Posibilitatea deţinătorului unei hotărâri de acordare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat de a se adresa instanţei pentru a obţine obligarea expropriatorului la plata lor efectivă
Comentarii |
|
Este real că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 nu reglementează în mod expres acţiunea de faţă. Însă art. 22 din acest act normativ nu prevede că hotărârea de despăgubire ar constitui titlu executoriu, aşa cum prevede, spre exemplu, în cazul hotărârii de expropriere art. 9 alin. (2) din lege. Ca urmare, în situaţia în care expropriatorul nu-şi îndeplineşte obligaţia impusă de art. 21 din Legea nr. 255/2010, de a transfera sumele de bani stabilite drept despăgubire în contul proprietarului imobilului expropriat, acesta nu poate pune în executare direct hotărârea de acordare a despăgubirilor, ci trebuie să se adreseze instanţei pentru a obţine un titlu executoriu în acest sens. Acţiunea de faţă derivă din neîndeplinirea obligaţiei instituite de art. 21 din Legea nr. 225/2010 de către expropriator, astfel încât nu poate fi primită critica recurentului în sensul că acţiunea ar fi inadmisibilă.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2270 din 24 octombrie 2012
Prin cererea înregistrată sub nr. 5999/86/2012, reclamanta G.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.R. S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Pătrăuți, obligarea la plata sumei de 12.524 lei, reprezentând despăgubiri, conform Hotărârii nr. 122/24.01.2011, precum și dobânda legală aferentă sumei, urmând a fi actualizate în raport de rata inflației aplicabilă la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
în motivare a arătat că, în baza H.G. nr. 743/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, varianta de ocolire Suceava, s-a dispus exproprierea imobilului situat în comuna Pătrăuți, în suprafață de 1.342 mp, proprietari fiind mai multe persoane. S-a format dosarul nr. 111/2011; pe baza deciziei de expropriere și a evaluării efectuate în cauză, Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a emis hotărârea 122/24.01.2011, în baza căreia s-a dispus plata către aceștia a sumei de 62.620 lei, cu titlu de despăgubiri, fiecare urmând să primească câte 12.524 lei, sume cu care au fost de acord, urmând să fie consemnate la C.E.C. Bank pe numele lor, în sarcina expropriatorului. Această hotărâre a fost emisă în data de 24.01.2011 și nici până în prezent plata nu a fost efectuată. în consecință, solicită instanței să constate că ele, părțile, au căzut de acord cu privire la cuantumul despăgubirilor și că exproprierea fiind făcută, se impune ca pârâta să-și îndeplinească obligația de plată.
Creanța este certă, conform art. 379 C.proc.civ., existența ei rezultând din hotărârea nr. 122/24.01.2011, fiind recunoscută de debitoarea care a făcut parte din comisie.
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind individualizat în mod incontestabil de către comisie.
în speță, a solicitat Tribunalului Suceava, și pe calea somației de plată, obligarea pârâtei la plata debitului, însă acțiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin reprezentant, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii promovate în baza prevederilor Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 33/1994, susținând că niciunul dintre aceste acte normative nu conțin dispoziții care să reglementeze cazul dedus judecății.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut caracterul incert al creanței, hotărârea nr. 122/24.01.2011 fiind emisă prin raportare la modalitatea de evaluare prevăzută de Legea 198/2004, deși, la momentul emiterii hotărârii, dispozițiile legale respective fuseseră abrogate de Legea nr. 255/2010.
Noul act normativ - Legea nr. 255/2010 - prevede o altă procedură și modalitate de stabilire a valorii despăgubirii, și anume prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. De avut în vedere că prevederile art. 31 al Legii nr. 255/2010 („orice documentație tehnică sau de evaluare, realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră valabilă”) au fost modificate prin Legea nr. 205/2011.
A invocat și prevederile art. 32 din Legea nr. 255/2010, conform cărora: „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”, în speță procedura de expropriere fiind în curs de desfășurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010.
Mai mult, conform pct. 14.2 al raportului de evaluare a terenului, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, se precizează că „raportul de evaluare își păstrează valabilitatea numai în situația în care condițiile de piață, reprezentate de factorii economici, sociali și politici, rămân nemodificate în raport de cele existente la data întocmirii raportului de evaluare”, or, abrogarea legii și modificarea metodei de evaluare, prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, se circumscriu în cazurile menționate, înlăturând valabilitatea raportului de evaluare.
Prin sentința nr. 1732 din 3.07.2012, Tribunalul Suceava, Secția civilă, a respins excepția inadmisibilității, ca nefondată; a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin C.N.A.D.R. S.A. prin Direcția regională de Drumuri și Poduri Iași, Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Pătrăuți, jud. Suceava; a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 12.524 lei, reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală, calculată începând cu data de 11.05.2012.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția invocată este nefondată, în condițiile în care art. 21 din Legea nr. 255/2010 prevede obligația expropriatorului de a efectua plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 122/24.01.2011, așa încât nu se poate susține că actul normativ necontestat nu cuprinde dispoziții în acest sens.
în ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art. 21 din Legea nr. 255/2010, în termen de cel mult 90 zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
Ca atare, având în vedere Hotărârea nr. 122/24.012011, precum și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 255/2010, creanța reclamantei este certă, lichidă și exigibilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 379 C.proc.civ.
Susținerea pârâtei, în sensul că Hotărârea nr. 122/2011 a fost emisă avându-se în vedere prevederile Legii nr. 198/2004, act care, la momentul respectiv, fusese abrogat, este infirmată de chiar conținutul hotărârii menționate, care, în partea introductivă, prevede temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, respectiv art. 18-20 din Legea nr. 255/2010.
