Stabilirea relaţiilor personale ale părintelui cu copilul minor încredinţat celuilalt părinte. Subsidiaritatea vieţii de familie a părintelui în raport cu necesitatea protejării interesului superior al minorului
| Comentarii |
|
Critica vizând afectarea vieţii de familie, prin care se pretinde că au fost încălcate dispoziţiile art. 8 al CEDO şi art. 20 din Constituţie, este şi ea nefondată. Această viaţă de familie este una subsidiară protejării interesului superior al minorului, or, în mod evident, instanţele au încercat să echilibreze, pe cât posibil, raporturile copilului minor cu părinţii săi divorţaţi, important fiind, în cazul de faţă, câştigul pe care copilul îl poate avea din asemenea relaţii, iar nu cel pe care l-ar putea avea reclamanta sau pârâtul, care sunt obligaţi, ca parte componentă a datoriei lor de a asigura o creştere armonioasă şi echilibrată atât material, dar mai ales psihologic, emoţional şi educaţional, copilului, inclusiv de a se abţine de a se manifesta în mod negativ la adresa părintelui ce nu este prezent şi astfel dezechilibrarea lui în favoarea unuia sau altuia.
Secţia I civilă, Decizia nr. 882 din 3 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 5223/25 mai 2011, Judecătoria P., admițând în parte cererea formulată de reclamanta I.D.-M., în contradictoriu cu pârâtul C.V., a dispus modificarea programului de legături personale cu minorul C.D.-V., născut la data de 10.12.2007, încuviințat pârâtului prin sentința civilă nr. 2424/27.03.2009 pronunțată de aceiași instanță, stabilind următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri, ora 18:00, până duminică, ora 18:00, în domiciliul tatălui pârât; în a doua și a patra săptămână din lună, în ziua de miercuri, între ora 18:00-20:00, în domiciliul tatălui pârât; a doua zi de Paște, în fiecare an, respectiv luni, de la ora 10:00 până la ora 18:00, la domiciliul pârâtului; în vacanța de vară, în perioada 1 iulie, ora 10 până în 8 iulie, ora 20:00, la tată, respectiv în perioada 15 august, ora 10:00 până în 22 august, ora 20:00, la tată; pe data de 10 decembrie a fiecărui an, de la ora 17:00 la ora 20:00, la tată; de pe data de 24 decembrie, ora 12:00 până pe data de 26 decembrie, ora 20, în anul par, la domiciliul reclamantei, iar în anul impar, la domiciliul pârâtului; de pe data de 31decembrie, ora 12:00 până pe data de 2 ianuarie, ora 20:00, în anul par, la domiciliul pârâtului, iar în anul impar la domiciliul reclamantei.
Au fost compensate în limita sumei de 600 lei, cheltuielile de judecată.
în motivare s-a reținut în fapt că, inițial, în cadrul procedurii de desfacere a căsătoriei părților a fost încuviințată învoiala intervenită între acestea cu privire la modalitatea de vizitare a minorului D.-V. de către tatăl său, însă în prezent, între părți au intervenit neînțelegeri sub acest aspect.
Cu probatoriul administrat s-a constatat dovedit faptul că între părinți subzistă o relație tensionată, tatăl pârât, pe acest fond, afectând stabilitatea emoțională a copilului, pe care o influențează negativ prin comportamentul său. Această afectare însă, are loc în condițiile în care vizitele se desfășoară în domiciliul mamei, fără posibilitatea realizării unei apropieri efective între tată și fiu, măsura luată inițial tinzând la atingerea unei finalități contrarii celei urmărite și sancționate prin art. 14 din Legea nr. 272/2004.
A fost înlăturată cererea reclamantei în sensul modificării măsurii, prin împiedicarea în totalitate a tatălui de a lua copilul în domiciliul său, nefiind făcută dovada faptului că legăturile personale dintre aceștia ar primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Legat de afecțiunile medicale ale copilului, învederate de probatoriul pricinii, s-a constatat că sunt unele obișnuite și frecvente în cazul copiilor de vârstă fragedă, tatăl, ajutat de bunicii paterni, putând administra tratamentul medical corespunzător, în perioada în care se află în vizită.
