Emiterea unei dispoziţii prin care se soluţionează notificarea, formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1755 din data de 21.10.2013
Restituiri.
Emiterea unei dispoziții prin care se soluționează notificarea, formulată în temeiul Legii nr.10/2001. Contestarea dispoziției și soluționarea acesteia prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care se recunoaște dreptul la acordarea de măsurii reparatorii. Imposibilitatea formulări, ulterior, a unei acțiuni în justiție prin care să se solicite compensarea cu alte bunuri și înlăturarea măsurilor reparatorii stabilite anterior.
Art. 1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 1201 din Codul civil din 1864
Notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată, fiind emisă dispoziția nr. /11.04.2007 de către pârâtul M.B. prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul ce a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, respingându-se totodată, cererea de restituire în natură pentru acest imobil.
Această dispoziție a fost atacată de către reclamant, contestația fiind soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 1477/F/22.09.2008.
Așadar, această dispoziție a fost supusă cenzurii instanțelor de judecată în ceea ce privește legalitatea emiterii sale și ca urmare a o a doua cerere, chiar dacă prin aceasta se solicită de data aceasta măsuri compensatorii, nu mai poate fi formulată întrucât, în fapt, fiind investită cu o asemenea cerere, instanța va trebui să procedeze din nou la verificarea legalității măsurilor dispuse prin Dispoziția nr. 7693/2007, aspect ce contravine dispozițiilor art. 1201 cod civil precum și dispozițiilor art. 163 Cod procedură civilă.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1755/21.10.2013, în dosarul nr. 77809/3/2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 23.12.2011, sub nr. de dosar 77809/3/2011 reclamantul SKJ, cu domiciliul ales in București, str.G, sectorul 6, reprezentat de Av. P.N., a chemat in judecata in calitate de parați pe M.B., reprezentat de P.G., cu sediul in SI si SR, prin MFP, cu sediul in București, sector 5, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța sa dispună asupra masurilor reparatorii cuvenite reclamantului pentru bunurile menționate in decizia nr. /2007 a P.M.B. Se susține că instanța este investită să soluționeze pe fond cauza, așa cum rezulta din decizia XX/2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite, publicata in M.Of. nr. 764/2007, după cum urmează Parata P.M.Bsa fie obligata sa îi transmită in proprietate conform dispozițiilor prevăzute de Legea 10/ 2001, in schimbul imobilului din str. CT, sectorul 1,preluat de stat in baza Decretului 223/1974 (construcții si teren), vândut in temeiul Legii 112/1995, prin compensație cu alte bunuri - la valoarea bunului preluat, care va urma regimul prevăzut de art.25 (4) si art.26 (5) din lege sau să-i achite despăgubiri la valoarea bunului preluat, stabilita prin expertiza de specialitate, conform standardelor internaționale de evaluare.
S-a solicitat ca pârâții să fie obligați să plătească daune in suma de 12.000 lei suma ce va fi stabilita prin expertiza de specialitate, cu titlu de daune pentru paguba pricinuita de vânzarea apartamentului, de neaplicarea masurilor compensatorii si de neîncasarea despăgubirilor si dobânzilor aferente despăgubirilor ce poate produce efectele deoarece nu s-au stabilit care sunt masurile reparatorii in echivalent.
De asemenea, s-a solicitat ca pârâții să fie obligați sa îi plătească cate 500 lei lunar, daune cominatorii, cu motivarea ca emiterea dispoziției privind masurile reparatorii este o obligație legala, neexecutarea acesteia are un caracter intuitu persoane, neputând a fi adusa la îndeplinire pe calea executării silite.
In fapt, a motivat că imobilul din CT a aparținut autorilor săi, a fost preluat in mod abuziv in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974 si a fost vândut conform Legii 112/1995, deși am solicitat restituirea in natura prin cererea si notificările înregistrate la PMB in anul 1996 si 2001.
Notificările nr. /2001 si /2001, înregistrate la Primăria Municipiului București (notificările autorilor sunt înregistrate corect la Primăria Municipiului București sub nr. /24.07.2001 si nr. /20.06.2001), prin care a solicitat restituirea in natura a imobilului preluat abuziv de stat, au fost soluționate in parte prin dispoziția nr. / 2007, prin acordarea de masuri reparatorii in echivalent, fără să se precizeze modalitatea in care acestea se vor aplica compensare cu alte bunuri sau servicii sau prin despăgubiri la valoarea de piața a bunului vândut in temeiul Legii 112/1995.
În precizarea acțiunii, reclamantul, în esență, a arătat că instanța are posibilitatea să stabilească direct despăgubirile, soluționând în acest fel pretențiile reclamantului pe fond.
Pe cererea privind stabilirea despăgubirilor solicită să se judece în contradictoriu numai cu P.M.B., care a emis Dispoziția nr./2007, dispoziție care încă nu a fost transmisă Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.
Concluzionând însă asupra cererii sale, reclamantul a arătat că cheamă în judecată numai M.B. și solicită ca instanța să dispună asupra măsurilor reparatorii care i se cuvin potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul format din teren și construcție demolată, situat în București, str. E. P sector 1 sau să emită Primăria să emită o altă dispoziție motivată, după care dosarul să fie înaintat la Comisia Centrală.
Temeiul de drept din cererea introductivă a fost menținut.
