GRĂNIŢUIRE – SERVITUTE. Posibilitate instituire servitute în caz de acces dificil (nu imposibil) la drumul public
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 16813 din data de 11.01.2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
I. Susținerile părților
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.09.2012, sub nr. mai sus menționat (în antet), reclamanta-pârâtă PCPI (denumită în continuare "reclamantă";) a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâții SG și SV, prin care să dispună grănițuirea celor două proprietăți vecine situate în Iași, str.P nr.6 și Iași, str.P nr.8, jud.Iași.
În motivare, reclamanta a arătat următoarele:
Reclamanta este proprietara suprafaței de 2245 mp situată în Iași, str.P nr.6, jud.Iași, în virtutea titlului de proprietate nr.xxxxxx/12.02.2007 (pentru 2195 mp) și a sentinței civile nr.xxxx/20xx a Judecătoriei Iași (pentru 50 mp), suprafață ce reprezintă curtea aferentă Bsrii Sf. Prs.
Pârâții au dobândit în 2007, prin cumpărare, imobilul vecin, situat în Iași, str.P nr.8, imobil format din teren și construcție.
Este incident art.560 Noul Cod Civil. Având în vedere că cele două suprafețe nu sunt delimitate prin semne exterioare stabilite de comun acord și că în timp au existat discuții contradictorii cu privire la limita de reală de delimitare dintre cele două proprietăți.
În drept, a invocat prevederile textului menționat anterior.
În dovedirea celor arătate, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, martor, expertiză.
A anexat titlul de proprietate nr.xxxxxx/12.02.2007 (f.4), sentința civilă nr.xxxx/20xx a Judecătoriei Iași (f.5-6).
2. Pârâții SG și SV au depus întâmpinare la data de 10.01.2013 (f.19-20), prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâților, dat fiind că au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv prin contractul autentic de donație nr.nn/16.01.2012 către SVC, MSAE și SDG (fiii lor), actul fiind de asemenea înscris în cartea funciară prin încheierea nr.xxxx/yy.zz.20aa a OCPI.
În drept, a invocat art.115 C.pr.civ..
În dovedirea celor afirmate, au depus încheierea nr.xxxx/yy.zz.20aa a OCPI (f.21), schiță topocadastrală anexă la aceasta (f.21-23), extras de carte funciară (f.24), contractul autentic de donație nr.nn/16.01.2012, autentificat la BNP DB (f.27-28).
3. Reclamanta a depus o precizare a acțiunii la data de 17.01.2013 (f.34), prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților SVC, MSAE și SDG, renunțând totodată la judecată în contradictoriu cu pârâții inițiali (f.33).
4. Pârâții-reclamanți SVC, MSAE și SDG (nominalizați în continuare ca "pârâți";) au depus întâmpinare la cererea modificată la 18.04.2013 (f.47), prin care au arătat că sunt de acord cu acțiunea în grănițuire, dar au formulat și o cerere reconvențională, prin care au solicitat instituirea unei servituți de trecere în favoarea lor pe terenul proprietatea reclamantei și obligarea reclamantei pârâte să ridice construcția "poartă";, pe care a ridicat-o pe trecerea de pe terenul ce constituie singura posibilitate de intrare la imobilul proprietatea lor, arătând următoarele:
Prin contractul autentic de donație nr.nn/16.01.2012 au devenit proprietari în indiviziune asupra imobilului de la nr.8 (în suprafață de 344 mp), iar prin actul de dezmembrare și partaj voluntar autentificat sub nr.nnn/12.02.2012, fiecare a devenit proprietar asupra câte unui apartament din construcție și a suprafeței de câte 114,67 mp din terenul aferent construcției.
Intrarea în imobil se face și s-a făcut dintotdeauna prin drumul de acces denumit Fundac P, individualizat cu nr.2263/1 pe schițele cadastrale.
În prezent, prin titlul de proprietate nr.xxxxxx/12.02.2007, acest drum de acces a fost recunoscut ca fiind proprietatea reclamantei, care l-a închis prin construirea unei porți, astfel încât se găsesc în imposibilitatea de a-și folosi imobilul și construcția proprietatea lor (aceasta fiind în reconstrucție și reclamând o folosire permanentă a căii de acces).