Esențială s-a constatat, însă, cererea de modificare a programului, încuviințat tatălui în timpul săptămânii, începând de miercuri ora 12 și joi, ora 12:00, din două în două săptămâni, întrucât, în acest răstimp copilul nu mai este dus la grădiniță, fiind prejudiciat în dreptul său de a beneficia de programul educativ al acestei instituții de învățământ preșcolar.
Pentru a nu fi împiedicată însă legătura dintre părinte și fiul său, ea a fost încuviințată în sensul ca, la același interval săptămânal copilul să poată fi luat în domiciliul tatălui, între ora 18:00 și 20:00.
Pentru același motiv a fost înlăturat și programul încuviințat în perioada 7-17 ianuarie.
Cât privește petrecerea sărbătorilor Paștelui, și, respectiv, a celor de iarnă, instanța a constatat ca inechitabilă încuviințarea vizitării tatălui de către minor în forma inițială, o bună împărțire a timpului permițându-i petrecerea câte unei zile întregi, respectiv a unui interval în timpul acestor sărbători, cu fiecare dintre părinți.
Legat de programul în timpul vacanței de vară, instanța a apreciat că se impune ca ambii părinți să beneficieze de oportunitatea de a duce în această perioadă copilul în vacanță, eventual la munte sau la mare, sau să-i asigure alte activități recreative.
Pentru ziua de 11 decembrie, a doua zi după aniversarea nașterii copilului, în care programul stabilit inițial de către părinți permitea tatălui să ia pe minor în domiciliul său între ora 8:00-20:00, s-a constatat că aceasta nu se mai impune a fi menținută, dat fiind refuzul tatălui de a duce copilul la grădiniță, cu atât mai mult, cu cât există situații în care această zi coincide chiar cu cea în care există, deja, un program potrivit criteriilor de mai sus.
Restricționarea perioadei petrecute în restul timpului la sfârșitul săptămânii, s-a considerat a nu fi utilă protejării interesului superior al minorului, întrucât s-a constatat, din probele cauzei, că în acest interval copilul este îngrijit și i se asigură activități specifice vârstei.
Ambele părți au declarat apel, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectul modalității cenzurării programului de vizitare.
Reclamanta și-a manifestat nemulțumirea față de modalitatea de evaluare a probatoriului, în opinia sa, din conținutul hotărârii rezultând faptul că pârâtul nu are posibilitatea de a îngriji singur de copil, fiind necesar aportul bunicilor paterni, de altfel instanța ignorând probele din care rezultă că după vizitele la tatăl său, starea sănătății și mai ales comportamentul minorului sunt grav afectate în sens negativ, ca o reflexie a relației conflictuale dintre părinți.
Or, permisiunea acordată pârâtului de a continua legăturile de durată cu minorul nu face altceva decât să-l influențeze în continuare în sens negativ, fiindu-i perturbat programul zilnic obișnuit necesar vârstei la care se află.
Instanța a neglijat a lua în considerare nevoia ca fiul său să participe la comemorarea zilei religioase din data de 15 august a Adormirii Maicii Domnului, deși ea poartă numele de M..
O altă critică a vizat încuviințarea către pârât a legăturilor în domiciliul minorului, odată la doi ani, în perioada Crăciunului, ceea ce, în opinia sa, ar obliga-o să suporte prezența acestuia în domiciliu, la fel cum, odată la doi ani, ar fi obligată să petreacă sărbătoarea Anului Nou în domiciliul pârâtului.
O altă greșeală se învederează a fi formula aleasă de instanță cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, deși pârâtul nu a avut, la rândul său, o cerere reconvențională.
Prin apelul său pârâtul a criticat soluția, considerând greșite aprecierile potrivit cărora, la un interval de numai 3 luni de la rămânerii irevocabile a sentinței prin care a fost încuviințat programul inițial potrivit învoielii părților, ar fi intervenit condiții noi. în realitate, cererea reclamantei este una care nu tinde să protejeze pe nimeni și de altfel să-l șicaneze pe apelant.
în realitate, cu probele cauzei s-a dovedit că, în perioadele petrecute de copil cu tatăl său, acesta beneficiază de condiții adecvate din punct de vedere material și spiritual, are o stare bună, este un copil vesel, comunicativ, fiind perfect sănătos și bine îngrijit.
