Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, păstrarea dreptului de dispoziţie asupra terenului de către moştenitorul fostului proprietar. nulitatea absolută a ordinului prefectului, emis în temeiul legii 18/1991, constatată cu putere de luc
| Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Decizie nr. 759/Ap din data de 13.04.2018
Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanții - reclamanți T.E., T.E.și S.C.M., în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, Municipiul F., Primarul Municipiului F. și S.T. împotriva sentinței civile nr. 879/09.06.2015, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr. 1982/226/2010, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2017, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la 28.04.2017, apoi la 08.05.2017 și apoi pentru astăzi, când:
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra apelului civil de față , instanța reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr. 879/09.06.2015, pronunțată de Judecătoria F., au fost respinse acțiunea civilă formulată de reclamanții T.E., T.E.și S.C.M., în contradictoriu cu pârâții S.T., Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul F. și Primarul Municipiului F. având ca obiect anulare act și cererea reconvențională formulată de reclamantul pârâtul reconvențional S.T. împotriva pârâților reclamanți reconvenționali T.E., T.E.și S.C.M., Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul F. și Primarul Municipiului F., având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în ceea ce privește acțiunea principală, că prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B. s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr.898/23.08.2005 cu privire la suprafața de teren de 1019 mp atribuită pârâților T.E.și T.E. în temeiul L.18/1991; s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 și 8 a dreptului pârâților menționați și revenirea la situația anterioară.
În considerentele deciziei s-a reținut că prin sentința civilă nr. 95/2003 a Judecătoriei F., irevocabilă, s-a statuat că imobilul situat în F., str. M. nr.X, înscris în CF XX F., nr. top Y nu a trecut niciodată cu titlu valabil în proprietatea Statului Român. Intimații Ț., în calitate de cumpărători ai imobilului construcție, au solicitat și le-a fost atribuit, prin Ordinul Prefectului nr.898/23.08.2005, terenul în suprafață de 1019 mp. Ordinul prefectului a fost emis după ce hotărârea prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, prin hotărâre irevocabilă.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 36 al. 2 și 3 din Legea 18/1991 fac trimitere în mod expres la terenurile proprietate de stat sau preluate de stat în baza art.30 din L.58/1974, iar terenul ce face obiectul prezentului litigiu nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului, astfel că ordinul prefectului a fost emis cu încălcarea prevederilor pe care s-a întemeiat.
Conform art. III din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar, la lit. c menționându-se actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 24 din Legea 18/1991, articol care se referă la atribuirea de terenuri în vederea construirii de locuințe. Terenul în litigiu nu a fost atribuit pârâților în vederea construirii de locuințe, ci a fost atribuit împreună cu locuința existentă pe teren. Dispozițiile legale menționate sunt aplicabile, ordinul prefectului fiind un act de constituire a dreptului, iar terenul este revendicat de foștii proprietari și se află în intravilanul localității. Faptul că intimații au cumpărat în baza unui titlul valabil constatat imobilul construcție nu duce în mod automat la obținerea dreptului de proprietate asupra terenului.
Art. 37 din HG 20/1996 prevede că în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiile art. 26 al. ultim. din lege, conform căruia suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora și care depășește suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în condițiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaților pârâți, se constatase de către instanță că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziție asupra terenului aparținea reclamantului, în calitate de moștenitor al foștilor proprietari. Față de aceste prevederi legale se impune constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului Prefectului, acesta fiind emis cu nerespectarea legilor fondului funciar și ca urmare a anulării acestuia, în temeiul art. 34 din DL 115/1938 se impune rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația de CF anterioară înscrierii acesteia. Pe cale de consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului nr.898/23.08.2005 cu privire la atribuirea terenului de 1019 mp pârâților și dispunerea rectificării CF X F. în sensul radierii efectuate în baza acestui ordin.
Față de cele mai sus statuate instanța a reținut că dispozițiile art. 37 din HG 20/1996 nu sunt aplicabile în condițiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea pârâților reconvenționali T., se constatase de către instanțele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziție asupra terenului aparținea reclamantului (S.T.), în calitate de moștenitor al foștilor proprietari, și pe cale de consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a Ordinului Prefectului nr.898/23.08.2005 cu privire la atribuirea terenului de 1019 mp pârâților Ț. și s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii efectuate în baza acestui ordin.
