Exercitarea autorităţii tutelare a minorilor gemeni de către ambii părinţi Minori
| Comentarii |
|
minorilor gemeni de către ambii părinţi; .
Asupra apelului civil de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoare:
Prin cererea înregistrată sub nr. 18434/233/2011 pe rolul Judecătoriei Galaţi – Secţia civilă
reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta T.E. pronunţarea unei hotărâri prin care să se
dispună desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de xxxxxxxxx, din culpa exclusivă a pârâtei,
minorii I-A şi I.-C., născuţi la data de xxxxxxxxx, să fie încredinţaţi spre creştere şi educare
reclamantei, iar pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „G.”.
În motivarea în fapt a acţiunii reclamantul a arătat că părţile s-au căsătorit la data de
xxxxxxxxx, iar în timpul căsătoriei şi la data de xxxxxxxxx s-au născut ambii minori.
A mai arătat că relaţiile dintre soţi s-au deteriorat treptat, pe fondul lipsei de afecţiune şi de
comunicare, ceea ce a condus la instituirea unui climat tensionat în familie, care poate afecta
iremediabil şi dezvoltarea ulterioară a copiilor.
În dovedirea acţiunii reclamantul a solicitat administrarea probelor cu acte şi testimonială.
În drept reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea.
Deşi la dosar a fost depus un acord de mediere de care reclamantul a solicitat să se ia act, în
termen legal pârâta a formulat o cerere reconvenţională prin care solicita desfacerea căsătoriei din culpa
exclusivă a soţului, pârâta-reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, să i se încredinţeze
spre creştere şi educare cei doi minori rezultaţi în timpul căsătoriei, pârâtul să fie obligat la plata unei
contribuţii lunare de întreţinere a minorului şi să fie evacuat din apartamentul reprezentând domiciliul
comun.
În motivarea în fapt a cererii reconvenţionale pârâta-reclamantă a arătat că nu recunoaşte
efectele acordului de mediere prezentat de reclamant în instanţă deoarece la semnat sub presiunea
psihică exercitată de acesta împotriva ei şi singurul vinovat de destrămarea relaţiilor de căsătorie este
reclamantul-pârât, care în timp a devenit violent şi a îndatorat foarte mult patrimonial familia.
A mai arătat că cei doi copii sunt gemeni şi sunt rezultatul unui efort susţinut al mamei şi al
unor tratamente medicale ce s-au derulat pe o perioadă de 10 ani, ceea ce a determinat existenţa unei
legături afective foarte puternice între mamă şi copii, pe de o parte, şi între copii, pe cealaltă parte.
A mai susţinut că minorii au fost nedespărţiţi permanent, dar la data de 20.11.2011 reclamantul-
pârât a părăsit domiciliul comun şi la plecare l-a luat şi pe minorul I.-A., aspect de neconceput având în
vedere relaţia afectivă dintre copii.
În dovedirea cererii reconvenţionale pârâta-reclamantă a solicitat administrarea probelor cu acte
şi testimonială.
În drept a invocat disp. art. 119, 120 şi 613 C.pr.civilă şi art. 37, 38, 40 al.3, 42, 86, 94 şi 107
Codul Familiei.
La termenul de judecată din data de 31.01.2012 ambii soţi au solicitat desfacerea căsătoriei prin
acord.
Totodată, în conformitate cu prevederile Noului cod civil (NCC) au precizat cererile accesorii,
respectiv: reclamantul a solicitat să exercite în exclusivitate autoritatea părintească cu privire la minorul
I.-A., care ar urma să aibă domiciliul la el, iar pârâta să exercite în exclusivitate autoritatea părintească
asupra minorei I.-C. care ar urma să aibă domiciliul la pârâtă; pârâta a solicitat să exercite în
exclusivitate autoritatea părintească asupra ambilor minori, ambii urmând a avea domiciliul la pârâta-
reclamantă.
