Drepturi băneşti . Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Plăţi

Tribunalul GORJ Hotărâre nr. 78/2016 din data de 14.01.2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.000078

Cod operator 2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 78/2016

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești formulată de reclamanta B. A, în contradictoriu cu pârâta S de S H H SA B prin S de S H H SA S pentru R și S P. de R.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă avocat B L D în substituire pentru avocat S S, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic T C.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare și acordă cuvântul părților.

Apărătoarea reclamantei, avocat B. L. D., a solicitat admiterea acțiunii cum ulterior a fost precizată prin răspunsul la întâmpinare, în sensul obligării pârâtei la plata a 12 salarii de bază brute pentru o vechime de peste 30 de ani și un bonus de 3 salarii de bază brute acordate pentru vechimea de peste 30 ani, sume actualizate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentata pârâtei, consilier juridic T. C, a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, respectiv suma de 20 lei. Totodată, reprezentanta pârâtei a menționat că susținerea reclamantei ca ar trebui sa primească un ajutor de concediere conform CCM care a expirat la data de 31.12.2014, nu are temei legal in condițiile în care după data de 01.01.2015 la nivelul S de S H SA nu mai exista niciun contract colectiv de muncă, ci doar un sistem de salarizare ce completează contractele individuale de muncă, in care se arata că persoanele disponibilizate vor primi salariile compensatorii aprobate prin programul de restructurare (maxim 6 salarii de bază brute, în funcție de vechime).

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 23.09.2015, sub nr., reclamanta B A a chemat in judecat pârâta S de S H H SA B prin S de S H H SA S pentru R și S P. de R. , solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentînd drepturile salariale cuvenite, conform dispozițiilor art. 4.109 din actul adițional nr.6/2013 încheiat la Contractul Colectiv de Muncă nr. 01/04.01.2006, în cuantum de 12 salarii de baza brute pentru o vechime de 20-30 ani, sume actualizate până la data plății efective.

În motivarea, acțiunii reclamanta a arătat că până la data disponibilizării, respectiv 23.04.2015 a fost salariata paratei începând cu data de 01.05.1985 așa cum rezultă și din actele atașate la dosarul cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art.4.109 din Actul Adițional nr.6/2013 încheiat la Contractul Colectiv de Muncă, ,, La desfacerea contractului individual de munca din intiativa unității, in cazul in care angajatorul nu-i poate oferi salariatului alt loc de muncă, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, in raport cu vechimea in munca, astfel: 6 luni-5 ani - 2 salarii de baza brute; 5 ani-10 ani - 4 salarii de baza brute; 10 ani-15 ani - 7 salarii de baza brute; 15 ani-20 ani - 10 salarii de baza brute; 20 ani-30 ani - 12 salarii de baza brute; peste 30 ani se acorda un bonus de 3 salarii de baza brute. La aceste ajutoare se adaugă un salariu de baza brut, daca nu s-a acordat preaviz. Daca pe durata de aplicare a prezentului contract colectiv de munca, apar reglementari mai favorabile pentru salariați, pe transe de vechime, se vor aplica acelea";.

A precizat reclamanta că prin decizia de încetare a contractului de muncă, la art. 9, pârâta stabilește drepturi salariale inferioare celor prevăzute in contractul colectiv de munca si actele adiționale, respectiv intre 3 ani-5 ani se acorda 1 salariu de baza brut; 5 ani-10 ani - 3 salarii de baza brute; peste 10 ani - 6 salarii de baza brute.

Așa cum este stipulat in contractul colectiv de munca, prevederile acestuia se completează cu dispozitile Legii nr. 53/2003 si ale contractului colectiv de munca incheiat la nivel de societate, completat cu acte adiționale.

Prin urmare, decizia de încetare a contractului de munca nu poate conține clauze care sa stabilească drepturi inferioare celor stabilite in contractul individual de munca si in contractul colectiv de munca.

De asemenea, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă iar conform dispozițiilor art. 132 alin (3) din Legea 62/2011 " Contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior."

Potrivit art. 229 alin.4 Codul muncii republicat "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților".