Față de cele mai sus statuate, Dispoziția nr. 46 /15.01.2010 emisă de Primarul Mun. F., prin care s-a restituit în proprietatea pârâtului (S.T.), în natură imobilul teren în suprafață totală de 1019 mp înscris în CF X (provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y, este legal emisă.
Este adevărat faptul că reclamanții Ț. au devenit, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.49/2007, proprietarii construcțiilor din Mun. F., str. M, nr. X, jud. Brașov, însă cu aceea ocazie deși aveau posibilitatea de a cumpăra și terenul aferent construcțiilor conform art. 9, 21 și 26 al. ultim din L.112/1997 raportat la art. 37 din normele metodologice de aplicare, norme ce prevăd că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, care nu se restituie în natură foștilor proprietari, se dobândește de către chiriași titulari ai contractelor de închiriere în urma vânzării, ca și construcția, aceștia au înțeles a cumpăra doar construcțiile, iar asupra terenului au urmat procedura gratuită a obținerii terenului prin Ordinul Prefectului nr.898/2005, ordin ce însă a fost anulat prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B..
Pe cale de consecință față de etapele parcurse de părți, în prezent reclamanții se află în situația de a-și reglementa situația juridică a terenului cu actualul proprietar, respectiv moștenitorul fostului proprietar, dispoziția primarului de restituire în natură a terenului fiind corect emisă, neexistând cauză ilicită pentru a se constata nulitatea sa astfel cum s-a invocat în drept de către reclamanți - art. 948 pct. 4 cod civil.
Ca o consecință a respingerii petitului privind nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr. 46/15.01.2010 au fost respinse celelalte petite cu privire la revenirea la situația anterioară de carte funciară; obligarea pârâților Municipiul F. și Primarul Municipiului F. să facă propunere de restituire prin echivalent inclusiv cu privire la terenul identificat la petitul nr.1, teren aferent imobilului casă cu dependințe și garaj, înscris sub nr. top. cad: C1 top.Y, precum și solicitarea dezmembrării imobilului înscris la A1 din CF X F., nr.top.Y, teren construit și curte în suprafață de 1019 mp, în două loturi, unul compus din terenul aferent construcțiilor înscrise în aceiași carte funciară la A1.1 și altul compus din suprafața de teren excedentară, cu acordarea de numere topografice noi și obligării pârâților Municipiul F. și Primarul Municipiului F. să facă propunere de restituire prin echivalent inclusiv cu privire la terenul aferent construcțiilor înscrise în cartea funciară la A1.1, astfel cum a fost delimitat și individualizat potrivit petitului anterior, precum și să restituie în natură lotul cuprinzând suprafața de teren excedentară construcțiilor, astfel cum va fi delimitat și individualizat.
În ceea ce privește cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată la fila 16 volum II, respectiv de a fi obligați reclamanții să îi plătească contravaloarea lipsei de folosință a terenului, în sumă de 10.000 lei de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 919/R/2007 a Tribunalului B. și până la soluționarea cauzei, instanța a reținut că deși prin înscrisurile solicitate ca și probe de pârâtul reclamant reconvențional, încuviințate și depuse la dosar s-a dovedit că pârâtul reclamant reconvențional S.T. este proprietarul terenului din litigiu, cuantumul folosinței acestuia de către reclamanți nu a fost dovedit cu nici un alt mijloc de probă. Situația este similară și cu petitul precizat din cererea reconvențională, respectiv acela de a fi obligați reclamanții de a-și amenaja accesul în casa de locuit direct din stradă, fără servitute.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanții T.E., T.E.și S.C., solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a Sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul admiterii în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Se arată că soluția instanței de fond este vădit nelegală și netemeinică, motivarea acesteia cuprinzând strict rațiuni legate de motive ce au stat la baza pronunțării sentinței prin care s-a dispus anularea Odinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, prezenta acțiune având un cu totul alt obiect, acela referitor la nelegalitatea dispoziției nr. 46/15.10.2010 a primarului mun. F. care este evidentă, terenul nefiind liber în sensul art. 9 din Legea nr. l0/2001, acesta fiind aferent imobilului proprietatea apelanților, astfel cum este el definit conform art. 7 alin 5 din aceeași lege.
