dreptul nudei proprietăţi. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 1373 din data de 17.10.2013
R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. .../310/2011
DECIZIA CIVILĂ NR. 1373
Ședința publică din data de 17.10.2013
Prin cererea formulată de reclamantul LDL în contradictoriu cu pârâții TM, CR, TV și NV și înregistrată la data de 24.11.2011 pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub nr. .../310/2011, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate dreptul nudei proprietăți al reclamantului asupra imobilului situat în orașul A, str. V, nr. 61 A, ap. 3, cu obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta TM, împreună cu fiica sa Rodica, căsătorită Constantin, au fost până la 17.01.1996, în indiviziune, proprietarele imobilului obiect material al acestei cauze.
La data de 17. 01. 1996, păstrându-se pentru pârâta TM dreptul de uzufruct, TM și fiica sa CR, au vândut acest apartament fiului, respectiv fratelui, pârâtul TV (căsătorit cu pârâta 4 NV, TV la data actului de vânzare cumpărare).
TV și soția sa T (după divorț N) V, în anul 2000, printr-un antecontract, au vândut nuda proprietate a acestui apartament reclamantului, pentru pârâta TM păstrând dreptul de uzufruct.
Deoarece TV și soția sa (la acea dată) nu s-au prezentat la un birou notarial pentru a perfecta actul autentic de vânzare cumpărare, reclamantul a acționat pe cale judecătorească, dosar 535/2003 al Judecătoriei Sinaia. În cursul procesului, reclamantul LDL și pârâții TV și V, au prezentat completului de judecată o convenție, reluată în dispozitivul sentinței civile nr. 515 pronunțată în cauză la 25 iunie 2003 (anexa 2), în condițiile art. 271 C.proc.civ. a prin care "în cazul nefericit al nerespectării obligației de către TV și TV prin prezenta convenim că aceasta reprezenta și acordul ca la 01.07.2003 (întâi iulie 2004) dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparținând soților T să treacă asupra D-lui LDL cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară în persoana doamnei TM.
Prin aceasta se stinge cu privire la cele obiect a acestui dosar "Deoarece s-a întâmplat cazul nefericit consemnat, respectiv pârâții Tânjală nu au restituit suma convenită, începând cu 01. 07. 2004 reclamantul LDL a obținut nuda proprietate a apartamentului obiect material al acestei cauze iar TM și-a păstrat dreptul de uzufruct.
Acest lucru nu s-a putut realiza și practic, deoarece pârâții TV și V premeditaseră și au pus în practică o procedură frauduloasă de neexecutare a convenții de care a luat act și instanța. Aproape concomitent cu dosarul 535/2003 în care s-a luat act de convenția lor cu reclamantul LDL, pârâții TV și NV (alunei T) au promovat o acțiune (dosar 603/2003) având ca obiect divorțul și partajul bunurilor comune.
Deși la 15 iunie 2003 în dosar 535/2003 au prezentat convenția realizată cu LDL, la 30 iulie 2003, fără a informa instanța de respectiva convenție, în dosar 603/2003 au prezentat o altă convenție unde se dispune și asupra imobilului obiect al acestui dosar (asupra căruia se dispusese în dosarul 535/2003 prin sentința civilă nr. 515/25 iunie 2003) de care se ia act prin sentința civilă nr. 591/30 iulie 2003 (anexa 3). Dar pârâții TV și TV nu s-au rezumat la aceasta. Au gândit și acționat mai departe, într-un singur scop, fraudarea reclamantului LDL. împreună cu pârâta TM, aproape concomitent cu dosarele 535/2003 și 603/2003 au promovat un al treilea dosar, 651/2003. în dosarul 651/2003, TM a solicitat și obținut în contradictoriu cu TV (fără însă a se informa instanța că în ceea ce privește obiectul material al procesului, apartamentul în discuție) rezoluțiunea contractului prin care în 1996 a obținut respectivul apartament (sentința civilă nr. 727/24.09.2003, anexa 4).
