Contestatie la executare Contestaţie la executare
Comentarii |
|
JUDECĂTORIA ONEŞTI - JUDEŢUL BACĂU
Dosar nr. 7372/270/2010* - contestaţie la executare -
Înreg.25.11.2010
SENTINŢA CIVILĂ NR. 21
Şedinţa publică din data de 08.01.2013
Completul de judecată format din:
Preşedinte –
Grefier –
Pe rol fiind rejudecarea cauzei civile pentru contestaţie la executare, formulată de contestatoarea - în contradictoriu cu intimatul -
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,
Instanţa, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare asupra cauzei.
I N S T A N Ţ A
- deliberând -
Asupra cauzei civile de faţă;
Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. 1467/270/2010 contestatoarea -- în contradictoriu cu intimatul --, a solicitat anularea formelor de executare silită începute în dosarul nr.--
Taxa judiciară de timbru a fost achitată în cuantumul legal iar în motivare a arătat că titlul executoriu respectiv sentinţa civilă nr. 799/18.03.2008 a Judecătoriei Oneşti este nelegală, iar procedura de executare nu a fost respectată.
Prin s.c. nr. 1355/2010 a fost respinsă contestaţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 799/18.03.2008 a Judecătoriei Oneşti s-a admis în parte acţiunea intimatului -, împotriva contestatoarei - şi s-a respins capătul de cerere privind revendicarea .
De asemenea s-a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 1- 6 - 5- 4 , varianta 2.2 din schiţa anexată la Raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. -- , linia de hotar fiind situată la 0,58 m.p. de peretele magaziei proprietatea reclamantei iar pârâţii au renunţat la capetele de cerere privind revendicarea şi sistarea de lucrări .
S-a mai dispus disjungerea cererii reconvenţionale a pârâtelor cu privire la construcţii şi suspendă judecarea acesteia până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 6319/270/2007 a Judecătoriei Oneşti , conform dispoziţiilor art. 244 pct.1 din Cod procedură civilă şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 260,5 lei cheltuieli de judecată.
Întrucât dispoziţiile hotărârii nu au fost executate amiabil , intimatul creditor a solicitat executarea silită a hotărârii prin B.E.J. --care emite somaţie în data de 18 mai 2009 .
La dosar s-a depus în copie autentificată sentinţa civilă invocată , investită cu formulă executorie .
Împotriva acestei hotărâri contestatorul debitor a formulat această contestaţie , invocând faptul că sentinţa civilă este nelegală întrucât nu s-a ocupat nici o porţiune de teren din proprietatea revendicatorului în linia de hotar este cea arătată în raportul de expertiză , în varianta 2.1 efectuat în cauză .
Instanţa constată că prin procesul verbal de grăniţuire din 11.06.2009 s-a aplicat dispoziţiile din titlu cu privire la grăniţuirea proprietăţii reclamantului , de cea a pârâţilor , imobile situate în comuna -- iar prin procesul verbal de situaţie imobiliară va proceda la vânzarea prin licitaţie a imobilelor proprietatea -- în vederea recuperării creanţei de 2943,90 lei , respectiv suprafaţa de 1280 m.p. teren curţi – construcţii , situată în comuna --
Instanţa faţă de considerentele arătate mai sus în baza art. 399 din Cod procedură civilă va respinge contestaţia ca fiind neîntemeiată întrucât executorul judecătoresc nu a urmat decât punerea în executare a dispoziţiilor cu privire la grăniţuire şi a recuperării creanţei stabilite prin hotărârea şi procesul verbal , cu cheltuieli de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea motivând în esenţă că, acţiunea reprezintă o contestaţie la titlu care nu a fost soluţionată, iar instanţa s-a pronunţat pe altceva decât s-a cerut.
Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 654/25.08.2012 a admis recursul, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare.
În motivarea deciziei instanţa de recurs a motivat că prin cererea formulată contestatoarea a arătat în mod clar că este vorba de o contestaţie la titlu, prin care se solicită lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 799/2009 a Judecătoriei Oneşti.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa de fond nu analizează motivele contestaţiei, ci legalitatea punerii în executare a titlului de către executorul judecătoresc, în condiţiile în care contestatoarea nu a criticat executarea în nici un fel.