Astfel cum s-a statuat în practica judiciară, dreptul de superficie (dreptul de proprietate pe construcție și dreptul de folosință pe terenul aferent) nu poate fi redus doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece în acest caz titularul construcției ar fi profund prejudiciat, el fiind în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit și fiind lipsit total de folosința terenului din jurul casei - teren absolut necesar pentru folosința normală a locuinței - precum și de folosința terenului care îi asigură accesul la calea publică.
La instanța de fond a fost administrată și proba cu expertiza tehnică judiciară, lucrare eronată din punct de vedere tehnic, atât apelanții cât și pârâții reclamanți reconvenționali criticând-o, instanța de fond respingând orice critică, pentru simplul considerent că aceasta a fost avizată de către O.C.P.I. B., avizare care presupune doar introducerea în baza de date electronică a biroului a lucrării, cu verificarea suprapunerii limitelor imobilului în litigiu cu parcele învecinate, asta dacă vecinii au fost la rândul lor în prealabil înregistrați în această bază de date - ceea ce nu este cazul în situația apelanților.
Argumentele folosite de apelanți sunt legate de chestiuni tehnice și lipsa evidențierii anexelor din teren, motivul pentru care în apel solicită admiterea probei cu expertiza tehnică topografică — refăcută de către un alt expert.
Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare la apelul formulat de apelanții-reclamanți T.E., T.E.și S.C., susținând că este nefondat, instanța de fond reținând în mod întemeiat, raportat la decizia civila nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B. prin care s-a constatat nulitatea absoluta a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005 cu privire la suprafața de teren de 1019 mp atribuită pârâților T.E.și T.E. în temeiul Legii 18/1991 și s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 si 8 a dreptului acestora și revenirea la situația anterioară, că Dispoziția nr. 46 /15.01.2010 emisa de Primăria Mun. F., prin care s-a restituit în proprietate pârâtului (S.T.), în natură imobilul teren în suprafață totală de 1019 mp înscris în CF XX (provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y este legal emisă.
Și intimatul S.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, pentru motivele reținute de prima instanță în considerentele sentinței atacate, susținând că reclamanții-apelanți nu pot opune nici un titlu translativ de proprietate cu privire la aceasta suprafața de teren care le-a fost odată refuzat și nu pot face dovada nici unei reguli generale de dobândire a proprietății asupra terenului în cauza, spre deosebire de pârâtul-intimat, care a făcut dovada fără echivoc a proprietății sale, atât înaintea preluării abuzive, cât și prin restituirea reparatorie făcută prin procedura legală a legii speciale, dreptul său actual fiind înscris în Cartea Funciară în baza unui titlu valabil și legal, Dispoziția nr. 46/2010.
Solicită respingerea refacerii unei noi expertize, deoarece la fond s-a admis si s-a întocmit expertiza judiciară (solicitată de apelanți), ale cărei concluzii au fost aprobate de CF, în privința limitelor și vecinătăților, iar în urma obiecțiunilor, s-a solicitat instanței ca măsurătorile să fie reevaluate de experți extrajudiciari, astfel că instanța de fond a admis efectuarea acestora.
În privința cererii în subsidiarul acțiunii solicită, în ipoteza nemenținerii sentinței atacate, ca lotul dezmembrat în suprafață de 317 mp să fie atribuit reclamanților-apelanți cu drept de superficie, din totalul dreptului proprietarului tabular. De asemenea, pentru accesul pe proprietate se impune instituirea unei servituți de trecere pentru fondul reclamanților reprezentată în Planul de amplasament al expertizei (ultima filă din expertiză), în conformitate cu art. 135 alin. 6 din Ordinul 700/2014 al O.C.P.I.
Solicită obligarea reclamanților-apelanți la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat, expertiza extrajudiciara, în baza documentelor depuse.
De asemenea, intimații Municipiul F., prin Primar și Primarul Municipiului F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial.
Apreciază că apelanții critică în mod nefondat sentința atacată, deși au devenit proprietarii construcției în litigiu prin vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, având calitatea de chiriași ai acestei construcții și nu pot emite pretenții și asupra terenului restituit în natură prin dispoziția primarului.
La termenul de judecată din data de 11.01.2016 Tribunalul B. a recalificat calea de atac ca fiind recurs, reținând în motivare caracterul patrimonial al litigiului și valoarea obiectului pricinii.
