Încredinţarea copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi. Luarea în considerare a interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, părinţii sunt cei care în primul rând au îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori, respectiv răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil, ţinând seama de interesul superior al acestuia. Potrivit art. 30 alin. (2) din aceeaşi lege „părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în această lege”, iar potrivit art. 31 alin. (2): „exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale ...”.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1219 din 9 mai 2012
Prin acțiunea înregistrată la data de 6.05.2011, sub nr. 2178/205/2011, la Tribunalul A., reclamatul B.G.Gh. care a chemat în judecată pe pârâta U.E., solicitând să se dispună stabilirea domiciliului minorei B.E.M., născută la data de 20.02.2009, la acesta și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în funcție de venitul minim pe economie.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că din relațiile de concubinaj cu pârâta a rezultat minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009. Relațiile dintre reclamant și pârâtă au decurs normal până în aprilie 2011, când aceasta a părăsit domiciliul conjugal, plecând la alt bărbat și lăsând-o pe minoră la bunica maternă.
A mai arătat reclamantul că a luat minora de la bunica maternă, aducând-o în locuința sa unde are condiții optime de creștere și educare, condiții de care pârâta nu dispune.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 42, art. 86, art. 94 Codul familiei.
Prin cererea înregistrată la data de 6.05.2011, în dosarul nr. 2180/205/2011, reclamanta U.Gh.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.Gh.G.Gh., solicitând să se dispună în baza art. 42 din C.fam. încredințarea către reclamantă, spre creștere și educare, a minorei B.E.M., născută la data de 20.02.2009, iar în baza art. 94 raportat la art. 86 C.fam. să fie obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că din relațiile de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009, iar din anul 2008 și până în luna martie a anului 2011 au locuit la domiciliul pârâtului până la plecarea acestuia în A. Datorită plecării pârâtului, aceasta s-a mutat la domiciliul bunicilor materni, respectiv în comuna P. de M., luând cu ea și pe minoră. La întoarcerea pârâtului din A., acesta a venit la domiciliul reclamantei pretextând că vrea să o vadă pe ea și pe minoră și sub pretextul că ia minora în oraș să o îmbrace, a luat copilul, dar nu l-a mai adus înapoi.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul pleacă des în A. și că nu se poate ocupa de creșterea și educarea minorei.
în drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 42, art. 86, art. 94 Codul familiei.
Prin încheierea de ședință din data de 10 iunie 2010, instanța a dispus conexarea dosarului nr. 2180/205/2011 la dosarul nr. 2178/205/2011.
Prin sentința civilă nr. 1173/01.07.2011, Judecătoria C. a respins acțiunea formulată de reclamant și a admis acțiunea conexă introdusă de pârâtă, în sensul că a fost încredințată acesteia spre creștere și educare minora B.E.M., născută la 20.02.2009.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei, cu titlul de pensie de întreținere în favoarea minorei, suma de 160 lei lunar, cu începere de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la majoratul minorei, precum și suma de 408,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că minora este foarte atașată de reclamantă, care a crescut-o până în prezent și i-a asigurat acesteia condiții decente de trai.
Minora are o vârstă foarte mică, la care prezența mamei este imperios necesară în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase, interesul superior al acesteia cerând la acest moment ca ea să rămână alături de pârâtă.
Deși reclamantul a susținut și probat că locuiește într-un imobil casă de locuit mai mare decât cel deținut de către pârâtă, instanța de fond a apreciat că măsura încredințării minorei spre creștere și educare nu poate fi luată prin raportare exclusivă la condițiile de trai materiale ale părintelui.
Nici împrejurarea că minora a fost bolnavă o dată nu poate duce la concluzia că pârâta nu este capabilă să se ocupe în mod corespunzător de aceasta, iar în privința unei relații extraconjugale, chiar dacă ar fi real, nu ar putea constitui un impediment la încredințarea minorei spre creștere și educare mamei, întrucât hotărâtor în privința adoptării măsurii încredințării este comportamentul părintelui față de minoră, care în cazul pârâtei s-a dovedit a fi ireproșabil.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că instanța de fond nu a apreciat în mod corect asupra probelor administrate. Astfel, a reținut numai declarațiile martorului părții adverse, numita M.E., iar anchetele sociale întocmite în cauză menționează date nereale și aspecte neesențiale.
A mai arătat apelantul că deține condiții mai bune de locuit decât intimata, că în locuința sa domiciliază mai puține persoane decât la intimată, că tatăl său îl ajută la creșterea și educarea minorei prin câștiguri suplimentare, în sensul că lucrează în A.