După ce au obținut, prin inducerea în eroare a instanțelor, prin ascunderea realităților față de instanțe, sentința civilă nr. 591/30 iulie 2003 (prin care TV a primit urmare partajului de bunuri comune apartamentul obiect al procesului) și 727/24.09.2003 (prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului din 1996 prin care pârâții TV și T, acum NV au obținut apartamentul obiect al acestei cauze), în 2008, dosar 1292 / 310 / 2007 au încercat să anuleze convenția de care s-a luat de Judecătoria Sinaia și să radieze din Cartea Funciară cele consemnate urmare a sentinței civile nr. 515/25 iunie 2003. însă acțiunea s-a respins atât de instanța de fond (prin sentința civilă nr. 182/15.02.2008, anexa 5) cât și de instanța de recurs (decizia din 01.10.2008, anexa 6) care au reținut comportamentul de rea credință al tuturor pârâților din această cauză cu prilejul pronunțării hotărârilor judecătorești care a desființat contractul din 1996 dintre pârâții TM și CR și TV și T (actual N) V.
Deoarece în Cartea Funciară (anexa 7 și 8 ) apărea contrar celor pronunțate de instanțe, un drept de proprietate al pârâtelor TM și CR, reclamantul a promovat o acțiune (dosar 1784/310/2009) prin care a solicitat, pentru apartamentul obiect al acestei cauze, înscrierea dreptului reclamantului LDL și radierea dreptului pârâților TM și CR. După ce instanța de fond (sentința civilă nr. 299/9.03.2010, anexa 9) a acțiunea, instanța de apel (decizia civilă 490/05.10. 2010, anexa 10) a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, ceea ce a menținut și instanța de recurs (decizia civilă 50/26.10.2011, anexa 11), care au apreciat că reclamantul nu deține un act autentic, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să ateste dobândirea dreptului de proprietate pentru respectivul apartament, sentința civilă 515/2003 stipulând drepturi și obligații în sarcina părților care nu se pot verifica într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 7/1996.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 111 C.proc.civ. și art. 47 din Legea nr. 7/1996.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar convenția încheiată la 24 iunie 2003 cu pârâții, sentința civilă nr. 515/2003 a Judecătoriei Sinaia, sentința civilă nr. 591/2003 a Judecătoriei Sinaia, sentința civilă nr. 727/2003 a Judecătoriei Sinaia, încheierea de înscriere la Cartea funciară nr. 4168/2007 împreună cu un extras de carte funciară, decizia Tribunalului Prahova din 01.10.2008, sentințele civile nr. 882/2008, nr. 299/2010 ale Judecătoriei Sinaia, decizia nr. 490/2010 a Tribunalului Prahova și decizia nr. 50/2011 a Curții de Apel Ploiești (f. 6-35).
Împotriva acestei cereri a formulat întâmpinare pârâta NV care a susținut că personal, nu a primit niciodată măcar un cent de la domnul LDL, nici nu a fost de față când i-ar fi dat fostului său soț, TV, suma pe care pretinde că i-ar fi dat-o, conform chitanței care este un fals (nu există originalul), neparticipând la semnarea convenției ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 515 din 25.06.2003.
S-a mai arătat că în cadrul acțiunii de divorț s-a solicitat și partajul bunurilor comune, pârâta hotărând de comun acord cu fostul său soț, TV, ca acesta să rămână proprietar unic al apartamentului nr. 3, din strada V, nr. 61A, deoarece îl primise de la mama sa, TM, sens în care i-a dat procura nr. 621/2424.06.2003. Din acest motiv pârâta a arătat că nu se consideră parte în acest proces.
A formulat întâmpinare și pârâta TM care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a cererii de chemare în judecată. Pârâta a susținut că este proprietara de drept a imobilului conform deciziei civile nr. 728/2003 și a invocat excepția autorității lucrului judecat, față de soluțiile pronunțate în sentința civilă nr. 490/2010 a Tribunalului Prahova și decizia civilă nr. 50/2011 a Curții de Apel Ploiești, atașate în copie.
n drept s-au invocat prevederile art. 480 Cod civil, art. 137 C.proc.civ. și art. 47 din Legea nr. 7/1996.