Minorii au fost audiaţi în Camera de Consiliu în baza disp. art. 1441 C.pr.civilă, în cauză fiind
administrate probele solicitate şi întocmindu-se referatele de anchetă socială la domiciliul / reşedinţa
soţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3775/11.04.2012 a fost admisă în parte cererea principală şi cererea
reconvenţională, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor în baza acordului acestora, s-a dispus ca
pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de „G.”, a dispus ca după divorţ autoritatea
părintească asupra minorilor să fie exercitată în comun de ambii părinţi, a stabilit locuinţa minorilor la
domiciliul pârâtei-reclamante, l-a obligat pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante o
contribuţie lunară de întreţinere a minorilor în cuantum de 33% din veniturile nete lunare ale
reclamantului-pârât cu începere de la data introducerii acţiunii (19.09.2011) şi până la majoratul minorilor
(xxxxxxx), a obligat-o pe pârâta-reclamantă de a acorda întreţinere minorilor într-un procent de 33% din
veniturile sale nete lunare şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de evacuare a reclamantului-pârât
din imobilul-domiciliul comun al soţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut din actele de stare civilă depuse la
dosar că părţile s-au căsătorit la data de xxxxxx, căsătorie înregistrată sub nr. xxxxxxxx în registrul de
stare civilă al Primăriei Mun. Galaţi, iar în timpul căsătoriei s-au născut minorii I.-A. şi I.-C., la data de
xxxxxx.
Judecătoria Galaţi a mai arătat că în timp relaţiile dintre soţi s-au degradat până la a se ajunge
la despărţirea în fapt în luna noiembrie 2011, când reclamantul-pârât a plecat de acasă cu minorul I.-A.
În această situaţie şi având în vedere că părţile au precizat la 31.01.2012 că doresc desfacerea
căsătoriei prin consimţământ s-a făcut aplicarea disp.art. 373 lit.a şi art. 374 NCC, ceea ce a condus la
soluţia de divorţ prin acordul soţilor.
În conformitate cu disp. art. 6131 C.pr.civilă şi art. 383 al.3 NCC s-a dispus ca pârâta-
reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „G.”.
În baza disp. art. 397 NCC şi art. 396 NCC şi art. 2 al.2 şi 3 din Legea nr. 272/2004, rep.,
Judecătoria Galaţi a considerat că se impune ca autoritatea părintească să fie stabilită avându-se în
vedere interesul superior al minorilor, aşa cum rezultă el din probele administrate în cauză.
Întrucât exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi reprezintă regula, conform disp.
art. 397 NCC, iar din probele administrate în cauză rezultă interesul ambilor părinţi de a exercita
această autoritate, în sensul de a se implica activ în creşterea şi educarea copiilor, şi nu fost
identificate motive întemeiate pentru a se deroga de la această regulă, s-a apreciat că autoritatea
părintească se impune a fi exercitată în continuare de ambii soţi, fiind în interesul superior al copiilor ca
părinţi să-şi depăşească propriile deficienţe de comunicare şi să conlucreze cât mai eficient pentru a
asigura celor doi copii condiţii optime de creştere, acces la educaţie, învăţătură şi pregătire profesională.
Referitor la stabilirea domiciliului minorilor în baza disp. art. 400 şi art. 92 NCC s-a apreciat că
este în interesul copiilor, fraţi gemeni, de a rămâne împreună în acelaşi domiciliu, principiu instituit şi de
disp. art. 60 al.3 lit.b din Legea nr. 272/2004 şi art. 6 al.1 din Legea nr. 273/2004.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că şi părţile şi copii au declarat în instanţă că anterior
despărţirii părinţilor în fapt au avut o relaţie foarte bună, petreceau tot timpul împreună şi doresc să
locuiască în continuare împreună, precum şi faptul că martorii au declarat unanim că cei doi copii
stăteau tot timpul împreună, anterior separării în fapt, şi şi-au exprimat permanent regretul că în prezent
nu mai păstrează legătura.
A mai reţinut şi faptul că cei doi copii sunt fraţi gemeni şi despărţirea lor în fapt prin stabilirea de
domicilii diferite le-ar crea o stare de grav disconfort şi mare dezechilibru emoţional, cu consecinţe
destabilizatoare de nemăsurat în viitor.
Din actele depuse la dosar s-a apreciat că ambii părinţi prezintă garanţii materiale pentru a
asigura oricărui copil sau împreună cele necesare traiului şi unei bune dezvoltări şi educări.
Totuşi, din proba testimonială s-a considerat că în timp tatăl-reclamant a dovedit un
comportament oarecum discriminatoriu raportat la cei doi copii, favorizând în mod făţiş pe minorul I.-A.
