Eroarea obstacol – cauză de nulitate absolută. Admisibilitatea probei testimoniale în raport de dispoziţiile Codului civil 1864 într-o acţiune introdusă după intrarea în vigoare a noului Cod civil. Domeniul de aplicabilitate al disp. art.26 alin.1 din Cod
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 901 din data de 18.11.2014
Dosar nr. 8028/256/2013
TRIBUNALUL CONSTANȚA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.901
Ședința publică de la 18 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -
JUDECĂTOR-
GREFIER -
S-a luat în examinare apelul civil având ca obiect constatare nulitate act juridic, promovat de reclamanții ... și ..., cu domiciliul în ..., împotriva sentinței civile nr.265/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria ... în dosarul civil nr.8028/256/2013, în contradictoriu cu pârâții ..., ..., domiciliați în ... și ..., domiciliat în ....
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
T R I B U N A L U L
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.265/19.02.2014, Judecătoria ... a respins acțiunea formulată de reclamanții ... și ... în contradictoriu cu pârâții ..., ... și ... și a obligat reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat; prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâți.
S-a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei ... sub nr.8028/256/2013, reclamanții ... și ... au chemat în judecată pe pârâții ..., ... și ..., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.1207 din 22.03.2002 încheiat între reclamanți și pârâți la BNP ....
În motivare, au arătat că în luna martie 2002 reclamanții au vândut imobilul apartament de 2 camere din ... la prețul de 170.000.000 lei vechi și în data de 22.03.2002 s-au deplasat la BNP ..., unde au semnat cu ... contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat prin încheierea nr.1207 din 22.03.2002, prin care au cumpărat uzufructul și pârâții ... și ... nuda proprietate la prețul de 150.000.000 lei vechi, pe care l-au achitat în întregime reclamanții. Au arătat că nu au citit contractul și nu au înțeles că este de fapt un contract de vânzare cumpărare cu drept de habitație, natura acestuia nefiind cea pe care și-au dorit-o, aceea de act de vânzare cumpărare cu clauză de habitație și întreținere, pârâtul fiind fiul reclamantului. Au arătat că înțeleg să se înscrie în fals față de mențiunile inserate referitoare la faptul citirii și înțelegerii sensului acestuia. După încheierea contractului, pârâții nu i-au ajutat, nu au avut grijă de ei, reclamanta fiind internată de mai multe ori în spital, nu au contribuit la îmbunătățirile aduse imobilului și relațiile lor cu pârâții s-au deteriorat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.953, 948, 954 cod civil și s-a invocat eroarea asupra naturii juridice a actului (error in negotio).
S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
În susținerea cererii, s-au anexat înscrisuri în copie și dovada participării la ședința de informare asupra medierii.
Pârâții ... și ... au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Au susținut că plata prețului a fost contribuție comună, reclamantul este o persoană cu instrucție și nu este vorba de o eroare gravă asupra naturii contractului. S-a contestat semnătura reclamantei și s-a invocat excepția prescripției, fiind vorba de o nulitate relativă care putea fi invocată în 3 ani.
S-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Mandatarul pârâtului, ..., a precizat (fila 47) că e de acord cu acțiunea și că a încasat prețul de la dl. ....
Reclamanții ... și ... au formulat răspuns la întâmpinare, arătând că cele afirmate în întâmpinare nu corespund adevărului, iar excepția prescripției este nefondată deoarece în cauză s-a invocat un motiv de nulitate absolută.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și s-a respins proba cu martori, având în vedere dispozițiile art.1191 Cod civil.
În ședința din 22.01.2014 reclamanta ... a afirmat, la interpelarea instanței, că semnătura de pe cererea de chemare în judecată este a sa. Motivele cu privire la înscrierea în fals au fost precizate ca apărare de fond de către apărătorul reclamanților.
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare a fost unită cu fondul prin încheierea din data de 12.02.2014.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este nefondată, întrucât prin acțiune s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului, nulitatea absolută putând fi invocată oricând.
Pe fond, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat prin încheierea nr.1207 din 22.03.2002 de BNP ... (fila 8-9) pârâtul ... prin mandatar ..., în calitate de vânzător, a vândut numiților ... și ... - soți, uzufructul și numiților ... și ... - soți, nuda proprietate asupra imobilului situat în ..., la prețul de 150.000.000 lei vechi.
Conform art.948 Cod civil vechi aplicabil în speță, "condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită";.
Consimțământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia actul juridic civil și este o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil.
Potrivit art.953 Cod civil, "consimțământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violență, sau surprins prin dol";.
Eroarea reprezintă falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea actului juridic, iar în cauza de față s-a invocat eroarea obstacol cu privire la natura actului juridic încheiat de părți (error in negotio), eroare care atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic.
