EXCEPTIE DE NELEGALITATE A HCL DE DENUNTARE A UNOR CONTRACTE DE CONCESIUNE
| Comentarii |
|
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE Sentinţă civilă nr. 2521 din data de 27.09.2013
Prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată la nr. 2291/292 din 13 iunie 2013, reclamantul Municipiul Roșiorii de Vede prin Primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în Roșiorii de Vede, județul Teleorman, în suprafață de 87,2 mp și terenul aferent acestuia, pe care o folosesc în prezent fără drept, obligarea acesteia la plata sumei de 21.194,55 lei daune interese pentru repararea voluntară a prejudiciului prin lipsirea de folosința bunului concesionat; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că la data de 15 august 2003 a încheiat cu pârâta contractul de cesiune nr. 80 cu privire la spațiul comercial mai sus arătat, pentru o perioadă de 25 ani . Ulterior, prin hotărârea nr.49/29.04.2011 a Consiliului Local al municipiului Roșiorii de Vede s-a dispus încetarea la data de 1.05.2011 a contractelor de cesiune având ca obiect folosirea unor spații comerciale aparținând domeniului public al municipiului situate în zona respectivă, între care și cel concesionat de pârâtă, în temeiul art.9 lit.b din contract, respectiv în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului. Hotărârea consiliului local a fost atacată la instanța de contencios administrativ de către societatea pârâtă, privitor la art.2,3,4,5 iar prin sentința nr.1056/21 noiembrie 2011 instanța a admis în parte acțiunea formulată de aceasta, respingând capătul de cerere referitor la acordarea unui drept de retenție pentru pârâtă, ulterior sentința devenind irevocabilă prin nerecurare. Menționează reclamantul că pârâta nu a înțeles să conteste și art.1 referitor la încetarea contractelor de concesiune încheiate între părți, ci doar articolele mai sus menționate.
Mai arată reclamantul că, urmare adoptării hotărârii Consiliului Local, societatea era obligată la predarea pe bază de proces verbal a spațiului ce a făcut obiectul contractului de concesiune, lăsându-l liber de orice sarcini, precum și de a plăti integral debitul datorat, însă aceasta refuză, așa încât a chemat-o la conciliere directă, iar în data de 27.03.2013 s-a prezentat administratorul societății, care a refuzat predarea spațiului concesionat, încheindu-se un procesul verbal nr.6927 în acest sens. Hotărârea consiliului, art.1, își produce efectele, nefiind suspendată sau anulată prin nici o hotărâre a instanței de judecată, așa încât pârâta refuză în mod nejustificat și deține în mod abuziv spațiul comercial , deși avea obligația ca la încetarea concesiuni, să restituie autorităților administrației publice locale bunurile de retur pe care le deține în temeiul contractului de concesiune și să ridice bunurile proprii și pe cele de preluare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 866, 868, 869, 870, 871 și urm. art.1430, 1530 Cod civil, art.1 din HCL 49/2011
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 21.194,55 lei reprezentând daune interese, arată reclamantul că este scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art.17 din legea 146/1997 actualizată, fiind vorba de o acțiune a unei instituții publice.
În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 7 - 20).
În temeiul art. 223 alin.3 Cod procedura civila s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
La data de 27 iunie 2013, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat: admiterea excepției lipsei calității active a reclamantului Municipiul Roșiorii de Vede, în baza art.32 alin.(1) lit. b) și art.36 C.p.c.; suspendarea cauzei, în baza art.413 C.p.c. până la soluționarea dosarului nr.3072/87/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București și, în subsidiar, respingerea cererii formulate de reclamant ca netemeinică și nelegală și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Cu privire la excepția invocată, arată că reclamantul nu a depus la dosar nici o dovadă care să ateste dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici extras de carte funciară a acestuia, prin urmare instanța este sesizată cu o cerere de evacuare dintr-un imobil fără ca reclamantul să facă dovada calității de proprietar a acestuia, ci doar calitatea de concedent, care nu poate fi asimilată calității de proprietar și nu justifică titlul de proprietate asupra imobilului respectiv. Printre condițiile de exercitare a acțiunii civile, codul de procedură civilă enumără și existența calității procesuale care, potrivit art.36 din acest act normativ, rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății, dovada acestei calități revenind reclamantului, care este obligat să probeze și calitatea procesuală a pârâtului. Mai mult, instanța are obligația de a verifica din oficiu dacă părțile din proces au calitate procesuală activă sau pasivă, oricare din părți putând invoca excepția lipsei calității procesuale.
Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea cauzei, arată că a încheiat contractul de concesiune cu reclamantul pentru o perioadă de 25 de ani iar prin hotărârea nr.49 a Consiliului Local Roșiorii de Vede reclamantul și-a încălcat obligațiile contractuale, dispunând în mod unilateral încetarea acestuia, încălcând disp. Art.5.3. din contract conform căruia avea dreptul să modifice unilateral clauzele doar din motive excepționale legate de interesul național, înainte fiind obligat la notificarea pârâtei. A formulat acțiune pentru anularea hotărârii nr.49, suspendarea acesteia, obligarea reclamantului la plata despăgubirilor provizorii și achitarea unui drept d e retenție pârâtei până la achitarea efectivă și integrală a despăgubirilor solicitate, care urmau a fi majorate conform unor expertize contabile și tehnice.
Tribunalul București, potrivit legii 554/2004, în mod corect, a dispus suspendarea hotărârii nr.49/29.04.2011, deoarece am arătat și dovedit în fața instanței de fond că aceasta este contrară legii și contractului de concesiune pe care l-am încheiat, care are putere de lege și numai pentru motive de interes național sau local putând fi reziliat unilateral. Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata despăgubirilor majorate și nu ne-a învederat să achităm diferența de timbraj și cuantumul acesteia, astfel încât în prezent dosarul se află pe rolul Curți de Apel București, în recurs. Referitor la capătul de cerere privind suspendarea cauzei, pârâta arată că disp. art.413 C.p.c. își au aplicabilitatea în cauza de față în sensul că nu se poate soluționa o cerere de evacuare care este întemeiată pe un act administrativ atâta vreme cât acesta constituie obiectul unui alt proces, respectiv anularea acestuia.
În subsidiar, pârâta solicită respingerea cererii principale formulate de reclamant ca netemeinică și nelegală, întrucât solicitarea de evacuare a sa nu este justificată având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile contractuale izvorâte din contractul de concesiune, a achitat lunar redevența la valoare și în modul stabilit în contract, a exploatat eficace, în regim de continuitate și permanență, bunul ce face obiectul contractului, neputându-se dispune evacuarea sa cât timp contractul își produce pe deplin efectele juridice și reclamantul încasează lunar redevența. În altă ordine de idei, pârâta arată că actul administrativ pe care reclamantul își întemeiază pretenția de evacuare a sa este actul juridic unilateral emis în cadrul activități executive a autorității publice în calitatea lui de subiecte special investite cu atribuții de realizare a puteri în stat, prin care se creează, se modifică sau se sting raporturi de drept administrativ iar trăsăturile acestui act reprezintă acel ansamblu de însușiri ce determină includerea lui în categoria actelor juridice și în mod concomitent le diferențiază de alte specii de acte juridice aparținând diferitelor ramuri de drept, elementele esențiale fiind acele trăsături fără de care manifestarea de voință nu se poate constitui ca act juridic. Condițiile de valabilitate reprezintă acel ansamblu de cerințe care asigură actelor de drept administrativ producerea integrală și în mod valabil a efectelor juridice. Caracteristicile specifice actelor administrative reprezintă acele însușiri care, rezultând din reunirea cumulativă a elementelor esențiale și a condițiilor de valabilitate, diferențiază aceste acte de alte categorii de acte juridice. Actele administrative fiind emise pe baza și în executarea legii, nu pot conține dispoziții contrare legilor, dar printr-o lege se poate oricând modifica sau anula un act administrativ, aceste acte fiind supuse regim,ului juridic administrativ, având în acest sens un regim juridic propriu, distinct de al altor acte juridice, regim ce se manifestă cu privire la legalitatea actelor administrative, forța lor juridică, puterea lor probantă, modul de intrare în vigoare, modul de executare și de încetare a efectelor juridice. În fine, pârâta arată că hotărârii nr.49 a Consiliului Roșiorii de Vede îi lipsesc elementele mai sus enumerate, astfel că simpla voință a reclamantului, lipsită de temei legal, ca și de interes național, urmează să fie anulată de Curtea de Apel București, așa încât până la soluționarea dosarului mai sus menționat nu se poate dispune evacuarea sa , contractul de concesiune având putere de lege între părți.
