Stabilirea domiciliului minorului la alte persoane decât părinţii biologici, doar în situaţii excepţionale
| Comentarii |
|
Încredinţarea minorului altor persoane decât părinţii biologici nu trebuie permisă decât în situaţii excepţionale, iar ataşamentul profund faţă de aceste persoane nu este un motiv suficient care să justifice ruperea legăturilor de familie.
Secţia I civilă, Decizia nr. 613 din 9 noiembrie 2012
Prin cererea de chemare in judecata formulată la data de 31.03.2011 și înregistrată sub nr. 830/275/2011 la Judecătoria Panciu reclamantul O.R.I. le-a chemat în judecată pe pârâtele L.D. și P.A. solicitând instanței să încuviințeze ca minorul C.R.E. să poarte numele său de familie și totodată să fie obligate pârâtele la înapoierea minorului deoarece îl dețin fără drept. Reclamantul arată că l-a recunoscut pe minor, dar pârâta refuză să i-l înapoieze sau chiar nu îi permite să îl viziteze, deși se consideră îndreptățit să îl crească pe minor atâta vreme cât după decesul mamei acestuia el este singurul său părinte.
Prin sentința civilă nr. 8488/21.12.2011 a Judecătoriei Focșani a fost admisă în parte acțiunea. în temeiul art. 507 NCC s-a dispus ca autoritatea părintească față de minorul C.R.E. să fie exercitată de tatăl acestuia, O.R.I. S-a stabilit locuința minorului la domiciliul bunicii materne L.D. S-a încuviințat ca minorul să poarte numele de familie al tatălui-pârât, astfel că pe viitor acesta se va numi O.R.E., făcându-se și cuvenitele mențiuni în registrul de stare civilă. A fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de înapoiere a minorului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1318/07.10.2010 pronunțată de Judecătoria Panciu s-a constatat că persoana menționată în actul de naștere al minorului C.R.E., respectiv soțul mamei, C.V., nu este tatăl copilului și s-a dispus radierea acestuia de la rubrica tatălui. La data de 15.03.2011 mama minorului, C.C., a decedat, iar minorul a rămas în grija permanentă a bunicii, pârâta L.D. După decesul mamei minorului, reclamantul O.R.I. s-a prezentat la registrul de stare civilă din cadrul Primăriei Focșani și a făcut declarația de recunoaștere a minorului C.R.E., fiind efectuate mențiunile la data de 21.03.2011 în actul de naștere nr. 1259. S-a considerat că înscrierea acestor mențiuni în actul de naștere sunt perfect legale atâta vreme cât copilul nu mai avea stabilită filiația față de tată, iar potrivit art. 46 din Legea nr. 119/1996, conform căruia în actul de naștere se înscriu mențiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în caz de stabilire a filiației prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și încuviințarea purtării numelui este neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de naștere. Din declarațiile martorilor audiați în cauză instanța a stabilit faptul că, de la data nașterii sale, minorul a fost în grija mamei sale ajutată de bunica maternă; după decesul mamei, minorul a fost crescut și îngrijit doar de bunica sa împreună cu ceilalți doi frați (C.N.E. și C.G.T.) rezultați din căsătoria numitei C.C. cu C.V., într-un climat bun și în armonie cu frații săi, sprijinită financiar de C.V. care are loc de muncă în străinătate. Copiii sunt foarte atașați unii de alții și cresc într-un climat pozitiv, sunt bine dezvoltați din punct de vedere fizic și psihic și sunt foarte atașați de bunica lor, aspecte confirmate și întărite de referatele de anchetă socială. Pe de altă parte, instanța a reținut că minorul nu și-a petrecut timpul cu pârâtul, mai ales după decesul mamei sale, astfel încât în prezent minorul nu îl cunoaște pe pârât și s-a concluzionat că în acest moment este în interesul copilului să trăiască și să crească în același climat, dovedit favorabil, alături de frații săi apropiați de vârsta sa și în continuare în grija bunicii sale de care s-a demonstrat că este foarte atașat.
Prin decizia civilă nr. 144/2012 a Tribunalului Vrancea s-a menținut hotărârea instanței de fond.
Prin decizia civilă nr. 613/R/09.11.2012 a Curții de Apel Galați s-a admis recursul reclamantului, s-a modificat decizia Tribunalului Vrancea în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței judecătoriei ca urmare a admiterii în integralitate a acțiunii.
