Certificat de moştenitor. Prescripţia dreptului de a cere anularea certificatului de moştenitor. Renunţarea la succesiune nu se confundă cu neacceptarea moştenirii, deoarece numai succesorul care a acceptat moştenirea poate, ulterior, să renunţe la ea.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 45 din data de 24.01.2013
Certificat de moștenitor. Prescripția dreptului de a cere anularea certificatului de moștenitor. Renunțarea la succesiune nu se confundă cu neacceptarea moștenirii, deoarece numai succesorul care a acceptat moștenirea poate, ulterior, să renunțe la ea.
Este necesar să se facă distincție în privința anulării certificatului de moștenitor, după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea lui, sau are calitate de terță persoană, care nu și-a dat acordul la emiterea certificatului.
Secția I civilă - Decizia civilă nr. 45/24 ianuarie 2013
Prin sentința civilă nr. 6795/2011, pronunțată de Judecătoria Deva în dosar nr. 4344/221/2010, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta RM în contradictoriu cu pârâta HG și, în consecință s-a constatat că în urma defunctului H au rămas ca moștenitori reclamanta RM și pârâta HG, în calitate de fiice, cu o cotă de 3/8 părți din masa succesorală, fiecare, și defuncta HM, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 2/8 părți din masa succesorală. S-a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 54/12.08.2003 emis de Biroul Notarului Public HI din Deva, de pe urma defunctului HA și eliberarea de către notarul public a unui nou certificat de moștenitor potrivit prezentei hotărâri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Numitul HA a decedat la data de 15.10.1995 în localitatea Simeria, județul Hunedoara, unde a avut și ultimul domiciliu.
La data de 13.08.1996 reclamanta s-a prezentat la notarul public unde a dat și semnat o declarație autentică, prin care a arătat că nu a făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care înțelege să rămână străină. Ulterior și defuncta HM a dat o declarație autentică, cu același conținut.
În dosarul succesoral nr. 55/2003 al BNP HI a fost pronunțată încheierea din data de 12.08.2003, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 54/12.08.2003, potrivit cu care s-a constatat că pârâta HG are calitatea de unic moștenitor al defunctului, în calitate de fiică, cu o cotă de 1/1 parte din moștenire, natura succesiunii fiind legală, conform art. 669 Cod civil, fiind străini de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 Cod civil, HM - soția defunctului și RM - fiică, în baza declarațiilor date.
În ce privește declarațiile notariale prin care reclamanta și numita HM au arătat că nu au făcut niciun act de acceptare expresă, tacită sau forțată a succesiunii, față de care înțeleg să rămână străine, s-a apreciat că acestea nu pot constitui renunțări exprese la succesiune. De altfel, distincția rezultă clar și din conținutul certificatului de moștenitor nr. 54/12.08.2003, unde reclamanta și mama sa în mod corect nu au fost trecute la rubrica "au renunțat la succesiune";, fiind constatate străine de aceasta prin neacceptare.
În ce privește acceptarea tacită a moștenirii, potrivit art. 689 cod civil printre actele considerate de practica judecătorească a fi de acceptare tacită a succesiunii, se înscrie și încheierea între succesibili a unei convenții cu privire la administrarea bunurilor succesorale.
Instanța a reținut că nu există nici un dubiu în ce privește existența unei convenții între succesibili cu privire la împărțirea masei succesorale, din aceasta rezultând fără niciun echivoc intenția reclamantei și a mamei sale de a accepta pur și simplu moștenirea. Inexistența unui act scris între părți referitor la aceste aspecte este justificată de calitatea de rude apropiate a părților - mamă și fiice, existând o imposibilitate morală de preconstituire a unei probe scrise în acest sens.
Din analiza dosarului succesoral atașat prezentului în fotocopie, reiese că reclamanta RM, deși persoană cu vocație la moștenire, nu a fost citată de notarul public la procedura succesorală după defunctul HA, prin încălcarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 36/1995.
