Expropriere în temeiul Legii reformei agrare. Excluderea imobilelor terenuri pe care erau edificate lăcaşuri de cult sau case parohiale. Dreptul parohiilor ce nu au pierdut posesia şi folosinţa acestor lăcaşuri de a solicitat restituirea în condiţiile dre
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 37 din data de 24.01.2013
Expropriere în temeiul Legii reformei agrare. Excluderea imobilelor terenuri pe care erau edificate lăcașuri de cult sau case parohiale. Dreptul parohiilor ce nu au pierdut posesia și folosința acestor lăcașuri de a solicitat restituirea în condițiile dreptului comun.
OUG 94/2000 nu reglementează situația tuturor imobilelor aparținând cultelor religioase, chiar dacă a fi fost expropriate, căci acest act normativ reglementează situația juridică a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, notarea exproprierii imobilului s-a făcut anterior acestei perioade, în anul 1922, în temeiul Legii nr. reformei agrare.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 37/24 ianuarie 2013
Constată că prin sentința civilă nr. 3075/2011 a Judecătoriei Mediaș pronunțată în dosar nr. 2947/257/2011 s-a respins excepția tardivității, precum și cea a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Sibiu; s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul CDE C.A. Mediaș, în contradictoriu cu comuna Șeica Mică și Statul Român prin MFP prin DGFP Sibiu, și în consecință, s-a constatat existența dreptului de proprietate exclusivă al PEL Șeica Mică asupra imobilului înscris în CF 29 Șeica Mică, nr. top 49, 50 și 52, compus din casă și grădină în suprafață totală de 4.748 mp, situat administrativ în Șeica Mică, jud. Sibiu; s-a dispus radierea din cartea funciară a notării exproprierii imobilului, efectuată în CF nr. 29 Șeica Mică cu încheierea nr. 1497/20 iunie 1922.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că imobilul asupra căruia se poartă litigiul este înscris în CF 29 Șeica Mică și este proprietatea Parohiei E.L. Șeica Mică, dreptul de proprietate fiind dobândit încă de la localizare, data neputându-se desprinde din cuprinsul cărții funciare. Pe lângă cele trei imobile, în CF 29 Șeica Mică se află și alte imobile, ce au destinație agricolă.
Cu încheierea nr.1497/20 iunie 1922, înscrisă sub B.1 în Cf, în baza art. 66 din Legea nr. 3610/1921 pentru reforma agrară, asupra imobilelor înscrise în cartea funciară se notează procedura de expropriere. Prin urmare, notarea exproprierii urma să se facă doar asupra acelor proprietăți care cad sub incidența dispozițiilor de expropriere.
Cum în cartea funciară în care era intabulată și casa parohială, destinată ca locuință pentru preot, erau și terenuri ce cădeau sub incidența exproprierii, notarea procedurii s-a făcut asupra tuturor imobilelor înscrise în foaie, deși casa era exceptată.
Pe de altă parte, notarea procedurii de expropriere în cartea funciară nu însemna în mod automat dobândirea dreptului de proprietate a Statului Român, acest drept urmând a se intabula în baza actului emis de comisia de expropriere și împroprietărire, care avea competența de a verifica și de a stabili dacă imobilul este supus sau nu exproprierii.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase, preluate în proprietate statului, prevăzute la art. 1 din OUG nr. 94/2000, se realizează numai prin procedura specială stabilită de acest act normativ și, în consecință, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, instanța a constatat că acțiunea reclamantei se circumscrie, în ce privește primul petit, acțiunii în constatare, reglementată de dispozițiile art. 111 Cod pr. civilă. Reclamantul a avut tot timpul proprietatea și posesia imobilului, or, prin acțiunea în revendicare, titularul acesteia urmărește predarea posesiunii bunului, ceea ce nu este cazul. Prin urmare, nu se pune problema unei revendicări a imobilului, încât să devină incidente dispozițiile OUG nr. 94/2000, în raport de care s-ar putea pune în discuție inadmisibilitatea acțiunii.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul Statul Român prin MFP, prin DGFP Sibiu, a fost admis prin decizia civilă nr. 90/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu-secția I civilă, schimbată în parte sentința atacată în sensul radierii din CF 29 Șeica Mică a exproprierii notată cu încheierea nr. 1497/20.06.1922 doar cu privire la imobilul de sub A+1 și 2 nr. top 49, 50 și 52. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că nu poate fi vorba despre excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că nu sunt incidente în cauză dispozițiile OUG 94/2000, act normativ care reglementează situația imobilelor preluate abuziv de la cultele religioase, în perioada 6 martie 1945 - 31 decembrie 1989, ori asupra imobilului în litigiu a fost notată procedura de expropriere în anul 1922.
