PRETENTII. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 310 din data de 11.03.2015
Prin decizia civilă nr. 310/11.03.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamanta SC CV SA.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată sub nr. 1818/339/2014 din data de 7 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Z, reclamanta SC CV SA C a chemat în judecată pe pârâtul RI, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligat la plata sumei de 2876,49 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma verificării instalației electrice de alimentare si măsurare la locul de consum aparținând paratului, inspectorii din cadrul societății au constatat că se consuma energie electrica fără ca aceasta sa fie înregistrata de aparatul de măsura/contorul electric, fapt evidențiat in procesul verbal de constatare/nota de constatare întocmit..
Procesul-verbal de constatare/nota de constatare a fost întocmit in prezenta pârâtului si a fost adus la cunoștința acestuia, care l-a semnat, fără a formula obiecțiuni,
A mai arătat că s-a procedat, cu acordul pârâtului, la inventarierea aparatelor de consum energie electrica, urmând a se stabili consumul in conformitate cu art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice Ia consumatori din data de 25.06.2004. aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 potrivit căruia in cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnicii si de 6 luni pentru ceilalți consumatori.
Acest consum este evidențiat in nota de calcul/fisa de evaluare a energiei electrice consumata si neînregistrata.
In ceea ce privește expedierea facturilor reprezentând recuperare energie electrica agenți economici, respectiv verificare si constatare consum neînregistrat, a precizat că aceasta se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale si care se afla in proprietatea statului roman, instituția menționata fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul României, societatea reclamantă respectând întreaga legislație in domeniu.
Reclamanta a mai menționat că facturile emise au fost acceptate la plata de pârât, nefiind contestate de acesta, conform art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004 care stabilește ca debitorul/paratul avea obligația ca in cazul in care contesta valoarea facturii sa comunice acest fapt furnizorului in termen de 15 zile de la primirea facturii.
A mai susținut reclamanta că are autorizarea de a emite facturile doar intr-un singur exemplar, pe suport de hârtie, potrivit Ordinul nr. 1077/2001 emis de catre Ministerul de Finante privind condițiile in care se pot edita, intr-un singur exemplar, facturile fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, utilizate in activitatea financiara si contabila, autorizare care se acorda furnizorilor cu un număr mare de clienți (sfera de activitate a agenților economici este prestarea de servicii sau livrarea bunurilor de utilitate publica, cum sunt: furnizarea energiei electrice, termice, a gazelor naturale si a apei, canalizarea, telefonia fixa si mobila, transmisia de programe TV si radio si altele similare), iar rațiunea acestei autorizări exclude obținerea acceptului de plata a facturii in varianta clasica a semnării de catre client pe exemplarul doi si remiterea facturii cu semnătura acestuia catre furnizor.
A mai arătat că valoarea prejudiciul cauzat, exclusiv din culpa pârâtului, este in suma de 6996,51le, pentru care s-a emis facturile cuprinse in Fisa de client.
In conformitate cu prevederile art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, dispozițiile Legii nr. 13/2007 si art. 1357 si urm. C.civ., pârâtul este obligat sa suporte acest prejudiciu, reprezentând contravaloarea energiei electrice calculate potrivit legii la tarifele legale in vigoare.
În continuare, a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: existenta unui prejudiciu, existenta faptei ilicite, existenta raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu si exista vinovăția pârâtului, constând in consumul de energie electrica fără ca aceasta sa fie înregistrata de aparatul de măsură/contorul electric, vinovăție recunoscuta prin semnarea procesului verbal de constatare/notei de constatare, precum si prin faptul ca acesta nu a formulat obiecțiuni/nu a contestat înscrisul in discuție.
Deși pârâtul a fost notificat în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, acesta nu a răspuns în nici un fel invitației, dând dovadă de rea credință.
Pârâtul a fost pus în întârziere cu privire la plata debitului restant conform notificării atașate în copie la dosar.
În susținerea cererii, creditorul a depus copie de Notă de constatare nr. 728220 din 24.10.2013, fișa de evaluare a energiei electrice consumată și neînregistrată cantitate de recuperat, facturile emise, tabel cu debitul pretins datorat.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că nu el a folosit imobilul, ci numitul RT, decedat la 6.01.2014.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri - ordonanța de clasare din 20.02.2014, dată în dosarul nr. 1349/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z și certificat de deces privind pe TR.
În cauză, a fost audiat martorul GCM, propus de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 1485 din 28.10.2014 a Judecătoriei Z s-a respins ca nefondată acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin nota de constatare nr. 72822 din 24.10.2013, întocmită de SC CD S.A., s-a constatat că pârâtul era racordat, fără avizul reclamantei și fără a avea încheiat un contract cu aceasta, la rețeaua electrică, beneficiind, așadar, de serviciile de furnizare a energiei electrice prestate de reclamantă.
Prin ordonanța din 20.02.2014 din dosarul nr. 1349/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z, s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii .prev. de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 rap. la art. 228 alin. 3 C.pen., privind pe pârâtul RI, pe motiv că nu există probe că a săvârșit infracțiunea, și pentru RT întrucât a intervenit decesul acestuia.