A formulat de asemenea întâmpinare pârâta CR, (f. 160), care în raport de aceleași hotărâri a invocat excepția autorității lucrului judecat.
Prin precizarea acțiunii introductive formulată la 19.04.2012, reclamantul a arătat că în temeiul art. 111 C.proc.civ. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul nudei proprietăți a acestuia pentru imobilul situat în orașul A, str. V, nr.61 A, ap.3 înscris in CF 20102-C1-U.
Sintetizând motivarea cererii, reclamantul a susținut că a obținut nuda proprietate asupra imobilului în anul 2003, urmare convenției prezentate Judecătoriei Sinaia în dosarul nr. 535/2003, de care s-a luat act prin sentința civilă nr. 515/25.06.2003.
S-a mai arătat că acest drept a fost recunoscut reclamantului în cursul altor procese promovate de pârâții din prezenta cauză, însă ulterior, când reclamantul a dorit să se înscrie în cartea funciară dreptul său privind nuda proprietate, instanța de apel și recurs a respins cererea, apreciind că trebuie să existe un înscris autentic, o hotărâre definitivă și irevocabilă, care să ateste dobândirea de către reclamant a unui asemenea drept de proprietate. S-a susținut că acesta este motivul formulării prezentei acțiuni.
S-au mai depus la dosar înscrisuri, respectiv: un certificat de atestare fiscală, emis la 17.05.2012 pârâtei Tânjeală Marcela, contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere Autentificat sub nr.152/17.01.1996 (f.112-113).
Interogatoriile solicitate de reclamant pârâților, au fost completate și atașate la dosar ( f.114-122, 126).
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți cu referire la decizia nr. 490/05.10.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și decizia nr. 50/26.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. 1780/310/2009 a Judecătoriei Sinaia soluționată definitiv și irevocabil în apel și recurs prin deciziile mai sus-menționate, s-a solicitat de către același reclamant în contradictoriu cu pârâții care sunt pârâți și în prezenta cauză să se dispună înscrierea în cartea funciară a orașului A 240 N /I, cadastru 284 / -p3 a dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în A, str. V , nr.61 A, parter, ap.3 cu păstrarea dreptului de uzufruct al pârâtei TM și radierea dreptului de proprietate al pârâților TM și CR.
Se constată astfel că cererea ce a făcut obiectul judecății în dosarul mai sus-menționat, deși face referire la același imobil, iar părțile din cauză erau aceleași, are un obiect și o cauză diferită față de cererea ce face obiectul dosarului de față.
Prin dosarul soluționat înainte se urmărea înscrierea în cartea funciară a unui drept cu privire la acest imobil, temeiul de drept fiind art. 34 și următoarele din Legea nr. 7/1996, temei cu totul diferit față de prevederile art. 111 C.proc.civ., invocat prin acțiunea de față.
Reținând față de cele arătate că nu există identitate de obiect și cauză între cele două cereri, în conformitate cu prevederile art. 166 C.proc.civ. raportat la art. 1201 din Codul civil din 1864 (menținut în vigoare potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 de aplicare a Noului Cod civil), instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat și analizând pe fond cauza, judecătoria Sinaia a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 152/ 7.01.1996 pârâtele TM și CR au vândut pârâtului TV, căsătorit la acea dată cu pârâta NV , fostă T, dreptul indiviz de 13/16 din apartamentul nr. 3 situat în or. A, str. V, cumpărătorii obligându-se să presteze întreținere vânzătoarei TM.