În speță - mai arată pârâta - efectele juridice ale actului administrativ sunt ilicite și au la bază intenția directă de evacuare a sa din spațiul concesionat pe 25 de ani, fără ca această evacuare să fi fost justificată și fără ca în speță să existe o dovadă a existenței unui interes național în acest sens. Atât intenția, cât și efectele urmărite și produse, trebuie să fie în concordanță cu legea, întrucât legalitatea constituie o caracteristică esențială pentru existența actului juridic, în special a celui administrativ iar în speță intenția autorului actului administrativ atacat nu este în concordanță cu efectele pe care legea le recunoaște acestei categorii de acte, dreptul obiectiv determinând conținutul voinței interne, stabilind condițiile în care actul juridic produce efectele scontate.
Atunci când emit acte, organele administrației publice trebuie să indice întotdeauna actul normativ superior care constituie temeiul lor legal, în speță un astfel de temei legal neexistând sau, în condițiile în care s-ar fi invocat un astfel de temei, acesta ar fi trebuit să fie dovedit.
Prin urmare, solicitarea de evacuare a reclamantului este inadmisibilă, conform admiterii excepției prematurității acesteia, în lipsa unei despăgubiri juste și prealabile, așa cum arată textul legii 219/1998.
În continuare, pârâta arată că încetarea de îndată a efectelor juridice ale contractului de cesiune i-ar crea prejudicii incomensurabile , ea aflându-se în pragul pierderii spațiului concesionat cât și în cel al pierderii despăgubirilor la care este îndreptățită, evacuarea ei din spațiu având consecințe grave asupra societății prin pagube iminente din cauza investiților făcute corespunzător cu perioada concesiunii, lipsirea d e profit realizat anual pe care ar urma să-l obțină în urma activității ce urma să o desfășoare până la împlinirea termenului de 25 de ani, conform contractului; pierderea unui vad comercial bun; perioada de inactivitate până la găsirea unui alt spațiu asemănător, care ar duce, implicit, la concedierea unor salariați, situație care ar putea duce la falimentul societății, la o executare silită de nedorit, fiind în imposibilitatea de a-și onora contractele de credit. De asemenea, nu a avut loc despăgubirea justă și prealabilă, reclamantul urmărind doar evacuarea spațiului, în mod ilegal și abuziv.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile legii 219/1998, ale codului de procedură civilă și ale legii 554/2004, înțelegând să se folosească de proba cu înscrisuri și de alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri, depunând la dosar un set de înscrisuri doveditoare (filele 35 - 45).
La data de 12 iulie 2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale active, ca nefondată, motivat de aspectul că între părți s-a încheiat un contract de concesiune al căror obiect, potrivit art.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul acestor contracte, o fac bunurile care sunt proprietate publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale potrivit constituției și reglementărilor legale privind proprietatea publică, astfel că acest contract nu ar fi putut lua ființă dacă bunul concesionat nu ar aparține domeniului public al municipiului Roșiorii de Vede. Faptul că pentru bunul boxe situate în Roșiorii de Vede, aparținând de asemenea, domeniului public al municipiului Roșiorii de Vede, nu deține carte funciară nu este o condiție esențială a dreptului de proprietate.
În cea ce privire suspendarea cauzei, solicită respingerea acestei cereri, ca nefondată, întrucât faptul că pârâta a introdus la Curtea de Apel București cerere de repunere în termenul de recurs nu are nici o legătură cu obiectul prezentei cauze, curtea fiind investită cu reanalizarea HCL 49/2011 iar Judecătoria Roșiorii de Vede cu o cerere de evacuare, pârâta încercând doar să amâne eliberarea spațiului prin introducerea unei contestații în anulare sau alte cereri, cu scopul clar de a tergiversa soluționarea cauzei.