Pentru a se pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Dispozițiile legale interne relevante sunt art. 507,art. 495,art. 496 NCC potrivit cărora „dacă unul dintre părinți este mort, celălalt părinte exercită singur drepturile părintești”, iar „părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl deține fără drept”. Instanța va respinge cererea dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. în plus, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, creșterea copilului nu este numai o obligație, ci și un drept al părintelui. De asemenea, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, acesta, chiar despărțit de părinții săi, are dreptul la un contact direct cu aceștia și cu familia sa.
în concluzie, potrivit legislației române relevante, copiii sunt în creșterea și educarea părinților și numai în mod excepțional pot fi preluați în îngrijire de către un terț, atunci când preluarea de către părinți este contrară intereselor copilului.
în speță, preluarea copilului de către tată corespunde intereselor sale din următoarele considerente:
în aprecierea Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 103 din Codul familiei ce conferă instanței dreptul de a nu dispune înapoierea unui copil părinților săi, invocând interesele minorului, sunt criticabile, în sensul că modalitatea și întinderea puterii de apreciere nu sunt stabilite cu suficientă claritate și precizie, având în vedere scopul legitim al măsurii. Nu sunt astfel prevăzute garanții pentru protejarea drepturilor părinților și copiilor contra arbitrariului (cauza Schmidt împotriva Franței, cauza A. împotriva României).
Curtea recunoaște autorităților naționale dreptul de a se bucura de o marjă de apreciere a necesității încredințării copilului altei persoane decât părinților, dar trebuie să exercite un control mai riguros asupra restricțiilor suplimentare care prezintă riscul de a distruge relațiile de familie dintre părinți și un copil mic (cauza Sabin împotriva Germaniei).
Interesul copilului, în viziunea Curții, trebuie apreciat sub dublu aspect: să garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos, pe de altă parte să mențină legăturile acestora cu familia, cu excepția cazului în care aceasta s-a arătat a fi nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (Maumousseau și Washington împotriva Franței).
în speță, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe ideea că este în interesul minorului să rămână deocamdată în mediul în care a crescut până la acest moment, alături de cei doi frați ai săi uterini și alături de restul rudelor materne.
Toate aceste situații nu constituie împrejurări excepționale care să justifice îndepărtarea unui copil de părintele său biologic.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, faptul că un copil poate fi primit într-un cadru mai propice pentru educația sa nu poate justifica, în sine, sustragerea din îngrijirea părinților biologici (Wallova și Walla împotriva Republicii Cehe).
De asemenea, argumentul tribunalului că interesul superior al lui R.E. este să locuiască temporar în mediul în care a trăit în ultima vreme alături de bunică, mătușă și frații săi, că nu este oportună o schimbare esențială a mediului său este contrazis de părerile specialiștilor în domeniu care apreciază că adaptarea copilului mic într-o nouă familie se produce facil.
Curtea de apel apreciază că simpla trecere a timpului nu va fi suficientă pentru stabilirea unei relații cu tatăl, în condițiile în care bunica și mătușa maternă nu par să agreeze o astfel de idee, ceea ce ar duce la diluare progresivă și chiar o ruptură între tată și fiu, existând riscul unei înstrăinări crescânde și definitive între cei doi. Or, acest lucru nu poate fi apreciat ca fiind în interesul superior al copilului. în acest sens este și practica CEDO, cauza Bianchi împotriva Elveției și cauza Amanalachioai împotriva României.
în această din urmă cauză situația de fapt tragică este oarecum similară cu cea din speță, în sensul că, după decesul mamei, fetița a rămas la bunicii paterni, iar tatăl, în ciuda demersurilor sale, nu a reușit înapoierea minorei. CEDO a reținut încălcarea art. 8 din Convenție, motivând, în esență, că încredințarea minorului altor persoane decât părinții biologici nu trebuie permisă decât în situații excepționale, iar faptul că alte persoane pot oferi copilului condiții mai bune de creștere și educare nu constituie o justificare pentru a încredința copilul acestora. Nici atașamentul profund al minorului față de aceste persoane nu constituie „situație excepțională” care să justifice ruperea legăturilor de familie.
Din aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamant.
(Judecător Luminița Cristea)
| ← Procedura de citare prin afişare | Posibilitatea deţinătorului unei hotărâri de acordare a... → |
|---|
