Partaj. Imobil construit de soţi pe terenul proprietatea părinţilor. Regim juridic
| Comentarii |
|
Cum judecătoria a reţinut explicit că soţii au construit imobile împreună cu părinţii pârâtului, în perioada când se gospodăreau împreună, se aplică dispoziţiile art. 969 C.civ., în raport de care se caracterizează raporturile juridice dintre soţii constructori şi proprietarii terenului. Existenţa unei convenţii, care nu a fost materializată prin înscris (date fiind relaţiile apropiate dintre părţi), a fost dovedită în cauză, astfel că soţii au dobândit un drept de coproprietate, bunul imobil în discuţie având regimul juridic al unui bun coachizit.
Secţia I civilă, Decizia nr. 9298 din 4 octombrie 2012
Prin sentința civilă nr. ... pronunțată de Judecătoria Craiova s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta B.V. împotriva pârâtului V.G. și în contradictoriu cu intervenienții V.I., F.I. și U.M. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul V.I. S-au respins capetele de cerere în pretenții și revendicare bunuri proprii formulate de reclamantă. S-a luat act că reclamanta a renunțat la partajarea bunului mobil reținut prin încheierea de admitere în principiu. S-a confirmat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert C.G., în varianta I propusă de expert, atribuind imobilul situat în C., pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă către reclamantă în sumă de 51.000 lei. S-a stabilit termen de plată a sultei de către pârât, 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta B.V. a chemat în judecată pe pârâtul V.G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună partajarea bunurilor dobândite de părți pe timpul căsătoriei.
în motivare, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, pe perioada căsătoriei fiind dobândite următoarele bunuri: un apartament cu 2 camere, o casă cu 3 camere și 2 holuri în suprafață de cca. 70 mp, situată în comuna I., la care, ulterior, au construit o bucătărie de vară de cca. 20 mp și o baie, o încăpere pentru animale, gard la stradă cu porți pe o lungime de 40 m, au renovat casa bătrânească, respectiv au refăcut total tavanele cu ipsos, au pardosit încăperile, au realizat o scară de acces la intrare, au construit un garaj cu rampă pe o suprafață de 28 mp, o fântână în curte, din tuburi de beton cu instalație manuală, acoperită cu tablă, un magazin și un bar și au mai dobândit un autoturism.
La data de 26.11.2009, numitul V.I., fiul părților, a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând a se constata, în favoarea sa, un drept de creanță pentru contravaloarea îmbunătățirilor aduse de el la apartamentul în litigiu.
Menționează intervenientul că de toate aceste bunuri s-a folosit doar reclamanta începând cu anul 2001 și până în prezent, motiv pentru care solicită ca uzura lor să fie imputată în lotul pârâtei, evaluându-le, provizoriu, la suma de 5.000 lei.
La aceeași dată, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, recunoscând că apartamentul în litigiu este bun comun, posesia lui fiind exercitată, în prezent, de reclamantă, deși o perioadă a fost ocupat de fiul lor, căruia intenționau să-l înstrăineze, acesta aducându-i o serie de îmbunătățiri, însă urmare a plecării lui în Portugalia, reclamanta s-a instalat în imobil.
în privința pretențiilor reclamantei privind casa din comuna I., pârâtul arată că aceasta a fost construită, integral, de părinții săi, părțile neavând nicio contribuție la edificarea ei.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 12.01.2010, instanța, din oficiu, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenientului, urmare a faptului că, potrivit susținerilor sale, pretinsele îmbunătățiri la apartament au fost efectuate de acesta anterior anului 2001, când reclamanta s-a mutat în imobil, iar cererea în pretenții cu privire la ele a fost introdusă în anul 2009, deci cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege, motiv pentru care a pronunțat soluția respingerii cererii ca fiind prescrisă.