Din probele administrate, înscrisuri și interogatorii administrate părților, rezultă că reclamanții știau ce act încheie la data de 22.03.2002 sau puteau să știe (consultând o persoană de specialitate sau solicitând explicații notarului), situație în care nu-și pot invoca propria culpă. Din probe, rezultă că acțiunea formulată de reclamanți după 12 ani de la încheierea actului juridic este, de fapt, rezultatul deteriorării relațiilor de familie dintre ei și pârâții ... și ....
În ceea ce privește plata prețului contractului, prima instanță a reținut că nu s-a probat că în mod exclusiv a fost plătit de reclamanți.
În consecință, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă acțiunea ca nefondată, iar în baza art.453 C.pr.civ. au fost obligați reclamanții la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat în termen legal apel.
În motivarea cererii de apel, au susținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat că reclamanții au știut care este natura actului, cerând explicații notarului. În realitate, singurele probe încuviințate și administrate în fața primei instanțe au fost înscrisurile și interogatoriile părților, deși prin cererea de chemare în judecată au solicitat și proba testimonială, iar probele administrate nu au adus nimic nou. Instanța nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii relația de rudenie dintre părți, dar nici încrederea pe care reclamanții au avut-o în pârâți până la momentul semnării contractului; de fapt, nici în perioada imediat următoare atitudinea acestora nu s-a schimbat, iar reclamanții nu au avut niciun motiv de bănuit că ar fi vreo problemă cu contractul.
Pentru lămurirea situației de fapt, a intenției la semnarea contractului, pentru lămurirea condițiilor efective în care s-a semnat actul, dar și cu privire la discuțiile dintre părți anterior încheierii contractului, reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale în completarea probei cu înscrisuri, însă prima instanță le-a respins această probă, fiindu-le astfel îngrădit dreptul la apărare și neputând proba cele susținute în cuprinsul cererii. Martorii pe care i-au nominalizat în cerere sunt persoane care au auzit discuțiile purtate anterior între părți și care aveau cunoștință despre cine a plătit efectiv prețul.
Soluția de respingere a primei instanțe este practic nemotivată, pe 9-10 rânduri se apreciază că reclamanții știau sau puteau ști care este natura contractului, că nu ar fi probat plata exclusivă a prețului, fără a se indica probele care au determinat această concluzie, fără a fi analizate înscrisurile din care rezultă că prețul a fost achitat integral de reclamanți din banii obținuți din vânzarea apartamentului lor din .... Prin niciun mijloc de probă pârâții nu au făcut dovada faptului contrar, respectiv a plății de către ei a jumătate din prețul casei, așa cum au pretins prin întâmpinare.
Au susținut apelanții că actele nu le-au fost citite sau explicate, semnarea acestora făcându-se în antecamera biroului notarial, care era deja plin, actele fiindu-le întinse spre semnare de o angajată a biroului, și nu de d-na notar.
În drept, au invocat disp. art.466-480 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimații au reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată. Au susținut că prețul a fost achitat în cote egale de către ei și reclamanți, că au efectuat numeroase renovări și amenajări la imobil (branșare la apa potabilă, racordarea WC-ului în interiorul casei, turnarea trotuarelor, plantarea de pomi, bară de scuturat covoare, cocină de porci, modificare uși imobil, scurgeri ape pluviale etc.), au achitat impozitele și taxele aferente imobilului. După 12 ani, reclamanții susțin că ei au achitat întreg prețul imobilului și că pârâții nu s-au achitat de "obligațiile contractuale";, deși în conținutul contractului nu este prevăzută obligația lor de a-i îngriji pe reclamanți; însă chiar și în lipsa unei astfel de obligații, pârâții au avut grijă de reclamanți, chiar reclamanta recunoscând la interogatoriu că pârâta ... le făcea de mâncare sau le aducea de mâncare, iar reclamantul recunoscând într-o primă fază că a primit un telefon de la pârâți.
Sub aspectul unei persoane neajutorate, fără instruire, reclamantul ... a făcut dovada de a fi o persoană tenace și periculoasă, în acest sens fiind numeroasele scrisori de amenințare la adresa pârâților, chiar și în perioada desfășurării prezentului proces.
Răspunsurile reclamanților la interogatoriu vin în contradicție flagrantă cu susținerile din răspunsul la întâmpinare, unde recunosc că s-au deplasat la notar și au semnat actul de vânzare cumpărare. Nu se poate reține o simplă susținere a unei părți contractante, potrivit căreia s-ar fi aflat în eroare 12 ani de la semnarea actului, o astfel de situație punând sub semnul întrebării prevederile legale care stabilesc scopul și utilitatea autentificării anumitor acte juridice și, implicit, utilitatea instituției notarului public.
