Eroare judiciară. Criterii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral

Potrivit art. 505 alin. (1) C.proc.pen., „la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”. Astfel, pornind de la valorile cu caracter general ce definesc personalitatea umană (viaţa, sănătatea, libertatea, demnitatea, integritatea fizică şi psihică), la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral trebuie avute în vedere consecinţele negative concrete suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, precum şi intensitatea acestor consecinţe negative.

Secţia I civilă, Decizia nr. 2296 din 14 noiembrie 2012

Prin decizia civilă nr. 2296 din 14.11.2012, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul M.E. împotriva sentinței civile nr. 2076/PI din 2.07.2012, pronunțată de Tribunalul Timiș.

A modificat în partea sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 25.000 euro în echivalent la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

A menținut în rest sentința și a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și ca neîntemeiat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește recursul pârâtului Statul Român, Curtea a reținut că acesta este tardiv, având în vedere că hotărârea primei instanțe a fost comunicată la data de 16.07.2012, iar recursul a fost înregistrat la data de 12.08.2012, acesta putând fi depus cel mai târziu la data de 1.08.2012.

în ceea ce privește recursul reclamantului și Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, Curtea a reținut următoarele argumente:

Potrivit art. 505 alin. (1) C.proc.pen., „la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

Reclamantul a fost arestat nelegal în perioada 4.03.2010 până la data de 13.04.2011, respectiv 1 an, o lună și 9 zile, fiind achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, prin sentința penală nr. 118/11.04.2011 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin respingerea recursului parchetului, și fiind revocată măsura arestării preventive la 13.04.2011.

Pornind de la premisa că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, libertatea, demnitatea, integritatea fizică și psihică, în speță în mod legal prima instanță a stabilit că lipsirea reclamantului, pe nedrept, de libertate i-a produs acestuia suferințe morale, de natură să-i lezeze demnitatea și onoarea acestuia.

în acest sens, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că în cazurile de violare a art. 5 parag. 1 al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale.

Arestarea nelegală a reclamantului a avut consecințe grave asupra acestuia, fiindu-i vătămate onoarea, creditul moral și poziția socială, valori care definesc persoana umană și care constituie temeiul despăgubirilor solicitate de reclamant.

însă, la stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul moral, pornind de la aceste valori cu caracter general, ce definesc personalitatea umană, trebuie avute în vedere consecințele negative concrete suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele hotărârii pentru reclamant.

Astfel, prezentarea reclamantului la judecată, încătușat, natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, oprobriul celorlalți deținuți, al colegilor de muncă și al opiniei publice, pierderea locului de muncă, a prieteniilor și evitarea sa de către societate i-au lezat grav demnitatea și onoarea reclamantului, împrejurări care, potrivit probelor testimoniale, au avut drept consecință căderea psihică a acestuia și schimbarea personalității acestuia.

Pe cale de consecință, având în vedere durata privării de libertate a reclamantului (un an, o lună și 9 zile), precum și consecințele produse asupra personalității sale, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a admis recursul reclamantului și a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 25.000 euro, în echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral cauzat, menținând în rest dispozițiile sentinței.

(Judecător Gheorghe Oberșterescu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Eroare judiciară. Criterii de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral