Hotărâre de contencios administrativ. Contestaţie Ia executare
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 399, art. 400
întrucât titlul executoriu atacat reprezintă o hotărâre de contencios administrativ, care nu se execută silit prin intermediul instanţei de judecată, ci de către autorităţile administraţiei publice în sarcina cărora obligaţiile au fost stabilite şi, având în vedere că nu există nici o nelămurire privitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, nu se justifică admiterea contestaţiei în temeiul art. 399 şi urm. C. proc. civ.
C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 684 din 29 februarie 2000
Notă: Secţiunea a Vl-a a Capitolului I din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Contestaţii asupra executării silite”, a fost modificată prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000), fiind
redenumită „Contestaţia la executare”. Dispoziţiile vechiului art. 400 C. proc. civ. au fost modificate, prin includerea în art. 399 C. proc. civ.
Contestatoarea a cerut să se dispună anularea formelor de executare privind terenul situat în Breaza, pe baza deciziei nr. 754 din 25 martie 1998, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ. De asemenea, a cerut suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Contestatoarea şi-a motivat contestaţia arătând că în dispozitivul hotărârii mai sus menţionate nu se individualizează terenul ce urmează a fi atribuit intimatului şi că, în realitate, suprafaţa de teren care a format obiectul litigiului îi aparţine ca efect al unui partaj voluntar realizat la 27 octombrie 1971 la notariatul de stat Câmpina. în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 399 şi urm. C proc. civ.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 211 din 2 decembrie 1998, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 754 din 25 martie 1999, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a obligat Consiliul local al oraşului Breaza şi pe prefectul judeţului Prahova să facă propunere şi, respectiv, să emită ordin de atribuire a terenului de 750 mp, situat în Breaza, în favoarea intimatului. Că, intenţia contestatoarei de a schimba această situaţie, în sensul atribuirii terenului pe un alt amplasament decât cel menţionat, nu justifică admiterea contestaţiei în temeiul art. 399 şi urm. C. proc. civ.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către contestatoare.
Recurenta a susţinut că nu a fost citată în cauza finalizată prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, nr. 754 din 25 martie 1998, deşi ea este proprietarul de drept al suprafeţei de 550 mp, din cei 750 mp de teren intravilan. Prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti s-ar realiza, practic, o expropriere în detrimentul său. A precizat că s-a adresat instanţei supreme cu o cerere de revizuire a hotărârii pe care o consideră esenţial nelegală.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 399 C. proc. civ., orice executare silită se poate contesta de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 400 alin. (1) din acelaşi cod, cererile incidente şi toate contestaţiile care s-ar ridica asupra executării silite între părţi sau de către terţi, privitoare la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută, se vor îndrepta la instanţa care a încuviinţat titlul executoriu.
în speţă, decizia nr. 754 din 25 martie 1998 a fost pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, într-un litigiu de
contencios administrativ, în care contestatoarea nu a avut calitate de parte. O atare hotărâre nu se execută silit, prin intermediul instanţei de judecată. Măsurile conţinute în dispozitivul ei trebuie aduse la îndeplinire de autorităţile administraţiei publice în sarcina cărora aceste obligaţii au fost stabilite. Pe de altă parte, nu există nici o nelămurire privitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, care, în sensul art. 400 alin. (1) C. proc. civ., să facă necesare precizări suplimentare pe calea unei contestaţii la executare.
De altfel, contestatoarea însăşi a admis, în recurs, că, pentru elucidarea tuturor acestor aspecte şi apărarea dreptului său subiectiv asupra terenului intravilan care i-ar aparţine, s-a adresat deja cerere de revizuire a hotărârii la instanţa competentă.
Faţă de considerentele expuse şi de inexistenţa unor motive de casare de ordine publică care ar putea fi invocate chiar din oficiu, s-a respins recursul.
| ← Titlu executoriu cu obligare alternativă. Refuzul creditorului... | Hotărâre pronunţată într-un litigiu de contencios... → |
|---|