Ulterior, în dosarul nr. 1555/2003, reclamantul LDL și pârâții TV și TV au încheiat tranzacția ce a constituit dispozitivul sentinței de expedient nr. 515/2003 prin care pârâții s-au obligat să achite reclamantului până cel mai târziu 01.04.2004 echivalentul în lei a sumei de 5740 dolari SUA ori echivalentul în lei a sumei de 7740 dolari SUA, până la 01.07.2004, în eventualitatea în care soții T nu vor fi în măsură să achite prima sumă până la data de 01.04.2004. În subsidiar, s-a menționat în această tranzacție că în cazul nerespectării obligației asumate de către TV și TV până la 01.07.2003, dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparținând soților T, urma să treacă în patrimoniu reclamantului, cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară pentru doamna TM.
Prin sentința nr. 182/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sinaia, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 891/01.10.2008 a Tribunalului Prahova, instanțele s-au pronunțat asupra valabilității acestei convenții, consfințind cu valoare de lucru judecat împrejurarea că această convenție întrunește toate condițiile de valabilitate stabilite de art. 948 și 943 C.civ., fără să statueze asupra efectelor acestei convenții.
Apărările pârâților privind referirea în cuprinsul convenției la un alt apartament cu nr. 4, încearcă să speculeze o eroare materială, astfel că nu vot fi reținute.
În condițiile în care ulterior încheierii convenției susmenționate, prin sentința nr. 727/24.09.2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 152/17.01.1996, urmare repunerii părților în situația anterioară, proprietatea asupra imobilului ap. nr. 3 revenind vânzătorilor, TM și CR.
Indiferent de modalitatea în care s-a realizat această rezoluțiune, fără a mai putea cenzura buna sau reaua credință a părților, se constată că pe baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă, care a intrat în autoritatea de lucru judecat s-a produs repunerea părților în situația anterioară, iar imobilul - construcție în litigiu a revenit la data de 27.10.2003 în proprietatea vânzătorilor TM și CR.
Prin urmare, la data de 01.07.2004, când potrivit convenției dintre reclamant și pârâții TV și TV, nuda proprietate asupra imobilului urma să trească de la pârâții TV și TV în patrimoniul reclamantului, imobilul nu se mai afla în patrimoniul pârâților.
Interpretând convenția în conformitate cu voința părților, exprimată în mod clar în cuprinsul convenției, astfel cum a fost interpretată și de Curtea de Apel în decizia nr. 50/26.01.2011, se reține că prin această convenție reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu la data încheierii convenției, respectiv 25.06.2003 iar pârâții și-au dat acordul ca abia la 01.07.2004 să se transfere dreptul lor de proprietate.
Referitor la această convenție s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că întrunește condițiile de valabilitate numai că asupra efectelor acesteia instanța este investită se pronunțe pentru prima dată.
Din interpretarea convenției părților se reține că acestea au prevăzut în mod expres că transferul dreptului de proprietate va opera la data de 01.07.2004 și numai dacă pârâții nu-și îndeplinesc obligația principală asumată, aceea de plată a sumei de bani, deci nu se poate susține că a operat transferul dreptului de proprietate, anterior acestei date.
Obligația de trecere a proprietății imobilului de la pârâții T la reclamant este deci afectată nu numai de termen ci și de condiția neachitării până la termenul din 01.07.2004 a sumelor menționate.
Chiar dacă pârâții nu și-au îndeplinit obligația de plată a sumelor menționate, se constată că la data de 01.07.2004 nu mai putea opera transferul nudei proprietăți, întrucât aceștia nu mai erau proprietarii imobilului.
Indiferent de modalitate în care acest imobil a ieșit din patrimoniul pârâtului TV, este stabilit cu autoritate de lucru judecat că acesta nu mai era proprietarul imobilului.
Astfel, indiferent de caracterul fraudulos sau nu al unei astfel de determinări a insolvabilității pârâtului, instanța nu poate constatat o trecere a unei proprietăți de la pârât la reclamant, în condițiile desființării retroactive a dreptului de proprietate al pârâtului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 și urm. C.civ. rap. la art. 111 C.proc.civ., prin sentința civilă nr. 913/14.09.2012, Judecătoria Sinaia a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâte, a respins cererea de chemare în judecată formulată de LDL, împotriva pârâților TM, CR, TV, și NV, ca neîntemeiată. Totodată Judecătoria Sinaia a obligat reclamantul la plata sumei de 500 lei către pârâta TM, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul LDL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței recurate, cu motivarea că reclamantul recurent LDL a solicitat "să constatați dreptul nudei proprietăți a reclamantului LDL pentru imobilul situat în A, str. V nr. 61 A ap. 3 înscris în C.F.20102-C1-U1 (nr. CF. vechi 240 N/1 (e : 240N/l) cadastru 284/-;p;3";.