Imobilul lor este situat în vecinătatea străzii P (linia 1-2 din schița cadastrală), dar prin această parte nu există posibilitate de intrare în apartamente, singura astfel de posibilitate fiind pe linia 3-9-4, prin Fundacul P (DS 2263/1).
Din autorizația de reconstrucție, se poate observa faptul că dinspre Fundacul P sunt prevăzute două intrări care corespund intrărilor în apartamente. O expertiză va indica aceleași aspecte.
Acest fundac a existat dintotdeauna pe hărțile cadastrale vechi.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973, reclamanta a vândut către C.V. terenul ce este astăzi proprietatea pârâților, prevăzându-se că vecinătatea de la Sud era Fundacul P.
Același lucru a fost prevăzut și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnnn/12.06.1973, încheiat între C.V. și familia Ob., pentru parterul imobilului care astăzi aparține pârâților.
Ca urmare, dintotdeauna intrarea în imobilul din P nr.8 s-a făcut prin Fundacul închis astăzi de reclamantă.
Prin urmare, se impune și ridicarea construcției constând într-o poartă, care a fost oricum ridicată fără autorizație de construcție, care oricum nu ar putea fi obținută, dat fiind că există mai mulți riverani care folosesc drumul.
În drept, a invocat prevederile art.755, art.760 alin.2, art.761 alin.3 Noul Cod Civil.
În dovedire, a propus proba cu acte, interogatoriu, expertiză cadastrală.
Au anexat actul de dezmembrare și partaj voluntar autentificat sub nr.nnn/12.02.2012 (53-57), relevee (f.58-61), carte funciară colectivă (f.62-63), plan de amplasament și delimitare (f.64), contractul de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973 (f.65-66), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnn/04.12.1995 (f.67-68), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnn/12.06.1973 (f.69-71 - copie de la Arhivele Naționale cu schițe aferente), documentație cadastrală (f.72), autorizație de construire nr.nn/zz.ll.2010 (f.75), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnn/02.10.2007 (f.76-85), încheierea de întabulare nr.nn/zz.ll.1999 emisă de Judecătoria Iași (f.86-89), actul de comasare nr.nnnn/24.11.2011 (f.90-92), încheierea nr.nnnnnn/25.11.2011 a OCPI Iași (f.93), încheierea nr.nnnnnn/08.12.2011 a OCPI Iași (f.94), contract de donație.
II. Aspecte procesuale
Prin încheierea din 26.02.2013 (f.40-41), instanța a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâții SG și SV.
Prin încheierea din 11.06.2013 (f.112-113), instanța a constatat că există o legătură suficientă între cererea principală și cea reconvențională, a încuviințat probele cu înscrisuri, cu un martor pentru reclamant, cu interogatoriu pentru ambele părți și cu expertiză topo, stabilind onorariul de 500 lei în sarcina ambelor părți și încuviințând ca fiecare dintre părți să aibă un expert consultant. Ambele părți au depus onorariile de 500 lei până la termenul următor (f.115, 117).
Reclamanta a depus răspunsul la interogatoriu la 19.06.2013 (f.121-122). Pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu la 17.09.2013 (f.164), depunând răspunsuri scrise sub formă de precizări (f.155 și urm.).
Expertul DV a depus raportul de expertiză la 13.09.2013 (f.131 și urm.), la acesta fiind atașate și punctele de vedere ale experților consultanți IM (pentru reclamantă - f.151 și urm.) și ED (pentru pârâți - f.143 și urm.).
Pârâții au depus obiecțiuni la expertiză la 25.09.2013 (f.166 și urm.), care au fost susținute și oral. La 04.11.2013, expertul principal a depus un supliment la raport (f.197 și urm.), anexând și adresa Municipiului Iași cu nr.nnnnn/07.10.2013.
La ultimul termen, instanța a apreciat că materialul probator existent la dosar este suficient pentru deducerea situației de fapt relevante pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză, motiv pentru care a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză și cererea de efectuarea a unei cercetării la fața locului.