Față de cele menționate, s-a reținut că certificatul de moștenitor a fost eliberat prin încălcarea dispozițiilor legale referitoare la procedura succesorală notarială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta HG, solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a înlăturat declarația de neacceptare a succesiunii după defunctul HA, care reprezintă de fapt o recunoaștere expresă a reclamantei că nu a făcut, în termenul legal prevăzut de lege, nici un act de acceptare a moștenirii. Că, în mod greșit s-a reținut că reclamanta ar fi acceptat succesiunea în termenul de opțiune succesorală, acest aspect nerezultând din probele administrate.
A mai arătat că, în ceea ce o privește pe defuncta HM, reclamanta nu avea nici o îndreptățire legală de a ataca certificatul de moștenitor, întrucât aceasta a achiesat întru totul la cuprinsul acestui act, iar dreptul ei de a-l atacat s-a prescris la împlinirea termenului de 3 ani de la data eliberării, dată la care a luat cunoștință de cuprinsul lui.
A solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată în apel, arătând că acest drept nu l-a dobândit prin succesiune, ci este un drept propriu al său, iar din actele dosarului rezultă că nici ea și nici defuncta HM nu au fost citate și nu au participat la dezbaterea moștenirii.
Prin decizia civilă nr. 164/A/2012 Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondat apelul civil formulat de pârâta HG împotriva sentinței civile nr. 6795/2011 pronunțată de Judecătoria Deva, reținând următoarele:
Împrejurarea că atât reclamanta, RM, cât și defuncta HM au acceptat tacit moștenirea rămasă de pe urma defunctului HA, decedat la data de 15.10.1995, în termenul de opțiune succesorală de 6 luni, rezultă fără echivoc din probele administrate în primă instanță.
Astfel, înțelegerea privind partajul unui imobil din masa succesorală intervenită între părți și defuncta lor mamă a fost recunoscută de apelanta - pârâtă.
Acest act reprezintă o acceptare tacită a moștenirii după defunctul HA, potrivit art. 689 Cod civil, întrucât convenția privind împărțeala unui bun și modalitatea de despăgubire a intimatei - reclamante nu putea fi făcută de părți decât în calitatea lor de moștenitoare, pe care și-au recunoscut-o reciproc și care presupune fără îndoială intenția lor de acceptare a moștenirii.
Declarația de neacceptare a succesiunii din 1995, cât și cea dată ulterior, în anul 2003, de defuncta HM sunt ineficace din punct de vedere juridic, câtă vreme au acceptat tacit moștenirea în termenul de opțiune succesorală, acceptare care are caracter irevocabil și indivizibil, în sensul că privește toate bunurile ce compun masa succesorală.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea certificatului de moștenitor invocată de apelanta - pârâtă în apel, s-a apreciat că este neîntemeiată.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta HG, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În expunerea criticilor se arată, în esență, următoarele:
1. Greșit a reținut tribunalul că reclamanta ar fi acceptat în termenul legal de opțiune succesorală succesiunea, motivând că onorariul pentru declarația de neacceptare ar fi fost achitat în 1996, cu atât mai mult cu cât a recunoscut prin declarația de neacceptare că nu acceptă moștenirea, iar acțiunea este prescrisă. Simpla citare la notar nu este de natură să atragă doar prin ea însăși anularea certificatului dacă nu se face dovada contrarie, deci o acceptare înlăuntrul termenului legal a succesiunii. Or, din chiar susținerea reclamantei rezultă că pretinsa înțelegere cu privire la partaj ar fi avut loc în august 1996, deci excede termenului de opțiune succesorală.
2. Referitor la atacarea de către reclamantă a certificatului de moștenitor în ceea ce o pe mama părților, HM, decizia este nelegală întrucât defuncta a fost prezentă la notar când s-a dezbătut succesiunea și nu a înțeles să atace, în termenul de trei ani, certificatul de moștenitor, situație în care reclamanta nu este îndreptățită să atace acest certificat și în ceea ce o privește pe mama părților.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Certificatul de moștenitor s-a eliberat la data de 12.08.2003 de către notarul public HI, în dosarul succesoral nr. 55/2003, iar acțiunea în anularea certificatului s-a introdus la data 17.05.2010, deci cu mult peste termenul de 3 ani statuat de către art. 3 din DL 167/1958.