Recurentul-reclamant a avut în vedere următoarea stare de fapt dedusă judecății: Pârâții Tânjala Viorel și NV, (la acea dată soți), în anul 2000, având nevoie de o sumă de bani, au gândit obținerea acesteia inclusiv prin înșelăciune și întru-cât la acea dată acești pârâți dețineau numai nuda proprietate asupra apartamentului nr. 3 situat în A, nr. 61, bl. A, au încheiat un contract de vânzare cumpărare-152/17.01.1996, cu clauză de întreținere cu celelalte două parafe, CR și TM.
Astfel, s-a ajuns la reclamantul din această cauză de la care, în baza unui ante contract de vânzare, cu privire la același apartament, au primit suma dorită, urmând a merge la un notar pentru perfectarea actului translativ de proprietate. Deoarece vânzătorii nu s-au prezentat la notar, reclamantul s-a adresat pe cale judecătorească, dosar 603/2003 al Judecătoriei Sinaia.
În timp ce se soluționa dosarul 535/2003, pârâții TV și TV (pârâta din această cauză N) au promovat, acoperitor pentru ceea ce urma, o acțiune de divorț și partaj bunuri (dosar 603/2003 al Judecătoriei Sinaia), când apartamentul asupra căruia dețineau nuda proprietate a rămas pârâtului TV. Tot în acea perioadă, cu același scop fraudulos, pârâtele CR și TM. Au acționat (dos. nr. 651/2003 pentru desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996).
In dosarul nr. 535/2003, deși erau deja pe rol dosarele nr. 603 și nr. 651 din 2003 ale aceleiași instanțe, deoarece instanța nu a fost informată de existența acestora, s-a luat act de convenția părților și s-a pronunțat sentința civ. nr. 515/15 iunie 2003, prin care s-a luat act de tranzacția părților părțile în sensul că pârâții TV și TV se obligă să achite echivalentul în lei a 5740 (cinci mii șapte sute patru zeci) dolari USA până la cel târziu la întâi aprilie 2004, ori 7740 dolari USA, până la 01.07.2004, în situația în care soții T nu vor fi în măsură să achite suma până la 01, 04. 2004. În cazul nerespectării obligației asumate de către TV și TV până la 01.07.2003, dreptul de proprietate asupra apartamentului lor din A str. V nr. 61 bl. A ap. 4 aparținând soților, urma să treacă asupra reclamantului, cu păstrarea dreptului de uzufruct înscris în cartea funciară în persoana doamnei TM.
La scurt timp, fără a se informa instanța de convenția din dosarul nr. 535/2003, s-a soluționat și dosarul 603/2003 în care prin sentința civilă nr. 591/ 30.07.2003 prin care se desface căsătoria soților T, TV primind apartamentul nr. 3 situat în Orașul A , str. V nr. 61 A dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 152 din 17.01.1996 dar și dosarul 651/2003 unde prin sentința civilă nr. 727/24.09.2003 se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 152/17.01.1996.
Pârâții TV și V nu au achitat suma la care s-au obligat la termenele convenite în sentința civilă nr. 515/25 iunie 2003 și nici nu l-au informat pe reclamant despre cele dispuse prin sentința civilă nr. 591/30. 07.2003 si 727/24. 09. 2003.
La împlinirea termenului din iulie 2004 reclamantul LDL a notat în Cartea Funciară cele dispuse prin sentința civilă nr. 515/25 iunie 2003.