III. Situația de fapt
Reclamanta PCPI este proprietara suprafaței de 2245 mp situată în Iași, str.P nr.6, jud.Iași, în baza titlului de proprietate nr.xxxxxx/12.02.2007 (pentru 2195 mp) și a sentinței civile nr.xxxx/20xx a Judecătoriei Iași (pentru 50 mp), suprafață ce reprezintă curtea aferentă Bsrii Sf. Prs.
Pârâții SVC, MSAE și SDG au dobândit imobilul din str.P nr.8, format din teren în suprafață de 344 mp (parcela 1CC), împreună cu întreaga construcție (locuință C1), prin contractul autentic de donație nr.nn/16.01.2012, autentificat la BNP DB (f.26-28), de la părinții lor (SG și SV). Se remarcă faptul că această suprafață reprezintă însumarea suprafețelor de 164,88 mp și 179,12 mp, la care se va face referire mai jos.
*
Analizând istoricul imobilului pârâților-reclamanți, s-a observat că donatorii antemenționați au declarat în contractul de donație că ei dobândiseră imobilul respectiv, format din teren și construcție, prin contractul de vânzare-cumpărare cu rest de preț autentificat sub nr.nnnn/02.10.2007 (depus de asemenea la dosar la f.76-85). Acest act fusese într-adevăr încheiat cu VD și VLD, având-o pe Ob. P-L drept titular al contractului de întreținere (renunțătoare la drepturile sale prin această convenție) și avusese ca obiect parcela "construcții"; în suprafață de 164,88 mp (parcela 1(2880/1)), pe care se află construcția C1, alcătuită din demisol, apartament 1 și apartament 2, și parcela "curți"; în suprafață de 179,12 mp.
S-a mai menționat și întocmirea actului de comasare nr.nnnn/24.11.2011 (f.90-92), prin care fuseseră comasate cele două corpuri de proprietate dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare cu rest de preț autentificat sub nr.nnnn/02.10.2007, cu scopul înscrierii în cartea funciară ca un corp unitar.
În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu rest de preț autentificat sub nr.nnnn/02.10.2007, vânzătorii VD și VLD arătau că dobândiseră o cotă indiviză de ½ din întreg terenul menționat, precum și apartamentul nr.2 (situat la etajul nr.1) prin cumpărare de la C.V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnn/04.12.1995 (f.67-68), încheiat cu VLD, care îl dobândise la rândul său impreună cu soțul de la PCPI în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973.
Într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973 (f.65-66), încheiat între PCPI și C.V., prima a înstrăinat către a doua cota indiviză de ½ din terenul de 343,90 mp aflat în str.P nr.8 și în întregime apartamentul nr.1. Totodată, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnn/04.12.1995 (f.67-68), încheiat între C.V. și VLD, au fost înstrăinate de prima către a doua apartamentul nr.2, aflat la etajul construcției, și suprafața de 170,50 mp, din str.P nr.8. S-a consemnat că vânzătoarea dobândise apartamentul în parte prin cumpărare (contractul 2528/1973), în parte prin moștenire de la soțul său, decedat în 1980.
S-a mai observat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnn/12.06.1973 (f.69-71 - copie de la Arhivele Naționale cu schițe aferente), încheiat între PCPI și Ob. P-L cu Ob. P-C, prima a înstrăinat cota indiviză de ½ din terenul de 343,90 mp aflat în str.P nr.8 și în întregime apartamentul nr.2.
Practic, s-a constatat că vânzătorul original al terenului a fost tot reclamanta-pârâtă PCPI.
Atât în contractul de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973, cât și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnn/12.06.1973, se menționează că imobilul vândut are ca vecinătate inclusiv Fundacul P la Sud, la Est fiind proprietatea PCPI.
*
Expertul DV a identificat prin raportul de expertiză depus la 13.09.2013 (f.131 și urm.) proprietățile părților, stabilind și o linie de hotar (planșa 3 - f.138). Inițial, a arătat că nu a putut identifica Fundacul P, făcând o adresă în acest sens la Comisia Locală de Fond Funciar Iași.