La cererea apelanților, în apel s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reține următoarele:
Este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii primei instanțe. Hotărârea cuprinde considerentele care au format convingerea instanței, în acord cu disp. art.425 alin.1 lit.b C.pr.civ., iar referirea apelanților la pretinsele "9-10 rânduri"; de motivare sunt lipsite de relevanță, niciun text de lege neconținând numărul de rânduri pe care trebuie să-l conțină motivarea unei hotărâri judecătorești.
Potrivit art.479 alin.2 C.pr.civ. în vigoare, instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art.478 alin.2, adică prin cererea de apel.
În acest sens, instanța de apel a încuviințat pentru apelanții reclamanți administrarea probei testimoniale cu martorele ... și ....
Prealabil analizării probatoriului, tribunalul reține că în mod greșit prin încheierea de ședință din 12.02.2014 prima instanță a respins proba testimonială propusă de reclamanți, cu motivarea foarte lapidară că "regulile care guvernează în materie de fond sunt cele ale vechiului cod civil";.
Este adevărat că art.26 alin.1 din C.pr.civ. în vigoare prevede că "legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii";, urmând ca administrarea probelor să se facă potrivit legii în vigoare la data administrării lor, așa cum se dispune la alin.2. Fiind vorba de un contract încheiat în anul 2002, în cauză sunt aplicabile regulile din vechiul cod civil privind admisibilitatea probelor.
Art.1191 alin.1 C.civ. 1864 instituie interdicția de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depășește 250 lei, iar alin.2 instituie interdicția de a dovedi cu martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris. În literatura și în practica judiciară s-au adus următoarele precizări cu privire la această regulă:
- fiind de natură convențională, această regulă privește numai părțile contractante, terții putând folosi proba cu martori pentru a combate cele trecute în înscris;
- regula se referă numai la înscrisurile preconstituite;
- se poate dovedi întotdeauna cu martori eroarea, dolul, violența, absența cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, frauda la lege, chiar dacă actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic;
- dovada cu martori este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris și ulterioare încheierii acestuia, care constituie moduri de executare sau stingere a obligațiilor părților.
De asemenea, se reține că proba cu martori devine admisibilă în cazurile expres prevăzute de art.1197 și 1198 C.civ., iar practica judiciară a extins aceste cazuri, adăugând la imposibilitatea materială și imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul, datorită calității părților (rude, afini, prieteni etc.).
În speță, s-a invocat eroarea obstacol ca motiv de nulitate absolută a contractului, iar reclamanții au susținut că urmează a dovedi cu martori aspecte de fapt cum ar fi: "intenția părților la momentul semnării contractului, condițiile efective în care s-a semnat contractul…, să dovedească proveniența banilor plătiți ca și preț al imobilului, precum și relațiile dintre părți"; (fila 121 dosar fond); de asemenea, se reține faptul că pârâtul ... este fiul reclamantei ..., dintr-o altă căsătorie.
Raportat la considerentele expuse mai sus, tribunalul constată că proba testimonială era admisibilă și că în mod eronat prima instanță a respins-o.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat, tribunalul reține că eroarea obstacol, numită și eroare distructivă de voință, este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic. În cauză, s-a invocat falsa reprezentare asupra actului juridic încheiat (error in negotium), în sensul că o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că încheie un alt act juridic; respectiv, reclamanții ar fi crezut că încheie un contract de vânzare cumpărare cu clauză de habitație și întreținere, în timp ce pârâții au încheiat un contract de vânzare cumpărare.
În alcătuirea erorii - viciu de consimțământ intră un singur element, de natură psihologică, anume falsa reprezentare a realității și, fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, eroarea poate fi probată prin orice mijloc de probă.
Sub un prim aspect, tribunalul reține că contractul încheiat în cauză are o titulatură foarte clară, ce nu lasă loc la interpretări: "contract de vânzare-cumpărare imobiliară";, iar reclamanții și pârâții au calitate de "cumpărători";, prin urmare nu este vorba de un contract încheiat între reclamanți și pârâți, având calități diferite, ci de un contract încheiat de reclamanți și pârâți, având aceeași calitate (de cumpărători) cu o altă persoană (având calitatea de vânzător).
În raport de cele reținute mai sus, este irelevant cine a plătit prețul sau în ce proporție s-a plătit acesta de către fiecare dintre cumpărători, deoarece, în speță, nu s-a invocat simulația.
Mai departe, actul conține toate elementele specifice vânzării-cumpărării: prețul - în legătură cu care se menționează, generic, că a fost primit de la cumpărători; momentul la care cumpărătorii intră în proprietatea și posesia imobilului - la data autentificării actului, soții ... intră de drept în proprietatea imobilului, iar soții ... intră în stăpânirea de fapt a imobilului. Contractul contestat în cauză a fost autentificat la data de 22.03.2002, iar la data de 18.03.2002 reclamanții ... au vândut imobilul proprietatea lor din mun. ..., încheind în acest sens contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1053.