În anul 2007, dosar 1292/310/2007, pârâții din acest dosar, TM și TV au solicitat în contradictoriu cu TV, LDL și OCPI Prahova, să se constate nulitatea absolută a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenția dintre creditorul LDL și debitorii TV și TV, să se dispună radierea din cartea din cartea funciară a înscrierii pe care o reprezintă aceiași convenție.
Această acțiune, prin sentința civilă nr. 182/15.02.2008 a fost respinsă reținându-se că "în cauză este deci vorba de o convenție afectată de modalitate respectiv de un termen suspensiv iar în ceea ce privește efectul termenului suspensiv, acesta întârzie începutul executării dreptului subiectiv civil și ai obligației corelative însă acestea s-au născut la data actului și au o existență certa. Prin urmare ne vom plasa la data actului juridic anterior pentru a examina cauza de nulitate invocată, lipsa obiectului, și vom constata, în raport de acest moment că la acea dată, 25.06.2003, debitorii TV și TV erau proprietarii apartamentului în litigiu, bunul obiect al obligației îndeplinind obligația de a exista la data convenției. De altfel faptul că bunul a ieșit din patrimoniul debitorilor ulterior nu este o consecință străină faptelor acestora fiind evident că cel puțin debitorul TV a cunoscut situația și a instrumentat cu ajutorul familiei (soție/mama) crearea stării de insolvabilitate". Ceea ce a dispus instanța de fond a menținut și instanța de recurs.
Întrucât Cartea Funciară a imobilului nu reflecta starea corectă a imobilului, in 2009, în dosar 1784/310/2009 reclamantul LDL, în contradictoriu cu părțile din acest dosar, a solicitat "să se dispună rectificarea CF nr. 240 N/1 A, in care este înscris imobilul cu nr. cadastral 284, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului cu mențiunea dreptului de uzufruct a pârâtei TM pentru imobilul din A, str. V nr. 61 A, parter, ap. 3, radierii dreptului de proprietate al pârâtelor TM și CR asupra respectivului imobil.
Prin SC 299/9.03.2010 a fost admisă acțiunea, dar în apel decizia civilă nr. 490/05.10.2010 s-a respins acțiunea, soluție menținută și în recurs, instanța de recurs apreciind că în mod corect a apreciat instanța de control judiciar că tranzacția încheiată nu reprezintă un act care să transfere în mod cert la 1 iulie 2004 dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, în condițiile în care ea necesită verificarea ulterioară a raporturilor dintre părți, referitoare la restituirea sumelor datorate, daca aceasta s-a efectuat, când anume și în ce modalitate, iar aceste aspecte, ca de altfel și aplicarea art. 1295 cod civ. (text de lege invocat de recurent în calea de aloc) nu pot fi verificate în prezentul cadru procesual având ca obiect rectificarea cărții funciare .
Cu privire la excepția autorității lucrului judecat reclamantul recurent a susținut că aceasta trebuia respinsă în raport cu prevederile art. 1201 C.civ., neexistând identitate de cauză și obiect.
A mai arătat recurentul-reclamant că deși nu există autoritate de lucru judecat, se pot avea în vedere anumite aspecte asupra cărora, deja, definitiv și irevocabil s-au pronunțat instanțele de judecată, respectiv, constatările instanțelor judecătorești în dosarul nr. 1292/310/2007, sentința civilă 182/15.02.2008 și decizia civilă din 01.10.2008, cu privire la validitatea tranzacției realizate în dosarul 535/2003 (sentința civilă 515/25 iunie 2003) când s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenția dintre creditorul LDL și debitorii TV șt TV. Definitivă și irevocabilă este și aprecierea instanțelor cu privire la crearea stării de insolvabilitate de către părțile din acest proces care au promovat acțiunile din dosarele 603/2003 și 651/2003 anume pentru a fi prejudiciat reclamantul LDL.
In ceea ce privește fondul cauzei recurentul-reclamant a apreciat că acțiunea este admisibilă și dovedită, așa cum s-a formulat, pentru care a solicitat să fie admisă.