Prin încheierea de ședință din 18.05.2010, instanța, la solicitarea reclamantei, a dispus introducerea în cauză, în calitate de interveniente forțate, a numitelor F.I. și U.M., moștenitoare, alături de pârât, de pe urma părinților acestuia, cererea în pretenții cu privire la îmbunătățirile pretinse a fi aduse casei bătrânești din comuna I. fiind îndreptată împotriva lor.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, la 23.11.2010, Judecătoria Craiova a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a admis în parte și în principiu acțiunea precizată, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul V.I. și cererile în pretenții și revendicare bunuri proprii formulate de reclamantă, constatând că reclamanta și pârâtul V.G. au dobândit, pe perioada căsătoriei, următoarele bunuri: un apartament cu 2 camere și dependințe situat în C. și un recamier cu bibliotecă încorporată.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de ½ pentru fiecare, precum și efectuarea unor expertize în specialitățile construcții și evaluări bunuri mobile.
La termenul de judecată din 8.03.2011, reclamanta a precizat că renunță la partajarea bunului recamier, reținut prin încheierea de admitere în principiu, înțelegând să partajeze doar imobilul apartament.
Ținând cont de încheierea de admitere în principiu, instanța, în raport de dispozițiile art. 728 C.civ., art. 36 alin. (1) C.fam. și art. 6739C.proc.civ., a admis în parte și în fond acțiunea precizată și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul V.I., a respins capetele de cerere în pretenții și revendicare bunuri proprii formulate de reclamantă și a luat act că aceasta a renunțat la partajarea bunului mobil reținut prin încheierea de admitere în principiu, confirmând raportul de expertiză efectuat în cauză, în varianta I propusă de expert, și atribuind imobilul situat în C., pârâtului, cu obligarea acestuia la sultă către reclamantă în sumă de 51.000 lei.
La atribuirea imobilului către pârât, instanța a avut în vedere starea de sănătate precară a acestuia, apreciind că, în comparație cu reclamanta, are o mai mare nevoie de bunul respectiv.
în temeiul art. 276 C.proc.civ., instanța a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză.
împotriva sentinței și a încheierii de admitere în principiu a declarat apel reclamanta B.V., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea apelului reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut în încheierea de admitere în principiu că imobilul casă și anexe construit de părți în comuna I. nu le aparține, proprietar fiind tatălui pârâtului care are calitatea de proprietar al terenului și pe numele căruia s-a eliberat autorizația de construcție.
De asemenea, se mai arată că în mod greșit s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 493 C.civ. privind accesiunea imobiliară artificială, în condițiile în care toate probatoriile administrate în cauză dovedesc că imobilul a fost edificat de părți, fără nicio contribuție din partea părinților pârâtului, pe durata căsătoriei.
O altă critică a apelantei reclamante vizează modalitatea de stabilire a loturilor, respectiv atribuirea apartamentului pârâtului, fără ca această dispoziție să fie motivată în mod temeinic, instanța de fond apreciind doar că se impune atribuirea acestuia pârâtului, care are o mai mare nevoie de el, fiind bolnav.
Apelanta învederează că și ea este bolnavă, apartamentul respectiv fiind singura ei casă, că pârâtul nu a locuit niciodată în apartamentul care i-a fost administrat, are în proprietate și un alt imobil, respectiv casa părintească pe care o moștenește, nu a efectuat îmbunătățiri la apartament și de altfel nu are nici posesia apartamentului.
Prin decizia civilă nr. ..., pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția pentru minori și familie, s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că imobilul din comuna I., casă și anexe, a fost edificat pe terenul tatălui pârâtului, pe numele acestuia fiind eliberată și autorizația de construcție.
S-a apreciat că în situația invocată de reclamantă, respectiv realizarea unei construcții de soți pe terenul unui terț, chiar și cu acordul tacit al acestuia, incidente sunt dispozițiile art. 493 C.civ.
Proprietarul terenului ori succesorii acestuia sunt îndreptățit să acționeze pe cale principală, printr-o acțiune petitorie pentru a prelua construcția cu obligarea la despăgubiri, conform art. 494 C.civ.
Deoarece niciunul dintre soți nu a solicitat despăgubiri în calitate de constructor (pretențiile reclamantei vizând doar renovarea casei bătrânești a foștilor socri), s-a apreciat că în mod corect prima instanță a procedat doar la înlăturarea construcției respective din masa de bunuri comune, fără ca cei doi constructori să primească vreo despăgubire.