Prin suplimentul la raport (f.197 și urm.), el a afirmat că parcela DS 2263/1 nu figurează cu denumirea de Fundac P în planurile cadastrale și planurile de adrese ale Municipiului Iași, menționând drept sursă adresa Municipiului Iași cu nr.nnnnn/07.10.2013 (f.199), în care se dăduse răspunsul respectiv. Demersurile în acest sens au fost făcute și ca urmare a faptului că expertul consultant ED (pentru pârâți) afirmase că parcela respectivă și Fundacul P coincid (f.143 și urm.) și că prin construirea unei porți la capătul dinspre strada P al acelei parcele s-a desființat în tot trecerea la imobilul pârâților.
Expertul a afirmat și că proprietatea pârâților are ieșire la drum public, deoarece se învecinează pe latura de Sud-Est, pe o distanță de 14,62 metri, cu strada P, pe linia punctelor 17, 18, 19, 13, așa cum a fost ea identificată în planșa de la fila 138.
Nici punctul de vedere ale expertului consultant IM (pentru reclamantă - f.151 și urm.) nu a coincis în totalitate cu cel al expertului principal. Astfel, acesta a afirmat că linia de hotar ar fi alta, punctul 14 (pe care expertul principal l-ar fi plasat aproximativ între punctele 13-15, dar nu în linie cu acestea) nefiind de fapt deplasat cu 48 de cm în interiorul proprietății reclamantei, față de aliniamentul punctelor 13-15, astfel încât s-a ajuns la ocuparea suprafaței de 5,032 mp din cea a reclamantei.
Expertul consultant a afirmat că cel principal a stabilit poziția punctului 14 după urmele de gard, însă o asemenea afirmație nu se găsește în raportul expertului principal și nici în supliment. Expertul consultant pentru pârâți a fost de acord cu lunia de hotar stabilită de cel principal, cu amendamentul că trebuia adăugat și punctul 16 (care însă fusese indicat de expertul principal).
În mod paradoxal, expertul IM nu a susținut că suprafețele proprietăților identificate ar fi mai mari, respectiv mai mici cu suprafața de 5,032 mp din cea a reclamantei. Este adevărat că există posibilitatea ca el să fi considerat că acest lucru este implicit, însă o astfel de concluzie ar fi fost esențială în speță, mai ales că expertul principal a găsit la măsurători o suprafața mai mare în posesia reclamantei decât în titluri (2288 mp față de 2245 mp), chiar fără cei 5,032 mp, iar în cazul pârâților a găsit aceeași suprafață ca în titlu. Desigur, respectiva diferență poate proveni și din altă parte, însă această observație poate constitui un argument în favoarea măsurătorilor expertului principal.
Pe planul de detaliu de la fila 153, expertul consultant a pretins că suprafața respectivă reprezintă "teren în litigiu";. Nu se înțelege cu claritate dacă obiecțiunile sale au fost doar de ordin tehnic în ceea ce privește identificarea punctului 14 sau dacă a pretins că pârâții ocupă respectiva suprafață din cea a reclamantei, și aceasta fiind o lămurire esențială. Vor fi analizate în motivare ambele variante.
În replică, expertul principal a afirmat că își menține concluziile inițiale.
V. Analiza fondului
1. Acțiunea în grănițuire
Cu titlu preliminar, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Noul cod civil și ale art.1 din vechiul Cod Civil, faptul că acțiunea de grănițuire are la bază existența unui raport de vecinătate, precum și faptul că acest raport dintre părți s-a născut sub imperiul vechiului Cod Civil (odată cu dobândirea, pe rând, a corpurilor de proprietate de către proprietarii succesivi ai terenurilor respective), se reține că acest din urmă act normativ este aplicabil în speță (nu Codul intrat în vigoare la 01.10.2011, cum au indicat părțile).
Conform art.584 C.Civ. vechi, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Ambele părți din speță au fost de acord cu pronunțarea unei hotărâri privind grănițuirea, în sensul stabilirii unei linii de hotar, însă reclamanta a pretins ca aceasta să fie stabilită în conformitate cu punctul de vedere al expertului său consultant (IM).
