Fond litigii muncă. disp. lg. nr. 1 din - lg educaţiei naţionale;ordin nr. 5559 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ; lege nr.53 din 2003 codul muncii
Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Sentinţă civilă nr. 133/F/2017 din data de 30.01.2017
Potrivit codului muncii ( dreptul comun în materie) concediul de odihna anual este unul dintre drepturile salariatului -art. 39 alin. (1) lit. c) - iar dreptul la concediul de odihna al persoanei detașate nu poate fi afectat de detașarea care a avut loc , efectuarea concediului de odihna urmând a se face in baza programării stabilite.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1953/98/2016 la data de 10.10.2016 reclamantul P.L, în contradictoriu cu pârâta LICEUL TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului la plata concediului de odihnă pentru anul școlar 2015-2016 , când a funcționat ca director la Școala Gimnazială nr 1 Țăndărei, respectiv compensarea în bani a acestuia conform art. 146 alin 3 Codul muncii. , cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că a fost angajat la Școala Gimnazială nr 1 Țăndărei în funcția de director pe perioada 01.09.2015 -31.08.2016 astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2992 din 31.08.2015 în registrul general de evidență a salariaților.
Învederează că deoarece a fost nevoită să supravegheze lucrările de investiții efectuate la această școală în vara anului 2016 , nu a putut să -și efectueze concediul legal de odihnă.
Precizează că a formulat cerere de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat , având în vedere încetarea contractului individual de muncă , invocând prevederile art. 146 alin 3 Codul muncii.
Prin adresa nr 1557/05.09.2016 , arată reclamantul, pârâtul Liceul Tehnologic Țăndărei , care prin hotărârea Consiliului Local Țăndărei din data de 29,02.2016 a preluat Școala Gimnazială nr 1, a refuzat plata concediului de odihnă.
În drept invocă prevederile art. 166 , art. 269 Codul muncii, art. 210 Legea nr. 62/2011.
În dovedire depune acte.
LICEUL TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI formulează întâmpinare prin care invocă excepțiile privind
-prematuritatea formulării cererii având în vedere că nu a expirat termenul de 18 luni pentru acordarea concediului de odihnă neefectuat , termen prevăzut de alin 2 al art. 146 Codul muncii.
- lipsa calității sale procesuale pasive motivat de faptul că nu este angajatorul reclamantului, neavând raporturi de muncă cu acesta care să fie derulate în temeiul unui contract de muncă.
Arată pârâtul că într-adevăr reclamantul a îndeplinit funcția de director prin detașare în urma deciziei Inspectoratului Scolar Județean Ialomița , însă acest fapt nu a dus la nașterea unor raporturi juridice de muncă cu Liceul tehnologic.
Pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca nefondată arătând că Școala gimnazială nr. 1 a fost preluată de Liceul Tehnologic prin Hotărârea Consiliului Local Țăndărei nr 33/29.02.2016 . În anul 2015 reclamantul era profesor titular la Școala Gimnazială nr. 2 Spiru Haret Țăndărei iar prin decizia nr 921/19.08.2015 ISJ Ialomița a dispus detașarea acestuia în funcția de director la Școala gimnazială nr. 1 până la ocuparea postului prin concurs dar nu mai târziu de 31.08.2016.
Arată pârâtul că legea instituie interdicția compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat , singura excepție permisă fiind aceea când contractul individual de muncă încetează și nu mai este posibilă efectuarea concediului în condițiile alin 2.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul Petre Leon este profesor disciplina matematică , fiind titular la SCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET ȚĂNDĂREI.
Prin decizia nr. 921/19.08.2015 INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN IALOMIȚA dispune ca începând cu data de 01.09.2015 reclamantul să fie detașat în interesul învățământului în funcția de Director la SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȚĂNDĂREI , până la organizarea concursului pentru ocuparea acestei funcții de conducere , dar nu mai târziu de 31.08.2016 și i se rezervă catedra / postul didactic pe care este titular.
Prin hotărârea nr. 33/29.02.2016 a Consiliului Local Țăndărei privind organizarea și funcționarea rețelei școlare pentru anul școlar 2016-2017 se stabilește că SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȚĂNDĂREI va funcționa ca structură a LICEULUI TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI - unitate școlară cu personalitate juridică .
Reclamantul a depus la dosar contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2992 din 31.08.2015 în registrul general de evidență a salariaților încheiat între angajator SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȚĂNDĂREI reprezentată de reclamant în calitate de director și reclamant în calitate de angajat , respectiv profesor. Se stipulează în contract că acesta este încheiat pe durată determinată de 12 luni începând cu 01.09.2015 și până la 31.08.2016.
Referitor la acest contract instanța a solicitat lămuriri INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN IALOMIȚA și LICEULUI TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI care au învederat în esență că nu cunosc temeiul legal și nici motivul pentru care a fost încheiat contractul de muncă pe durată determinată, în condițiile în care reclamantul era detașat , nefiind justificată încheierea unui alt contract de muncă în paralel cu cel pe care reclamantul îl are încheiat cu SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 ȚĂNDĂREI ( Spiru Haret).Într-adevăr prin adresa nr. 110/19.01.2017 SCOALA GIMNAZIALĂ SPIRU HARET ȚĂNDĂREI confirmă că reclamantul este angajatul său în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată.
