Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1749 din data de 21.10.2013
Succesiuni. moșteniri
Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament. Cauza juridică.Voința testatorului, ca element intrinsec important. Imposibilitatea probării testamentului prin folosirea unor elemente extrinseci înscrisului.
art.859 cod civil din 1864
Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.
Așadar în raport de aceste considerații teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.
Primul înscris poartă denumirea de "chitanță"; și chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 și semnat de defunctul, clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voința defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuție, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum și la termenul de restituire, acela de un an.
Ca urmare, voința defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiționată de nerestituirea sumei de bani și în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.
Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât și în cel de-al doilea înscris - "declarație";, defunctul a făcut referire la aceiași sumă de bani, utilizând din nou termenul de "împrumut"; și adăugând din nou o mențiune cu referire la posibilitatea decesului, și lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1749/21.10.2013, în dosarul nr. 1259/300/2010)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 1259/300/2010, precizată la data de 28.04.2010 și completată la data de 02.06.2010, reclamanta S.V. a chemat în judecată pe pârâtele P.I. și G.C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să i se constate calitatea de moștenitor testamentar al defunctului David Ion decedat la data de 03.12.2009, să se constate că legatul particular instituit de defunct în favoarea sa este reprezentat de apartamentul situat în București, Șos.P., sector 2, care este și ultimul domiciliu al defunctului, să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R., obligarea pârâtelor la plata contravalorii sumei de 20.000 Euro, echivalentul a 84.000 lei și la plata sumei de 11.000 lei plus dobânda aferentă la data plății efective cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că prin înscrisul denumit chitanță din data de 05.04.2005, scris, semnat și datat de defunctul David Ion a fost instituită legatar cu titlu particular cu privire la apartamentul situat în București, șos.P, sector 2, întrucât între ea și defunct a existat o relație de concubinaj de 19 ani, iar gratificatia făcuta de defunct se datorează si faptului că aceasta a avut o garsonieră pe care a vândut-o, iar suma obținută l-a dat-o defunctului pentru a-și achita o datorie foarte mare, insa nu a solicitat înapoierea acestei sume. La data de 10 iulie 2009 defunctul a reînnoit actul din 2005 arătând că în caz de deces va deveni moștenitoarea sa testamentară cu titlu particular asupra apartamentului defunctului.
In drept au fost invocate disp. art. 899 si urm. Cod civil.
La data de 21.04.2010 pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii.
La termenul de judecată din data de 07.09.2010 reclamanta a precizat cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv față de decesul pârâtei G.C., survenit pe parcursul judecății, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu moștenitorii acesteia, respectiv G.I., D.D și C.L..
La termenul de judecată din data de 15.12.2010 instanța a admis excepția de litispendență și excepția de conexitate în privința capetelor de cerere pentru care nu există identitate între cele două cereri de chemare în judecată și a dispus reunirea dosarului cu nr. 21797/300/2010 la dosarul de față.
Prin sentința civilă nr. 13898/16.11.2011, instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantă; au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 11.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum și dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la 22.06.2010 și până la data plății efective; s-au respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii; au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 134 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
In privința primului înscris, intitulat "chitanță";, instanța a considerat că acesta nu îmbracă forma unui testament olograf.
Cât privește cel de-al doilea înscris, intitulat "declarație"; , instanța a constat că, in raport de disp. art. 859 C.civil testamentul olograf nu este valabil decât când este scris in tot, datat si subsemnat de mina testatorului, acesta nu îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a fi calificat drept testament, fiind un înscris tehnoredactat, doar semnat de către defunct, nefiind scris și nici datat de către acesta. Or, pentru a putea reprezenta un testament olograf valabil, era necesar ca înscrisul invocat să îndeplinească cumulativ cele trei condiții desprinse din textul legal evocat, respectiv să fie scris în întregime, semnat și datat de către testator, condiții neîndeplinite în speță.
În raport de aceste concluzii ale instanței, în sensul inexistenței unui legat cu titlu particular instituit în favoarea reclamantei, capetele de cerere privind constatarea calității reclamantei de moștenitor testamentar de pe urma defunctului D.I., constatarea obiectului legatului și anularea certificatului de moștenitor nr. 26/19.04.2010 eliberat de B.N.P. O.A.R. au fost respinse ca atare.
