Exercitarea autorității părintești. Jurisprudență

Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 510 din data de 06.05.2015

Prin decizia civilă nr. 510/06.05.2015, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul-pârât OD; a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea. A dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora OCE să fie exercitată de ambii părinți și a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată sub nr. 2097/740/2014 din data de 20 mai 2014 pe rolul Judecătoriei A, reclamanta SIM a chemat în judecată pârâtul OD, solicitând ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către aceasta cu privire la minora OCE .

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu pârâtul, în anul 2008, a rezultat minora CE care s-a născut la M, iar prin sentința civilă nr. 8933/29.09.2010 Judecătoria S 2 B a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei către reclamantă, s-a stabilit program de vizitare și s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.

A mai arătat că după rămânerea definitivă a hotărârii, pârâtul nu s-a achitat de obligația stabilită de instanță, minora locuiește în prezent cu aceasta și mama sa în A, având asigurate toate condițiile de care un copil are nevoie, însă pentru nevoia de formare intelectuală a minorei dorește să-i asigure instruirea la o școală din S.

La data de 01.07.20144 pârâtul OD a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A motivat că pentru o corectă educare, maturizare și dezvoltare intelectuală a copilului, autoritatea părintească nu poate fi exercitată decât de ambii părinți și niciun argument de principiu nu poate înlătura exercitarea în comun a autorității părintești.

Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri, anchete sociale și s-au audiat martorii MM și SN.

Prin sentința civilă nr. 3443 din 5.11.2014 a Judecătoriei A s-a admis acțiunea formulată, dispunându-se ca autoritatea parintească asupra minorei OCE să fie exercitată de reclamanta BSIM și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din relația de concubinaj a părților a rezultat minora OCE.

A mai reținut că prin sentința civilă nr. 8933/2010 a Judecătoriei s 2 B s-a încredințat minora spre creștere și educare reclamantei, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, și a obligat reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora.

Reclamanta SIM s-a căsătorit cu numitul BM , iar soțul acesteia are un loc de muncă stabil în G, cei doi soți intenționând să se mute pentru o perioadă în G, aceasta în prezent se numește BSIM.

Pârâtul OD lucrează și locuiește în S, vizitând minora de 1-2 ori pe an.

În baza dispozițiilor art. 397 și 398 C. proc. civ., instanța de fond a apreciat că la momentul de față, interesul minorei este ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mama sa, întrucât după despărțirea părinților săi, aceasta nu mai poate locui decât doar cu unul dintre aceștia. În măsura în care tatăl este în S, iar mama va merge să locuiască în G cu actualul soț, copilul nu va mai locui cu niciunul din părinți, fiind nevoit să locuiască doar cu bunicii.

A mai motivat instanța de fond că fără o hotărâre care să-i acorde exclusiv exercitarea autorității părintești, reclamanta nu o va putea scoate pe minoră din țară și nici să o înscrie la o altă școală, astfel că, problema exercitării exclusive a drepturilor minorei doar de către mamă nu trebuie privită ca o sancțiune pentru tată, ci ca o modalitate practică de realizare în mai bune condiții a intereselor copilului. În măsura în care s-ar menține exercitarea drepturilor părintești de către ambii părinți, foarte probabil minora va trebui să crească în lipsa ambilor părinți - ceea ce nu este deloc în beneficiul ei.

Mai mult, în măsura în care tatăl locuiește în S, interesele minorei pot fi realizate mult mai ușor prin exercitarea autorității părintești doar de către mamă. O serie de măsuri privitoare la minor, pentru care este nevoie de acordul ambilor părinți, se pot lua mai ușor, evitându-se blocajele de comunicare și relaționare între cei doi foști concubini, precum și cele legate de distanța dintre părinți. În definitiv, conflictele și frustrările dintre părinți, precum și distanța foarte mare dintre unul din părinți și copil, vor afecta procesul decizional cu privire la minoră.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii formulate.

A motivat că instanța de fond în mod eronat a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minoră exclusiv de către reclamantă, deși nu există motive temeinice în sensul legii pentru admiterea acestei cereri.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți este un drept al copilului de care nu poate fi lipsit, decât în situațiile în care se face dovada că prin acțiunile și deciziile celuilalt părinte este pus în primejdie.

Sub acest aspect, apelantul a făcut referire la dispozițiile Legii nr. 272/2004, care enumeră situațiile în care judecătorul poate să acorde autoritate părintească exclusivă, astfel că, împrejurarea că pârâtul locuiește în străinătate nu se încadrează în aceste prevederi, în condițiile în care după separarea părinților se impune încurajarea relației copilului cu părintele la care acesta nu locuiește în mod statornic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă, prin avocatul prezent la judecată, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.

Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul, va admite apelul declarat și va schimba în parte sentința, pentru considerentele care vor succede.

Dispozițiile art. 397 cod civil prevăd că, de regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar art. 398 prevede că ,,dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.";

Totodată, art. 507 din Codul civil stabilește cazurile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte.

În același timp, prevederi similare se regăsesc și în dispozițiile art. 36 alin.7 din Legea nr. 272/2004, în care sunt enumerate situațiile în care instanța poate dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte, și care în esență, privesc existența unor riscuri pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

În cauza dedusă judecății în fața instanței de fond nu s-a probat existența unor astfel de riscuri pentru minoră, astfel că în lipsa unui motiv întemeiat în sensul legii, nu se putea dispune exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, interesul minorei justificând ca ansamblu drepturilor privitoare la persoana și bunurile sale să revină ambilor părinți.

Prin urmare, motivarea instanței de fond potrivit căreia interesele minorei pot fi realizate mult mai ușor prin exercitarea autorității părintești doar de către mamă, în condițiile care tatăl locuiește în S, evitându-se blocajele de comunicare și relaționare între cei doi foști concubini, precum și cele legate de distanța dintre părinți, nu se circumscrie unor motive temeinice în sensul legii, în condițiile în care există mijloace rapide de comunicare, iar ambii părinți trebuie să dea dovadă de maturitate și să acționeze numai în interesul fiicei lor.

Față de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.2 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat, s-a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea, autoritatea părintească urmând a fi exercitată de ambii părinți și s-a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Exercitarea autorității părintești. Jurisprudență