Litigii cu profesioniştii. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 49 din data de 10.01.2013
Litigii cu profesioniștii. O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Situațiile în care se poate acorda termenul de grație sau eșalonarea plăților.
Potrivit art.6 din OG nr.22/2002 modificată și completată prin OUG nr.4/2011 debitorul bugetar poate solicita instanței de judecată acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plăților în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, acesta nu își poate îndeplini obligația de plată. Situațiile invocate de debitor trebuie să aibă caracter excepțional, iar îndeplinirea acestora să fie esențială, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituția solicitantă.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 49 din 10.01.2013)
Prin cererea înregistrată sub nr.1945/116 la Tribunalul Călărași, reclamantul CLOLG a chemat în judecată pe pârâții BEJ S.V. și SC G F SA, solicitând: acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilită prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. în dosarul de executare nr.103/2012, în condițiile art.6 din OG nr.22/2002, modificată prin OUG 4/2011 și suspendarea executării silite până la pronunțarea hotărârii în ceea ce privește solicitarea de acordare a termenului de grație și stabilirea termenului de plată eșalonată a obligației stabilite prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. în dosarul de executare nr.103/2012.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentința comercială nr.2974/10.10.2011 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr.2978/116/2011 a fost obligat la achitarea debitului în cuantum de 113.193,68 lei și penalități în cuantum de 39.845,24 lei către creditoarea SC G F SA București. Prin încheierea din data de 11.06.2012 a Judecătoriei Lehliu-Gară s-a admis cererea creditoarei de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu menționat. Având în vedere situația financiară a instituției publice solicită potrivit art.6 alin.1 și 2 din OUG 22/2002 și OUG 4/2011 acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilită prin titlul executoriu, existând riscul înființării popririi asupra conturilor, ceea ce va duce la blocarea activității instituției publice, aducând un grav prejudiciu atât instituției cât și comunității.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că suma la care a fost obligat reclamantul este datorată din 25.12.2008 (când facturile au devenit scadente) și deși la 28.01.2010 părțile au încheiat proces-verbal de conciliere prin care reprezentanții debitoarei s-au obligat să achite c/val. sumei datorate în termen de 14 zile de la data semnării bugetului pentru anul 2010, acest lucru nu s-a întâmplat. Debitoarea a avut la dispoziție o perioadă de aproape trei ani pentru a efectua plata, motiv pentru care solicitarea de acordare a unui termen de grație, în afara celui/celor de care a beneficiat încă de la începutul anului 2010, precum și cel stabilit prin ordonanța de plată, de 30 de zile de la data emiterii ordonanței de plată este un abuz de drept procesual civil din partea acesteia.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului executarea unei sentințe este considerată parte din proces în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO, apreciindu-se că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă (executorie) să rămână fără efect în detrimentul unei părți (cauzele Virgil Ionescu și Ruxandra Trading contra României).
Încă un motiv pentru care prezenta cerere urmează să fie respinsă îl constituie faptul că și pârâta, la rândul său, are datorii pe care nu mai poate să le amâne la plată, având conturile bancare poprite pentru suma totală de 1.143.744,89 lei.
În ceea ce privește cererea de suspendare provizorie a executării, debitoarea nu arată ce prejudiciu grav i s-ar aduce prin poprirea sumelor și de ce s-ar bloca activitatea instituției publice.
Prin sentința civilă nr. 1618/10.10.2012 Tribunalul Călărași a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât nu au fost dovedite "motivele temeinice"; prevăzute de art.6 din Legea 22/2002 care să justifice această cerere.
Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința comercială 2974/2011 a Tribunalului Călărași debitoarea CLL-G a fost obligată către creditoare la plata sumelor de 113.193,68 lei debit principal (c/val. servicii) și 39.895,24 lei penalități de întârziere, în termen de 30 de zile de la primirea hotărârii de către debitoare.
Întrucât debitoarea CLL-G nu a achitat benevol suma la care a fost obligată prin această hotărâre judecătorească, creditoarea SC G F SA a solicitat începerea executării silite, iar prin încheierea din 11.06.2012 a Judecătoriei Lehliu-Gară pronunțată în dosarul nr.774/249/2012 s-a încuviințat începerea executării silite împotriva debitoarei în baza sentinței comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călărași.
În această executare silită s-a emis somația nr.103/2.07.2012 prin care debitoarea CLL-G a fost somată să plătească sumele la care a fost obligată prin sentința comercială 2974/2011 a Tribunalului Călărași.