Sub aspectul modalității de formare a lotului, tribunalul a constatat că soluția primei instanțe este corectă, față de starea de sănătate a pârâtului, a fost atribuit apartamentul în lotul acestuia, fiindu-i necesară o locuință în C. deoarece este diagnosticat cu neoplasm laringian gr. IV, fiindu-i greu să demareze proceduri pentru a găsi și achiziționa un alt apartament.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând aceleași critici ca și în apel, referitoare la neincluderea în masa partajabilă a imobilului din comuna I. și neatribuirea apartamentului în lotul său.
Recurenta a susținut că nu are relevanță faptul că autorizația de construire a fost emisă pe numele tatălui pârâtului, acesta având calitatea de proprietar al terenului, cât timp soții au construit cu acordul proprietarului, imobilul fiind proprietatea lor. S-a arătat că părinții pârâtului nu au avut nicio contribuție la edificarea casei, neavând interes, aspect reținut în încheierea de admitere în principiu. Recurenta a criticat modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 493 C.civ., arătându-se că acordul proprietarilor terenului face incidente prevederile art. 969 C.civ.
S-a criticat și modalitatea de aplicare a prevederilor art. 6739C.proc.civ., arătându-se că reclamanta este îndreptățită să primească în lot apartamentul, deoarece l-a folosit de la despărțirea în fapt, a făcut îmbunătățiri la imobil, nu are alte posibilități de locuit, în timp ce pârâtul locuiește în imobilul din comuna I., unde mai are un alt imobil în proprietate, dobândit pe cale succesorală de la părinți.
La data de 4.10.2012 intimatul pârât și intimatele interveniente au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 304 C.proc.civ., recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată pentru motive de nelegalitate, strict prevăzute de text, în cadrul căreia nu pot fi puse în discuție și reapreciate probele administrate deja de instanțele de fond.
Pentru a stabili dacă dispozițiile legale au fost corect aplicate, instanța de recurs pornește de la starea de fapt care a rezultat logic din analiza materialului probator, fără a aduce modificări acesteia.
Așadar, analizând dacă imobilul din comuna I. poate fi inclus în masa partajabilă a foștilor soți, instanța are în vedere că prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut că părțile au construit, împreună cu părinții pârâtului, cu care se gospodăreau, o serie de imobile. Starea de fapt astfel reținută nu a fost modificată în apel, deoarece pârâtul nu a declarat apel iar apelul pârâtei, care a privit, sub acest aspect, faptul că imobilul a fost construit exclusiv de soți, a fost respins.
Prin urmare, apărările intimaților din întâmpinarea depusă în recurs și care privesc modul de realizare a construcțiilor din comuna I. nu sunt întemeiate, deoarece vizează modificarea unei stări de fapt reținută deja de instanțele de fond.
Cum judecătoria a reținut explicit că soții au construit imobile împreună cu părinții pârâtului, în perioada când se gospodăreau împreună, nu mai pot fi analizate în recurs declarațiile de martori la care părțile fac referire și nu se poate ajunge la concluzia preconizată de reclamantă, aceea că a edificat construcția doar împreună cu pârâtul, sau la soluția preconizată de intimați, aceea că imobilul a fost edificat exclusiv de părinții pârâtului.
Starea de fapt este clar evidențiată în motivarea încheierii de admitere în principiu, și anume că foștii soți au edificat o construcție împreună cu părinții pârâtului și că ambele familii se gospodăreau împreună.
în ipoteza în care soții construiesc un imobil pe terenul unui terț, în patrimoniul lor intră toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, adică dreptul de a folosi imobilul și dreptul de a fi despăgubiți de proprietarul terenului, care devine proprietar ca efect al accesiunii imobiliare, cu excepția cazului în care între soții constructori și terțul proprietar al terenului nu a intervenit o convenție, soții având învoirea proprietarului fondului.