Analizându-se, așa cum a apreciat Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești realizarea condițiilor din convenția - obiect al sentinței civile 515/25.06.2003, se concluzionează (răspunsurile la interogatorii și lipia unui act descărcător de obligație că pârâții TV și N (T, anterior divorț) V nu au achitat suma de 5740 respectiv 7740 dolari. Trebuie avut în vedere și comportamentul abuziv, imoral, de rea credință al pârâților care au dorit și doresc prejudicierea reclamantului, urmărind să rămână și în posesia banilor dar și a imobilului în discuție, forțând interpretarea unei evidente erori materiale (numărul apartamentului) ca un motiv de desființare a convenției realizate, ceea ce nu se poate accepta nici de justiție.
Recurentul - reclamant a apreciat că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece prin soluția și motivarea ei legalizează eludarea legii, validând convenții fondate pe cauze false, nelicite contrare bunelor moravuri și ordinii publice.
Recurentul-reclamant a mai arătat că instanța de fond, urmare acțiunii reclamantului, verificând cele apreciate de Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești prin hotărârile pronunțate in dosar 1784/310/2009 - constatând că pârâții nu au îndeplinit cele la care s-au obligat prin convenția de care s-a luat act în dosar 535/2003 (care au apreciat cele două instanțe nu se putea face în o cauză întemeiată pe Legea nr. 7/1995), respectiv nu au plătit respectiva sumă, trebuia să admită acțiunea așa cum s-a formulat.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304, indice 1 C.proc.civ.
La data de 17.10.2013, recurentul-reclamanta a depus concluzii scrise prin care a reiterat aceleași susțineri ca și cele cuprinse în cererea de recurs.
Cu ocazia dezbaterilor, și intimata CR a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului pe următoarele excepții:
A susținut intimata excepția netimbrării recursului la termenul de la 13.02.2013, când i s-a pus în vedere recurentului-reclamant, de către completul de judecată să achite taxa de timbru, însă acesta nu a achitat, deși a avut timp suficient din luna noiembrie 2012.
A susținut intimata excepția tardivității achitării taxei de timbru, la data de 14.02.2013.
A mai susținut intimata că este în posesia a trei hotărâri judecătorești care statuează că reclamantul nu deține un act de proprietate și în consecință nu are calitate procesuală pentru a promova acest proces. Sentința nr. 490 și decizia 50 arată că tranzacția încheiată nu reprezintă un act de proprietate, translativ al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
A mai susținut intimata că această convenție este lovită de nulitate absolută prin viciu de consimțământ, întru-cât nu există semnătura proprietarului, a d-nei TM.
În concluzie, intimata a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată pentru d-na TM conform chitanțelor existente la fila 134 și 135 reprezentând onorariul de avocat la instanța de fond.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 480 C.civ. și legea nr. 7/ 1996.
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 137, alin. 1, C.proc.civ., potrivit cărora "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii"; , tribunalul constată și reține următoarele cu privire la excepția tardivității timbrării invocată de intimata CR.
Pentru termenul de la 13.02.2013, recurentului-reclamant i s-a pus în vedere de către completul de judecată să achite taxa de timbru, iar acesta a formulat mai multe cereri prin care a solicitat a i se comunica modul de calcul a cuantumului taxei, cuantumul stabilit la suma de 1608,38 lei.
În ședința publică de la data de 14.02.2013, fila 32, apărătorul recurentului a formulat oral cerere de reexaminare a modului de calcul a taxei de timbru, cerere depusă și în scris la data de 21.02.2013, fila 33, la care a anexat și chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 1609 lei și timbrul judiciar de 5 lei.
Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 17.05.2013, tribunalul a respins ca tardiv formulată cererea de reexaminare a taxei de timbru.
La termenul următor, cel din data de 27.06.2013, cauza s-a amânat pentru soluționarea cererii de abținere formulată de către unul din membrii completului de judecată iar recurentului i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1608,50 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, deși acestea erau achitate și atașate, așa cum s-a arătat mai sus la cererea depusă în scris la data de 21.02.2013, fila 33.