Prin urmare, încheind la data de 18.03.2002 un contract de vânzare cumpărare a cărui natură juridică nu este contestată, reclamanții nu pot pretinde că la distanță de câteva zile, la data de 22.03.2002, au crezut că încheie un contract de vânzare cumpărare cu clauză de habitație și întreținere, în condițiile în care cel de al doilea contract purta aceeași titulatură și conținea aceleași elemente specifice ca și primul. În plus, reclamanții nu sunt niște persoane lipsite de instruire (în ceea ce îl privește pe reclamantul ..., acest aspect rezultă din exprimarea folosită în scrisorile adresate pârâților și din modul de executare a semnăturii, care este una destul de elaborată), nu suferă de vreo boală care să afecteze reprezentarea realității, iar vârsta de la data încheierii contractului (68, respectiv 69 ani) nu este una foarte înaintată și nu poate constitui, ea singură, un element esențial în determinarea pretinsei reprezentări false a realității.
De altfel, la întrebarea nr.7 de la interogatoriul administrat în fața primei instanțe: "Recunoașteți că, în schimbul plății de către noi a ½ din contravaloarea casei, noi urma să devenim proprietarii, iar, în schimb, dvs. urma să locuiți pe toată durata vieții în acest imobil?";, reclamanta a răspuns: "Da";.
În ceea ce privește martorele audiate în cauză, se reține că niciuna dintre ele nu a declarat că ar fi asistat la discuții între părți, că ar fi fost prezente la notariat, după cum niciuna dintre ele nu a relatat nici un aspect cu privire la plata prețului.
Martora ... i-a cunoscut pe reclamanți după mutarea lor în actualul imobil, fiind vecină cu aceștia și a relatat aspecte ulterioare încheierii actului, și nu anterioare. Este cert că, deși relațiile între părți erau bune, au intervenit la un moment dat neînțelegeri, astfel că pârâții nu i-au mai vizitat pe reclamanți și nu i-au mai ajutat cu absolut nimic. În acel moment, al rupturii relațiilor normale dintre părți, soții ... s-au plâns vecinilor "când au văzut că soții ... nu îi mai vizitează și nu le mai oferă ajutorul";. Ca urmare, ajutorul oferit până atunci, sub aspect moral și material, nu poate fi înțeles decât ca fiind acel ajutor oferit în virtutea relațiilor normale dintre părinți și copii, și nu în virtutea unor relații contractuale.
Martora ..., care a ținut legătura cu părțile și, mai ales cu reclamanții, până la plecarea acestora din ..., ulterior păstrând legătura doar telefonic, a declarat că reclamanții i-au relatat că urmau să încheie "un contract cu clauză de întreținere la înstrăinarea apartamentului acestora de pe str. ... din …";, însă aceasta constituie o mărturie indirectă, care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
În ceea ce privește susținerea reclamanților, în sensul că nu au știut ce semnează, aceasta este contrazisă de mențiunea din contract "Subsemnatele părți declarăm că, înainte de semnarea actului, am citit personal cuprinsul acestuia, constatând că el corespunde voinței stabilite de noi părțile de comun acord, drept pentru care semnăm mai jos"; și nu a fost făcută în niciun fel dovada contrară.
Atât timp cât nu a fost făcută dovada existenței contractului de întreținere, iar reclamanții sunt beneficiarii clauzei de uzufruct asupra imobilului, lor le revine sarcina suportării taxei de habitat și a contravalorii utilităților de care beneficiază la imobil, astfel că sunt irelevante înscrisurile depuse în acest sens în apel.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți în fața primei instanțe și reiterată în apel prin întâmpinare, tribunalul reține, sub un prim aspect, că pârâții nu au declarat apel împotriva soluției primei instanțe de respingere a excepției, prin urmare nu pot obține satisfacție în acest sens în apelul reclamanților. Însă, soluția primei instanțe este legală și temeinică și sub acest aspect, deoarece eroarea obstacol este mai mult decât un viciu de consimțământ, este lipsa totală a consimțământului, prin urmare este o cauză de nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând, deci dreptul la acțiune este imprescriptibil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., constatând că nu există motive de reformare a soluției primei instanțe, tribunalul va respinge apelul ca nefondat, iar în temeiul art.452-453 din același cod va respinge ca nefondată cererea intimaților ... privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât intimații ... nu au făcut nicio dovadă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul promovat de reclamanții ... și ..., cu domiciliul în ..., împotriva sentinței civile nr.265/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria ... în dosarul civil nr.8028/256/2013, în contradictoriu cu pârâții ..., ..., domiciliați în ... și ..., domiciliat în ..., ca nefondat.
Respinge cererea intimaților privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud. fond
Red./tehnored. dec. apel jud. 3.12.2014/7 ex.
| ← Conivenţa soţului debitor cu soţul nedebitor privind... | Contestatie impotriva actelor de control emise de Curtea de... → |
|---|