Prezenta acțiune, în anularea certificatului de moștenitor, este prescriptibilă în termenul general de prescripție, întrucât sunt invocate motive de nulitate relativă a actului juridic, și nu absolută, pentru a fi imprescriptibilă acțiunea.
Astfel, trebuie să se facă distincție în privința anulării certificatului de moștenitor, după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea lui, sau are calitate de terță persoană, care nu și-a dat acordul la emiterea certificatului.
În cazul în care se cere anularea de către partea care a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea lui, respectiv pentru această parte, în speță, în ceea ce o privește pe defuncta HM, mama părților, certificatul are valoarea unei convenții conform art. 969 Cod civil, iar anularea lui, respectiv constatarea nulității, va putea fi cerută numai pentru viciu de consimțământ (nulitate relativă), ori pentru cauze de nulitate absolută potrivit dreptului comun.
Or, reclamanta nu a invocat cauze de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, pentru a se aprecia acțiunea ca fiind imprescriptibilă, în condițiile dreptului comun.
Or, potrivit încheierii finale din dosarul succesoral, defuncta HM a declarat expres că nu a făcut nici un fel de acceptare expresă sau tacită a moștenirii față de care este străină în condițiile art. 700 Cod. Civil, recunoaștere materializată în declarația autentificată sub nr. 960 din 12 august 2003, data eliberării certificatului de moștenitor.
Mai mult, prin contractul de întreținere încheiat la aceeași dată cu pârâta, defuncta a menționat expres că recunoaște deplin certificatul de moștenitor, iar în termenul general de prescripție de 3 ani nu a înțeles să atace acest certificat de moștenitor.
Prin urmare, a solicita anularea certificatului de moștenitor și a se constata că defuncta HM are calitatea de moștenitoare după defunctul său soț, decedat în 1995, după expirarea termenului general de prescripție și fără a invoca motive de nulitate absolută conform dreptului comun, este vădit nelegal.
Prin urmare, întrucât la eliberarea certificatului de moștenitor nu s-au încălcat norme legale de ordine publică, contrar celor reținute de către instanțele de fond, acțiunea formulată de către reclamantă se supune, în întregul ei, regimului juridic al nulității relative.
Reclamanta intimată, potrivit încheierii finale din dosarul succesoral, este străină de succesiune prin neacceptare conform art. 700 C. civ., astfel cum se arată în declarația autentificată sub nr. 1368 din 13 august 1996.
În speță, contrar susținerilor recurentei, instanțele de fond au arătat că nu se identifică declarația de renunțare la succesiune (ce se înscrie în registrul special, dată în cursul termenului de opțiune succesorală, etc.) cu declarația de neacceptare a moștenirii date de către reclamantă și defuncta sa mamă.
Însă, deși s-au relevat aceste aspecte, nelegal, instanțele de fond au aplicat efectele juridice din cazul renunțării la succesiune și în cazul în speță a declarației de neacceptare.
Prin declarațiile autentificate sub nr. 1368/13 septembrie 1996, respectiv nr. 960/12 august 2003, reclamanta și defuncta HM au recunoscut, prin act juridic unilateral, irevocabil, că în termenul de opțiune succesorală nu au făcut nici un act de acceptare, expresă, tacită sau forțată, după defunctul HA, decedat la 15.10.1995.
Prin urmare, a solicita anularea certificatului de moștenitor, în anul 2010, urmare a constatării calității de moștenitor, deși s-a recunoscut irevocabil că nu s-a acceptat nici tacit, nici expres moștenirea, invocându-se anumite înțelegeri, este nelegal.
Oricum, e de precizat că față de caracterul irevocabil al declarației date de către reclamantă și având în vedere că această declarație nu a fost anulată în condițiile dreptului comun, nici nu prezintă vreo relevanță eventuale acte sau fapte de acceptare a succesiunii.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a admis prezentul recurs, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței Judecătoriei Deva, pe care a schimbat-o în totalitate, cu consecința respingerii acțiunii formulate de către reclamantă.
| ← Cazuri şi condiţii în care dreptul de asigurări sociale... | Expropriere în temeiul Legii reformei agrare. Excluderea... → |
|---|