Ca atare, prima instanţa a încălcat grav principiul disponibilităţii, pronunţându-se pe ceea ce nu i s-a cerut, fiind incidente disp. art. 304, pct. 6 c.pr,civ., care atrag casarea hotărârii recurate.
Având în vedere că prima instanţa s-a pronunţat pe o altă cerere decât cea formulată în cauză, tribunalul apreciază că nu a intrat în cercetarea fondului contestaţiei la titlu, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 312, al. 5 c.pr.civ., va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 7372/270/R/2010.
La data de 30.11.2010 contestatoarea a depus o cerere nouă la dosar prin care solicită întoarcerea executării în sensul de a i se restitui suma de 4115,40 lei consemnată în contul executorului judecătoresc --- cu recipisa nr. 3810/2010, iar la 3.01.2011 a depus acte de proprietate cu privire la imobilele brutărie şi copertină cumpărate de la fostul CAP ---
Prin s.c. nr. 64/12.01.2011 a fost respinsă contestaţia.
În motivarea hotărârii de respingere a contestaţiei s-a reţinut că:
Trecându-se la rejudecarea cauzei, instanţa a analizat cele relatate de contestatoare şi motivele pe care le are la bază, se constată că în realitate se susţine că sentinţa civilă nr. 799/18.03.2008 a Judecătoriei Oneşti, este greşită, că este nelegală şi netemeinică, cu explicaţiile de rigoare.
Acest lucru se poate, însă, invoca nu în cazul contestaţiei privind lămurirea înţelesului titlului executoriu, ci pe calea recursului.
Contestatoarea a formulat recurs împotriva sus citatei sentinţe, dar prin Decizia nr. 161/20.02.2009 a Tribunalului Bacău a fost respins recursul fiind tardiv formulat.
În această hotărâre nu a fost analizată cererea de întoarcere a executării depusă la 30.11.2010.
Împotriva s.c. nr. 64/2010 a declarat recurs contestatoarea --- care a arătat că nu i-au fost analizate motivele invocate în contestaţia la titlu, considerentele sentinţei fiind străine de natura pricinii şi că judecătorul care a rejudecat cauza era incompatibil să o soluţioneze, pronunţând sentinţa casată.
Prin decizia nr. 1416/2012 a fost admis recursul, casată hotărârea şi trimisă cauza spre rejudecare cu motivarea că potrivit art. 24 al.1 Cod procedură civilă, judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini in apel, recurs sau in rejudecare după casare.
Cum judecătorul care a pronunţat sentinţa în rejudecare este acelaşi cu cel care a pronunţat sentinţa casată şi constatând că , în mod greşit a fost respinsă cererea de recuzare a acestuia , instanţa reţine că in cauză sunt incidente dispoziţiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă care atrag nulitatea hotărârii pronunţate.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va avea în vedere limitele casării stabilite prin prima decizie de casare nr.654/25.08.2010, având în vedere că acestea sunt obligatorii potrivit art.315 Cod procedură civilă.
Cu adresa nr. 7372/23.11.2012 a fost înaintat dosarul la Judecătoria Oneşti pentru rejudecare.
Cauza s-a înregistrat pentru a 3-a oară pe rolul instanţei sub nr. 7372/270/2010* cu termen la 8.01.2013.
În faza de rejudecare, după casarea în tot a hotărârii, instanţa trebuie să aibă în vedere obiectul acţiunii, hotărârile casate, motivele invocate de apelant sau recurent şi dispoziţiunile art. 315 Cod procedură civilă privind limitele casării.
Astfel în cererea sa contestatoarea contestă titlul executoriu privind lămurirea, înţelesul şi întinderea acestuia solicitând ca instanţa „să stabilească linia de hotar pe aliniamentul zidului despărţitor”.
În recursurile sale a invocat atât motivarea de fond cât şi motive de ordin procesual.
