Dreptul muncii. Pretenţii - drepturi băneşti încasate necuvenit; termen de prescripţie - art.268 din Legea nr.53/2003 (codul muncii), art.211 din Legea nr.62/2011
| Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Decizie nr. 2489 din data de 02.10.2013
Legea 62/2011 prevede la art. 211 lit. c că "plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.";
Art. 268 al. 1 lit. c C muncii prevede că în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, cererea se formulează în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Din aceste dispoziții legale rezultă că există neconcordanțe între dispozițiile Codului muncii și cele ale Legii 62/2011 în privința termenului de sesizare a instanței. Pentru soluționarea acestei neconcordanțe instanța va avea în vedere faptul că Legea 53/2003 (Codul Muncii) este legea generală care reglementează domeniul raporturilor de muncă, iar Legea 62/2011 (Legea dialogului social) este o lege specială care reglementează modalitățile de soluționare a conflictelor de muncă. Potrivit principiului "specialia generalibus derogant"; (norma specială derogă de la norma generală), norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală. Făcând aplicarea acestui principiu, instanța va avea în vedere prevederile din Legea dialogului social având în vedere caracterul acesteia de lege specială.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 2762/312/2013 la data de 28.05.2013 reclamantul O.J.S.P.A. IALOMIȚA a chemat in judecata pe pârâta C.E. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5015 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că pârâta a fost angajat al reclamantului (personal contractual), iar în urma controlului efectuat în anul 2010 de Camera de Conturi Ialomița asupra legalității modului de acordare a drepturilor salariale pe perioada 2007-2009, a fost emisă Decizia nr.15 din 09.04.2010, prin care au fost dispuse măsuri de înlăturare a deficiențelor constatate.
Decizia Camerei de Conturi Ialomița a fost atacată la secția de contencios administrativ a Tribunalului Ialomița, care prin Decizia civilă nr. 2023/F din 12.10.2011 a admis în parte contestația, însă ulterior, s-a admis recursul Curții de Conturi a României și prin decizia civilă nr. 1992/14.05.2012 a Curții de Apel București, contestația a fost respinsă în totalitate, hotărârea fiind irevocabilă.
Ca urmare, a fost emisă Decizia nr. 16/2013, prin care s-au stabilit măsuri în vederea recuperării integrale a prejudiciului rezultat și constatat prin actul de control mai sus menționat.
A mai relevat că în prezent pârâta nu mai este angajata unității reclamante și că aceasta a beneficiat în perioada verificată de plăți necuvenite în sumă totală de 5015 lei, astfel cum a fost detaliată mai sus, sumă de bani pe care trebuie să o restituie.
A învederat că deși a fost notificată în vederea stabilirii de comun acord a rambursării sumei datorate, pârâta nu a dat curs solicitării.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus înscrisurile atașate la dosar, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri și probei cu interogatoriu.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1341 din Noul cod civil și cele ale Codului muncii privitoare la drepturi bănești încasate necuvenit, respectiv art. 272-273 și urm. în vechea numerotare.
Pârâta, legal citată, a depus, la data de 10.06.2013, întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slobozia, motivat de faptul că este vorba de un conflict de muncă, întrucât vizează plata unor despăgubiri pentru încasarea unor sume pretins necuvenite, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de data înregistrării acțiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr. 84/2012, arătând că actul normativ se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar potrivit adresei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 190098/26.11.2012, oficiile de studii pedologice sunt organizate și funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică, astfel că legea îi este aplicabilă în egală măsură.
Menționează, de asemenea, faptul că pe de o parte, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar, pe de altă parte, contractul său de muncă este înregistrat la Inspectoratul Teritorial de muncă Ialomița.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului muncii, art. 205 Cod procedură civilă și Legea nr. 62/2011.
Prin sentința civilă nr. 1854/09.07.2013 a Judecătoriei Slobozia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze către Tribunalul Ialomița.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2013 sub același număr.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția ridicată de pârâtă în cauză, excepție asupra căreia instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate potrivit art.248 din NCPC, tribunalul reține următoarele:
Ca urmare a unui control efectuat la unitatea reclamantă, prin decizia nr. 15/2010 Curtea de Conturi a constatat plata nelegală a unor drepturi salariale rezultate din majorarea nelegală a salariilor, plata nelegală a premiilor lunare, precum și plata primelor de vacanță acordate personalului contractual în perioada 2007-2009. În urma calculelor efectuate de reclamantă a rezultat că pârâta a încasat necuvenit suma de 2539 lei - primă de vacanță și 2476 lei - primă lunară.
Potrivit art. 256 din C muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. De asemenea, potrivit art. 270 alin. 1 din Codul muncii "Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.";
Legea 62/2011 prevede la art. 211 lit. c că "plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.";
Art. 268 al. 1 lit. c C muncii prevede că în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, cererea se formulează în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Din aceste dispoziții legale rezultă că există neconcordanțe între dispozițiile Codului muncii și cele ale Legii 62/2011 în privința termenului de sesizare a instanței. Pentru soluționarea acestei neconcordanțe instanța va avea în vedere faptul că Legea 53/2003 (Codul Muncii) este legea generală care reglementează domeniul raporturilor de muncă, iar Legea 62/2011 (Legea dialogului social) este o lege specială care reglementează modalitățile de soluționare a conflictelor de muncă. Potrivit principiului "specialia generalibus derogant"; (norma specială derogă de la norma generală), norma specială se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală. Făcând aplicarea acestui principiu, instanța va avea în vedere prevederile din Legea dialogului social având în vedere caracterul acesteia de lege specială.
Ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 211 din Legea 62/2011, termenul de 3 ani pentru introducerea cererii de chemare în judecată se calculează de la data producerii pagubei. Din acțiunea formulată de reclamant, dar și din decizia nr. 15/2010 a Curții de Conturi rezultă că sumele încasate nelegal de către pârâtă sunt aferente perioadei 2007-2009. Întrucât reclamanta a înțeles să promoveze prezenta acțiune la data de 28.05.2013, instanța constată că aceasta a depășit termenul de 3 ani de la data producerii pagubei (2007-2009), motiv pentru care apreciază că excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, urmând să fie admisă.
Chiar și Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă care a fost abrogată de Legea 62/2011 prevedea la art. 73 lit. d că termenul de 3 ani curge tot de la data producerii pagubei.
Reclamantul solicită să se constate faptul că cursul prescripției a fost întrerupt pe perioada soluționării dosarului nr. 4339/98/2010 având ca obiect anularea deciziei Curții de Conturi nr. 15/2010. Instanța nu va primi această apărare a reclamantului întrucât prin decizia Curții de Conturi s-a constatat producerea pagubei, dar paguba s-a produs la data încasării sumelor respective de către reclamantă, astfel că dosarul nr. 4339/98/2010 nu are nicio influență asupra cursului prescripției extinctive. Chiar și în cazul în s-ar reține apărarea reclamantului, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera întreruperea cursului prescripției extinctive. Astfel, pentru a opera întreruperea este necesar ca cererea de chemare în judecată să fi fost admisă (art. 16 al. 2 Decret 167/1958), ori din decizia nr. 1992/14.05.2012 a Curții de Apel București - secția a VIII rezultă că acțiunea care a făcut obiectul dosarului 4339/98/2010 a fost respinsă, pe fond, ca neîntemeiată.
În baza art. 452 Cpc, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată întrucât pârâta nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate .
În temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
| ← Fond – litigiu de muncă. Autoritate de lucru judecat.... | Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic... → |
|---|
