Emitere ordin de protectie Cereri
Comentarii |
|
JUDECĂTORIA ONEŞTI - JUDEŢUL BACĂU
Dosar nr. 7000/270/2012 emitere ordin de protecţie
Înreg. 14.12.2012
SENTINŢA CIVILĂ NR. 15 C
Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 07.01.2012
Completul de judecată format din:
Preşedinte – ---
Grefier – ---
Ministerul Public reprezentat de Procuror – ---
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta --- în contradictoriu cu pârâtul --- , având ca obiect emitere ordin de protecţie.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu au răspuns, reclamanta personal şi pentru pârât avocat --- în substituire pentru avocat din oficiu ---.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, care învederează:
- cauza are ca obiect – emitere ordin de protecţie,
- se află la al treilea termen de judecată,
- procedura legal îndeplinită;
- stadiul procesual fond, după care,
Instanţa, sub prestare de jurământ, procedează la audierea martorului propus de către reclamantă, ---, declaraţie consemnată şi ataşată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat şi excepţii de invocat instanţa acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta solicită admiterea acţiunii, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe faţă de aceasta şi copiii săi.
Avocatul pârâtului solicită ca instanţa, pe baza probelor din dosar să oblige pârâtul la păstrarea faţă de reclamantă la o distanţă, care să fie stabilită pe o perioadă cât mai scurtă.
Procurorul solicită admiterea acţiunii, emiterea unui ordin de protecţie în acest sens, prin care pârâtul să fie obligat să păstreze faţă de reclamantă şi copiii acesteia o distanţă pe o perioadă care urmează să fie stabilită de către instanţă.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7000/14.12.2012 pe rolul Judecătoriei Oneşti reclamanta ---, în contradictoriu cu pârâtul ---, a solicitat emiterea ordinului de protecţie a reclamantei împotriva pârâtului, motivat de faptul că acesta are un comportament violent faţă de reclamantă în prezenţa copiilor minori, ultimul scandal fiind provocat de pârât în decembrie 2012, când reclamanta a fost nevoită să plece de acasă cu cei trei minori, stabilindu-se la părinţii săi.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în temeiul dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 365/2012.
În drept s-au invocat prevederile art. 26 şi următoarele din Legea nr. 217/2003.
În dovedire reclamanta a solicitat şi instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi cu martorul ---
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare, s-a prezentat doar la primul termen de judecată când a solicitat acordarea unui termen deoarece nu avea cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată. Instanţa i-a numit un apărător din oficiu, conform dispoziţiilor art. 27 alin. 4 din Legea 217/2003.
Instanţa a dispus audierea minorelor --- , în camera de consiliu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Părţile sunt căsătorite, iar din relaţia acestora au rezultat copiii -----
Până în luna decembrie 2012 părţile au locuit împreună cu copiii într-o locuinţă închiriată în localitatea ----
Pârâtul este cunoscut ca o persoană recalcitrantă, iar în relaţia cu reclamanta s-a manifestat în mod repetat într-un mod violent atât verbal, cât şi fizic. Astfel, rezultă din declaraţia martorului audiat că pârâtul o jignea mereu pe reclamantă, o înjura, o ameninţa, a bătut-o de mai multe ori, chiar şi în prezenţa copiilor minori, ultimul scandal fiind provocat de pârât în decembrie 2012, când a bătut-o şi ameninţat-o pe reclamantă de faţă cu copiii, iar reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul comun împreună cu cei trei copii şi să plece la casa părinţilor săi situată în str. ----, unde locuieşte şi în prezent.
Audiate fiind cele două minore ---, acestea au declarat că pârâtul este o fire violentă, le înjura şi jignea mereu însă nu le-a lovit, agresiunile fizice exercitându-le asupra reclamantei, mama lor.
Această situaţie de fapt este reţinută de instanţă din probele administrate, respectiv înscrisurile depuse de reclamantă şi declaraţia martorului audiat în cauză.
În consecinţă, având în vedere situaţia de fapt prezentată, instanţa reţine că pârâtul a manifestat faţă de reclamantă violenţă verbală şi fizică, astfel cum sunt aceste noţiuni definite de art. 4 lit. a şi c din Legea 217/2003, iar faţă de copiii minori violenţă verbală, motiv pentru care va admite cererea şi va emite un ordin de protecţie prin care va dispune, pe o durată de trei luni, măsurile prevăzute de art. 23 lit. d din Legea 217/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea privind emiterea ordinului de protecţie formulată de reclamanta ---, împotriva pârâtului ---
Obligă pârâtul ---, la păstrarea unei distanţe de minim 50 de metri faţă de reclamanta --- şi de copiii ---, pe o durată de trei luni de la data pronunţării prezentei hotărâri.
Executorie.
Cu recurs în 3 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.01.2013.
P R E Ş E D I N T E , G R E F I E R ,
← OUG 119/2007 Cereri | Contestatie la executare Contestaţie la executare → |
---|