şi că interesul său actual faţă de fetiţă este mai mult unul de circumstanţă. Totodată, din declaraţiile
martorilor C.D. şi G.I.-M. s-a reţinut că reclamantul este mai indiferent faţă de I.-C., cu motivaţia că „în
familia lui nu există fete”, şi că lucrurile la mâna a doua ar trebui folosite de fetiţă, iar lucrurile noi ar
trebui folosite de băiat.
Pentru stabilirea domiciliului minorilor a fost avută în vedere şi declaraţia martorilor dată la
momentul audierii lor în Camera de Consiliu, moment la care băiatul a precizat că „înainte de separare
se înţelegea mai bine şi cu mama” şi fetiţa a precizat că tatăl „o ceartă şi îl favorizează pe fratele ei”.
Din caracterizările făcute copiilor de cadrele didactice, din declaraţiile martorilor C. şi T., din
faptul că reclamantul-pârât i-a interzis pârâtei-reclamante să-şi viziteze copilul-băiat în ajunul Crăciunului
2011, din faptul că mama îi tratează în mod egal pe ambii copii şi din poziţia exprimată de familia
extinsă a pârâtei-reclamante, s-a considerat că pârâta-reclamantă este cea care poate asigura copiilor
un climat familial mai bun dezvoltării ulterioare a minorilor.
Interesul reclamantului-pârât în evoluţia pregătirii profesionale şi preocuparea pentru corecta
creştere şi educare a minorului I.-A. au fost apreciate ca fireşti şi ele pot continua şi după stabilirea
domiciliului minorului la mamă.
Totodată, înscrisurile depuse de reclamantul-pârât cu care dorea să demonstreze inabilitatea
managerială a pârâtei-reclamante şi că după separare aceasta din urmă a accesat un site de socializare
au fost înlăturate cu motivarea că sunt aspecte irelevante şi care nu influenţează buna dezvoltare
ulterioară a minorilor.
În temeiul disp. art. 402 al.1, art. 499, art. 525 al.1, şi art. 516 al.1 NCC în ref. la art. 44 din
Legea nr. 272/2004 şi raportat la veniturile realizate de ambii soţi s-a considerat că se impune ca
aceştia să acorde în continuare minorilor tot sprijinul material de care au ei nevoie, fiind cuantificat în
raport de vârsta minorilor şi nevoile lor actuale (art. 520 al.2 NCC) la un cuantum lunar de 33% din
veniturile nete ale fiecărui părinte.
Referitor la solicitarea pârâtei-reclamante de evacuare a reclamantului-pârât din domiciliul
comun s-a apreciat că pe parcursul procesului acest capăt de cerere a rămas fără obiect, având în
vedere că la data de 30.11.2011 reclamantul-pârât s-a mutat la o altă adresă.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat şi motivat apel atât reclamantul-pârât, cât
şi pârâta-reclamantă.
Reclamantul-pârât a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, numai în ceea ce priveşte
exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor, în sensul exercitării exclusive de către acesta,
stabilirea domiciliului ambilor minori la tată şi stabilirea în sarcina ambilor soţi a unei obligaţii de
întreţinere de câte 33% din veniturile nete lunare ale fiecărui părinte.
În subsidiar, a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti să rămână în sarcina ambilor soţi, dar
domiciliul minorului I.-A. să fie stabilit la tată iar domiciliul minorei I.-C. să fie stabilită la mamă.
În motivarea acestei poziţii s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că apelanta-pârâtă
nu are venituri, iar din celelalte probe rezultă că aceasta nu are calităţile morale necesare pentru a oferi
copiilor un climat adecvat, neatins de vicii.
A mai susţinut că relaţia minorului I.-A. este foarte bună cu apelantul-reclamant şi foarte
degradată în ceea ce o priveşte pe mamă, care l-a agresat şi anterior despărţirii copilului.
A mai arătat că şi minora I.-C. ar fi dorit să stea cu tatăl, dar a fost influenţată negativ de bunica
maternă, aşa cum i-a mărturisit minorul.
Totodată, a mai considerat că din actele depuse la dosar (certificatul medico-legal eliberat
copilului şi caracterizarea făcută de dirigintele minorilor) rezultă că minorul nu este afectat de separarea
de mamă, este foarte bine îngrijit de tată, nu absentează nemotivat, participă la activităţile
extracuricculare, relaţionează bine cu colegii şi profesorii şi nu doreşte să locuiască la mamă.