în această ultimă situație, proprietatea construcției aparține celui care construiește, adică fie soții, fie, în speță, soții împreună cu proprietarii terenului, în patrimoniul comun intrând un drept de superficie care conține în tiparul său dreptul de proprietate (sau coproprietate, după caz) asupra construcției.
Raționamentul ales de instanțele de fond, acela că imobilul edificat de soți aparține întotdeauna proprietarului terenului, este unul simplist și care se aplica doar în perioada în care Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 erau în vigoare. Potrivit acestor acte normative, abrogate în prezent, constituirea dreptului de superficie nu putea avea loc deoarece ar fi însemnat că a avut loc o înstrăinare a terenului, ceea ce nu era permis. Chiar și în perioada de timp respectivă, se accepta ideea constituirii unui drept de proprietate al soților asupra construcției atunci când terenul era proprietatea părinților unuia dintre soți, deoarece într-o asemenea ipoteză se exclude ideea unei speculații cu terenul și recunoașterea dreptului constituia continuarea unei tradiții, mai ales în mediul rural.
Dacă între părți a intervenit o convenție în temeiul căreia s-a construit, se aplică dispozițiile art. 969 C.civ., în raport de care se caracterizează raporturile juridice dintre soții constructori și proprietarii terenului.
Existența unei convenții, care nu a fost materializată prin înscris date fiind relațiile apropiate dintre părți, a fost dovedită în cauză, prin aceea că instanțele au recunoscut faptul gospodăririi celor două familii, ceea ce presupune participarea în comun la venituri și cheltuieli, și că au reținut că ambele familii au edificat imobilul, prin acte materiale specifice.
Așadar, în perioada de timp cât au locuit în comuna I. (la începutul căsătoriei), soții au edificat construcții împreună cu părinții pârâtului și au participat la efectuarea unor îmbunătățiri la imobilele deja existente, proprietatea părinților, în acest ultim caz dobândind doar un drept de creanță, al cărui regim juridic a devenit irevocabil după pronunțarea deciziei din apel, nefiind atacată hotărârea sub acest aspect, care nu face obiectul prezentului recurs.
Se constată că instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 493,art. 494 și art. 969 C.civ., considerând fără temei că soții nu au putut dobândi un drept de coproprietate asupra imobilelor edificate în gospodăria din mediul rural.
Cum în cauză s-a dovedit și s-a reținut ca atare intenția de a construi împreună cu părinții, precum și faptul gospodăririi, soții au dobândit un drept de coproprietate, bunul imobil în discuție având regimul juridic al unui bun coachizit.
Ceea ce nu s-a dovedit este cota-parte a fiecărei familii la constituirea dreptului și nu s-a identificat în concret compunerea imobilului, astfel că soluția asupra fondului nu poate fi stabilită pentru prima oară în recurs, fondul cererii sub acest aspect nefiind cercetat.
Ca urmare, soluția cere se impune potrivit art. 312 alin. (5) C.proc.civ. este de a se admite recursul și a se casa decizia din apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul, ca instanță devolutivă, urmează a administra proba cu martori pentru a stabili în ce cote au contribuit familia compusă din reclamantă și pârât și familia compusă din părinții pârâtului la edificarea imobilului și proba cu expertiză pentru a se identifica și evalua imobilul respectiv, care va fi inclus în masa partajabilă, în cota ce va rezulta din probe.
Cât privește critica de nelegalitate privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6739C.proc.civ., care cuprind criteriile legale de atribuire a bunului, se constată că, față de motivul care a dus la casarea deciziei, nu se mai impune a fi analizată.
După rejudecare și modificarea în mod corespunzător a încheierii de admitere în principiu, instanța de apel va analiza îndreptățirea părților la primirea, în natură, a bunurilor imobile, ținând seama și de criticile formulate în prezenta cale de atac. Se va statua, de asemenea, și asupra cheltuielilor de judecată avansate de părți, ținând seama de dubla lor calitate - reclamanți și pârâți - în procesul de partaj.
(Judecător Gabriela Ionescu)
| ← Condiţii privind acceptarea tacită a unei succesiuni potrivit... | Acordarea indemnizaţiei de şomaj şi a primei de încadrare... → |
|---|
