NULITATE ACT JURIDIC. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 56 din data de 03.04.2015
Prin decizia civilă nr. 56/03.04.2015, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă BCR S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A sub nr. 7880/740/2012 din data de 27.11.2012, reclamanții RM și RGF au chemat în judecată pârâta BCR S.A., motivat de împrejurarea că la data de 08.09.2008 a încheiat contractul de credit bancar nr. 2008738571 cu BCR sucursala județeană T, contract încheiat pe o perioadă de 300 luni pentru suma de 41700 euro , această sumă fiind garantată cu ipoteca apartamentului proprietatea reclamanților.
A mai arătat că în prima perioadă a rambursării creditului nu au avut probleme cu achitarea lunară a ratelor, însă ulterior, din cauza majorării progresive a sumei lunare de achitat au ajuns în imposibilitate de a plăti la timp aceste rate.
Din 2008 și până în prezent pârâta nu a diminuat dobânda deși LIBOR a scăzut în mod constat, ci dimpotrivă a majorat dobânda după bunul plac. Reclamanții au solicitat recuperarea sumelor reținute abuziv din momentul semnării contractului până în prezent, precum și compensarea acestora cu sumele rămase restante în ultimele luni și restabilirea unei rate lunare justificate.
Prin Sentința civilă nr.3846 pronunțată la data de 03.12.2014, Judecătoria A a constatat în baza art. 248 si 252 Cod Procedură Civilă perimarea cererii formulată de reclamanții RM și RGF având ca obiect anulare act și pretenții, a dispus închiderea dosarului și a admis în parte cererea pârâtei pentru cheltuieli de judecată în sensul obligării reclamanților RM și RGF către pârâta SC BCR SA la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.06.2013, când judecarea cererii având ca obiect anulare act și pretenții a fost suspendată în temeiul art. 155/1 Cod procedură civilă, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an .
Potrivit art. 248 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas, în materie civilă, în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod de procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța de fond a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții RM și RGF , în contradictoriu cu pârâta BCR S.A.
În ceea ce privește obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere modul de rezolvare al cererii de chemare în judecată, în sensul constatării perimării de drept a acesteia, instanța de fond a admis în parte cererea pârâtei cu privire la plata cheltuielilor de judecată , în cuantum de 300 lei.
S-a procedat astfel, deoarece potrivit art. 274 Vechiul Cod de procedură civilă , instanța este datoare să cenzureze cheltuielile de judecată.
În cauză, prima instanță a diminuat onorariul de avocat proporțional cu munca acestuia în prezenta cauză.
Astfel, instanța de fond a apreciat că redactarea unei întâmpinări și prezentarea avocatului la două termene de judecată , primul a depus întâmpinare și înscrisuri , iar al doilea la care a solicitat suspendarea cauzei nu pot fi cuantificate cu un onorariu de 6031,33 lei. A apreciat , în echitate, pentru aceste lucrări că ar fi rezonabil un onorariu de 300 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, BCR SA B, care a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de recurentă în faza procesuală a fondului și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea recursului.
A motivat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece culpa procesuală aparține reclamanților care au sesizat instanța cu o cerere de chemare în judecată iar apoi nu s-au mai conformat dispozițiilor instanței , ceea ce a dus la suspendarea cauzei din culpa acestora și apoi la perimarea cererii.
În aceste condiții, aceștia trebuiau obligați la rambursarea cheltuielilor efectuate în legătură cu procesul, în măsura în care constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că în cauză s-a făcut dovada caracterului real al cheltuielilor de judecată ( contractul de asistență juridică și plata onorariul stabilit), a caracterului rezonabil (societatea de avocatură care a reprezentat banca este clasificată ca fiind numărul unu de către firmele de evaluare a avocaților, în ceea ce privește litigiile și arbitrajul ) și a caracterului lor necesar (activitatea apărătorului a contribuit în mod categoric la redactarea întâmpinării față de cererea introductivă cu invocarea unor excepții procesuale, reprezentarea băncii la 4 termene de judecată în vederea susținerii drepturilor și apărărilor acesteia, identificarea și depunerea la dosarul cauzei a jurisprudenței naționale obținute de către bancă în litigii similare ).
A mai susținut apelanta că nu poate fi acceptată soluția instanței de a reduce cheltuielile de judecată cu aproximativ 95% chiar dacă în cauză a fost constatată perimarea cererii de judecată , întrucât, așa cum a arătat mai sus, cheltuielile de judecată au fost efectiv realizate, recurenta suportând o serie de costuri privind apărarea în dosar până la constatarea perimării cauzei ( a fost formulată întâmpinare, a asigurat reprezentarea sa la 4 termene de judecată).
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs , nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 cod procedură civilă și 304/1 Cod procedură civilă, Tribunalul, reținând că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt și o aplicare corectă a normelor legale incidente în cauză va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, ,,Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariile minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.";
Instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor mai sus menționate, a apreciat că se impune reducerea onorariului de avocat având în vedere activitatea concretă prestată de avocatul pârâtei și limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, reținând în mod justificat că acesta nu a desfășurat un volum mare de muncă pentru executarea mandatului primit de natură să justifice onorariul perceput în cuantum de 6031,33 lei, care apare ca nejustificat în raport cu activitatea desfășurată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului are la rândul său o jurisprudență constantă în această materie, statuând că un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil.
Raportând aceste criterii la soluția pronunțată în cauză, se apreciază că, suma solicitată de pârâta BCR B cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, nu are caracter rezonabil, având în vedere valoarea mare a onorariului.
Desigur, avocații își stabilesc onorariile în funcție de piața serviciilor avocațiale, având în vedere experiența profesională, istoricul activității proprii, resursele de timp de care dispun și pragul de acceptabilitate pentru client, însă un onorariu prea mare, va putea fi apreciat ca fiind nerezonabil, față de circumstanțele speței.
În cauză, în raport de numărul termenelor de judecată acordate, de apărările care s-au formulat, materializate prin depunerea întâmpinării la care s-a anexat practică judiciară, se apreciază că munca desfășurată nu a avut un grad ridicat de complexitate, astfel că, reducerea onorariului se justifica și în raport de jurisprudența CEDO.
În ceea ce privește critica referitoare la celelalte cheltuieli de judecată invocată în cadrul cererii depuse la data de 03.04.2015, se constată că în mod corect acestea nu au fost avute în vedere de prima instanță în lipsa detalierii lor , nefiind suficientă menționarea aceluiași contract în temeiul căruia s-a achitat și onorariul de avocat.
Având în vedere că proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond iar în cauză aceasta a justificat reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu se apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care, recursul a fost respins, ca nefondat.
Întrucât nu s-a admis calea de atac exercitată de parte, s-a respins și cererea formulată de aceasta în recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată.
| ← Exercitarea autorității părintești. Jurisprudență | FOND FUNCIAR. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
