Contestaţia în anulare. Condiţii de admisibilitate
Comentarii |
|
Este inadmisibilă contestaţia în anulare dacă, în puterea lucrului judecat, recursul a fost respins ca tardiv. Contrar, s-ar eluda interdicţia prevăzută de art. 317 alin. (1) C.proc.civ., întrucât, din punct de vedere al legii, un recurs tardiv este socotit a nu fi fost impus.
Secţia civilă, Decizia nr. 295 din 19 martie 2008
Prin decizia civilă nr. 586/12.06.2008, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația în anulare formulată de contestatorul F.Z.N. împotriva Deciziei civile nr. 369/14.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere considerentele ce sunt enunțate în continuare.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar, conform art. 318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.
în speță, prin decizia civilă nr. 369/R/14.04.2008, atacată cu contestație în anulare, Curtea de Apel Timișoara a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul F.Z.V. (contestatorul din prezenta cauză) împotriva sentinței civile nr. 2644/03.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, prin sentința civilă nr. 2644/03.12.2007, Tribunalul Timiș a constatat ca fiind perimată acțiunea reclamantului, iar conform art. 253 alin. (2) C.proc.civ. „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.
Instanța de recurs a mai reținut că tribunalul Timiș a pronunțat sentința civilă nr. 2644 la data de 3.12.2007, iar recursul reclamantului a fost expediat, așa cum rezultă de pe plicul aflat la fila a 5-a a dosarului, la data de 22.12.2007, astfel că recursul este declarat tardiv, cu depășirea termenului legal de 5 zile de la pronunțarea hotărârii recurate.
Din analiza conținutului contestației în anulare, Curtea reține în primul rând că în motivarea acesteia nu s-a făcut altceva decât să se reproducă textele legale invocate, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C.proc.civ., fără a se argumenta în concret încălcarea unor norme de competență și fără a se arăta expres în ce a constat greșeala materială sau ce motive de modificare sau casare au fost omise.
în al doilea rând, pe calea contestației în anulare nu poate fi invocat sau criticat modul în care instanța de recurs a rezolvat excepția de tardivitate, întrucât această problemă a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de altă parte, a admite această ipoteză înseamnă a recunoaște posibilitatea recursului la recurs.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
← Contestaţie în anulare specială. Greşeală materială.... | Revizuire. Condiţii de admisibilitate → |
---|