Din analiza art.2 din O.G. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, rezultă că în termen de 6 luni de la stabilirea obligației de plată prin titluri executorii, dacă executarea silită nu începe, debitoarea este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În prezenta cauză, debitoarea CLL-G nu a făcut dovada că în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinței comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călărași a făcut vreun demers să-și îndeplinească obligația de plată, fapt ce a determinat-o pe creditoarea SC G F SA ca după expirarea acestui termen de 6 luni să solicite, în baza art.3 din OG 22/2002, începerea executării silite conform Codului de procedură civilă.
În această situație, în baza art.6 din OG 22/2002, debitoarea CLL-G a formulat prezenta cerere prin care a solicitat acordarea unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilite prin sentința comercială 2974/2011 a Tribunalului Călărași, având în vedere situația financiară dificilă a acestei instituții.
Tribunalul, față de actele depuse la dosar constată că debitoarea nu a făcut dovada că în cele 6 luni de la pronunțarea sentinței comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călărași, prin care s-a stabilit obligația de plată a debitoarei, aceasta a făcut vreun demers pentru îndeplinirea acestei obligații. Mai mult, nu s-a făcut dovada situației financiare dificile invocată pentru susținerea prezentei acțiuni.
De asemenea, instanța constată că, creditoarea a făcut dovada că datorită neplății de către debitoarea CLL-G a sumei datorate aceasta are la rândul său datorii față de creditorii săi, iar conturile sale au fost poprite de aceștia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs CLOLG, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate in sensul acordării unui termen de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilita prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. in dosarul de executare nr. 103/2012, în condițiile art. 6 din OG nr. 22/2002, modificata prin OUG nr. 4/04.02.2011.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că soluția instanței este nelegala si netemeinica, întrucât prin adoptarea OUG 4/04.02.2011 legiuitorul a avut in vedere dificultățile întâmpinate în ceea ce privește executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, necesitatea instituirii unor reglementari speciale de generala aplicabilitate în materia executării obligațiilor de plata stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice privind posibilitatea obținerii, pe cale judecătoreasca, a unor termene de gratie sau/si a unor termene de plata eșalonată a acestor obligații, precum si necesitatea adoptării unor masuri care sa asigure, evitarea blocării activității instituțiilor publice debitoare, realizarea adecvata si eficienta a atribuțiilor acestora si buna funcționare a administrației publice, dar și respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.
S-a mai arătat că legiuitorul a considerat ca autoritățile dispun de o marja de apreciere si un termen rezonabil în identificarea celor mai adecvate mijloace de punere în executare a hotărârilor judecătorești ce stabilesc obligații de plata în sarcina statului sau a autorităților/instituțiilor publice, tinand seama si de faptul ca nepromovarea OUG 4/04.02.2011 ar avea drept consecința imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare si nerespectarea angajamentelor interne si internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
A mai menționat că s-a dovedit inexistența fondurilor special alocate, că în cauza nu a fost încheiata o intelegere intre părți, astfel incat in condițiile in care creditoarea insista in continuarea executării silite, anterior expirării termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din OUG 22/2002 (termenul de 6 luni nu a expirat), sunt întrunite condițiile art. 6 alin. 2 din OUG 22/2002 in vederea acordării termenului de gratie. Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu buna-credinta a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești. În cazul în care instituția publica nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu, executarea silita va fi oprita 6 luni, în care instituția publica va depune din nou toate diligentele pentru obținerea de fonduri destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ, art. 3041 C.pr civ si art. 312 alin. 3 C.pr.civ., art. 6 din OUG 22/2002 modificata prin OUG 4/04.02.2011.
Intimata SC G F SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat, cu cheltuieli de judecata.
S-a arătat că hotărârea este legala si temeinica, debitoarea nefacand dovada dificultăților financiare, afirmația sa neputand fi prezumata, iar cel ce face o propunere in fata instanței de judecata trebuie sa o dovedească.
Prin cererea de recurs recurenta nu motivează de ce este nelegala si netemeinica hotărârea instanței, ci doar citează aceleași articole de lege pe care si-a intemeiat cererea.
Debitul din titlul executoriu era datorat inca din 25.12.2008, iar la data de 28.01.2010 părțile au încheiat procesul verbal de conciliere prin care reprezentanții debitoarei s-au obligat sa achite contravaloarea sumei in cuantum de 133.461,02 lei in termen de maxim 14 zile de la data semnării bugetului pentru anul 2010, dar acest lucru nu s-a intamplat.
Recurenta a avut la dispoziție o perioada de aproape trei ani pentru a efectua plata, motiv pentru care acordarea unui nou termen in afara celui/celor de care a beneficiat inca de la începutul anului 2010, precum si cel stabilit prin ordonanța de plata de 30 de zile de la data emiterii ordonanței de plata, nu este altceva decât un abuz de drept procesual civil din partea acesteia.