Mențiunile din raportul de evaluare privind valabilitatea acestuia nu sunt de natură a anula efectele hotărârii comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor, atâta timp cât aceasta nu a fost anulată.
Prin urmare, tribunalul a admis cererea, în sensul obligării la plata de despăgubiri, precum și dobânda legală calculată începând cu data introducerii acțiunii (data punerii în întârziere).
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.
în motivare arată că prima instanță a procedat în mod greșit la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii promovată în baza prevederilor Legii nr. 255/2010 și ale Legii nr. 33/1994.
Reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.
Niciunul dintre aceste acte normative nu conține prevederi care să reglementeze cazul dedus judecății. Legea nr. 255/2010 recunoaște, prin art. 22, posibilitatea expropriatului de a se adresa instanței de judecată în situația în care este nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de comisie, or, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta nu contestă cuantumul, aceasta exprimându-și acordul cu privire la valoarea despăgubirii. De asemenea, art. 21-27 din celălalt act normativ invocat în susținerea acțiunii, respectiv Legea nr. 33/1994, conțin dispoziții care privesc modalitatea de soluționare a litigiilor prin care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie și nu își găsește aplicabilitate în speță, din moment ce litigiul de față nu vizează acest aspect.
Reclamanta a formulat acțiune în pretenții, însă în cauză nu poate fi antrenată răspunderea civilă în sarcina sa, condițiile specifice acestui gen de răspundere nefiind îndeplinite. Suma pretinsă nu este rezultatul unei fapte ilicite a sa, prin care să i se fi cauzat acesteia o vătămare, ci își are izvorul într-o hotărâre emisă de comisia de acordare a despăgubirilor, procedura exproprierii pentru utilitate publică fiind licită, din moment ce este prevăzută de lege.
Pe fondul cauzei, susține recurenta că, așa cum a arătat în fața primei instanțe, creanța pretinsă are un caracter incert. Hotărârea nr. 122 din 24.01.2011 a fost emisă prin raportare la modalitatea de evaluare prevăzută de Legea nr. 198/2004, deși, la momentul emiterii hotărârii, dispozițiile legale respective fuseseră abrogate de Legea nr. 255/2010.
Noul act normativ - Legea nr. 255/2010 - prevede o altă procedură și o altă modalitate de stabilire a valorii despăgubirii, și anume prin raportare la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. La momentul emiterii hotărârii, erau aplicabile aceste dispoziții legale, astfel încât cuantumul despăgubirilor nu prezintă un caracter cert.
Solicită să se aibă în vedere că art. 31 al Legii nr. 255/2010, care prevedea că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, a fost modificat prin Legea nr. 205/2011. în forma actualizată a acestuia se prevede că „Expropriatorul poate folosi orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi”. Astfel, caracterul imperativ al evaluărilor realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 a fost înlăturat, expropriatorul neavând obligația, ci doar posibilitatea de se raporta la cuantumul despăgubirilor stabilite prin aplicarea metodei de evaluare prevăzute de legea veche (Legea nr. 198/2004).
în sprijinul acestui punct de vedere, invocă și prevederile art. 32 din Legea nr. 255/2010, conform căruia, „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”, în speță procedura de expropriere fiind în curs de desfășurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010.
Mai mult, conform pct. 14.2 pct. 2 al raportului de evaluare a terenului, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, se precizează că „Raportul de evaluare își păstrează valabilitatea numai în situația în care condițiile de piață, reprezentate de factorii economici, sociali și politici, rămân nemodificate în raport cu cele existente la data întocmirii raportului de evaluare”, or, abrogarea Legii nr. 194/2004 și modificarea metodei de evaluare, prin raportarea la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, se circumscrie cazurilor menționate, înlăturând valabilitatea raportului de evaluare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și, în principal, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
în drept, invocă prevederile Legii nr. 255/2010, ale Legii nr. 198/2004, precum și ale Codului de procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată G.A. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl constată nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea nr. 122 din 24.01.2011 a fost emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și de Acordare a Despăgubirilor Pătrăuți în baza art. 18-20 din Legea nr. 255/2010.
Este real că dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu reglementează în mod expres acțiunea de față. însă art. 22 din acest act normativ nu prevede că hotărârea de despăgubire ar constitui titlu executoriu, așa cum prevede, spre exemplu, în cazul hotărârii de expropriere, art. 9 alin. (2) din lege. Ca urmare, în situația în care expropriatorul nu-și îndeplinește obligația impusă de art. 21 din Legea nr. 255/2010, de a transfera sumele de bani stabilite drept despăgubire în contul proprietarului imobilului expropriat, acesta nu poate pune în executare direct hotărârea de acordare a despăgubirilor, ci trebuie să se adreseze instanței pentru a obține un titlu executoriu în acest sens. Acțiunea de față derivă din neîndeplinirea obligației instituite de art. 21 din Legea nr. 225/2010 de către expropriator, astfel încât nu poate fi primită critica recurentului în sensul că acțiunea ar fi inadmisibilă.
Nu pot fi primite nici celelalte critici, având în vedere că, prin Hotărârea nr. 122/24.01.2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Pătrăuți a stabilit că reclamanta are dreptul la suma de 12.524 lei pentru cota de 1/5 din terenul expropriat, iar Legea nr. 255/2010 nu prevede posibilitatea expropriatorului de a contesta această hotărâre. Practic, recurentul nu face altceva decât să-și invoce propria culpă, respectiv că nu ar fi stabilit corect cuantumul despăgubirilor acordate, ceea ce este inadmisibil.
← Stabilirea domiciliului minorului la alte persoane decât... | Eroare judiciară. Criterii de acordare a despăgubirilor pentru... → |
---|