Ulterior prin decizia nr. 937/16.08.2016 INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN IALOMIȚA dispune ca începând cu data de 01.09.2016 reclamantul să fie detașat în interesul învățământului în funcția de Director la SCOALA GIMNAZIALĂGIURGENI , până la organizarea concursului pentru ocuparea acestei funcții de conducere , dar nu mai târziu de 31.08.2017 și i se rezervă catedra / postul didactic pe care este titular.
Tribunalul în condițiile art. 248 Cod procedură civilă se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură , precum și asupra celor de fond care fac inutilă , în tot sau în parte , administrarea de probe ori , după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a LICEULUI TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI tribunalul reține că prin calitatea procesuală se înțelege îndreptățirea , respectiv obligația legală a unei persoane , fizice sau juridice , de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății. Așadar , calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său , iar calitate de pârât numai persoanei despre care se afirmă ca a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Ca regulă art. 47 Codul muncii ( dreptul comun în materie) dispune că drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea, iar dacă angajatorul la care s-a dispus detașarea nu își îndeplinește integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detașarea.
În ipoteza în care există divergență între cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu își îndeplinește obligațiile, salariatul detașat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detașat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori și de a cere executarea silită a obligațiilor neîndeplinite.
Raportat la aceste prevederi, tribunal constată că reclamantul a optat pentru a acționa în judecată LICEULUI TEHNOLOGIC ȚĂNDĂREI, instituție în a cărei structură funcțională se află SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȚĂNDĂREI , unde a fost detașat reclamantul, așa încât va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Va respinge și excepția prematurității formulării cererii, motivat de faptul că reclamantul solicită compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat invocând drept situație premisă încetarea contractului de muncă pe durată determinată iar ca temei de drept art. 146 alin 3 Codul muncii. Or, într-o astfel de ipoteză nu se poate susține că dreptul reclamantului nu s-ar fi născut, ci tribunalul va trebui să analize dacă în speță sunt întrunite cerințele textului de lege invocat de către acesta.
Pe fondul cauzei,deliberând asupra prezentei acțiuni, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Tribunalul constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Legislația relevantă în materie este reprezentată de LEGE Nr. 1/2011 din 5 ianuarie 2011 -Legea educației naționale; ORDIN Nr. 5559 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ; LEGE Nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003 - Codul muncii
ART. 254^1 din legea nr.1/2011 dispune că "(1) Personalul didactic titular în învățământul preuniversitar poate fi detașat în interesul învățământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din unități/instituții de învățământ și unități conexe, la solicitarea acestuia, precum și pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a conducerii unităților de învățământ, unităților conexe ale învățământului preuniversitar, inspectoratelor școlare și caselor corpului didactic și a funcțiilor de îndrumare și de control în inspectoratele școlare. Detașarea în interesul învățământului se realizează conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.";
Potrivit ART. 258 alin 7 și 8 din Legea nr.1/2011. " (7) În cazul vacantării funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor solicitate.
(8) Inspectorul școlar general emite decizia de numire în funcția de director, respectiv de director adjunct.";
ART. 267 legea nr.1/2011"; (1) Cadrele didactice beneficiază de concediu anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, cu o durată de 62 de zile lucrătoare; în cazuri bine justificate, conducerea unității de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă.
(2) Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfășurarea examenelor naționale.
(3) Neefectuarea concediului anual dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanțele anului școlar următor.";
Potrivit codului muncii ( dreptul comun în materie) concediul de odihna anual este unul dintre drepturile salariatului -art. 39 alin. (1) lit. c) - iar dreptul la concediul de odihna al persoanei detașate nu poate fi afectat de detașarea care a avut loc , efectuarea concediului de odihna urmând a se face in baza programării stabilite.
Totodată , art. 144 din Codul muncii dispune că salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
In doctrina, detașarea este apreciata drept o cedare temporara a contractului individual de munca al salariatului către un alt angajator. In temeiul detașării, salariatului detașat nu i se întocmește un nou contract de munca cu angajatorul la care este detașat, nu se naște un nou raport de munca alături de cel anterior, raportul de munca continuând sub alt angajator, fiind deci cedat temporar către alt angajator.
Cum legea nu prevede încheierea unui nou contract de muncă între reclamant și unitatea școlară unde acesta a fost detașat (reclamantul fiind numit la scoala nr 1 prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general), nu se poate pune nici problema incidentei in cauza a dispozițiilor art. 146 alin. (3) din Codul muncii, care prevăd posibilitatea compensării in bani a concediului de odihna neefectuat de salariat la data încetării contractului individual de munca, deoarece aceste dispoziții, derogând de la regula efectuării in natura a concediului de odihna, sunt de stricta interpretare si aplicare, fiind aplicabile doar in situația încetării contractului individual de munca. Or in speță este vorba de o încetare a detașării, iar nu a unui contract individual de munca, cum în mod eronat susține reclamantul.
Într-o astfel de ipoteză precum cea în speță, legea dă dreptul la efectuarea concediului restant în vacanțele anului școlar următor.
Față de aspectele sus - reținute , cererea reclamantului va fi respinsă.
Referitor la solicitarea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul va respinge această cererea , având în vedere că la dosar nu au fost depuse dovezile privind efectuarea cheltuielilor și cuantumul acestora, art. 452 Cod procedură civilă prevăzând în mod expres că " Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.";
În temeiul art. 40 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezentei hotărâri.
← Anulare act | Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|