Asupra recursului:
Temeiul de fapt al cererii formulate de CLOLG îl reprezintă lipsa resurselor financiare pentru plata voluntară a titlului, acesta arătând că este în imposibilitate de a achita obligația stabilita prin titlul executoriu, că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OUG 22/2002 nu a expirat, precum și că în cauza nu a fost încheiata o intelegere intre părți.
Recurenta nu a făcut dovada afirmațiilor sale, respectiv a dificultăților financiare, nedepunând la dosar nici un înscris în acest sens.
Pe de altă parte, Curtea reține că potrivit art. 2 din OUG 22/2002, termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OUG 22/2002 a expirat la data soluționării prezentului recurs, somația nr. 103 fiind emisă de BEJ S.V. în dosarul nr. 774/249/2012 la data de 02.07.2012.
Potrivit art.6 din OG nr.22/2002 modificată și completată prin OUG nr.4/2011, debitorul bugetar poate solicita instanței de judecată acordarea unui termen de grație sau eșalonarea plăților "în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată";.
Rezultă că revine instituției publice debitoare care solicită aplicarea acestei proceduri, obligația dovedirii acelor atribuții prevăzute de lege care reclamă alocarea bugetului său, astfel încât aceasta să fie de natură a justifica, în mod rațional și obiectiv, întârzierea plății datoriilor rezultate din titluri executorii.
Curtea apreciază că, în sensul actului normativ menționat, situațiile invocate de debitor trebuie să aibă un caracter excepțional, iar îndeplinirea acestora să fie esențială, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituția solicitantă, însă, în cauză această probă nu a fost produsă de către CLOLG.
Curtea constată că debitoarea nu a arătat modul în care va putea depăși această situație pentru a fi în măsură să garanteze plata datoriei către intimată, astfel încât aceasta să-și acopere prejudiciile datorate întârzierii și riscul viitor de neplată.
Curtea reține că prin Decizia Curții Constituționale nr.202/04.07.2002 publicată în M.Of. nr.805/06.11.2002, OG nr.22/2002 a fost declarată constituțională, în considerentele sale arătându-se că actul normativ răspunde unui interes general, fiind de neconceput să se ajungă la lipsirea instituțiilor publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titluri executorii. Jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că eșalonarea plății unor sume de bani prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive nu este neconstituțională. În acest sens, prin Decizia nr.714/2010, publicată în M.Of. nr.422/2010 s-a reținut că, împrejurarea că debitorul bugetar își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plății este esențială pentru participanții la viața economică, întârzierea plății unui titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile.
În altă ordine de idei, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care interpretează dispozițiile Convenției, are aplicare directă în dreptul intern potrivit art.20 din Constituție conform căruia legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Limitarea dreptului creditorului de a-și vedea realizată creanța în procedura executării unui titlu emis de către o instanță este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din CEDO, cât și celui prevăzut prin Protocolul 1 la Convenție.
În mod constant Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art.6 din Convenția europeană, că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 6.09.2005, cauza Virgil c. României din 28.06.2005), precum și faptul că refuzul statului sau al instituțiilor publice de a executa creanțele pe care resortisanții le au împotriva lor reprezintă pentru autorități o imunitate de executare silită de natură să încalce dreptul de proprietate al creditorilor, drept prevăzut de art.1 din primul Protocol al Convenției (cauza Anghelov c. Bulgariei; cauza Hornsby c. Greciei).
Reținând că executarea eșalonată a unui titlu care are ca obiect drepturi bănești nu este interzisă prin Convenție, Curtea Europeană a arătat, totuși, că această restrângere a dreptului la plată trebuie să fie justificată și proporțională.
Curtea apreciază că atât timp cât CLOLG, ca instituție publică, sau autoritățile statului care stabilesc bugetul acestei instituții nu au dispus măsurile necesare care să facă previzibilă și efectivă plata în viitor a titlului executor invocat de SC G F SA, măsurile amânării, respectiv rescadențarea plății nu apar ca fiind justificate și rezonabile pentru restrângerea drepturilor solicitate de către creditor.
Potrivit jurisprudenței europene statul nu ar trebui să folosească pretextul lipsei de bani, prin puterea sa de legiferare, pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească (cauza Burdov c. Rusiei, hotărârea din 07.05.2002 și cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 06.09.2005), cu atât mai mult cu cât această situație este prelungită în timp și nu are un termen cert de finalizare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← 1. În cazul veniturilor pentru care există atât obligaţia... | Drept de proprietate → |
|---|