De asemenea, art. 148 din Legea dialogului social nr.62/2011 dispune că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", aceeași dispoziție fiind inserată și în art.243 alin.l Codul muncii în forma în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

Având în vedere dispozițiile imperative ale contractului colectiv de muncă aplicabil coroborat cu dispozițiile Codului muncii, se constată că reclamanta este persoana îndreptățită la plata acestor drepturi salariale.

De altfel, art. 40 alin 2 lit. c, Codul muncii, prevede in mod expres faptul ca angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

In concluzie, reclamanta a menționat că parata nu si-a îndeplinit obligațiile prevăzute de contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă, încălcând astfel dispozițiile Legii 62/2011.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.268 alin.l lit. c, art. 269 Codul muncii, Legea 62/2011, contractul colectiv de muncă.

Reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul următoare înscrisuri: acte adiționale la contractul individual de muncă, decizia nr. 175/23.04.2015, carnet de muncă și cartea de identitate.

Pârâta Societatea de S H H SA, Filială a S.P.E.E.H H SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu plata cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces.

A precizat pârâta că de la înființarea societății si pana in prezent, managementul SSH H SA si-a manifestat constant preocuparea pentru încheierea și înregistrarea legală a unui contract colectiv de munca unic la nivelul societății, încă de la înființarea acesteia a întreprins toate demersurile pentru înregistrarea legala a unui Contract Colectiv de Munca unic la nivelul societății.

Potrivit proiectului de fuziune publicat in Monitorul Oficial al României, Partea a IV - a nr. 2243/23.04.2013 se precizează că, în ceea ce privește salariații societăților care fuzionează, aceștia vor fi preluati/transferati de drept, cu respectarea prevederilor legale si a prevederilor din contractele colective de munca in vigoare, aplicabile de către societatea nou infiintata si cu efectuarea formalităților de notificare si înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca București.

Conform prevederilor art.9 din Legea nr.67/2006 privind protecția drepturilor salariaților in cazul transferului intreprinderii, al unității sau al unor parti ale acestora:

"(1) Cesionarul are obligația respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia."

"(2) Prin acord între cesionar și reprezentanții salariaților, clauzele contractului colectiv de muncă valabil în momentul efectuării transferului pot fi repegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului".

"(3) în situația în care, în urma transferului, întreprinderea, unitatea sau părți ale acestora nu își păstrează autonomia, iar contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul cesionarului este mai favorabil, salariaților transferați li se va aplica contractul colectiv de muncă mai favorabil."

După data fuziunii, au fost solicitate clarificări prin adresa inregistrata sub nr. 29498/01.10.2013 la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice -Direcția de Dialog Social, pentru precizarea modului si a etapelor necesar a fi urmate pentru incheierea unui Contract Colectiv de Munca unic la nivelul noii societăți.Urmare a răspunsului Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Direcția de Dialog Social nr. 1372/DDS/14.10.2013, Consiliul de Administrație al societății prin Hotărârea nr. 5/29.10.2013, a emis mandatul privind negocierea CCM unic.

In baza acestui mandat si al legislației in vigoare au avut loc intalniri intre administrație si formațiunile sindicale constituite in cadrul societății, discuțiile fiind blocate de inexistenta reprezentativițatii legale a partenerilor sociali, la nivel de societate. Ulterior, in data de 16.01.2014, Sindicatul Porțile de Fier a prezentat sentința civila nr. 4709/2013, potrivit căreia, Sindicatul Porțile de Fier este formațiune sindicala reprezentativa la nivelul societății. Astfel ca, dupa aceasta data, toate discuțiile administrației pentru elaborarea contractului colectiv de munca unic s-au purtat cu sindicatul reprezentativ, fiind intocmit proces verbal de ședința pentru fiecare intalnire de negociere.

Discuțiile cu sindicatul reprezentativ s-au oprit in data de 01.04.2014, cand formațiunea sindicala reprezentativa a refuzat sa prezinte un punct de vedere argumentat la observațiile formulate de administrație, fata de unele articole existente in proiectul de contract colectiv de munca propus de sindicatul reprezentativ, care este similar contractului aplicabil la nivelul Sucursalei Porțile de Fier si care prin conținutul lor exced dispozițiilor legale si aduc atingere actului de conducere al societății, determinând un management defectuos.