Ținând cont de faptul că doi experți (unul fiind cel desemnat de instanță) au identificat aceeași linie de hotar, dar și de analiza argumentelor celui consultant pentru reclamantă, prezentată la sfârșitul situației de fapt, instanța va stabili granița dintre cele două proprietăți conform concluziilor expertului principal, argumentele de ordin tehnic ale expertului consultant pentru reclamantă nefiind susținute de celelalte date ale dosarului.
Mai mult, în măsura în care expertul consultant a pretins că pârâții ocupă respectiva suprafață (5,032 mp) din cea a reclamantei, fapt sugerat de sintagma "teren în litigiu"; folosită pe planul de detaliu de la f.153, problema nu putea fi rezolvată pe calea unei simple acțiuni în grănițuire, ci doar în măsura în care reclamanta înțelegea să formuleze și o acțiune în revendicare, timbrată corespunzător. Or, reclamanta a arătat în mod repetat că înțelege să solicite doar grănițuirea (a se vedea, de exemplu, fila 170 - verso, sau concluziile pe fond).
În consecință, instanța va admite în parte cererea principală și în tot cererea recovențională privind grănițuirea.
Subsecvent, va stabili linia de hotar între proprietatea reclamantei-pârâte (situată în Iași, str.P nr.6, jud.Iași, în suprafață de 2245 mp) și proprietatea pârâților-reclamanți (situată în Iași, str.P nr.8 jud.Iași, în suprafață de 334 mp) pe linia determinată de punctele 13-14-15-16, reprezentată cu roșu pe planul de situație din planșa 3 (fila 138), anexată raportului de expertiză întocmit de expertul DV, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
2. Acțiunea privind instituirea dreptului de servitute
Aplicând corespunzător argumentele exprimate anterior, în cazul acțiunii privind grănițuirea, instanța constată că tot vechiul Cod Civil este aplicabil și în ceea ce privește pretinsul drept de servitute de trecere, chiar dacă și pârâții și-au întemeiat cererea tot pe dispozițiile Noului Cod Civil. Nu interesează în speță momentul la care reclamanta a ridicat o poartă care a obstrucționat accesul pârâților pe parcela DS 2263/1 înspre strada P, ci momentul nașterii pretinsului drept de servitute. Sub acest aspect, instanța consideră că acest moment poate să fi fost cel mai târziu la momentul dobândirii respectivei parcele (pretins fond aservit) de către reclamantă (adică odată cu emiterea titlului din 12.02.2007).
Nu se va insista mai mult asupra considerentelor teoretice privind legea aplicabilă, dat fiind că soluția ar fi oricum aceeași, indiferent care dintre Codurile Civile este aplicabil.
Conform art.576 C.Civ., servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil avand un alt stăpân. Potrivit art.577 C.Civ., servituțile izvorăsc sau din situația naturală a locurilor, sau din obligația impusă de lege, sau din convenția dintre proprietari.
Potrivit art.616, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Reclamanta nu a precizat expres care este temeiul exact pentru instituirea dreptului de servitute. Deși inițial a afirmat că trebuie să îi fie recunoscut prin hotărâre acest drept deoarece nu mai are acces la drumul public (strada P), motivare ce corespunde mai degrabă primei situații avute în vedere de cod (cu referire la "situația naturală a locurilor"; și la art.616), la termenul din 01.10.2013 a afirmat că temeiul poate fi și contractual, cu referire la mențiunile din contractele din 1973.
Din precizările făcute de reclamantă privind faptul că a utilizat dintotdeauna acea cale de acces s-ar putea deduce și pretenția de a fi dobândit dreptul de trecere prin uzucapiune, chiar dacă ea nu a fost exprimată în mod direct.
Textele indicate ca temeiuri (art.755, art.760 alin.2, art.761 alin.3 Noul Cod Civil) nu sunt menite să înlăture dubiile, deoarece acestea reprezintă definiri și clasificări cu titlu general.
Distincția este esențială, deoarece doar în cazul dreptului de servitute întemeiat pe art.616 este necesar a se stabili caracterul de loc înfundat al fondului dominant, nu și în cazul celui dobândit prin convenție sau uzucapiune.