De asemenea, a menţionat că dezinteresul apelantei-pârâte faţă de copii este demonstrat şi de
faptul că i-a interzis minorei I.-C. să participe la excursiile şi tabăra şcolară organizate de şcoală, deşi
apelantul-reclamant s-a oferit să plătească pentru ambii copii. A mai apreciat că a o lăsa pe minoră să-şi
vopsească părul, să poarte fustă scurtă şi ciorapi-plasă şi să-şi lăcuiască unghiile, precum şi
neparticiparea mamei la zilele de naştere a minorilor, demonstrează dezinteresul acesteia faţă de
creşterea şi educarea copiilor.
A considerat că declaraţia martorei C.D., sora apelantei-pârâte, ar fi trebuit înlăturată deoarece
a încercat să citească în timpul declaraţiei un înscris dat de apelantă, înscris ridicat de prima instanţă.
De asemenea, a solicitat reinterpretarea declaraţiei martorului G. prin prisma declaraţiei martorei
C.D., în sensul de a se reţine că minorul a fost adus de tată la domiciliul mamei în ajunul Crăciunului şi
după Revelionul 2011-2012.
În dovedirea apelului apelantul-reclamant a solicitat administrarea probei cu interogatoriul
apelantei-pârâte şi acte, precum şi reaudierea minorilor.
În drept apelantul a invocat disp. art. 282 şi urm. C.pr.civilă.
Apelanta-pârâtă T.E. a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra ambilor minori să fie
doar în favoarea apelantei-pârâte, având în vedere că anterior despărţirii în fapt a soţilor apelantul-
reclamant era foarte violent, climatul tensionat s-a răsfrânt în mod direct asupra ambilor minori şi având
în vedere că relaţiile deteriorate dintre soţi conduc la imposibilitatea luării în comun a deciziilor bune cu
privire la copii.
A mai arătat că este în interesul minorilor ca autoritatea părintească să fie stabilită doar în
favoarea mamei fără a elimina posibilitatea ca şi tatăl să aibă relaţii fireşti cu cei doi copii.
Totodată, a susţinut că probele administrate în primă instanţă au demonstrat că tatăl nu
manifestă dezinteres faţă de minoră şi o discriminează în raport de băiat.
De asemenea, a arătat că ulterior despărţirii în fapt a soţilor s-a întâlnit foarte rar cu I.-A., iar la
una dintre întâlniri acesta i-a povestit că apelantul-reclamant i-a arătat un film în care şi-a văzut mama
şi că acum ştie „cu ce se ocupă”, arătând dispreţ faţă de aceasta. În aceste condiţii, apelanta-pârâtă a
bănuit că apelantul-reclamant i-a arătat minorului un film pentru adulţi în care personajul feminin principal
semăna fizic cu apelanta, ceea ce demonstrează că apelantul nu se poate ocupa de creşterea şi
educarea copiilor.
În dovedirea apelului apelanta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu acte şi evaluarea
psihologică a minorului I.-A..
La termenele de judecată din data de 28.09.2012 şi 25.10.2012 Tribunalul a admis probele
solicitate de apelanţi, precum şi reaudierea minorilor.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Tribunalul apreciază că ambele apeluri
sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În mod corect prima instanţă a reţinut că regula instituită de disp. art. 397 NCC este aceea a
stabilirii autorităţii părinteşti în favoarea ambilor părinţi, fiind necesară continuarea relaţiilor părinteşti
existente anterior divorţului, neînţelegerile dintre soţi trebuind a fi puse pe un plan secundar, cu
consecinţa asumării grijii faţă de copil în egală măsură şi cu egal interes de către fiecare părinte.
De la această regulă există excepţia stabilirii autorităţii părinteşti în favoarea unui singur părinte,
în situaţii temeinic argumentate de materialul probator administrat în cauză.
Instanţa de fond a dat o apreciere corespunzătoare materialului probator administrat în cauză
coroborat cu poziţia exprimată de ambii copii cu prilejul audierii lor nemijlocite, considerând că ambii
părinţi prezintă interes faţă de viitorul copiilor şi doresc să se implice în creşterea şi educarea lor.
Nicio probă administrată în primă instanţă sau în apel nu ne formează convingerea că vreunul
dintre părinţi este atât de dezinteresat de soarta copiilor sau are o atitudine atât de negativă faţă de
aceştia încât să fie exclus de a participa la creşterea şi educarea lor.