Prin decizia civilă nr. 290 din 7 decembrie 2011, Tribunalul A. a respins apelul declarat de reclamant, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către pârâtă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Din depozițiile martorilor audiați în fața instanței de apel, rezultă că minora B.E.M., născută la data de 20.02.2009, a fost bine îngrijită la mama pârâtă, respectiv în domiciliul bunicilor materni, chiar și când intimata-pârâtă a fost plecată din acest domiciliu. într-adevăr, astfel cum a reținut și instanța de fond, împrejurarea că pârâta s-ar afla într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat, nu este deplin probată și, chiar dacă ar fi reală, nu ar putea constitui un impediment la încredințarea minorei spre creștere și educare mamei, întrucât hotărâtor în privința adoptării măsurii încredințării este comportamentul părintelui față de minoră, care, în cazul pârâtei s-a dovedit a fi ireproșabil.
Este real că potrivit concluziilor anchetelor sociale și fotografiilor depuse la dosarul cauzei reiese că în domiciliul apelantului minora ar beneficia de condiții mai bune de trai decât în domiciliul mamei, dar situația materială a părinților nu poate fi elementul hotărâtor în aprecierea interesului minorului de a-i fi stabilit domiciliul la unul sau altul dintre părinți. Pe de altă parte, martora C. a arătat că deși intimata are o locuință cu numai două camere, acestea sunt curate și bine încălzite, iar mama intimată este ajutată și de părinții săi, bunicii materni, în creșterea și educarea minorei.
S-a reținut în mod corect că nici împrejurarea că minora a fost bolnavă o dată nu poate duce la concluzia că pârâta nu este capabilă să se ocupe în mod corespunzător de aceasta, iar în privința probei potrivit căreia minorei i-ar fi fost permis de către mamă să fumeze, chiar martorul apelantului a afirmat că faptul relatat s-a petrecut chiar în prezenta apelantului, astfel că ambii părinți pot fi considerați vinovați de această atitudine.
De altfel, până la plecarea la muncă în străinătate a apelantului-reclamant de minoră s-a ocupat intimata-pârâtă, iar în momentul în care ambii părinți au plecat în străinătate, de ea s-a ocupat mama pârâtei-intimate. După întoarcerea pârâtei din străinătate, minora a rămas în grija exclusivă a acesteia și a părinților săi, în localitatea P. de M.
Martora M.E., audiată la instanța de fond, persoană care nu este înrudită cu părțile, a relatat faptul că pârâta are condiții bune pentru creșterea și educarea minorei, că aceasta este foarte harnică, are curățenie în casă și are posibilitatea să-i asigure minorei cele necesare traiului.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ. apelul a fost respins ca nefondat.
în termen legal a formulat recurs reclamantul-pârât B.G.Gh., susținând că atât decizia pronunțată în apel cât și sentința instanței de fond sunt nelegale și netemeinicie, având în vedere următoarele:
- Cele două soluții se bazează în mod exclusiv pe susținerile pârâtei-reclamante, fără să fie verificate sau probate, instanțele neavând rol activ în aflarea adevărului, pronunțând hotărâri lipsite de temei legal.
- Nu s-a avut în vedere faptul că acesta a salvat viața minorei prin luarea ei de la domiciliul bunicilor materni, fiind bolnavă, prezentând diagnostic „psoriazis sugar” datorită condițiilor mizere în care a trăit, pământ pe jos, șobolani, fără apă, învățată să bea și să fumeze.
- Nu s-a avut în vedere că acesta deține condiții normale de creștere și educare, casă nouă, dotată cu electricitate, paturi, televizor, aragaz, apă caldă, grup social, pardoseală, faianță, gresie, jucării, cărți, că mama nu deține astfel de condiții, că de la vârsta de 2 luni a locuit la domiciliul bunicilor paterni și numai 2 luni la bunicii materni care nu prezintă condiții bune de locuit, au o singură cameră, fără dotări, cu pământ pe jos, folosită de șapte persoane.
- Nu s-a avut în vedere faptul că mama minorei nu este preocupată de creșterea și îngrijirea fetiței, fiind de notorietate faptul că aceasta trăiește în concubinaj cu un alt bărbat, cu care este gravidă și a lăsat pe minoră în grija părinților acesteia.
- Instanța de apel a reținut și interpretat greșit, raportat la situația de fapt rezultată din probele dosarului, că este în interesul superior al minorei luarea măsurii de a fi încredințată spre creștere și educare pârâtei-reclamante.
- în mod greșit instanța de apel a respins cererea de refacere a anchetelor sociale de la domiciliul părinților minorei, fără nici o motivare, deși se impuneau a fi refăcute având în vedere conținutul succint al acestora.