La termenul din 22.03.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând expres că, în ceea ce privește prima etapă, numai M.B. - prin primarul general are calitate procesuală pasivă, pârât pe care instanța urmează să îl oblige, potrivit art. 26 alin. 1 din legea nr. 10/2001, să dispună asupra măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul arătat mai sus, care constau în compensare cu alte bunuri și/sau servicii oferite în echivalent, trecute în inventarul entității notificate cu acordul persoanei îndreptățite și/sau despăgubiri la evaluare bunului preluat de stat în mod abuziv.
La termenul de judecată din 17.04.2013 tribunalul a pus în discuția părților excepția puterii de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1477F/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Prin sentința civilă nr.876/17.04.2013 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins acțiunea pentru putere de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1477 F/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București.
Pentru a se pronunța în acest mod, prima instanță a reținut, în esență, că din sentința civilă nr. 1477/F/22.09.2008 pronunțată în dosarul nr. 39086/3/2007 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, rezultă că reclamantul SKJa formulat contestație împotriva Dispoziției nr. /11.04.2007 și a solicitat restituirea în natură a imobilului, contestația fiind însă respinsă ca neîntemeiată.
Sentința civilă a rămas irevocabilă și se bucură de putere de lucru judecat.
Prin cererea precizatoare din 22.03.2013 reclamantul a arătat în mod expres că temeiul de drept îl constituie art. 26 din Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtul M.B.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești,, a formulat recurs, în termen legal reclamantul S.K.J criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera excepția puterii de lucru judecat, cu încălcarea dispozițiilor art. 1200 pct. 1, art. 1201 și art. 1202 alin. 2 Cod civil, cât și dispozițiile legale indicate ca fiind temeiul legal al cererii.
Se arată că refuzul instanței de a soluționa o astfel de cerere constituie o încălcare flagranta a dispozițiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. l si art.6 din Convenția CEDO si art. 480-481 C.civ.
În contestația formulata împotriva dispoziției emise de P.M.B., obiectul cererii a constat in dreptul la restituirea in natura a imobilului preluat abuziv, iar in prezenta cauza s-a solicitat să fie recunoscut dreptul la măsura reparatorie prin compensare cu alte bunuri de aceeași valoare - drept recunoscut de lege - pretenție nesoluționata de P.M.B. si instanțele care au soluționat contestația împotriva dispoziției nr.7693/ 2007.
Prin cel de al treilea element "cauza"se înțelege fundamentul pretenției afirmate, al dreptului invocat. Acesta este bazat exclusiv pe situația de fapt expusa in cererea precizatoare depusa in dosar.
Recurentul reclamant a arătat că soluția dată de P.M.B., prin dispoziția nr.7693/2007 și aceea prevăzuta de instanțe prin hotărârile judecătorești pronunțate in dosarul nr. 39086/3/2007 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, îl îndreptățește să ceară instanței competente protecție juridica pentru recuperarea proprietății preluate de stat prin masuri compensatorii cu alt imobil sau bunuri aflate in domeniul public sau privat.
Așadar, susține recurentul reclamant, refuzul instanței de a soluționa o astfel de cerere constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 480-481 Cod civil.
Prin decizia civilă nr.1755/21.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este nefondat.
În mod legal, cu respectarea dispozițiilor art. 1201 Cod civil și art. 163 Cod procedură civilă, tribunalul a soluționat cauza pe cale de excepție, hotărârea judecătorească pronunțată în cauză nefiind afectată de vreunul din motivele de casare sau modificare prev. de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată precizate la data de 22.03.2013, în prezenta cauză, îl constituie obligarea pârâtului M.B. să dispună asupra măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul ce a aparținut autorilor săi, care constau în compensare cu alte bunuri/servicii, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată - dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, deținătorul imobilului, sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauză, așa cum susține și recurentul, a fost emisă dispoziția nr. 7693/11.04.2007 de către pârâtul M.B. prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul ce a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, respingându-se totodată, cererea de restituire în natură pentru acest imobil.
Așa cum a reținut și prima instanță, această dispoziție a fost atacată de către reclamant, contestația fiind soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 1477/F/22.09.2008.
Așadar, această dispoziție a fost supusă cenzurii instanțelor de judecată în ceea ce privește legalitatea emiterii sale și ca urmare a o a doua cerere, chiar dacă prin aceasta se solicită de data aceasta măsuri compensatorii, nu mai poate fi formulată întrucât, în fapt, fiind investită cu o asemenea cerere, instanța va trebui să procedeze din nou la verificarea legalității măsurilor dispuse prin Dispoziția nr. /2007, aspect ce contravine dispozițiilor art. 1201 Cod civil precum și dispozițiilor art. 163 Cod procedură civilă.
Așadar, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, modalitatea în care au fost dezlegate anterior aspectele litigioase nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.
Manifestarea acestei excepții procesuale nu poate conduce a concluzia încălcării dispozițiilor art. 6 C.E.D.O, așa cum afirmă recurentul, fiind o expresie a principiului stabilității raporturilor juridice civile, iar în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O și dispozițiilor art. 480, 481 Cod civil, Curtea reține că în prezent reclamantului i s-a recunoscut dreptul și are deja un "bun";, respectiv dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalent conform procedurii administrative prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
← Clauză compromisorie în contracte de prestări sportive.... | Redobândirea dreptului de proprietate, în temeiul unei... → |
---|