Prin decizia civilă nr. 187/R/2016, s-a respins recursul declarat de recurenții - reclamanți Ț. E., Ț. E. și S.C.M., împotriva sentinței civile nr. 879/09.06.2015 pronunțată de Judecătoria F. și au fost obligați recurenții la plata sumei de 1500 lei către intimatul Municipiul F. și a sumei de 2000 lei către intimatul S.T., cheltuieli de judecată.
Împotriva încheierii de ședință de la termenul din 11.01.2016 și a deciziei pronunțate de Tribunalul B. în complet de recurs au declarat recurs reclamanții Ț. E., Ț. E. și S.C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 187/31.05.2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B., în complet de apel .
Prin motivele de recurs recurenții au invocat, în esență, că prezentul dosar a parcurs de la momentul înregistrării cauzei la 23 iunie 2010 la Judecătoria F. și până la momentul pronunțării prezentei decizii atacate, trei cicluri procesuale, urmând calea de atac a apelului și respectiv a recursului.Pentru a pronunța această soluție s-a reținut calitatea recurenților de terți cu privire la actul a cărui nulitate s-a solicitat să fie constatată, precum și criteriul valoric, stabilit în mod cert atât cu prilejul primei judecăți a litigiului la instanța de fond (a se vedea încheierea Jud. F. din data de 12 septembrie 2010, în cuprinsul căreia apare stabilită în sarcina recurenților reclamanți, obligația de a plăti suma de 5.912 RON - cu titlu de taxă judiciară de timbru, evident valoarea fiind de peste 200.000 RON), cât și încheierea din data de 2 mai 2011 - dos.Tribunal B., unde se precizează încă o dată valoarea de 50EUR/mp a imobilului din litigiu, rezultând o valoare ce depășește 200.000 RON.
Astfel fiind, soluția Tribunalului B. de a recalifica calea de atac ca fiind recursul și nu apelul, este nelegală, încălcându-se dispozițiile art.54 alin. 1 din Legea nr.303/2004, iar prin încălcarea principiul legalității căii de atac, Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea formelor legale, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 105 alin.2 din vechiul cod de procedură civilă.
Intimatul S.T. a formulat în cauză întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului față de dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțate în recurs.
Prin decizia civilă nr. 486/R/24.11.2016, Curtea de Apel B. a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul pârât reclamant reconvențional S.T., a admis recursul declarat de recurenții reclamanți pârâți reconvenționali T.E., T.E.și S.C.M. împotriva încheierii de ședință de la termenul din 11 ianuarie 2016 și a deciziei civile nr. 187/R din 31 mai 2016 pronunțate de Tribunalul B. în dosarul nr. 1982/226/2010*, pe care le-a casat și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe, în complet de apel.
În considerentele deciziei s-a reținut în esență că Tribunalul a reținut în mod greșit la termenul de judecată din 11.01.2016 că sunt incidente prevederile art. 282 ind. 1 alin. 1 din codul de procedură civilă din 1865 "nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv";, deoarece valoarea obiectului litigiului este mai mare de 100.000 lei și calea de atac care putea fi promovată împotriva sentinței civile nr. 879/09.06.2015, pronunțată de Judecătoria F. era apelul, având în vedere dispozițiile art. 282 din Codul de procedură civilă din 1865.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 30.12.2016, sub nr. 1982/226/2010 **.
În faza apelului nu s-au administrat probe, refacerea probei cu expertiza tehnică topografică de către un alt expert, solicitată de apelanți, fiind respinsă ca nefiind utilă soluționării apelului.
Examinând sentința civilă în raport cu motivele de apel și cu probele administrate, instanța reține următoarele:
Criticile apelanților vizează soluția instanței de fond din perspectiva motivării acesteia, susținându-se că aceasta cuprinde strict rațiuni legate de motivele ce au stat la baza pronunțării sentinței prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, în condițiile în care cererea adresată instanței de fond are un alt obiect, respectiv nelegalitatea Dispoziției nr. 46/15.10.2010, terenul nefiind liber în sensul art. 9 din Legea nr. l0/2001, ci aferent imobilului proprietatea apelanților, astfel cum este el definit conform art. 7 alin 5 din aceeași lege.
