Exercitarea autorităţii părinteşti; interesul superior al copilului. - Art.483 şi art.487 cod civil
| Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Decizie nr. 134 A din data de 15.11.2013
Conform art. 483 alin. 1 din Noul Cod Civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal părinților.
În alin. 2 se menționează că părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Potrivit art. 487 din Noul Cod civil, care reglementează conținutul autorității părintești, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Având în vedere aceste dispoziții legale, care instituie ca principiu că autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului și că această autoritate presupune ca părintele care o exercită să fie capabil să decidă în problemele majore legate de creșterea și îngrijirea copilului, din perspectiva nevoilor acestuia, față de probele administrate în cauză, tribunalul consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță, există motive temeinice pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorilor I.Ș. și I.T. doar de către reclamant.
Prin sentința civilă nr.2338 din 09.05.2013 Judecătoria Fetești a admis cererea precizată formulată de reclamantul I.G. în contradictoriu cu pârâta S.M. și a dispus ca exercitarea autorității părintești asupra minorilor I.S. și I.T. să fie exercitată de reclamant.
A stabilit locuința minorilor I.Ș.și I.T. la domiciliul reclamantului, luând act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, că prin sentința civilă nr. 559/19.05.2005 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. 488/2005 s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorilor I.T. și I.Ș. pârâtei din prezenta cauză.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la adresa pârâtei s-au realizat sesizări la Secția 5 de Poliție a Municipiului Constanța, având în vedere faptul că aceasta a provocat scandal, iar urmare unui asemenea scandal, a fost internată la Secția de Psihiatrie Palazu Mare, minorul I.Ș. fiind dat în îngrijire tatălui său, cu ocazia internării pârâtei.
În una dintre aceste sesizări se arată că pârâta are un copil de 7 ani pe care îl poartă în permanență pe drumuri, fie iarnă, ger, noapte, condiții vitrege, iar în procesul - verbal întocmit la data de 25.03.2013 de un agent din cadrul Secției 5 de Poliție a Municipiului Constanța se menționează faptul că pârâta s-a prezentat la secție însoțită de un copil minor, având comportament delirant, fiind incoerentă în vorbire și gândire.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța a apreciat că pârâta nu are cum să exercite autoritatea părintească asupra minorilor, având în vedere atitudinea violentă a acesteia, în speță aflându-ne într-una din situațiile de excepție de la exercitarea autorității părintești de ambii părinți prevăzută de lege.
S-a considerat că pârâta nu poate lua decizii cu privire la minori, nu poate să coopereze cu aceștia, să-i informeze și să-i lămurească despre toate actele și faptele care i-ar putea afecta, fiind în imposibilitate să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor acestora.
Instanța a reținut că atunci când între părinți sunt neînțelegeri cu privire la exercitarea și îndeplinirea responsabilităților față de creșterea și educarea copiilor, care îi afectează în mod direct pe aceștia, instanța judecătorească chemată să se pronunțe, trebuia să ia în considerare, în primul rând, interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului intr-un mediu cât mai apropiat de cel in care a fost crescut.
Prin urmare, instanța a stabilit că exercitarea autoritatea părintești asupra minorilor să fie exercitată de către reclamant.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorilor, având în vedere condițiile de locuit ale reclamantului, concluziile anchetei sociale, din care rezultă că pârâta locuiește împreună cu mama sa intr-un imobil pe care aceasta din urma îl deține împreună cu alte doua fiice, pe când condițiile de locuit la reclamant sunt bune, faptul că minorul I.T. locuiește la reclamant de aproximativ 2 ani, preocuparea reclamantului în creșterea și educarea minorilor, lipsa unei locuințe stabile a pârâtei, instanța a stabilit ca locuința minorilor să fie la domiciliul reclamantului, neexcluzându-se posibilitatea ca în viitor, dacă condițiile se vor schimba, această măsură să fie modificată de instanță, la cererea persoanei interesate.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel motivat pârâta Stângă Mioara, susținând că instanța de fond nu a luat în considerare declarațiile și cererile sale scrise depuse la dosar și nu a respins evaluarea psihologică a fiului săi I.T., care s-a dovedit a fi falsă, evaluare care nu se impunea a fi făcută, câtă vreme copii nu au probleme psihologice și nici psihice.
De asemenea apelanta susține că neîntemeiat instanța de fond nu i-a admis cererea de refacere a anchetei sociale, ale cărei concluzii le apreciază ca fiind false și nu a luat în considerare solicitarea sa de a fi efectuată adresă la Serviciul de Evidență a populației cu privire la dovada de căsătorie dintre reclamant și V.L., dintre P.M. și S.E., necesară pentru a proba că aceste persoane au interes în distrugerea sa și a familiei sale.
Consideră că hotărârea judecătorească pronunțată în data de 19.05.2005 prin care i-au fost încredințați de fapt și de drept cei doi copii este legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu este tatăl biologic al minorilor, aspect recunoscut de acesta față de rude, vecini și colegi de serviciu, fiind și motivul pentru care a alungat-o din domiciliu și nu și-a asumat la divorț responsabilitatea creșterii și îngrijirii copiilor.
Tribunalul, analizând sentința pronunțată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile, constată apelul ca nefiind fondat pentru cele ce urmează:
Conform art. 483 alin. 1 din Noul Cod civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal părinților.
În alin. 2 se menționează că părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate.
Potrivit art. 487 din Noul Cod civil, care reglementează conținutul autorității părintești, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Având în vedere aceste dispoziții legale, care instituie ca principiu că autoritatea părintească se exercită numai în interesul superior al copilului și că această autoritate presupune ca părintele care o exercită să fie capabil să decidă în problemele majore legate de creșterea și îngrijirea copilului, din perspectiva nevoilor acestuia, față de probele administrate în cauză, tribunalul consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță, există motive temeinice pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorilor doar de către reclamant.
Afecțiunile de care suferă apelanta - pârâtă, care au impus internarea într-o clinică de psihiatrie, comportamentul agresiv al acesteia față de cadrele didactice și conducerea școlii unde minorul I.Ș. este elev, precum și față de părinții colegilor copilului, atitudinea tolerantă pe care aceasta o are față de greșelile minorului, aspecte ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, sunt de natură a conduce la concluzia că cel puțin la acest moment, pârâta nu poate exercita autoritatea părintească într-o manieră care să răspundă interesului copiilor.
Toate susținerile apelantei prin care aceasta contestă că reclamantul ar fi tatăl minorilor, declarația făcută de numitului P.M. privind comportamentul pârâtei în ceea ce-l privește, cât și aspectele consemnate de organele de poliție în procesele - verbale încheiate și depuse la dosar, probează că apelanta - pârâtă nu are capacitatea de a exercita drepturile părintești și de a îndeplini obligațiile, astfel încât creșterea și dezvoltarea fizică și psihică a copiilor să nu fie afectată.
Cum reclamantul oferă garanții morale și materiale pentru a exercita singur autoritatea părintească, reținând că în interesul copiilor este ca aceștia să locuiască împreună cu tatăl său, tribunalul consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, aceasta fiind rezultatul unei corecte aprecieri a probelor administrate în cauză și a unei aplicări și interpretări a dispozițiilor legale incidente, în spiritul în care acestea au fost adoptate, astfel că în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S.M. împotriva sentinței civile nr. 2338 din 9 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care o păstrează în tot.
| ← Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic... | Incheierea de constatare a legalitatii sesizarii instantei a... → |
|---|