Tribunalul a constatat că, deși instanța de fond a constatat dreptul de proprietate al reclamantei numai asupra imobilelor înscrise cu nr. top 49, 50 și 52, dispune apoi radierea notării exproprierii imobilului, deși numai cele de sub A+1 și 2 au fost exceptate de la expropriere, conform art. 6 alin.2 pct. 4 și 7 din Decretul 3610/1921.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de CDE C.A. Mediaș ca inadmisibilă, netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul susține că având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998 și art. 41 din Legea 247/2005 imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de adevărații proprietari, instanțele competente având rolul de a analiza valabilitatea titlului în raport cu actele normative în vigoare la momentul preluării. Restituirea bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase preluate în proprietatea statului prevăzute de art. 1 din OUG 94/2000 se realizează numai prin procedura specială stabilită de acest act normativ, astfel că acțiunea de drept comun este inadmisibilă. Bunul revendicat în prezenta cauză intră sub incidența OUG 94/2000.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 Cod procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit CF 29 Șeica Mică asupra nr. top 49 casă de 1505 mp, top 50 grădină de 644 mp și top 52 grădină de 2599 mp este proprietară Parohia Evanghelică Luterană - expropriere cu încheierea nr. 1497/1922.
La solicitarea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România, la data de 17.03.1948 Ministerul Agriculturii și Domeniilor a comunicat că nu au trecut în proprietatea statului în baza Legii Reformei agrare casele parohiale, locașurile de rugăciune și cimitirele, iar dacă din eroare s-au produs asemenea fapte, să fie retrocedate aceste bunuri.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, cu încheierea atacată s-a notat exproprierea și asupra imobilelor înscrise sub A+1, 2 deși aceste erau exceptate de la expropriere conform art. 6 alin. 2 pct. 4 și 7 din Decretul 3610/1921.
Pe de altă parte, dreptul comun în materie civilă în vigoare la acea dată, respectiv Codul Civil austriac, art. 444 , prevedea că proprietatea se poate pierde prin voința proprietarului, prin puterea legii sau în virtutea unei hotărâri judecătorești. Proprietatea se poate pierde numai prin radierea întabulării din registrele publice.
Așadar, față de legislația în vigoare la data notării "exproprierii"; se constată că nu a avut loc un transfer de proprietate, iar reclamanta nu a pierdut proprietatea asupra imobilelor în litigiu.
Referitor la excepția invocată de recurentă în condițiile în care reclamanta nu a pierdut nici proprietatea nici posesia asupra imobilului, nu avea interes să ceară restituirea acestui imobil în temeiul OUG 94/2000.
Oricum, acest act normativ nu reglementează situația imobilului reclamantei, chiar dacă a fi fost expropriat, căci acest act normativ reglementează situația juridică a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ori, notarea exproprierii imobilului s-a făcut anterior acestei perioade, în anul 1922. Aceeași situație și cu privire la Legea 213/1998, inaplicabilă situației litigioase, născută anterior perioadei de reglementare a legii.
Excepția inadmisibilității în mod corect a fost respinsă de instanța de apel, pentru că în cauză nu sunt aplicabile legile generale sau speciale de reparație, caracterul acțiunii fiind unul constatator al unei stări de fapt. Câtă vreme reclamanta nu a pierdut proprietatea nu putea solicita restituirea imobilului în litigiu, mai ales că nici nu există vreun înscris care să constate un transfer de proprietate.
Având în vedere aceste argumente, de fapt și de drept, s-a respins ca nefondat recursul pârâtului, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, menținând decizia atacată, ca legală și temeinică.
| ← Certificat de moştenitor. Prescripţia dreptului de a cere... | Executarea silită a creanţelor fiscale stabilite prin... → |
|---|