Argumentul potrivit căruia programul încuviințat tatălui în timpul săptămânii se cuvine a fi modificat, arată că este unul pueril, întrucât nimic nu l-ar împiedica, de acum încolo, să ducă pe minor la grădiniță.
Se formulează aprecieri cu privire la petrecerea sărbătorii Paștelui cu tatăl și bunicii paterni, așa cum anterior, arătând că aceasta nu cuprinde integralitatea sărbătorii, după cum nu s-ar justifica reducerea perioadei petrecută cu tatăl în timpul vacanței de vară, care are 3 luni, greșit instanța apreciind că în acest fel acordă mai mult timp tatălui pentru a duce pe fiul său la munte sau la mare.
La fel, se fac aprecieri cu privire la starea de fericire a copilului în timpul celei de a doua zi de după aniversarea nașterii sale, dar și asupra greșitei evaluări în privința programului din timpul vacanței de iarnă, care împărțea, în mod egal, timpul sărbătorilor între cele două familii.
După suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și câte un martor, Tribunalul A., prin decizia civilă nr. 281 din 5 decembrie 2011, a admis apelurile formulate de părți și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul eliminării vizitei de la mijlocul săptămânii din ziua de miercuri, al extinderii perioadei din timpul vacanței de vară, la perioada 1 iulie ora 10:00 până la 15 iulie ora 18:00 și schimbând cea de a doua perioadă la cea dintre datele de 16 august ora 10 până la 23 august ora 18:00 la domiciliul tatălui pârât; a eliminat dreptul de vizitare în ziua de 11.12. ulterioară aniversării zilei de naștere și a redus la intervalul 17:00-20:00 timpul inițial încuviințat între ora 16-20 în data de 10 decembrie; a extins intervalul petrecut, în fiecare an impar, în perioada Crăciunului, până la ora 20:00 ale zilei de 26 decembrie, ca și pe cel petrecut în fiecare an par în perioada sărbătorilor de Anul Nou, până la ora 20, în acest fel modificând programul stabilit de prima instanță de fond.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 610 lei, cheltuieli de judecată la fond, și au fost compensate, în tot, cheltuielile făcute de părți în apel.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că interesul minorului este bine protejat prin încuviințarea păstrării acestuia de legături cu tatăl său, neexistând dovezi în sensul că dezvoltarea lui ar fi afectată de aceste relații, dimpotrivă, probele pricinii conducând la concluzia că între cei doi există o strânsă legătură afectivă.
Faptul că tatăl este ajutat să acorde îngrijire și supraveghere copilului de către părinții săi, bunicii paterni, nu s-a apreciat a reprezenta un motiv de restrângere a legăturilor personale, de altfel chiar reclamanta beneficiind de același ajutor din partea părinților săi.
Dimpotrivă, tensiunile existente între părinți sunt cele care afectează relațiile minorului cu ei.
Greșită s-a constatat stabilirea unui interval scurt în zilele de miercuri, între orele 18:00-20:00, în care minorul să fie luat din domiciliul mamei și totodată adus, așa încât, se creează o confuzie, lipsind măsura de eficiență în sensul creării unor bune raporturi cu tatăl.
Pe de altă parte, s-a constatat că este normal ca minorul să fie alături de mama sa cu prilejul sărbătorii onomastice a acesteia, motiv pentru care posibilitatea tatălui de a lua copilul în cea de a doua perioadă de vacanță a fost stabilită începând cu data de 16 august, după sărbătoarea sfintei al cărei nume reclamanta îl poartă.
S-a avut în vedere și faptul că, pentru o bună legare a relațiilor dintre copil și tatăl său, se impune ca acesta să-l poată lua în domiciliul său, în perioadele de Crăciun și Revelion, relațiile de animozitate dintre părinți nereprezentând un beneficiu în sensul ca tatăl să viziteze pe copil în domiciliul mamei.
în același timp, s-a constatat că este greșită și măsura compensării cheltuielilor de judecată, aplicată prin hotărârea primei instanțe de fond, în cauză fiind necesară aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., iar nu a celor ale art. 276 C.proc.civ.
