Hotărâre judecătorească pronunţată în materie comercială. Caracter executoriu. Consecinţe
| Comentarii |
|
Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, exercitarea apelului nesuspendând de drept executarea. Chiar dacă s-ar considera că creditorul poate renunţa la beneficiul prevăzut de art. 7208C.proc.civ. şi cere, în baza principiului disponibilităţii, învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti dată în materie comercială, o asemenea cerere nu poate fi primită, ea fiind lipsită de interes faţă de dispoziţiile exprese şi categorice ale acestui text de lege. Este adevărat că în art. 21 din Constituţie se consacră principiul liberului acces la justiţie şi că disponibilitatea este un principiu fundamental al procesului civil, dar o normă imperativă se impune cu aceeaşi forţă instanţelor judecătoreşti, executorilor judecătoreşti, ca şi părţilor din proces.
Secţia comercială, Decizia nr. 393 din 22 aprilie 2008
Prin încheierea din 18.03.2008, Tribunalul Timiș a respins cererea de învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 78/P.I./05.02.2008 a aceleiași instanțe, cerere formulată de creditoarea SC A. SRL Timișoara în contradictoriu cu debitoarea SC T. SRL Timișoara, reținând că hotărârea judecătorească a cărei învestire s-a solicitat este executorie de drept, potrivit art. 7208C.proc.civ., fiind dată în materie comercială. Pe de altă parte, având în vedere că la data de 14.03.2008 SC T. SRL a declarat recurs împotriva acestei sentințe civile, prima instanță a considerat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 376 C.proc.civ., potrivit cărora se învestesc cu formulă executorie numai hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea SC A. SRL Timișoara, solicitând modificarea ei în totalitate în sensul admiterii cererii sale de învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 78/PI/05.02.2008 a Tribunalului Timiș, în motivarea căii de atac arătând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 7208C.proc.civ., respectiv a art. 300 din același cod. Astfel, dat fiind faptul că hotărârile date în prima instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii, exercitarea apelului nesuspendând de drept executarea, chiar dacă partea debitoare a exercitat recurs executarea hotărârii a cărei învestire s-a cerut, nu s-a suspendat de drept și, ca atare, sunt incidente prevederile art. 300 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 393/22.04.2008, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC A. SRL Timișoara împotriva încheierii din 18.03.2008 a Tribunalului Timiș.
în considerente, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că sentința civilă nr. 78/P.I./05.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, fiind dată în materie comercială, este executorie de drept și, ca atare, raportat la dispozițiile art. 7208C.proc.civ., nu trebuie învestită cu formulă executorie.
Potrivit acestui text de lege, hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.
Prin alin. (1) al art. 374 C.proc.civ. se prevede că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie. Corelativ, în art. 376 alin. (1) din același cod, s-a reglementat că se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1) hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Din analiza coroborată a dispozițiilor cuprinse în aceste două texte rezultă, deci, că o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare, de regulă, numai dacă a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă și a fost respectată procedura învestirii ei cu formulă executorie.
Cu toate acestea, așa cum s-a prevăzut în mod expres prin înseși dispozițiile art. 374 alin. (1), legiuitorul a stabilit anumite excepții de la regula de mai sus, excepții care de referă la încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum și la alte hotărâri sau titluri determinate prin lege. Ca urmare a caracterului lor executoriu stabilit de lege, încheierile și hotărârile respective se pun în executare fără a fi definitive sau irevocabile și fără să fie necesară învestirea lor cu formulă executorie.
în acest sens este de observat că, în cadrul reglementării privind execuția vremelnică, prin art. 278 C.proc.civ. se precizează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect vreuna dintre situațiile menționate la pct. 1-6 din cuprinsul acestui articol, în cazul hotărârilor parțiale reglementate de art. 270 (pct. 7), precum și în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie (pct. 8). Or, un astfel de caz este și cel stabilit prin art. 7208C.proc.civ., invocat, de altfel, și de către creditoare în susținerea recursului de față, dar interpretat în mod eronat.
Cu alte cuvinte, după ce art. 374 stabilește în teza întâi regula - necesitatea învestirii cu formulă executorie, în teza a doua prevede excepțiile - când hotărârea se va putea executa fără investire, între care și ipoteza care ne interesează în speță, adică „alte hotărâri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie”, ipoteză care acoperă pe deplin și situația la care se referă art. 7208.
Cum, în raport cu această reglementare, hotărârile date în primă instanță în procesele și cererile în materie comercială, fiind executorii, fac parte din categoria celor executorii provizoriu, exceptate prin art. 374 alin. (1) de la obligativitatea de a fi învestite cu formulă executorie, se impune a se considera că prin prevederea cuprinsă în art. 7208legiuitorul a dorit ca hotărârile respective să se execute fără formulă executorie. De altfel, în același sens s-a prevăzut, prin art. 7209C.proc.civ., că și în cazul hotărârii judecătorești date în materie comercială, dacă este dusă la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând mențiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu fără efectuarea altor formalități.
în aceste condiții, nu pot fi primite susținerile recurentei referitoare la faptul că prin respingerea de către prima instanță a cererii sale de învestire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 78/PI/05.02.2008 a Tribunalului Timiș societatea a fost prejudiciată în activitatea sa comercială prin întârzierea punerii în executare a unei hotărârii judecătorești executorii de drept, nimic neîmpiedecând creditoarea ca, în situația în care debitorul nu înțelege să ducă la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu și, prin aceasta, să respecte dispozițiile art. 3711C.proc.civ., să se adreseze unui executor judecătoresc. Chiar dacă s-ar considera că creditorul poate renunța la beneficiul prevăzut de art. 7208și cere, în baza principiului disponibilității, învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești dată în materie comercială, o asemenea cerere nu poate fi primită, ea fiind lipsită de interes față de dispozițiile exprese și categorice ale acestui text de lege.
Sigur că în art. 21 din Constituție se consacră principiul liberului acces la justiție și că disponibilitatea este un principiu fundamental al procesului civil, dar este știut faptul că o normă imperativă se impune cu aceeași forță instanțelor judecătorești, executorilor judecătorești, ca și părților din proces. Regula din art. 7208C.proc.civ. nu a fost prevăzută întâmplător, ca o excepție de la regula de drept comun, stabilită prin art. 376 alin. (1) din același cod, ci pentru a asigura și în acest fel celeritatea în materia comercială, obiectiv urmărit prin introducerea acestei proceduri speciale. Pe de altă parte, în acest fel se asigură și degrevarea instanțelor de un număr mare de cereri, care, este adevărat că nu se judecă pe fond, dar ar bloca activitatea cel puțin a unui judecător dacă ar fi necesară procedura de învestire sau dacă s-ar accepta, la capriciile părților ori executorilor, astfel de cereri. De altfel, prin decizia nr. XXXVIII/2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007, ICCJ a statuat că dispozițiile art. 7208C.proc.civ. se interpretează în sensul că hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie învestite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare, această decizie fiind obligatorie pentru instanțele din România, potrivit alin. (3) al art. 329 din același cod.
Față de cele reținute, sentința recurată fiind temeinică și legală, iar recursul declarat de societatea creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a dispus respingerea căii de atac.
(Judecător Csaba Bela Nasz)
| ← Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate.... | Excepţie de neconstituţionalitate invocată într-o cale... → |
|---|