Motivele de recurs invocate au fost încadrate în drept în art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
în susținerea acestor motive de recurs s-au depus la dosar: copie de pe decizia civilă nr. 2903/5.10.2011 a Tribunalului A., de pe procesul-verbal încheiat la 10.10.2011 de executorul judecătoresc, două planșe foto cu minora, adeverința medicală nr. 2566/31.08.2010 și adeverința nr. 489/20.09.2011 emisă de grădiniță.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și de actele de la dosar, Curtea a constatat că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, părinții sunt cei care în primul rând au îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori, respectiv răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil, ținând seama de interesul superior al acestuia.
Potrivit art. 30 alin. (2) din aceeași lege „părinții au obligația să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităților în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în această lege”, iar potrivit art. 31 alin. (2): „exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale ...”.
în speță, se constată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamant și a admis acțiunea formulată de către intimata-pârâtă, deși existau suficiente temeiuri în sens contrar, în acord cu probele din dosar, astfel cum au fost completate în calea de atac, iar instanța de apel în mod nelegal a menținut această soluție.
S-a stabilit cu actele dosarului că minora este rezultată din relația de concubinaj dintre părți și că în prezent părinții nu mai conviețuiesc, astfel că se impunea ca instanțele să stabilească în caz de neînțelegere între părinți care sunt condițiile necesare de îngrijire, supraveghere și educare cele mai favorabile în favoarea minorei, urmărindu-se interesul superior al acesteia reglementat de dispozițiile Legii nr. 272/2004.
Sub acest aspect se impunea ca cele două instanțe să aibă în vedere concluziile anchetelor sociale de la domiciliul fiecărei părți, precum și fișa de evaluare psihologică a minorei și în raport de aceasta să hotărască cu privire la stabilirea locuinței minorei.
Se constată că atât instanța de apel cât și cea de fond nu au fost preocupate și nu au făcut o analiză corespunzătoare cu privire la interesul superior al minorei de a locui în condiții corespunzătoare și necesare dezvoltării și educării acesteia, statuând în mod eronat faptul că se impune ca minora rezultată din relațiile de concubinaj să rămână în îngrijirea mamei.
Instanța de apel deși reține că este real că potrivit concluziilor anchetelor sociale și fotografiilor depuse la dosarul cauzei reiese că în domiciliul apelantului-reclamant minora ar beneficia de condiții mai bune de trai decât în domiciliul mamei, concluzionează în mod greșit că aceste elemente nu impun schimbarea soluției primei instanțe.
De asemenea, s-a stabilit și reținut că minora a fost bolnavă în perioada în care minora a locuit la părinții intimatei-pârâte, dar nici acest element esențial nu a fost reținut ca hotărâtor în modificarea soluției, pe considerentul că mama ar avea condiții bune pentru creșterea minorei (contrar celor reținute anterior) și că are grijă de creșterea și educarea ei, deși a lăsat-o în grija părinților acesteia, urmare a relației de concubinaj cu un alt bărbat, relație din care urmează a da naștere altui copil, starea de femeie gravidă fiind evidentă cu ocazia prezentării la instanța de recurs.
S-a stabilit cu probele administrate în cauză că cei doi foști concubini au locuit la domiciliul recurentului circa 2 ani de zile și intimata-pârâtă a plecat cu minora la părinții acesteia, unde a locuit circa 2 luni în condiții necorespunzătoare, unde recurentul a găsit-o bolnavă, prezentând diagnosticul „psoriazis sugar” și a readus-o în domiciliul acestuia unde, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs, se bucură de o îngrijire corespunzătoare și de condiții de locuit mai bune, fiind înscrisă și la grădiniță.
Este adevărat că minora este la o vârstă fragedă, dar s-a dovedit că recurentul este preocupat de îngrijirea și educarea acesteia, intimata-pârâtă lăsând minora în grija părinților acesteia, intrând în relații de concubinaj cu un alt bărbat, în prezent fiind gravidă într-o lună destul de avansată.
Prin urmare, constatând că netemeinic și nelegal instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, deși existau suficiente temeiuri în sens contrar, în raport cu probele dosarului și ținând cont de interesul superior al minorei, astfel cum este reglementat prin art. 5 din Legea nr. 272/2004, în temeiul art. 312 (1) și (3) C.proc.civ. a fost admis recursul și modificată decizia și sentința, în sensul că pe fond a fost admisă acțiunea reclamantului-pârât, stabilindu-se domiciliul minorei E.-M. la acesta, cu consecința respingerii acțiunii formulată de pârâta-reclamantă.
Potrivit art. 86 și 94 din Codul familiei, a fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere pentru minoră în cuantum de 100 lei lunar, având în vedere salariul minim pe economia națională, începând cu data de 9 mai 2012 și până la majorat.
| ← Stabilirea relaţiilor personale ale părintelui cu copilul... | Dreptul copilului de a avea legături personale cu părinţii... → |
|---|