Legat de nemulțumirile pârâtului față de soluția primei instanțe, s-a constatat justificată în măsura de a înlătura posibilitatea acestuia de a lua peste noapte, în mijlocul săptămânii, pe minor în domiciliul său, precum și în perioada 7-17 ianuarie, întrucât, în timpul în care acest program a fost încuviințat, tatăl a neglijat necesitatea ca minorul să urmeze cursurile învățământului preșcolar.
La fel s-a respins și critica privitoare la programul stabilit în perioada sărbătorilor de Paște, în așa fel încât acesta să fie unul echilibrat în favoarea ambilor părinți.
Fondată, însă, a fost găsită critica vizând durata perioadei încuviințate minorului a o petrece cu tatăl său în timpul vacanțelor de vară, așa încât, din cele trei luni ale acesteia, s-a stabilit ca trei săptămâni să fie petrecute cu tatăl.
Pentru aniversarea nașterii, s-a apreciat că se impune ca acest moment să fie petrecut de către copil cu ambii părinți, pe rând, deopotrivă, motiv pentru care, s-a încuviințat luarea, de către tată, între orele 17:00-20:00, la fel ca și cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Revelion.
Au fost compensate cheltuielilor de judecată în apel.
împotriva deciziei, în termen, au formulat recursuri ambii părinți, aceștia pretinzând încălcări încadrabile în cele prevăzute de art. 304 pct.9 C.proc.civ., pârâtul adăugând încadrării în drept a criticilor sale și dispozițiile art. 3041C.proc.civ.
Astfel, reclamanta consideră că prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat fostele dispoziții ale art. 49 și 43 din Codul familiei, pe cele ale art. 8 din CEDO și, generic, pe cele ale Legii nr. 272/2004, întrucât a dovedit în fața instanțelor fondului că educația minorului este afectată prin folosirea de către pârât de cuvinte indecente, expresii nepermise, prin inducerea de către acesta a unui comportament lipsit față de sine, de bunica maternă și față de orice altă persoană, dar și faptul că un astfel de program partajat între părinți este de natură a antrena sentimente și emoții insecurizante, cu efecte negative în evoluția psihică echilibrată. Starea de fapt a pricinii trebuia să conducă instanța la concluzia că este excesiv ca minorul să fie luat în domiciliul tatălui de vineri până duminică, fiind suficient, după aprecierea sa, ca acest lucru să se întâmple numai de sâmbătă.
La fel, extinderea perioadei în timpul vacanței de vară de la două la trei săptămâni, op durată prea mare fiind de natură a-l plictisi pe copil care se simte rupt de mediul său obișnuit, o atare măsură putând fi luată după trecerea unei perioade mai îndelungate, în care copilul se va fi obișnuit cu aceste schimbări.
La rândul său, pârâtul critică soluția, arătând că, în principal, se impunea respingerea în tot a acțiunii, întrucât de la data stabilirii, potrivit înțelegerii lor, a programului, nu au intervenit modificări semnificative de natură a atrage intervenția judecătorească.
în subsidiar, arată că starea de fapt dovedită în dosar, ar fi atras necesitatea încuviințării programului solicitat prin cererea sa reconvențională, modalitatea aleasă de către instanță tinzând la afectarea posibilității creării unor raporturi normale între pârât, familia sa și minor, timpul petrecut împreună fiind mult prea scurt.
Se mai invocă, în același timp, încălcarea dreptului oricărei persoane la respectarea dreptului vieții de familie, așa cum este prevăzut de art. 8 al CEDO și 20 din Constituția României.
La termenul de astăzi, 3 aprilie 2012, pârâtul a formulat o cerere completatoare a motivelor de recurs, solicitând instituirea măsurii exercitării în comun a autorității părintești asupra copilului, dată fiind intrarea în vigoare a dispozițiilor Noului C.civ.
în dezvoltarea cererii se arată că în mod greșit instanța, la data pronunțării soluției sale, și-a motivat hotărârea pe dispozițiile fostului Cod al familiei, deși raporturile deduse judecății erau guvernate de cele ale Noului C.civ., de imediată aplicabilitate.