Actele și lucrările dosarului permit o analiză a situației din toate punctele de vedere, cu mențiunea că nu poate fi avută totuși în vedere uzucapiunea, ținând cont că partea nu a făcut referire expresă la acest temei și că nici nu a propus sau administrat probe cu acest scop, iar o analiză în acest sens ar reprezenta o depășire a limitelor învestirii.
Raportat la eventualul temei contractual, instanța observă că, pe lângă faptul că actualul titlu de proprietate al pârâților nu face referire la vreo cale de acces (în sensul unui drept de trecere pe proprietatea altcuiva), nici contractele din anii 1973 nu pot fi interpretate în sensul în care ar fi presupus și transferul unui drept de servitute.
Astfel, după cum s-a reținut în cuprinsul situației de fapt, atât în contractul de vânzare-cumpărare nr.nnnn/02.05.1973, cât și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.nnnn/12.06.1973, se menționează că imobilul vândut are ca vecinătate inclusiv Fundacul P la Sud.
Este greu de înțeles ce legătură au putut face pârâții între mențiunea privind învecinarea proprietății pe care în cele din urmă au dobândit-o cu acest Fundac P și existența dreptului lor de a folosi respectivul Fundac drept cale de acces. Este o chestiune de evidență teoretică (juridică) și practică faptul că învecinarea cu o suprafață de teren (care este posibil să fi avut caracterul de drum public în 1973) nu presupune și dreptul de a folosi acea suprafață ca și cale de acces, atât timp cât ea și-a schimbat între timp regimul din drum public în proprietate privată.
Pârâții au insistat și cu privire la întocmirea unui nou raport de expertiză care să identifice clar care este în prezent situarea Fundacului P, ignorând evidența dată de faptul că nici măcar ei nu au susținut altceva decât că în 1973 se învecinau cu acesta și că în planurile cadastrale vechi acesta reprezenta o cale publică de acces.
Chiar presupunând că o nouă expertiză ar fi fost întocmită, iar aceasta ar fi concluzionat în sensul în care a făcut-o expertul consultant pentru pârâți (că parcela DS 2263/1 este una și aceeași cu vechiul Fundac P), concluzia instanței și soluția subsecventă nu ar fi fost diferite.
Se poate chiar afirma că, pe baza mențiunilor din actele de proprietate din 1973 și a planurilor prezentate de expertul desemnat, este foarte posibil ca realitatea să fie cea sugerată de pârâți, însă acest aspect nu schimbă cu nimic împrejurarea că în prezent parcela respectivă este în proprietatea exclusivă a reclamantei, în temeiul actelor de proprietate de la dosar.
Astfel, chiar presupunând că acea suprafață de teren ar fi fost drum public în perioada 1945-1989, odată ce ulterior a devenit obiect al dreptului de proprietate privată al unei persoane, acest aspect nu dă dreptul tuturor persoanelor care au folosit de-a lungul timpului acel drum să solicite recunoașterea sau instituirea unui drept de trecere pe acel drum.
Nu se poate astfel reține dobândirea de către pârâți prin convenție a unui drept de servitute pe parcela DS 2263/1, chiar și în situația în care aceasta ar coincide cu fostul Fundac P, deoarece simpla învecinare la un moment dat cu această parcelă, conform actelor de proprietate, chiar în condițiile folosirii ei ca și cale de acces pe parcursul timpului, nu poate conferi vreun drept asupra sa (decât, eventual, în condițiile dobândirii acestui drept prin uzucapiune, aspect neinvocat și oricum profund dubitabil, date fiind toate elementele situației de fapt și mai ales presupusul caracter de drum public al acelei parcele din trecut).
În ceea ce privește recunoașterea eventualului drept legal al pârâților de a trece pe terenul proprietatea reclamantei, aceasta depinde, după cum s-a arătat și conform art.616 C.Civ., de stabilirea caracterului de loc înfundat al fondului dominant. Aceasta presupune, conform aceluiași text, că acest fond "nu are nicio ieșire la calea publică";.