Astfel, având în vedere că de la data de 21.02.2013 recurentul a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar, conform dovezilor de la fila 33, nu se poate reține că recurentul ar fi achitat tardiv taxa de timbru astfel încât, tribunalul va respinge excepția invocată de către intimata CR.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 304 si 3041 c. p. c. ținându-se seama de dispozițiile legale incidente in cauza, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea ca neîntemeiata făcând o corectă aplicare în speță a disp. art.166 C.proc.civ. raportat la art. 1201 C. civ. și respectiv a dispozițiilor art. 480 C. civ. raportat la disp. art. 111 C.proc.civ. raportat la sentința civilă nr. 727 din 24.09.2003 a Judecătoriei Sinaia rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003, prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 152/17.01.1996.
De altfel, criticile formulate de către recurentul-reclamant privesc numai soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii sale, recurentul reclamant achiesând la soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat.
A susținut recurentul-reclamant că deși nu există autoritate de lucru judecat, se pot avea în vedere anumite aspecte asupra cărora, deja, definitiv și irevocabil s-au pronunțat instanțele de judecată, respectiv, constatările instanțelor judecătorești în dosarul nr. 1292/310/2007, sentința civilă 182/15.02.2008 și decizia civilă din 01.10.2008, cu privire la validitatea tranzacției realizate în dosarul 535/2003 (sentința civilă 515/25 iunie 2003) când s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a înscrierii privitoare la sarcini înscriere ce are la bază convenția dintre creditorul LDL și debitorii TV și TV. Definitivă și irevocabilă este și aprecierea instanțelor cu privire la crearea stării de insolvabilitate de către părțile din acest proces care au promovat acțiunile din dosarele 603/2003 și 651/2003 anume pentru a fi prejudiciat reclamantul LDL.
Soluția instanței de fond nu contravine celor reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești anterior pronunțate, instanța de fond reținând în cuprinsul motivării sentinței, ca răspuns la susținerile reclamantului, că prin sentința civilă nr. 182/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sinaia, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 891/01.10.2008 a Tribunalului Prahova, instanțele s-au pronunțat asupra valabilității acestei convenții, consfințind cu valoare de lucru judecat împrejurarea că această convenție întrunește toate condițiile de valabilitate stabilite de art. 948 și 943 C.civ., la data încheierii convenției, fără să se pronunța și asupra efectelor acestei convenții.
În condițiile în care ulterior încheierii convenției susmenționate, prin sentința nr. 727/ 24.09.2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 27.10.2003 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 152/ 17.01.1996 și repunerea părților în situația anterioară, proprietatea asupra imobilului în litigiu revenind vânzătorilor, TM și CR.
Astfel, întrucât la data de 01.07.2004, când potrivit convenției dintre reclamant și pârâții TV și TV, nuda proprietate asupra imobilului urma să treacă de la pârâții TV și TV în patrimoniul reclamantului, întrucât imobilul nu se mai afla în patrimoniul pârâților, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului întrucât existenta în patrimoniul vânzătorului a dreptului de proprietate ce face obiectul vânzării este de esența admiterii unei astfel de acțiuni prin care se solicită constatarea transferului dreptului de proprietate/nuda proprietate, în baza unei astfel de convenții ca cea din prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, constatând ca neîntemeiate motivele de recurs invocate și susținute de către recurentul-reclamant, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 312 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant LDL, împotriva sentinței civile nr. 913/14.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sinaia.
În ce privește cererea intimatei CR privind acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că aceasta nu a făcut dovada suportării vreunei cheltuieli în legătură cu soluționarea prezentului proces, motiv pentru care, potrivit art. 274 C.proc.civ. va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge excepția tardivității timbrării invocată de intimata CR.
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant LDL ca nefondat.
Respinge cererea intimatei CR privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.10. 2013.
| ← reconstituirea dreptului de proprietate. Jurisprudență | Anulare decizie de impunere, cu exonerarea de la plata... → |
|---|