în acest sens, solicită aplicarea art. 46 din Legea de punere în aplicare a Noului C.civ., potrivit cărora, hotărârile privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, pot fi modificate potrivit art. 403. în acest sens, arată că pricinilor aflate pe rolul instanței la această dată li se aplică dispozițiile Codului civil, instanța de tutelă având obligația de a se pronunța asupra exercițiului autorității părintești, chiar și din oficiu, dacă nu au fost formulate cereri în acest sens. Or, noua reglementare slujește interesului copilului de a fi crescut de ambii părinți, numai motive temeinice rezidând din acest interes permițând transferul exercițiului autorității părintești către unul dintre părinți. în cursul apelului s-a formulat o asemenea cerere, în aplicarea principiului coparentalității, potrivit căruia ambii părinți exercită în mod egal și împreună autoritatea părintească, purtând deopotrivă răspunderea pentru creșterea copilului, indiferent că acesta este crescut în interiorul sau în afara căsătoriei.
Câtă vreme nu există motive temeinice care să afecteze relația dintre copil și tatăl său, se impune instanței să se pronunțe asupra exercițiului în comun autorității de către mamă, martorii propuși de reclamantă nerelevând nevoia unei limitări.
Se citează, în continuare, concluzii ale instanței europene a drepturilor omului în scopul menținerii legăturilor personale cu minorul în forma încuviințată prin hotărârea de divorț.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată nefondate ambele recursuri.
Cu prioritate se examinează cererea de suplimentare a motivelor de recurs formulată la data de 3 aprilie 2012.
Așa cum rezultă din istoricul expus, hotărârea dată de către instanța de apel privește exclusiv evaluarea raporturilor între copil și părinții săi, precum și între părinți, așa cum s-a făcut sesizarea primei instanțe de fond, în sensul modificării programului încuviințat cu prilejul divorțului soților.
Niciodată pe parcursul judecății apelului nu a fost formulată de către pârât vreo cerere cu privire la exercițiul autorității părintești, în sensul aplicării dispozițiilor art. 403 al Noului C.civ., așa cum au intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, deși pricina a fost soluționată la 5 decembrie 2011.
Ca atare, în cauză nu se poate vorbi despre o suplimentare a motivelor de recurs, câtă vreme nu sunt aduse critici soluției pronunțate de instanța de apel.
De altfel, se va observa că o atare pretinsă suplimentare este formulată peste termenul de 15 zile în care asemenea critici puteau fi formulate, termen ce începea să curgă la data comunicării deciziei atacate, respectiv la data de 5 ianuarie 2012, potrivit limitărilor aduse de art. 303 C.proc.civ.
Ca atare, această cerere se constată una nou făcută direct în recurs, a cărei soluționare nu poate fi făcută în calea de atac, cu lipsirea părților de gradele de jurisdicție prevăzute de lege.
Posibilitatea aplicării art. 46 din Legea nr. 71/2011, legat de instituirea măsurii prevăzută de art. 403 C.civ., vizează într-adevăr luarea unei noi măsuri de drept material, cu respectarea însă a dispozițiilor de drept procesual, în sensul respectării modalității de sesizare a instanței și, respectiv, a numărului căilor de atac prevăzute de legea română.
în aceste condiții, cererea privind luarea măsurii instituirii tutelei comune, urmează a nu fi examinată direct în calea de atac formulată împotriva unei hotărâri ce a avut un alt obiect de judecată.
Cât privește, însă, recursurile.
Reclamanta pretinde că hotărârea pe care tribunalul a pronunțat-o ar fi una nelegală, singurele critici ale sale însă, mărginindu-se să reia apărări formulate cu privire la starea de fapt, în sensul că influența tatălui pârât ar fi una nocivă pentru fiul său.
Instanțele fondului au statuat însă în fapt, că acest comportament nu este el însuși nociv, ci doar în măsura în care intră în conflict direct cu atitudinea mamei, așa încât, ambii părinți, intrați în conflict direct, creează o atmosferă tensionată, vătămătoare pentru copilul lor.
De aceea, s-a dispus, pe de o parte, echilibrarea timpului petrecut de minor în ocazii speciale cu fiecare dintre părinți, dar și crearea mediului favorabil extragerii copilului din această atmosferă tensionată prin înlăturarea măsurii vizitării de către tată în domiciliul său pe care îl are la mamă și îngăduirea luării în domiciliul tatălui.