Cât privește capetele de cerere formulate cu caracter subsidiar, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 20.000 euro reprezentând contravaloarea procentului de 75% din valoarea actuală a garsonierei vândute de reclamantă sau obligarea pârâților la restituirea sumei de 11.000 lei, plus dobânda legală la data plății, reprezentând împrumutul acordat autorului pârâților, instanța, având în vedere situația de fapt expusă anterior cu privire la natura raportului juridic născut între reclamantă și autorul pârâților - împrumut bănesc, precum și dispozițiile legale incidente art. 1584-1586 C.civil - obligațiile împrumutatului), a constatat temeinicia în parte doar a ultimului, cel vizând restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care în conformitate cu disp. art. 1088 C.civil anterior aplicabil în raport de data încheierii convenției de împrumut și de data sesizării instanței de judecată curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Conform textelor legale sus menționate, obligația care incumbă împrumutatului în speță, moștenitorilor acestuia este aceea de a restitui la scadență lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate sau aceeași sumă de bani în situația împrumutului bănesc. Proveniența sumei împrumutate și împrejurarea că reclamanta împrumutătoare și-a înstrăinat un bun imobil pentru a obține suma de bani cu care l-a împrumutat pe concubinul său, autorul pârâților, este lipsită de relevanță prin prisma obligației de restituire ce incumbă împrumutatului, neexistând niciun temei convențional sau legal care să impună raportarea sumei de restituit la valoarea actuală a imobilului pe care împrumutătoarea l-a înstrăinat în anul 2005.Instanța de judecată a mai retinut că susținerile reprezentantului pârâtelor în sensul că parte din suma împrumutată a fost restituită (5000 lei RON) nu au fost dovedite, singura împrejurare din care pârâtele au tras această concluzie fiind o însemnare făcută de defunct pe un caiet personal, însemnare care nu poate proba prin ea însăși restituirea, chiar parțială, a împrumutului, câtă vreme provine de la împrumutat, iar nu de la împrumutător, pentru a putea fi considerat un înscris liberator de creanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.V. criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă la data de 06.07.2012, sub nr. de dosar 1259/300/2010.
Prin decizia civilă nr.337A/4.04.2013 Tribunalul București Secția a IV a Civilă a respins apelul ca nefondat.
S-a reținut, în esență, că apelanta reclamanta nu a reusit sa faca dovada încheierii unui testament olograf care sa îi confere acesteia calitatea de mostenitor testamentar si un drept de proprietate asupra imobilului.
In ce priveste motivul de apel prin care se critica solutia data capatului de cerere prin care s-a solicitat obligarea paratelor la plata sumei de 20.000 Euro,ce reprezinta contravaloarea procentului de 75% din valoarea garsonierei, vanduta de apelanta reclamanta pentru ca defunctul sa-si poata achita datoriile, tribunalul a reținut ca defunctul a primit cu împrumut suma de 11.000 lei , suma ce nu a fost restituita, nefiind dovedit de partile adverse acest aspect.
In mod corect instanta de fond a dispus restituirea sumei împrumutate, alături de dobânda legală aferentă, dobândă care curge cu începere de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că instanțele au interpretat greșit cele două înscrisuri deduse judecății și care aparțin defunctului D.I. întrucât în mod cert din cuprinsul acestora rezultă intenția clară a defunctului de a gratifica pe reclamantă atât față de afecțiunea reciprocă cât și pentru grija pe care a purtat-o de-a lungul relației de 20 de ani.
Astfel, se arată că având în vedere scopul pentru care a fost edictat art.859 C.civ. - protejarea testatorului si respectarea ultimei sale vointe - practic instanta în contextul în defunctul a lăsat două înscrisuri, înscrisuri ale căror clauze sunt una în continuarea celeilalte este mai mult decât evident că poate a aprecia asupra ultimei dorinte a acestuia prin analizarea ca un tot unitar a celor două înscrisuri.
Chiar dacă unul dintre cele două înscrisuri depuse în dosar nu cuprinde toate elementele prevăzute de art.859 C.civ., având în vedere că pe cel de al doilea înscris denumit " Declarație " există aplicată semnătura valabilă a defunctului D.I. și că în cuprinsul acestuia se arată că dorește să reînnoiască actul realizat la 5.04.2005, a apreciat că acest ultim act este valabil întocmit și poate fi reținut de instanță că are natura juridică a unui testament olograf și prin raportare la clauzele înscrisului denumit" chitanță ".