Societatea a transmis adresa nr.4181/01.04.2014 de informare asupra stadiului de negociere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, către Consiliul de Administrație, Acționarul Unic - H S.A., Ministerul Economiei precum si Federației Sindicale "UNIVERS" si Blocului National Sindical prin care a arătat refuzul sindicatului reprezentativ de a formula un răspuns la propunerea administrației.

În cadrul S.S.H. H S.A., din cele 8 contracte colective de munca ce au aparținut si au fost înregistrate la Inspectoratele Teritoriale de Munca de către societățile ce au fuzionat, anterior procesului de fuziune doar doua contracte colective de munca, la Sucursala Porțile de Fier si la Sucursala Slatina, au mai fost valabile, pana la 31.12.2014. Pentru restul sucursalelor societății prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 6/29.05.2014, au fost menținute drepturile salariate ale angajaților pana la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Munca București a unui contract colectiv de munca unic la nivelul societății.

Având în vedere că la data de 05.08.2014 s-a împlinit un an de la data transferului fostelor societăți "Hidroserv", fiind aplicabile dispozițiile art.9 (2) din Legea nr.67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor parti ale acestora, potrivit prevederilor art.l9A, lit.q si art.l9B2, lit.e din Actul Constitutiv al societății, Consiliul de Administrație prin HCA nr.9, Pct. 3/11.09.2014 a emis un nou mandat pentru negocierea si înregistrarea legală a CCM unic la nivelul societății.

Societatea a obținut intre timp schimbarea obiectului principal de activitate, astfel ca, la data de 28.08.2014 Oficiul Registrului Comerțului de pa langa Tribunalul București a eliberat Certificatul de înregistrare al societății cu codul CAEN 3511 - Producția de energie electrica si astfel, existau premizele de aplicare a prevederilor art. 135 (1) lit.a din Legea nr. 62/2012, astfel încât, negocierea să se desfășoare cu participarea Federației sindicale la nivel de sector de activitate ("UNIVERS"), federație ce are în componentă formațiuni sindicale constituite la nivel de societate.

Negocierile intre părti cu participarea si a reprezentanților Blocului National Sindical si Federației Sindicale Univers continua si in prezent.

Având in vedere ca părțile nu au reușit sa convină asupra conținutului CCM pana la sfârșitul anului 2014, ultima ședința de negociere având loc in data de 11.12.2015, in condițiile in care la data de 31.12.2014 își incetau valabilitatea si cele doua CCM valabile la Sucursala Porțile de Fier si respectiv la Sucursala Slatina (pentru celelalte sucursale ale societății, CCM stabilite inainte de data fuziunii isi încetaseră valabilitatea in cursul anului 2014), pentru eficientizarea activității societății, in temeiul art.l9A din Actul Constitutiv actualizat al S.S.H. Hidroserv S.A. a propus spre adoptare Consiliului de Administrație al SSH H SA un sistem de salarizare unic la nivelul societății, aplicabil incepand cu data de 01.01.2015, ce constituie în același timp si baza propusă de administrație pentru negocierea CCM. Sistemul unic de salarizare a fost implementat ținându-se cont pe de o parte de inexistența unui CCM , iar pe de alta parte de salarizare diferită a lucrătorilor societății precizată în Contractele Individuale de Muncă, ce aveau la bază grile de salarizare si limite de salarizare diferite, stabilite prin CCM aplicabile la data fuziunii si preluate ulterior conform legislației.

Prin HCA nr.12 pct.1.1/16.12.2014 s-a aprobat aplicarea un sistem de salarizare unic la nivelul societății începând cu data de 01.01.2015. Hotărârile Consiliului de Administrație ce privesc salarizarea unică la nivelul SSH H SA si mandatul acordat Directorului General pentru negocierea CCM au fost legal comunicate sindicatului reprezentativ prin adresa nr. 9555/19.12.2014.