Este adevărat că la acest moment relaţiile dintre soţi par de neconciliat şi că în viitor nu vor
putea lua decizii comune cu privire la soarta celor doi copii. Totuşi, s-a dovedit că aceştia sunt capabili
de a pune mai presus interesul minorilor de micile interese sau marile orgolii personale, motiv pentru
care considerăm că îşi pot exercita drepturile, dar mai ales obligaţiile părinteşti, în comun, menţinându-
se astfel opţiunea Judecătoriei Galaţi cu privire la acordarea autorităţii părinteşti în favoarea ambilor
părinţi.
Apreciem că probele administrate în cauză pentru a demonstra că celălalt părinte nu este
capabil să aibă grijă de copil nu relevă întreaga imagine cu privire la relaţiile părinte-copil, de multe ori
fiind accentuată latura negativă a soţului tocmai pentru ca celălalt să obţină un drept exclusiv referitor la
exercitarea autorităţii părinteşti.
Mai mult decât atât, pe lângă interesul unic pe care trebuie să-l urmărească părinţii (acela al
unei bune creşteri şi educări şi dezvoltări a copilului), în timp relaţiile dintre foştii soţi se detensionează,
se normalizează tocmai în vederea obţinerii scopului unic şi comun, acela al protejării copilului propriu.
Şi aspectul privind situaţia specială a fraţilor gemeni avută în vedere de prima instanţă
contribuie foarte mult la adoptarea unei soluţii de stabilire a exercitării autorităţii părinteşti în favoarea
ambilor părinţi, chiar cu consecinţa înlăturării unor „excese” discriminatorii făcută de unul dintre părinţi cu
privire la unul sau altul dintre copii.
Faţă de toate aceste aspecte considerăm că soluţia adoptată de prima instanţă cu privire la
stabilirea autorităţii părinteşti asupra minorilor este şi temeinică şi legală şi nu se impune a fi schimbată.
Aşa cum şi prima instanţă a arătat, în general copii rezultaţi din căsătorie nu ar trebui să fie
despărţiţi pe timpul minoratului prin stabilirea de domicilii separate, respectiv la unul şi la celălalt părinte.
Cu atât mai mult în ceea ce priveşte doi fraţi gemeni, fiind cunoscută legătura strânsă dintre
copii dată de situaţia specială în care se află, iar în situaţia de faţă ea este susţinută şi de toate actele,
depoziţiile martorilor şi poziţia exprimată de copii cu prilejul audierii lor, care au declarat că sunt foarte
legaţi afectiv unul faţă de altul, în continuare au o relaţie foarte bună chiar dacă sunt separaţi în prezent
şi relaţiile lor normale se manifestă mai ales în timpul orelor de şcoală, copii fiind în aceeaşi clasă la
aceeaşi unitate de învăţământ. În aceste condiţii, simplul şi personalul conflict al părinţilor nu trebuie să
aibă consecinţe asupra stabilirii domiciliului minorilor-fraţi gemeni, situaţia specială a acestora impunând
o soluţie diferită de cea a divorţului, care nu este decât aceea a stabilirii domiciliului comun la unul dintre
părinţi.
Din rapoartele de psihodiagnostic şi evaluare clinică şi/sau psiho-educaţională întocmite de
DGASPC Galaţi cu privire la cei doi copii rezultă că minora I.-C. apare ca fiind atrasă afectiv de mamă,
în care vede sprijin şi sursă de afecţiune, că între cele două s-au dezvoltat un ataşament de tip
securizant, că minora are încredere în disponibilitatea mamei de a o susţine ori de câte ori va avea
nevoie şi că are o percepţie confuză în ceea ce priveşte protecţia şi disponibilitatea tatălui, situaţia
dintre părinţi generând la copil sentimente de frustrare.
Aceeaşi poziţie a fost exprimată de minoră şi în faţa primei instanţe şi în apel, în apel
menţionând că mama îi permite să locuiască cu tatăl-reclamant, dar tatăl-reclamant nu i-ar permite să
stea cu mama.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, ca şi din declaraţiile martorilor audiaţi în
instanţă, rezultă că apelanta-pârâtă are condiţii materiale de creştere a copilului şi prezintă toate
garanţiile morale, că îl va sprijini şi va depune toate eforturile pentru o bună creştere şi educare.
Din acelaşi raport referitor la minorul I.A. rezultă că este ataşat de tată, are încredere în
disponibilitatea acestuia şi este sigur că îi va fi alături orice s-ar întâmpla. Cu privire la legătura cu
mama s-a concluzionat că la acest moment este disfuncţională datorită conflictelor repetate dintre
părinţi, dezvoltarea afectivă a copilului fiind influenţată, practic dependentă, de calitatea relaţiilor pe care
copilul le stabileşte cu oricare dintre părinţi.