Chiar dacă suntem în lipsa unuia dintre elementele prevăzute de art.859 C.civ. pentru valabilitatea testamentului olograf, nulitatea actului juridic nu poate opera atata timp cât interesul ocrotit este unul personal, iar pentru a opera nulitatea instanța trebuie să observe dacă din actele depuse la dosar și probele administrate în cauză se poate stabili intenția defunctului David Ion, respectiv că, prin aceste două înscrisuri, a dorit să gratifice, având în vedere că judecătorul are libertatea de a aprecia efectele actelor încheiate de părți și de a interpreta corect clauzele acestora.
Ori în contextul în care există două înscrisuri, emise de aceeași persoană, înscrisuri care sunt unul în continuarea celuilalt este evident că judecătorul fondului trebuia să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de valabilitate ale unui testament olograf în raport de ambele acte, interpretate ca un tot.
Prin decizia civilă nr.1749/2013 pronunțată de către Curtea de Apel București a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.859 Cod civil - testamentul olograf este acela ce este scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului.
Pentru a ocroti independența testatorului cât și pentru a da declarației ultimei voințe un caracter neîndoielnic, legiuitorul nu permite ca dispozițiile testamentare să producă efecte decât dacă au fost îmbrăcate în formele stabilite de lege. Aceste forme nu sunt cerute quoad probationem, ci quoad substantiam, așadar sub sancțiunea nulității absolute.
Testamentul este un act solemn dar nu neapărat autentic. În cazul testamentului olograf, solemnitatea constă în scriitura care trebuie să fie în întregime opera testatorului.
Așadar în raport de aceste considerații teoretice,interpretarea coroborată, unitară a clauzelor celor două înscrisuri, nu poate conduce la concluzia că acestea pot fi considerate un testament olograf.
Primul înscris poartă denumirea de "chitanță"; și chiar dacă este scris în întregime, datat 5.04.2005 și semnat de defunctul D.I., clauzele sale nu pot fi considerate a reflecta voința defunctului de a-i lăsa reclamantei apartamentul în discuție, întrucât în cuprinsul acestui act se fac referiri exprese la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol precum și la termenul de restituire, acela de un an.
Mai face referire defunctul și la posibilitatea decesului,însă această chestiune este subsidiară și în raport și de celălalt înscris întocmit, intitulat "declarație";, această mențiune sau clauză devenea operantă numai în eventualitatea decesului mai devreme de un an, termenul de restituire a împrumutului.
Ca urmare, voința defunctului la acea dată nu poate fi interpretată ca fiind aceea de a testa în favoarea reclamantului, câtă vreme o eventuală intrare în posesie a reclamantei era condiționată de nerestituirea sumei de bani și în acest mod dispare caracterul de liberalitate ale înscrisului în cauză.
Cauza juridică a întocmirii ambelor înscrisuri este dată de împrejurarea împrumutului sumei de 100.000.000 lei rol întrucât și în cel de-al doilea înscris - "declarație";, defunctul a făcut referire la aceiași sumă de bani, utilizând din nou termenul de "împrumut"; și adăugând din nou o mențiune cu referire la posibilitatea decesului, și lăsarea în proprietate a apartamentului însă în raport direct, din nou cu valoarea sumei împrumutate.
În esență, cele două înscrisuri cuprind aceleași mențiuni cu privire la împrumutul sumei de 100.000.000 lei rol și nu pot fi interpretate ca având un caracter neîndoielnic în privința voinței defunctului de a întocmi un testament olograf, așa cum susține recurenta.
Declarațiile martorilor audiați în cauză nu pot completa aceste înscrisuri în sensul ultimei voințe cu caracter neîndoielnic, ce ține de esența unui testament.
Ca urmare, instanțele de judecată au făcut o interpretare corectă a celor două înscrisuri, aplicând în mod legal dispozițiile art.859 Cod civil cu privire la condițiile de validitate a unui testament olograf, în cauză nefiind incidente motivele de modificare invocate și prevăzute de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă .
De asemenea, s-a reținut în mod corect de către instanțele de judecată că suma ce urmează a fi restituită reclamantului este suma de 11.000 lei cu dobânda legală aferentă, aceasta făcând parte din pasivul moștenirii, în condițiile în care recurenta reclamantă nu a făcut dovezi cu privire la un cuantum mai mare al acestuia.
Față de aceste aspecte, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimați deși în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă , aceasta va fi respinsă întrucât nu s-a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
| ← Litigii cu profesioniştii – acţiune în anulare a... | Partaj succesoral. Obligativitatea chemării în judecată a... → |
|---|