Având în vedere ca în sistemul de salarizare se arata în art. 34 că în cazul disponibilizării de personal cuantumul salariilor compensatorii vor fi aprobate prin programul de restructurare, prin Hotărârea AGA nr. 1/13.02.2015 s-a aprobat Programul de restructurare-reorganizarea a SSH Hidroserv SA pentru anul 2015 care prevede că :

"Salariații concediați vor beneficia de masurile privind protecția sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, potrivit legii, efectuate ca urmare a restructurării si reorganizării societății, precum si de acordarea unui ajutor de concediere, in raport cu vechimea in societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA (pentru anii de vechime neîntrerupta in munca in S.S.H. Hidroserv SA, in Hidroelectrica SA, in filialele sale, in unitățile fostei Companii Naționale de Electricitate, inclusiv in fostele unități ale RA RENEL si fostele unități ale MEE) astfel:

- 3 ani - 5 ani, 1 salariu de bază brut;

- 5 ani -10 ani, 3 salarii de bază brute;

- peste 10 ani, 6 salarii de bază brute.

Ajutorul de concediere nu se acorda salariaților cu contractul individual de munca incheiat pe durata determinata."

Având în vedere cele menționate mai sus pârâta a concluzionat că susținerea reclamantei ca ar trebui sa primească un ajutor de concediere conform CCM care a expirat la data de 31.12.2014, nu are temei legal in condițiile în care dupa data de 01.01.2015 la nivelul Societății de Servicii Hidroenergetice SA nu mai exista in vigoare niciun contract colectiv de muncă, ci doar un sistem de salarizare ce completează contractele individuale de muncă, in care se arata că persoanele disponibilizate vor primi salariile compensatorii aprobate prin programul de restructurare (maxim 6 salarii de bază brute, în funcție de vechime).

Pârâta a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: anexa 1. - Certificate de înmatriculare ale SSH Hidroserv SA si ale SSH Hidroserv SA- Sucursala Porțile de Fier, anexa 2, actul adițional nr.4 la CCM balabil pana la data de 31.12.2014, Anexa 3. - Adresa nr. 9555/19.12.201, HCA nr. 12 pct.1.1. Extras din Sistemul de Salarizare valabil cu data de 01.01.2015, Anexa 4. HAGOA nr. 1/13.02.2015 privind aprobarea Porgramului de restructurare -reorganizare a SSH Hidroserv SA pentru anul 2015 si programul aprobat.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a înțeles să-și restrângă pretențiile în sensul obligării pârâtei la plata a 12 salarii de bază brute pentru o vechime de peste 30 de ani și un bonus de 3 salarii de bază brute acordate pentru vechimea de peste 30 ani, sume actualizate până la data plății efective.

Analizând probatoriul administrat în cauză, Tribunalul constată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Balaci Ana a fost angajată a pârâtei SSH H SA, Sucursala Porțile de Fier, având funcția de lăcătuș.

Prin decizia nr. 175/23.04.2015, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat, ca urmare a concedierii colective, în temeiul art. 68 și art. 65 din Codul muncii. În baza aceleiași decizii, reclamantei care avea o vechime în muncă de peste 10 ani, i-au fost plătite șase salarii de bază nete.

Reclamanta susține însă că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ar fi fost îndreptățită să primească 12 salarii de bază brute drept indemnizație compensatorie, întrucât avea o vechime de peste 20 de ani la data concedierii. În acest sens, invocă prevederile art. 4.109 din actul adițional nr. 6/2013 la contractul colectiv de muncă nr. 1/1.04.2006.

La rândul său, pârâta susține că salariile compensatorii au fost acordate în conformitate cu sistemul unic de salarizare aplicat la nivelul său, sistem aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 12 pct. 1.1/16.12.2014. De asemenea, a învederat faptul că începând cu data de 31.12.2014 nu mai există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu exista nicio motivare pentru care reclamanta să primească salariile compensatorii în temeiul unui contract colectiv de muncă a cărui valabilitate încetase.

A mai arătat că un al contract colectiv de muncă nu a fost încheiat, cu toate demersurile efectuate, astfel că prin Hotărârea AGA nr. 1/13.02.2015 prin care s-a aprobat programul de restructurare, s-a prevăzut că salariații concediați vor beneficia de masurile privind protecția sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, potrivit legii, efectuate ca urmare a restructurării si reorganizării societății, precum si de acordarea unui ajutor de concediere, in raport cu vechimea in societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA (pentru anii de vechime neîntrerupta in munca in S.S.H. Hidroserv SA, in Hidroelectrica SA, in filialele sale, in unitățile fostei Companii Naționale de Electricitate, inclusiv in fostele unități ale RA RENEL si fostele unități ale MEE) astfel:

- 3 ani - 5 ani, 1 salariu de bază brut;

- 5 ani -10 ani, 3 salarii de bază brute;

- peste 10 ani, 6 salarii de bază brute.