Aprecierile făcute de către reclamantă în sensul că petrecerea unei nopți sau a două nopți în domiciliul tatălui ar putea fi mai mult sau mai puțin vătămătoare, sunt afirmații factuale care nu își au suportul în starea de fapt câștigată instanței de recurs, pentru a putea conduce la concluzia că interesul minorului ar fi afectat prin lăsarea lui singur cu tatăl sau cu părinții acestuia.
Instanța de recurs nu poate face o nouă apreciere a probelor, în fond stabilindu-se că interesul minorului este bine servit tocmai prin înlăturarea posibilității ca părinții să intre în conflict în fața acestuia cu prilejul vizitării de către tată în domiciliul mamei.
Cât privește criticile formulate de către pârât, acesta în principal invocă lipsa oricăror modificări ale condițiilor avute în vedere de către instanța divorțului, cu prilejul încuviințării învoielii părinților asupra modalității în care aceștia s-au obligat a proteja interesul minorului.
Critica este nefondată.
Așa cum instanțele fondului au arătat, acea învoială nu mai subzistă, reclamanta pretinzând și dovedind că între sine și fostul său soț există în continuare o stare accentuată de animozitate, pe fondul căreia părinții se șicanează, fie împiedicând bunele legături între minor și tatăl său, fie formulându-se diverse sesizări și plângeri privitoare la un pretins comportament antisocial.
în acest sens, modificarea condițiilor avute inițial în vedere de către instanța divorțului, a fost constatată în fapt de către prima instanță de fond și confirmată de cea a apelului.
Din acest punct de vedere, starea de fapt este câștigată instanței de recurs, care nu are căderea decât a verifica motivele de nelegalitate a hotărârii cu al cărei control este investită, așa cum prevăd dispozițiile art. 304 alin. (1) C.proc.civ
Nevoia înlăturării unor anumite perioade din cursul timpului pe care minorul ar trebui să-l afecteze educației preșcolare, de la posibilitatea petrecerii cu tatăl său a fost a avut în vedere situația constatată în fapt de către instanțele fondului, din probele din care rezultă că tatăl își neglijează obligația de a veghea la educarea copilului, inclusiv prin asigurarea posibilității de a participa la cursurile grădiniței, cu atât mai mult cu cât în prezent este cunoscut rolul afectat educației preșcolare în aceste instituții.
Critica formulată sub acest aspect, în sensul că, în acea perioadă, respectiv 7-17 ianuarie, s-ar derula vacanțele școlare și preșcolare, este nefondată.
La data pronunțării soluției de către prima instanță de fond, vacanța de iarnă era limitată la prima săptămână a lunii ianuarie, or o astfel de critică nu a fost formulată prin motivele de apel, ci doar tatăl s-a arătat disponibil a-și modifica purtarea, în sensul asigurării participării copilului la cursuri și în această perioadă.
în măsura în care vacanța de iarnă se va menține la durata la care a fost modificată după pronunțarea instanței, nimic nu-l va împiedica să solicite instanței, dacă mama se opune și nu-și manifestă disponibilitatea de bună-voie, încuviințarea de a purta legături personale și pe parcursul acestei vacanțe, așa cum, prin învoiala inițială, părinții stabiliseră.
Critica vizând afectarea vieții de familie, prin care se pretinde că au fost încălcate dispozițiile art. 8 al CEDO și art. 20 din Constituție, este și ea nefondată.
Această viață de familie este una subsidiară protejării interesului superior al minorului, or, în mod evident, instanțele au încercat să echilibreze, pe cât posibil, raporturile copilului minor cu părinții săi divorțați, important fiind, în cazul de față, câștigul pe care copilul îl poate avea din asemenea relații, iar nu cel pe care l-ar putea avea reclamanta sau pârâtul, care sunt obligați, ca parte componentă a datoriei lor de a asigura o creștere armonioasă și echilibrată atât material, dar mai ales psihologic, emoțional și educațional, copilului, inclusiv de a se abține de a se manifesta în mod negativ la adresa părintelui ce nu este prezent și astfel dezechilibrarea lui în favoarea unuia sau altuia.
Față de toate acestea, în temeiul art. 312 C.proc.civ., au fost respinse ca nefondate ambele recursuri.
| ← Înţelesul noţiunii de „bun” în accepţiunea art. 1 din... | Încredinţarea copilului minor spre creştere şi educare unuia... → |
|---|