Instanţa de control judiciar, la prima cerere, a reţinut că instanţa de fond „nu a intrat în cercetarea fondului contestaţiei la titlu” iar în cea de-a 2-a a reţinut că în mod greşit judecătorul care a pronunţat sentinţa este acelaşi cu cel ce a judecat în primul ciclu procesual şi a pronunţat prima sentinţă casată.
Aşa fiind, prin prisma celor de mai sus, se constată că prin dispoziţiunile s.c. nr. 799/2008 pusă în executare prin somaţia --- a fost admisă în parte acţiunea reclamantului --- împotriva pârâţilor --- s-a respins capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de 15 m.p. cerută de reclamant, s-a stabilit linia de hotar între proprietăţile părţilor şi s-a luat act că pârâţii intimaţi în prezenta au renunţat la capătul de cerere din reconvenţională privind revendicarea unei suprafeţe de teren.
Aşa cum este redactat dispozitivul hotărârii este executabilă numai în ceea ce priveşte grăniţuirea, ceea ce înseamnă fixarea hotarului între cele 2 proprietăţi vecine, executorul punând în executare doar acest capăt de cerere.
Conform art. 399 Cod procedură civilă contestaţia la titlu are scopul de a clasifica interpretarea, explicarea dispozitivului hotărârii şi concordanţa considerentelor cu dispozitivul pentru a obţine executarea întocmai a acestuia.
Sub aceste aspecte este de observat că expertul a propus 2 variante de grăniţuire: una care ţine seama de documentele depuse la dosar şi în care linia de hotar este chiar peretele magaziei şi alta care ţine seama pe planul de amplasament şi fixează linia de hotar la 0,58 m. de peretele magaziei.
Instanţa a motivat că varianta cu linia de hotar la 0,58 m. de peretele magaziei ar preîntâmpina eventualele litigii legate de întreţinerea zidului şi a reţinut că va stabili linia de hotar conform acestei variante pe aliniamentul 1-6-5-4-7 din schiţă.
Ceea este stabilit în mod clar şi echivoc şi în dispozitiv:
Or, contestatoarea, cerând să se stabilească linia de hotar pe aliniamentul zidului despărţitor nu cere altceva decât modificarea în totul a dispoziţiunilor hotărârii.
Contestaţia la executare este mijlocul procesual prin care se clarifică înţelesul şi întinderea dispozitivului, aşa cum am arătat deja.
În speţă contestatoarea invocă chestiuni de fond care să repună în discuţie soluţia din s.c. nr. 799/2008 intrată în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului.
Acţiunea soluţionată prin s.c. nr. 799/2008 a avut 2 capete de cerere: revendicare şi grăniţuire.
Revendicarea a fost respinsă constatându-se că pârâtul nu a ocupat terenul reclamantului şi grăniţuirea care a fost admisă şi s-a stabilit, în dispozitiv, în mod clar şi fără echivoc linia de hotar dintre proprietăţi.
Cum acest capăt de cerere a fost soluţionat în mod distinct, în alt cadru procesual şi în baza altor temeiuri de drept decât revendicarea, admiterea contestaţiei, aşa cum solicită contestatoarea vizează chestiuni de fond şi ar schimba în totul hotărârea pusă în executare.
Contestaţia la titlu nu poate depăşi graniţele stabilite prin soluţionarea cauzei ci doar de a le explicita.
În concluzie se constată că punerea în executare de către executor judecătoresc -- în dosar nr. 173/2009 a s.c. nr. 799/2008 rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului respectă limitele cuprinse în hotărâre şi urmează ca în temeiul art. 399 şi urm. Cod procedură civilă să fie respinsă contestaţia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
H O T Ă R Ă Ş T E :
Respinge contestaţia la titlul executoriu formulată de către contestatoarea -- în contradictoriu cu intimatul --
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.01.2013.
PREŞEDINTE, GREFIER,
1
← Emitere ordin de protectie Cereri | Contestatie la executare Contestaţie la executare → |
---|