Instanța reține că la data de 31.12.2014, contractul colectiv de muncă nr. 41/04.01.2006 prelungit prin actul adițional nr. 4/15.04.2011 a expirat, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 44 din dosar, iar până la momentul pronunțării sentinței nu a fost încheiat un alt contract colectiv de muncă. Reclamanta Balaci Ana a fost concediată prin decizia nr. 175 emisă la data de 23 aprilie 2015, iar la acel moment contractul colectiv de muncă nr. 41/04.01.2006 își încetase valabilitatea, conform art. 151 lit. a din Legea nr. 62/2011. Aceasta înseamnă că ulterior datei de 31.12.2014, reclamanta nu mai poate pretinde drepturi izvorâte din acest contract. Este astfel lipsită de temei solicitarea unui număr de 12 salarii de bază brute pentru vechimea de 30 de ani și un bonus de 3 salarii brute pentru vechimea de peste 30 de ani în temeiul contractului colectiv de muncă, în condițiile în care la data concedierii reclamantei, acest contract colectiv de muncă încetase a mai produce efecte.

Tribunalul observă că prin Hotărârea nr. 12/16.12.2014 a Consiliului de Administrație,s-a decis introducerea unui sistem unic de salarizare a personalului societății pârâte începând cu data de 01.01.2015. De asemenea, s-a stabilit că prin programul de restructurare și/sau reorganizare aprobat de adunarea generală se vor stabili compensațiile de care beneficiază salariații disponibilizați.

Programul de restructurare a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1/13.02.2015 a Consiliului de Administrație, iar prin acest program s-a prevăzut că salariații concediați vor beneficia de masurile privind protecția sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, potrivit legii, efectuate ca urmare a restructurării si reorganizării societății, precum si de acordarea unui ajutor de concediere, in raport cu vechimea in societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA (pentru anii de vechime neîntrerupta in munca in S.S.H. Hidroserv SA, in Hidroelectrica SA, in filialele sale, in unitățile fostei Companii Naționale de Electricitate, inclusiv in fostele unități ale RA RENEL si fostele unități ale MEE) astfel:

- 3 ani - 5 ani, 1 salariu de bază brut;

- 5 ani -10 ani, 3 salarii de bază brute;

- peste 10 ani, 6 salarii de bază brute.

Reclamanta se încadrează în ultima ipoteză, recunoaște prin precizarea la acțiune formulată că a primit 6 salarii, însă învederează că au fost salarii nete și nu brute, așa cum se prevede în programul de restructurare. Acest aspect nu este contestat de pârâtă.

Potrivit art. 2964 din Codul fiscal, baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale individuale obligatorii, reprezintă câștigul brut realizat din activități dependente, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, care include veniturile reprezentând plăți compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă (lit. t), veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plățile compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii (lit. ț), orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii (lit. i).

Așadar, angajatorul are obligația reținerii contribuțiilor sociale obligatorii la sumele compensatorii, astfel că nu ar fi putut acorda sume brute ci sume nete, așa cum a procedat.

De altfel, reclamanta interpretează greșit prevederile din planul de restructurare. Astfel, ceea ce se reglementează prin acest plan este numărul de salarii de bază cuvenite salariaților disponibilizați, ele fiind calculate de angajator în sumă netă și plătite salariaților în sumă netă.

Cum pârâta și-a îndeplinit obligația de plată a acestor salarii, instanța urmează să respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, adică suma de 20 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport ocazionate de deplasarea consilierului juridic al pârâtei pentru susținerea prezentei cauze.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta B A, identificată cu CNP, domiciliată în sat nr., jud. și cu domiciliul procesual ales la cab. av. S. S și B. D cu sediul în , str. , nr. jud. , în contradictoriu cu pârâta S de S H H SA B prin S de S H H SA S pentru R și S P. de R. , cu sediul ,, nr. , jud.

Obligă reclamanta să plătească suma de 20 lei pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 14.01.2016 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar,

Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi băneşti . Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Plăţi