Drept procesual civil. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 44 din data de 14.01.2013
Cauza recursului constă deci în nelegalitatea hotărârii care se atacă și trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă, în caz contrar fiind incidente dispozițiile articolului 306 Cod Procedură Civilă privind nulitatea recursului.
Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau reluarea în cuprinsul motivelor de recurs a motivelor de fapt și de drept invocate în acțiune, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Domeniu - drept procesual civil
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.965/330/2012 - DECIZIA CIVILĂ NR.44/14.01.2013)
Prin acțiunea înregistrată la data de 02.04.2012, sub nr.965/330/2012, pe rolul Judecătoriei Urziceni, reclamanta SC "SMC P.C."; SA (fostă SC S. SA) a chemat în judecată pe pârâta SC "T.T.P.C."; SRL, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate inexistența debitului reclamantei în valoare de 71.750 RON și 19.210 euro.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că la data de 12.09.2008 a încheiat cu SC S.G.P. SRL (fostă SC S.I. SRL) un contract de cesiune de autovehicule, prin care a transferat acestei societăți dreptul de proprietate asupra tuturor vehiculelor ce făceau obiect al contractului de cesiune.
La data de 03.10.2010, SC S.G.P. SRL, în calitate de proprietar, a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr.142/03.10.2010, prin care i-a dat acesteia în folosință mai multe autovehicule, pârâta asumându-și, în schimb, obligația de a achita contravaloarea taxelor de drum, documentelor legale, amenzilor rutiere sau de altă natură aferente exploatării bunurilor.
Urmare a utilizării de către pârâtă a autovehiculelor mai sus menționate au fost emise pe numele reclamantei, în calitate de proprietar al vehiculelor, mai multe procese - verbale de contravenție, situație în care reclamanta a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune, prin care solicită instanței să constate că sumele menționate în aceste procese - verbale sunt datorate, în realitate, de către pârâtă care a utilizat, în fapt, autovehiculele.
În finalul acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta își recunoaște debitul și că se obligă să preia datoria reclamantei aferentă autovehiculelor utilizate, astfel cum rezultă din convenția încheiată între părți la data de 09.03.2012.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.111 Cod de procedură civilă și art.1350 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.653/26.04.2012, Judecătoria Urziceni a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.111 Cod de procedură civilă, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, textul mai sus menționat prevăzând expres că "partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului";.
În cauza dedusă judecății de reclamantă, instanța a constatat că reclamanta avea la îndemână, conform dispozițiilor OG nr.2/2001, posibilitatea formulării unor plângeri contravenționale împotriva proceselor - verbale menționate în acțiune, precum și o acțiune în răspundere contractuală îndreptată împotriva pârâtei, prin care să solicite acesteia restituirea debitului, situație în care acțiunea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a susținut că acțiunea adresată primei instanțe avea caracterul unei acțiuni în constatare negative și era admisibilă conform dispozițiilor art.111 Cod de procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.70 A/04.10.2012, Tribunalul Ialomița a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.111 Cod de procedură civilă și a reținut caracterul subsidiar al acțiunii în raport de alte acțiuni în realizare cum ar fi plângerea contravențională sau o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală.
S-a constatat că, deși prin motivele de apel apelanta reclamantă arată că acțiunea ar fi admisibilă deoarece este o acțiune în constatare negativă, prin care se solicită instanței constatarea inexistenței unui drept al pârâtei față de reclamantă, din formularea cererii de chemare în judecată se constată că obiectul vizează constatarea inexistenței debitului datorat de către reclamantă statului, ca venit la bugetul de stat și nu pârâtei, astfel că și dreptul corelativ nu aparține pârâtei.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs au fost reluate motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, susținându-se în continuare inexistența debitului reclamantei, astfel cum acesta rezultă din procesele - verbale depuse la dosar și s-a susținut admisibilitatea acțiunii în raport de dispozițiile art.111 Cod de procedură civilă, arătându-se că aceasta are ca obiect constatarea inexistenței unui drept al pârâtei față de reclamantă.
Conform articolului 299 și următoarele Cod Procedură Civilă recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului (atât în fapt cât și în drept) în apel.
Cauza recursului constă deci în nelegalitatea hotărârii care se atacă și trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă, în caz contrar fiind incidente dispozițiile articolului 306 Cod Procedură Civilă privind nulitatea recursului.
Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală sau reluarea în cuprinsul motivelor de recurs a motivelor de fapt și de drept invocate în acțiune, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Motivele de recurs formulate de recurenta SC SMC P.C. SA, prin care se reiau practic motivele de fapt din acțiunea principală, susținându-se temeinicia pe fond a acțiunii, nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege, motiv pentru care nu vor fi analizate de instanța de recurs.
Singura critică de nelegalitate a hotărârii recurate este cea privind modul în care instanța anterioară a interpretat și aplicat dispozițiile art. 111 Cod Procedură Civilă, atunci când a apreciat asupra inadmisibilității acțiunii și este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 111 Cod Procedură Civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
per a contrario o cerere în constatare nu poate fi primită de instanță, când are ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unei situații de fapt și nici atunci când partea are la îndemână calea acțiunii în realizarea dreptului.
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat instanței să constate inexistența unui debit al său față de bugetul statului, susținând că acest debit aparține de fapt intimatei pârâte.
Debitul invocat în acțiune rezultă din procesele verbale de contravenție depuse la dosar, care nu au fost atacate în instanță în termenul prevăzut de lege, situație în care, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că cererea este inadmisibilă, deoarece partea a avut la îndemână calea acțiunii în realizare, respectiv, plângerea împotriva proceselor verbale.
În susținerea admisibilității acțiunii, recurenta reclamantă a invocat și o convenție încheiată cu intimata pârâtă, prin care aceasta din urmă recunoștea faptul că debitul îi aparține.
Un astfel de înscris nu dovedește însă admisibilitatea acțiunii ci, dimpotrivă, caracterul subsidiar al acesteia în raport cu o altă acțiune în realizare pe care recurenta o are la dispoziție, respectiv acțiunea în răspundere civilă contractuală împotriva pârâtei.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut corect că cererea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept poate fi formulată legal doar în contradictoriu cu partea al cărui drept se invocă/contestă, iar din probele administrate în cauză rezultă că dreptul de creanță a cărui inexistență se susține de reclamantă prin acțiune nu aparține pârâtei ci statului.
Apreciind că soluția pronunțată de instanțele anterioare s-a întemeiat pe o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 111 Cod Procedură Civilă, Curtea va dispune, în baza art.312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
| ← Anulare act. Autoritate de lucru judecat. . Jurisprudență... | Informaţii de interes public. Jurisprudență → |
|---|