Prima instanță a fost investită cu soluționarea unei cereri principale având ca obiect anularea Dispoziției nr. 46 din 15.01.2010, emisă de Primarul Municipiului F., și anume a art. 1 din această dispoziție, prin care s-a restituit în natură, în proprietatea pârâtului S.T., imobilul teren în suprafață totală de 1019 mp înscris în CF X( provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y , dispoziție emisă în baza Legii 10/2001.
Legea nr.10/2001 conține atât norme de drept procedural, stabilind căile și persoanele care pot ataca în justiție actele emise în temeiul său, cât și norme de drept substanțial, care privesc condițiile de validitate ale acestor acte.
Reclamanții apelanți au calitatea de terți în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură, având posibilitatea de a solicita pe calea acțiunii în anulare de drept comun constatarea nulității dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia instanța verifică actul emis sub aspectul conformității sale cu condițiile de emitere și validitate.
În susținerea acțiunii apelanții reclamanți au invocat încălcarea prevederilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate ( nr.46 din 15.01.2010) potrivit cărora " nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare ".
Este nefondată critica apelanților referitoare la modalitatea în care instanța de fond a analizat legalitatea dispoziției contestate, prin raportare la considerentele deciziei prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005.
Astfel, în mod corect instanța de fond a valorificat efectele unei hotărâri irevocabile anterioare ( decizia civilă nr. 9xx/R/22.11.2007 a Tribunalului B.), prin care s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, cu privire la suprafața de teren de 1019 mp atribuită pârâților T.E.și T.E. în temeiul Legii 18/1991 și s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 si 8 a dreptului acestora și revenirea la situația anterioară.
Prin decizia menționată s-a statuat cu putere de lucru judecat că faptul cumpărării în baza unui titlu valabil constatat a imobilului construcție nu duce automat la obținerea dreptului de proprietate asupra terenului, dispozițiile legale din art. 37 din H.G. 20/1996 nefiind aplicabile " în condițiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaților pârâți, se constatase de către instanțele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziție asupra terenului aparținea reclamantului, în calitate de moștenitor al foștilor proprietari"; (reclamant fiind intimatul S.T., iar intimați-pârâți recurenții).
Potrivit art. 37 din Hotărârea nr.20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului " în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege ".
În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea nr. 112/1995, în forma în vigoare la data emiterii ale dispoziției, " suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului ".
Cu referire la efectele acestei hotărâri, Tribunalul reține că ele se produc sub forma prezumției relative de adevăr (efectul pozitiv al lucrului judecat).
Astfel, efectul pozitiv (ca și cel negativ) al lucrului judecat se manifestă pe planul relativității efectelor hotărârii judecătorești, întrucât autoritatea de lucru judecat presupune (indiferent de forma în care se manifestă - ca excepție procesuală sau ca prezumție de adevăr) existența acelorași părți între care să fi purtat dezbaterea judiciară anterioară, de o manieră care să nu mai poată fi contrazisă ulterior.
Diferența constă în aceea că, în cazul excepției autorității lucrului judecat se regăsește tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză) prevăzută de art. 1201 C. civ., care împiedică o nouă judecată, în timp ce în situația prezumției lucrului judecat subzistă doar identitatea de părți și chestiunea litigioasă (ceea ce înseamnă că poate să nu existe suprapunere de obiect sau cauză, dar acestea să aibă strânsă legătură cu cele dezlegate jurisdicțional anterior).
În speță, obiectul judecății anterioare a purtat asupra întregului imobil teren în suprafață de 1019 mp, atribuită pârâților T.E.și T.E. în temeiul Legii 18/1991, atât apelanții reclamanți cât și intimatul S.T. fiind părți, iar chestiunea litigioasă privind posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către apelanți asupra terenului aferent construcției cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost tranșată irevocabil, statuându-se că dispozițiile art. 37 din H.G. 20/1996 nu sunt aplicabile, în condițiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaților pârâți, se constatase de către instanțele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziție asupra terenului aparținea reclamantului (intimatul-pârât), în calitate de moștenitor al foștilor proprietari.
Așadar, nu se poate pretinde o altă analiză și stabilirea altei situații juridice asupra părții din terenul în suprafață de 1019 mp aferent construcției, întrucât partea este considerată ca inclusă în întreg (pars est în toto), iar un alt demers judiciar asupra acestui aspect ar însemna negarea puterii lucrului judecat.
