstrarea existenței unor asemenea raporturi locative, ci doar locuirea, chiar și fără vreun titlu și pentru o perioadă determinată a unei persoane cu cel care domiciliază la acea adresă căreia i se trimite o citație.
Mai mult, faptul că menajera și-a arogat calitatea de rudă nu are vreo relevanță, important fiind calitatea în sine a acestei persoane și nu cea pe care aceasta și-o declină.
Intimata pârâtă a susținut că respectiva citație nu i-a fost înmânată, încercând să demonstreze conivența pârâtului cu această menajeră. Or, de vreme ce menajera se afla încă în domiciliul pârâtei la data la care s-a înaintat respectiva citație aceasta se bucura de încrederea sa.
Ca urmare, față de considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea constată că intimata pârâtă nu a reușit să dovedească nelegala sa citare pentru termenul de judecată din data de 15.03.2010.
Totodată, Curtea are în vedere că pârâta a fost citată pentru termenul la care a fost pronunțată încheierea de admitere în principiu, dovada de îndeplinire a procedurii fiind returnată la dosar cu mențiunea afișat.
Or, și pentru această dată, potrivit art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea va aprecia procedura legal îndeplinită cu pârâta, dovada de citare aflată la fila 58 dosar fond îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin. 3 Cod de procedură civilă, această parte nerăsturnând prezumția legalei sale citări prin nicio probă, sarcină ce îi incumba, potrivit art. 1169 Cod civil.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță - Tribunalul București, urmând a se răspunde celorlalte critici care vizează fondul pricinii.
| ← Acţiune anulare contract de vânzare cumpărare. Principiul... | Facturi neacceptate la plată.. Jurisprudență Plăţi → |
|---|