Referitor la fondul cauzei, consideră cererea pe care a formulat-o ca fiind admisibilă, contractul de cesiune nu mai poate produce efecte juridice din moment ce a încetat prin HCL 49/2011 iar pârâta își desfășoară activitatea în acest spațiu fără drept, motiv pentru care a fost nevoit să introducă cererea de evacuare. De asemenea, încetarea contractului de cesiune a fost comunicată pârâtei ar faptul că aceasta s-ar putea confrunta cu lipsuri financiare este total nejustificat atâta vreme cât aceasta a avut suficient timp pentru a-și găsi un alt spațiu în care să-și desfășoare activitatea, reaua credință fiind cea care a determinat-o pe pârâtă să refuze eliberarea spațiului. Legalitatea HCL 49/2011 și faptul că îndeplinește anumite criterii impuse, sunt aspecte care au fost analizate de Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roșiorii de Vede neputând analiza aceste aspecte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, din înscrisurile de le filele 7-11, instanța reține că între părți, la data de 15 august 2003, a intervenit contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013, prin care reclamanta a concesionat spațiul comercial situat în Roșiorii de Vede, în suprafață de 87,2 mp. și a terenul aferent, aflat în domeniul public al reclamantei, în favoarea pârâtei pe o perioadă de 25 de ani începând, cu data de 15 august 2003.
Prin Hotărârea nr. 49/29.04.2011, Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede, la art. 1 a constatat , în temeiul art. 9 lit. b din contracte, încetarea la data de 01.05.2011 a mai multor contracte de concesiune, inclusiv contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013.
Totodată, ca urmare a dispozițiilor art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011, articolele 2, 3, 4, 5, 6 și 7 din Hotărâre au prevăzut condițiile de aplicare și executare a prevederilor art. 1.
Prin sentința civilă nr.1056 din 21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.3072/87/2011 rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea art. 2, 3, 4, și 5 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede ca fiind nelegale și s-a respins ca nedovedit capătul de cerere referitor la obligarea mun. Roșiorii de Vede la plata despăgubirilor.
Instanța reține că art. 1, 6 și 7 din din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede nu au fost anulate.
În drept,
I. Cu privire la excepția de nelegalitate Hotărârii nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004 legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede că instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Conform art. 4 alin. 3 din Legea 554/2004 în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
Instanța reține că potrivit art. 4 alin. 4 din Legea 554/2004 actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane.
Actul administrativ individual este manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, într-o formulă mai explicită, care creează, modifică sau desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate.
În aceste condiții, instanța reține că Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede produce efecte juridice cu privire la persoane determinate - părțile din contractele de concesiune menționate, astfel încât reprezintă un act administrativ cu caracter individual, care poate fi suspus controlului instanței prin intermediul excepției de nelegalitate în condițiile art. 4 din Legea 554/2004.
Excepția nelegalității actului administrativ invocată în temeiul art. 4 din Legea 554/2001 de către instanță nu este o veritabilă excepție procesuală ci doar o modalitate specifică de cercetare pe cale incidentală a legalității unui act administrativ individual de care depinde soluționarea cauzei.
În cazul în care instanța admite excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, așa cum prevede art. 4 alin. 3 din Legea 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție statuând că admiterea excepției de nelegalitate nu afectează validitatea actului, ci actul declarat nelegal devine inopozabil părții împotriva căreia a fost invocat, rămânând inoperant în cadrul litigiului respectiv. (Decizia nr. 1080 din 28 februarie 2012 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect excepția de nelegalitate a unui act administrativ)
Potrivit art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, legea aplicabilă litigiului având în vedere data încheierii contractului încheiat între părți, contractele de concesiune încetează în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 lit. b din contractul de concesiune nr. 80/15.08.2013, părțile au stabilit că poate înceta contractul dintre ele în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța consideră că dispozițiile legale și convenționale enunțate, instituie o excepție de principiile irevocabilității și forței obligatorii a contractelor, excepție justificată tocmai de natura și specificul contractului de concesiune.
Astfel, s-a recunoscut posibilitatea concedentului, ca în cazul în care interesul național sau local o impune, să dispună denunțarea unilaterală a contractului de concesiune, însă această denunțare unilaterală este condiționată de plata către concesionar a unei despăgubiri juste și prealabile.
Așadar, legalitatea și efectele juridice ale denunțării unilaterale a contractului de concesiune sunt subordonate plății către concesionar, înainte ca denunțarea să aibă loc, a unei juste despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin încetarea prematură a contractului.