Deși Codul nu definește aceste noțiuni, modul strict în care respectivul drept de trecere este reglementat (a se vedea art.617 și art.618) nu lasă niciun dubiu cu privire la împrejurarea că un loc este înfundat doar în situația în care se învecinează de jur împrejur cu proprietăți ale altor persoane.
Or, proprietatea pârâților se învecinează pe latura de Sud-Est cu strada P (drum public), pe o distanță de 14,62 metri, pe linia punctelor 17, 18, 19, 13, așa cum a fost ea identificată în planșa de la fila 138, aspect care nu a fost negat de niciuna dintre părți.
Faptul că pârâților le-ar fi deosebit de oneros să-și asigure ieșirea la această stradă, că ar trebui să construiască o altă ușă, că nu pot avea acces cu mașina sau alte aspecte similare privind dificultatea de a accesa direct strada P, sunt chestiuni în mod evident irelevante.
Astfel, chiar dacă s-ar admite că situația practică a acestora este deosebit de dificilă din cauza modului cum se prezintă arhitectura în zonă și ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra porțiunii folosite până la acel moment ca și cale de acces, a le recunoaște sau institui prin hotărâre judecătorească un drept de trecere pârâților în aceste condiții pe terenul reclamantei ar constitui o anomalie juridică și o încălcare flagrantă a normelor de drept pozitiv în favoarea unor considerente pur sociale.
Astfel de considerente pot fi avute în vedere exclusiv ca scop mediat al încheierii unei convenții de servitute între părți.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea privind instituirea unei servituți de trecere formulată de pârâții-reclamanți SVC, MSAE și SDG în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă PCPI.
V. Cheltuieli de judecată
În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că expertul principal a mai pretins 540 lei (f.129), indicând însă rețineri legale proprii în cuantum de 140 lei în costul expertizei. Cum acestea nu pot fi imputate părților în mod direct, rezultă că i se cuvine suma de 400 lei cu titlu de diferență onorariu.
Ținând cont că expertul a trebuit să întocmească lucrarea atât pentru stabilirea liniei de hotar (în beneficiul comun al părților), cât și pentru identificarea premiselor pentru instituirea unui drept de servitute (în beneficiul exclusiv al pârâților), și având în vedere soluțiile pronunțate în speță pe cele două cereri, instanța va obliga pârâții-reclamanți să achite expertului principal DV diferența parțială de onorariu de 300 lei și obligă reclamanta-pârâtă să achite expertului principal DV diferența parțială de onorariu de 100 lei.
Potrivit art.276 C.pr.civ., când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce masură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Reclamanta a plătit o taxă de timbru 19 lei (fila 13) pentru grănițuire, din care pârâții ar trebui să suporte jumătate, iar pârâții au achitat taxe de 878 lei plus 5 lei (fila 51) pentru cererea privind grănițuirea și dreptul de servitite, însă au căzut în pretenții în raport de ultimul capăt de cerere, astfel încât nu se va ține cont de această sumă.
Cererea reclamantei privind cheltuieli reprezentând onorariu de avocat e nedovedită, pentru că nu au depus chitanța pentru a dovedi plata acestuia.
Pârâții au dovedit plata unui onorariu de avocat în cuantum de 3720 lei prin depunerea chitanței nr.881/12.06.2013. Dată fiind ponderea susținerilor avocaților acestora, instanța va considera pe baza echității că doar o sumă de aproximativ 600 lei ar fi fost achitată pentru capătul de cerere privind grănițuirea, restul fiind pentru a solicita recunoașterea dreptului de trecere. Reclamanta ar trebui deci să suporte aproximativ 300 lei din această sumă.
Ținând cont de acest aspect, de faptul că s-a realizat practic o compensare în ceea ce privește cheltuielile cu expertul (rezultată din modul cum instanța a obligat părțile la plata diferenței de onorariu), precum și în ceea ce privește taxa de timbru pentru grănițuire, instanța va obliga reclamanta-pârâtă să achite pârâților-reclamanți suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat corespunzător capătului de cerere privind grănițuirea.
| ← perimare. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri) | competenţă anulare incident plată. Jurisprudență Chemare... → |
|---|