Audiat în Instanţă minorul a arătat că doreşte să locuiască cu tatăl pentru că se înţelege mai
bine cu el şi pentru că anterior despărţirii părinţilor se înţelegea mai puţin cu mama decât cu tatăl. În
faţa primei instanţe a precizat că înainte de separarea părinţilor se înţelegea bine şi cu mama, dar relaţia
s-a răcit după mutare, cu atât mai mult cu cât nu se mai vizitează prea des şi vorbesc mai rar la telefon.
În poziţia exprimată cu prilejul audierii în faţa Tribunalului minorul a susţinut cu gesturi că mama ar avea
un comportament mai puţin decent, ceea ce a venit în dovedirea susţinerii apelantei că tatăl ar fi
denigrat-o în faţa copilului prin susţinerea că mama ar întreţine relaţii intime filmate.
Faţă de acest ultim aspect considerăm că apelantul-reclamant a făcut o gravă greşeală în
educarea minorului prin aceea că a încercat să diminueze respectul copilului faţă de mamă, ceea ce
poate conduce inclusiv la întreruperea nepermisă a relaţiilor mamă-copil, cu atât mai mult cu cât prin
rapoartele psihosociale menţionate mai sus se indică în mod expres necesitatea menţinerii relaţiilor
ambilor copii cu părintele căruia nu-i vor fi încredinţaţi.
Apreciem că relaţiile dintre părinţi nu se pot răsfrânge asupra educării şi dezvoltării copilului, iar
prezentarea mamei într-o situaţie atât de delicată (chiar şi dacă ar fi adevărată) nu face decât să-l
descalifice pe apelant în ceea ce priveşte posibilitatea şi disponibilitatea lui de a-l creşte pe minor în
viitor.
În aceste condiţii şi având în vedere şi aspectele menţionate de prima instanţă, apreciem că
domiciliul ambilor minori se impune a fi stabilit la mamă cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate şi cu
privire la acest capăt de cerere.
Chiar dacă s-a susţinut că relaţia minor-mamă este foarte degradată şi că I.-A, nu este afectat
de despărţirea de mamă, considerăm că acest lucru nu este real, însăşi poziţia copilului de negare a
unui părinte ne demonstrează că este total debusolat şi are nevoie de stabilitate emoţională şi de un
mediu securizant, ce-i poate fi asigurat la acest moment de apelanta-pârâtă.
Faptul că într-o împrejurare punctuală minora ar fi purtat fustă scurtă şi ciorapi-plasă, ar fi avut
unghiile lăcuite etc., nu înseamnă că apelanta-pârâtă nu ar impune copiilor reguli stricte de
comportament şi că în preajma ei copii ar urma să dobândească în viitor un comportament prea libertin.
Considerăm că nu s-a dovedit că apelanta-pârâtă ar fi evitat să participe la zilele de naştere a
copiilor, eventuala ei lipsă apreciind-o ca fiind determinată de relaţiile de neconciliat dintre soţi şi de
încercarea de a evita provocarea de noi conflicte.
Dacă martora C.D. a încercat să-şi citească depoziţia, dar prima instanţă nu a lăsat-o şi i-a şi
ridicat înscrisul de pe care citea considerăm că s-a dat eficienţă disp. art. 196 al.4 C.pr.civilă şi în acest
fel depoziţia poate fi valorificată ca probă.
Faptul că au existat conflicte cu privire la vizitarea minorului I.-A. în timpul sărbătorilor din iarna
2011 este de netăgăduit, fiind demonstrat şi cu probele administrate în cauză şi recunoscut de părţi, la
acest moment aspectul neconducând la stabilirea domiciliului la unul sau altul dintre părinţi în lipsa
coroborării lui cu celelalte probe.
Faţă de toate aceste aspecte şi văzând disp. art. 296 al.1 C.pr.civilă Tribunalul consideră că hotărârea
apelată este temeinică şi legală şi nu se impune a fi reformată cu consecinţa respingerii celor două
apeluri ca fiind nefondate.
| ← Autoritate de lucru judecat. În situaţia în care prima... | Lipsa părţilor la termenul de judecată la care au fost... → |
|---|
