Titlu executoriu. Procedură specială. Contestaţie la executare. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Legea nr. 105/1997, art. 2 O.G. nr. 11/1996, art. 10 alin. (3), art. 76 alin. (2)
Întrucât pentru contestarea procesului-verbal de control exista o procedură jurisdicţional-administrativă, prevăzută de Legea nr. 105/1997, contestaţia privitoare la titlul executoriu se impune a fi respinsă de instanţă, ca inadmisibilă.
C.A. Braşov, decizia nr. 43/R din 17 aprilie 2000
Notă: O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare (M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996) a fost abrogată prin O.G. nr. 61/2002 (M. Of. nr. 644 din 30 august 2002).
Legea nr. 105/1997 pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor (M. Of. nr. 136 din 30 iunie 1997) a fost abrogată prin O.U.G. nr. 13/2001 (M. Of. nr. 62 din 6 februarie 2001).
Prima instanţă a admis contestaţia la executare formulată de o societate comercială, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Braşov, şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării sumelor stabilite prin procesul-verbal întocmit de intimată, până la soluţionarea litigiului pe cale administrativă, potrivit Legii nr. 105/1997, şi a dispus restituirea sumelor reţinute de instanţă până Ia pronunţarea sentinţei.
Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei la executare.
Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei decizii este neîntemeiat. Prin contestaţie nu se invocă un incident ivit în cadrul executării silite, ci netemeinicia procesului-verbal încheiat la data de 12 iulie 1999 de către intimată, prin care s-a dispus nerambursarea către reclamantă a unor sume de bani reprezentând: facturi de închiriere, T.V.A., expert de servicii, precum şi condiţionarea rambursării unor sume de bani datorate din T.V.A. pe exporturi, de punerea la dispoziţie a unor documente în copie.
în conformitate cu art. 76 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, contestaţia la executare poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu, în temeiul căruia a fost primită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească, ci de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o procedură care să prevadă posibilitatea ca o instanţă competentă să se pronunţe asupra acestuia.
In speţă, pentru contestarea procesului-verbal de control ce formează obiectul litigiului există o procedură jurisdicţional-administrativă, prevăzută de Legea nr. 105/1997, şi contestatoarea chiar a uzat de această procedură, care însă nu este finalizată. Suspendarea executării se poate dispune, în cadrul acestei proceduri, de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996.
Ca urmare, contestaţia la executare pentru motivele invocate a fost respinsă, ca inadmisibilă.
← Contestaţie la executare. Apel. Suspendarea executării silite,... | Titlu executoriu cu obligare alternativă. Refuzul creditorului... → |
---|