Din referatul Secției 13 Poliție Rurală S, din același dosar de urmărire penală, reținut prin ordonanța menționată, rezultă că numitul RI nu mai locuia la imobilul din comuna S, jud. T, de circa 6 ani, la acest imobil locuind fratele său, numitul RT, acesta fiind cel care s-a racordat la rețeaua electrică. Acest aspect rezultă și din adresa nr. 1339 din 2.06.2014 a Primăriei S, unde se reține că pârâtul locuiește în comună pe str. P nr. 1 din 2008, iar nota de constatare privește un imobil situat în strada C, nr. 18.
Din declarația martorului propus de reclamantă, s-a apreciat că nu rezultă ce persoană a fost găsită la imobil, ci doar că s-a solicitat ajutorul organelor de poliție, care însă, rețin în referatul cu propunerea de clasare din 7.02.2014 că persoana care folosea imobilul și îl locuia efectiv este RT. Împrejurarea că reclamantul este proprietarul imobilului, nu are relevanță, atât timp cât cel care îl folosea efectiv era o altă persoană și aceasta din urmă a fost cea care a săvârșit fapta ilicită.
Față de cele de mai sus, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 1357 alin. 1 c.civ., în sensul că nu s-a făcut dovada, în condițiile art. 249 c.pr.civ., că pârâtul este cel care a cauzat prejudiciul pretins reclamantei, instanța de fond a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii formulate.
A motivat că nu are relevanță în cauză, împrejurarea că nu s-a început urmărirea penală împotriva pârâtului, având în vedere că a formulat împotriva acestuia o acțiune în răspundere contractuală.
În dezvoltarea acestui motiv de apel a arătat că facturarea consumului de furnizare a energiei electrice, inclusiv pentru consumul fraudulos, se face de furnizorul de energie, iar consumatorul are obligația de a păstra intacte grupurile de măsurare, să nu influențeze funcționarea corectă a acestora și să nu blocheze accesul furnizorului.
Sub același aspect, apelanta a menționat că pârâtul nu a contestat facturile emise.
Apelanta a mai susținut că imobilului pârâtului este deconectat de la rețea, iar această măsură se ia și pentru nerespectarea clauzelor contractuale, cum ar fi sustragerea de energie electrică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C. proc. civ.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare, însă, fiind prezent la termenul de judecată din 11.03.2015 a solicitat respingerea apelului.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Deși apelanta reclamantă a susținut că a formulat împotriva pârâtului RI o acțiune în răspundere contractuală, din cuprinsul acțiunii formulate rezultă că temeiul de drept al acesteia îl constituie dispozițiile art. 1350, 1357 din Codul civil, precum și art. 142 alin.4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr. 1007/2004.
În același timp, în mod corect, în aplicarea principiului rolului activ reglementat de art. 22 din C. proc. civ., instanța de fond a calificat și soluționat acțiunea formulată, ca fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală.
Precizarea de către apelantă, prin cererea de apel, a temeiul acțiunii ca fiind contractual și nu delictual, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 478 alin.3 C. proc. civ., potrivit cărora ,,În apel nu se poate schimba calitatea părților, obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi ".
În ce privește susținerea apelantei, privind lipsa de relevanță în cauză a ordonanței nr. 1349/P/2013 din 20.02.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Z, prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 92 alin.2 din Legea nr. 123/2012, față de pârâtul RI, se apreciază că nu este întemeiată.
Potrivit art. 92 alin.2 din Legea nr. 123/2012, "executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă";.
Deși, ordonanța procurorului de neîncepere a urmăriri penale nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile învestită cu soluționare unei acțiuni în răspundere civilă, nu se poate face abstracție de acesta, în condițiile în care, reclamanta nu a făcut dovada la instanța de fond cu alte probe, a elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 din Codul civil.
Din depoziția martorului audiat la instanța de fond, la solicitarea reclamantei, nu a rezultat că nota de constatare întocmită de reprezentanții SC CV, a fost întocmită în prezența pârâtului în calitate de proprietar al imobilului.
În același timp, se are în vedere că pentru a ajunge ca concluzia că în privința pârâtului, nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanța de fond a avut în vedere și alte probe, respectiv, referatul Secției 13 Poliție Rurală S, din dosarul de urmărire penală, din care, rezultă că numitul RI nu mai locuia la imobilul din comuna S, jud. T, de circa 6 ani, la acest imobil locuind fratele său, numitul RT, acesta fiind cel care s-a racordat la rețeaua electrică, precum și adresa nr. 1339 din 2.06.2014 a Primăriei S, unde se reține că pârâtul locuiește în comună pe str. P nr. 1 din 2008, iar nota de constatare privește un imobil.
Întrucât s-a apreciat că în cauză s-a formulat o acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva pârâtului, susținerea reclamantei potrivit căreia, acesta nu a contestat facturile emise, nu avea relevanță în cauză, și nu poate constitui motiv de netemeinicie a hotărârii instanței de fond.
De asemenea, nici faptul că reclamanta a luat măsura deconectării imobilului de la rețeaua de energie electrică, nu poate argumenta schimbarea sentinței instanței de fond.
Față de considerentele expuse, apelul a fost respins, ca nefondat.
| ← FOND FUNCIAR. Jurisprudență Fondul funciar | CONSULTARE NULITATE ACT JURIDIC. Jurisprudență → |
|---|