O atare măsură este în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că autoritățile nu pot repune în discuție o problemă soluționată printr-o hotărâre definitivă( cauza Zazanis și alții contra Greciei). De altfel, C.E.D.O. a stabilit că instanțele sunt obligate să țină seama de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Amurăriței contra României).
Potrivit art. 21 alin 4 din Legea nr.10/2001 " în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean ".
De asemenea, potrivit art. 21.2 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 " restituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Decizia/dispoziția va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei (inclusiv încadrarea în prevederile art. 2 din lege) ".
În speță, dispoziția contestată cuprinde motivele care au fundamentat restituirea în natură a imobilului prevăzut la art. 1, respectiv împrejurarea că prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului Brașov s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005.
Legea nr.10/2001 consacră, prin dispozițiile art.1 alin 1, art.7 și 9 din lege, principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă, prevede acordarea celorlalte măsuri reparatorii., respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu consimțământul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri .
În condițiile în care emitentul dispoziției contestate s-a conformat dispozițiilor deciziei civile nr. 9xx/R/22.11.2007, Tribunalul reține că acesta a făcut o corectă apreciere a situației juridice a imobilului și a dispus restituirea sa în natură, neexistând cauză ilicită pentru a se constata nulitatea dispoziției, astfel cum s-a invocat în drept de către reclamanți - art. 948 pct. 4 cod civil, așa cum a reținut și prima instanță.
Aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la dreptul de superficie, nu pot fi primite, având dispozițiile art. 294 alin 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, conform cărora în apel nu se poate schimba cauza cererii.
De asemenea, nici susținerile privind neregularitățile lucrării de expertiză nu pot fi reținute, atâta vreme cât s-a constatat întrunirea condițiilor legale pentru restituirea acestuia în proprietatea pârâtului-intimat S.T. în baza dispozițiilor legii speciale, Legea 10/2001.
Tribunalul mai reține că în mod corect s-a dispus respingerea celorlalte capete de cerere accesorii cererii de chemare în judecată, în baza principiului accesoriu sequitur principalae, ca o consecință a respingerii cererii privind nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr.46/15.01.2010.
Pentru considerentele expuse, apelul va fi respins în baza art. 296 Cod procedură civilă.
Cât privește susținerea intimatului S. T. prin întâmpinare, în sensul că pentru accesul pe proprietate se impune instituirea unei servituți de trecere pentru fondul reclamanților, reprezentată în Planul de amplasament al expertizei (ultima filă din expertiză), în conformitate cu art. 135 alin. 6 din Ordinul 700/2014 al O.C.P.I., se reține în motivarea instanței de fond vizând respingerea cererii reconvenționale a acestei părți că petitul precizat din cererea reconvențională este acela de a fi obligați reclamanții să-și amenajeze accesul în casa de locuit direct din stradă, fără servitute.
Această soluție nu a fost atacată de către niciuna dintre părțile procesului astfel că, intrând în puterea lucrului judecat, nu mai poate fi obiectul analizei prezentei instanțe.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apelanții vor suporta cheltuielile de judecată ale intimatului Municipiul F. în cuantum de 1500 lei către intimatul Municipiul F. și a intimatului S.T. în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu apărător (filele 45-46 și 54), chitanța depusă de intimat la fila 55 fiind datată anterior sesizării instanței de recurs, respectiv la 30.08.2010 și nu poate face obiectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de apelanții - reclamanți Ț. E., Ț. E. și S.C.M., împotriva Sentinței civile nr. 879/09.06.2015 pronunțată de Judecătoria F..
Obligă apelanții Ț. E., Ț. E și S.C.M. la plata sumei de 1500 lei către intimatul Municipiul F. și a sumei de 2000 lei către intimatul S.T., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2017.
Președinte, Judecător,
I. V. P.M.
Grefier,
M. D.
Red. I.V./17.05.2017
Tehnored. M.D./18.05.2017
9 ex.
Judecător fond M.C. G.
| ← Majorare pensie de întreţinere. venituri obţinute în străinătate | Aparenţa dreptului reclamantului de a beneficia de racordarea... → |
|---|