Rezumând, instanța reține că pentru ca denunțarea unilaterală a contractului de concesiune să fie una legală și să producă efecte juridice, concedentul trebuia să îi achite în prealabil concesionarului o despăgubire justă, plată ce trebuia să aibă loc înainte de efectuarea denunțării unilaterale prin art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede.
În aceste condiții, instanța constată că art. 1 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede este nelegal întrucât denunțarea unilaterală a contractului de concesiune nr. 80/15.08.2013 s-a efectuat cu încălcarea flagrantă a art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, în sensul că denunțarea a avut loc în lipsa plății către concesionar a unei juste și prealabile despăgubiri.
Având în vedere că articolele 2-7 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011 reprezintă doar consecințele firești ale dispoziției de la art. 1, instanța consideră că și acestea sunt nelegale, majoritatea acestora fiind deja anulate prin sentința civilă nr.1056 din 21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.3072/87/2011 rămasă definitivă și irevocabilă.
Dreptul la despăgubirea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, este total diferit de un eventual drept la despăgubiri izvorât din faptul efectuării de către concesionar a unor lucrări de modernizare a spațiilor comerciale primite în concesiune, despăgubiri la care se referă art. 5 din Hotărârea nr. 49/29.04.2011.
Instanța reține că despăgubirea justă și prealabilă la care se referă art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, este recunoscută în favoarea concesionarului tocmai pentru a se asigura repararea prejudiciului evident suferit de către acesta prin încetarea contractului înainte de termenul stabilit (25 de ani).
Așadar, dreptul la o justă și prealabilă despăgubire pe care îl are concesionarul împotriva concedentului, reprezintă o încercare de restabilire a echilibrului contractual dintre părți și de atenuare a efectelor negative a excepției de la principiile irevocabilității și forței obligatorii a contractelor, excepție incidentă în materia contractelor de concesiune.
Totodată, dreptul la o justă și prealabilă despăgubire pe care îl are concesionarul împotriva concedentului, reprezintă în aceeași măsură și o garanție recunoscută concesionarului împotriva unei eventuale denunțări unilaterale abuzive provenită din partea concedentului.
Faptul că prin sentința civilă nr.1056 din 21.11.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr.3072/87/2011 rămasă definitivă și irevocabilă, s-a respins ca nedovedit capătul de cerere referitor la obligarea mun. Roșiorii de Vede la plata despăgubirilor, nu înseamnă că reclamanta a fost scutită de obligația prevăzută art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998, întrucât plata către concesionar a unei despăgubiri juste și prealabile este o condiție de legalitate și eficacitate a denunțării unilaterale a contractului de concesiune.
În aceste condiții, instanța constată că Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede prin care s-a denunțat unilateral contractul de concesiune, este nelegală întrucât a fost dispusă cu încălcarea flagrantă a art. 9 alin. 1 lit. b din contract și a art. 35 alin. 1 lit. b din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, în sensul că denunțarea a avut loc în lipsa plății către concesionar a unei juste și prealabile despăgubiri.
În consecință, instanța urmează să admită excepția de nelegalitate invocată din oficiu și va soluționa cauza, fără a ține seama de Hotărârea nr. 49/29.04.2011 a Consiliului Local al Municipiului Roșiorii de Vede a cărui nelegalitate a fost constatată.
II. Cu privire la cererea de evacuare și celelalte cereri accesorii
Potrivit art. 11 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, contractul de concesiune este contractul prin care o persoană, denumită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, denumită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun în schimbul unei redevențe.
Potrivit art. 969 alin. 1 cod civil (în vigoare la data încheierii contractului), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Având în vedere soluția dată excepției de nelegalitate, instanța reține că nu există nicio dovadă a încetării contractului de concesiune nr. 80/15.08.2013 încheiat între părți, astfel încât acesta produce efecte juridice și în prezent în condițiile stabilite prin clauzele contractuale.
Așa fiind, instanța consideră că reclamanta nu a dovedit nici un motiv pentru care pârâta să fie evacuată din imobilul pe care în exploatează în temeiul contractului de concesiune și nici pentru obligarea acesteia la plata sumei de 21.194,55 lei.
Instanța consideră ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către reclamantă de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către pârâtă de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada niciunei cheltuieli efectuate cu ocazia judecării cauzei.
| ← CONSTATARE NULITATE ACT. Jurisprudență Competenţă materială | Competenţă teritorială – conflict negativ . Jurisprudență... → |
|---|
